Plângere contravenţională. Decizia nr. 172/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1251/322/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/R
Ședința publică de la 16 aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte: O. N.
Judecător: R. I. C.
Judecător: B. A. D.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petentul P. C. împotriva sentinței civile nr. 1089 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Târgu S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 9 aprilie 2013, apoi pentru astăzi, 16 aprilie 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 1089 din 16 noiembrie 2012, Judecătoria Târgu a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de reclamantul P. C., prin reprezentant convențional av. M.-B. C., cu domiciliul ales în mun.Iași, . B, jud.Iași, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 de IPJ C.-SERVICIUL RUTIER, în contradictoriu cu pârâta INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul in mun.S. G., ., nr.16, jud.C..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 de IPJ C.-SERVICIUL RUTIER, reclamantul P. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei ( 4 puncte amendă) pentru faptul că în data de 11.07.2012, ora 18:28 a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe DN11-raza loc.Brețcu, cu viteza de 75 km/h, depășind cu 25 km/h viteza maximă admisă, fără a purta centura de siguranță în timpul mersului.
Procesul-verbal sus-menționat a fost semnat de contravenient, cu obiecțiunea: „ Nu am săvârșit fapta”.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i petentului.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale, contrar susținerilor reclamantului.
Astfel, este indicat în mod corect locul săvârșirii contravenției, respectiv pe „DN11- Brețcu”, mențiune din care rezultă cu prisosință faptul că este vorba despre loc.Brețcu, iar nu orice segment de drum de pe DN11, din nici un text legal nerezultând obligativitatea precizării kilometrului stradal.
Această apreciere a instanței este susținută și de „împrejurimile” rezultate din planșele foto, respectiv imobile clădiri, aparținând comunității localității Brețcu.
Pe cale de consecință, este neîntemeiată susținerea reclamantului potrivit căreia ar fi rulat în afara localității, nefiind ținut de restricția de 50 km/h.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, instanța de fond, având în vedere specificul faptei contravenționale pentru care a fost sancționat petentul, respectiv aceea de încălcare a limitei de viteză maxime admise, a reținut că o constatare a acestui tip de contravenție se poate realiza exclusiv prin mijloace tehnice.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 121 alin.1 și 2 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “ conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic."
Prin urmare, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției, fiind imperativ prevăzut de lege că orice proces-verbal pentru depășirea vitezei legale se încheie numai în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simțuri ale agentului constatator.
De altfel, ar fi practic imposibil ca aceeași persoană să fie în același timp, dar sub două raporturi diferite ( acela de agent care supraveghează informațiile difuzate de radar și acela de agent care întocmește procesul-verbal), în două locuri diferite, tocmai aceasta fiind logica constituirii de echipe pentru supravegherea traficului prin radar, lipsa identității de persoană stricto sensu neputând fi invocată în acest tip de contravenție, a cărei constatare „ nemijlocită” ( sub aspectul indicelui de viteză) depășește limitele firii.
În același context, interpretarea acordată de reclamant textului legal ar priva de orice aplicabilitate practică dispozițiile legale invocate chiar de petent, în cererea introductivă de instanță.
În continuare, analizând fotografia radar ID 6643, instanța de fond a constatat că viteza autoturismului condus de reclamant a fost de 75 km/h la momentul inițial, apoi de 49 km/h, ca urmare a încetinirii vitezei de către petent.
Totodată, cât privește respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind omologarea și verificarea metrologică a mijlocului tehnic folosit la înregistrare, judecătoria a reținut că aparatul radar funcționa corespunzător, în conformitate cu cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Ordinul nr. 301/23.11.2005 emis de Biroul Român de Metrologie, acest fapt fiind certificat de buletinul de verificare metrologică depus la dosar, astfel că viteza indicată de aparat era cea reală.
De asemenea, a mai constatat că înregistrarea a fost efectuată de către un agent constatator cu atestat operator .
Nu în ultimul rând, instanța de fond a apreciat drept lipsit de relevanță în cauză faptul că formularul pe care s-a constatat contravenția nu ar corespunde celui aplicabil, în condițiile în care acest aspect nu a adus nicio vătămare petentului, de natură a determina anularea actului administrativ pentru înlăturarea prejudiciului produs.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat drept neîntemeiate susținerile reclamantului.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, aceasta a fost în mod corect realizată de agentul constatator, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001, raportat la gravitatea faptei săvârșite, întrucât fapta de a depăși viteza legală cu 25 km/h, în localitate, pe timp de zi, deși aparent „ inofensivă” ( în condițiile în care există localități în care maxima legală este de 70 km/h), prezintă un grad ridicat de pericol social, pe fondul circumstanțelor personale deja existente și constatate, astfel cum rezultă din impresionantul cazier rutier al reclamantului ( fila 24-28) sancțiunea aplicată acestuia fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, o sancțiune mai puțin severă, respectiv cea a avertismentului, nefiind de natură a atenționa pe reclamant ca pe viitor să respecte întocmai dispozițiile legale.
În consecință, instanța nu a dat eficiență juridică nici posibilității legale de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu se află la prima abatere de acest fapt, în conduita sa rutieră reținându-se nu mai puțin de alte 27 contravenții la regimul rutier depistate de depășire a vitezei legale din totalul celor 56 contravenții constatate la regimul rutier pe care reclamantul le-a săvârșit ( în doar 5 ani de conducere), astfel cum rezultă din cazierul rutier de la fila 24-28.
Așadar, constatând că procesul-verbal de contravenție ce face obiectul cauzei este legal și temeinic, instanța de fond a respins plângerea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Totodată, având în vedere că nu a fost formulată vreo cerere expresă în acest sens, astfel cum prevede art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, judecătoria a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul P. C. solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale si al anularii procesului verbal încheiat intimata IPJ C., respectiv al exonerării petentului recurent de plata amenzii.
În motivarea recursului se arata că instanța de fond nu a analizat cazurile de nulitate absolută a procesului verbal prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001 și nu a ținut cont de situația de fapt prezentată atât de petent cât și de martorul audiat, iar pe de altă parte a interpretat greșit prevederile legale în materie cu privire la calitatea de agent constatator a agentului de poliție și nu a ținut seama de faptul că între locul săvârșirii și locul constatării faptei și cel al întocmirii procesului verbal există o distanță de mai mulți kilometri.
Se arată astfel că, raportat la art. 182 din HG 1391/2006, polițistul rutier poate opri un autovehicul în cazul în care constată abateri sau în cazul în care are informații despre săvârșirea unei contravenții și doar pentru identificarea persoanei, or, în cauză, nu există nicio identitate între agentul care a întocmit procesul verbal și echipajul radar, astfel că cel care a constatat contravenția nu este cel care a încheiat procesul verbal.
În ceea ce privește constatarea contravenției cu un mijloc tehnic se arată că agentul de poliție se afla la o distanță de câțiva kilometri de locul unde a fost amplasat radarul, astfel că nu avea cum să constate nemijlocit fapta, specificându-se de asemenea că din cuprinsul filei din registrul radar în care s-a consemnat contravenția nu reies calitățile de operator radar și doi agenți de oprire, iar această componență ar fi trebuit menționată în procesul verbal.
Totodată se arată că nu este precizat dacă locul constatării este același cu locul întocmirii actului, având în vedere diferența de mai mulți kilometri între locul poziționării aparatului radar și locul întocmirii procesului verbal.
Pe de altă parte se arată că procesul verbal nu respectă forma prevăzută de art, 181 alin.1 din HG 1391/2006, nefiind indicate fără dubiu datele aparatului radar, neexistând rubrica corespunzătoare în acest sens, astfel că procesul verbal nu a fost încheiat de către polițistul care instrumentează aparatul radar.
Se mai arată că, în condițiile în care agentul L. P. nu putea avea calitate de agent constatator, rezultă că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu conține datele de identificare ale persoanei care a avut o atare calitate conform art. 16 din OG 2/2001.
Totodată se arată că, în acord cu jurisprudența CEDO, intimatei îi revenea sarcina de a proba fără echivoc vinovăția petentului, fapt care nu s-a întâmplat în cauză.
În apărare intimata IPJ C. a depus la dosar la data de 5.03.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si menținerea hotărârii pronunțata de instanța de fond.
În motivarea întâmpinării se arata ca în fapt, nici unul dintre motivele invocate de recurent nu este întemeiat si nu poate duce la desființarea sentinței civile recurate.
Astfel se arata ca situația de fapt reținuta în procesul verbal corespunde realității, faptele fiind corect încadrate ca reprezentând contravenția indicata de agentul constatator, iar sancțiunea fiind corect individualizata, specificându-se faptul că din cazierul contravențional al recurentului rezultă că acesta a mai săvârșit alte 56 de contravenții la regimul rutier, dintre care 27 la depășirea vitezei legale.
Părțile nu au depus înscrisuri noi la dosar în recurs.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, motive care potrivit art. 304/1 C. nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.. în condițiile în care sentința nu este susceptibila de apel, tribunalul constata ca recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează forma acestuia, iar din punct de vedere al temeiniciei fata de probele administrate rezultă că starea de fapt consemnată de agentul constatator corespunde realității.
În sensul celor de mai sus, în mod corect a reținut prima instanța ca planșele fotografice depuse la dosar dovedesc înregistrările efectuate de agentul constatator rezultând fără echivoc ca autovehiculul se deplasa în interiorul unei localitate cu o viteza de 75 km/h în localitate.
Astfel, relativ la motivul de recurs vizând neîntocmirea procesului verbal în forma prevăzuta de anexa 1D tribunalul retine ca neîncheierea procesului verbal în forma prevăzuta de anexa 1D ci în forma prevăzuta de anexa 1A nu este de natura a atrage nulitatea absoluta a procesului verbal, în speța fiind necesar a se analiza daca aceasta modalitatea de încheiere a produs sau nu o vătămare, iar în condițiile în care a fost indicat în cuprinsul actului constatator numărul de înmatriculare al mașinii pe care a fost montat cinemometrul precum si numărul casetei folosite se poate identifica ușor aparatul radar utilizat, motive fata de care tribunalul constata ca drepturile petentului nu au fost încălcate si nu i-a fost cauzata nici o vătămare.
Totodată tribunalul va retine ca aparatul radar montat pe autovehiculul Politiei cu nr. De înmatriculare_ se afla la data efectuării controlului în termenul de verificare metrologica potrivit buletinului de verificare metrologica nr._/21.08.2008/_/21.08.2008 emis de Biroul de Metrologie Legala București, reținându-se de asemenea ca respectivul cinemometru măsoară atât în regim staționar cat si în regim de deplasare potrivit buletinului mai sus arătat, buletin conform cu cerințele metrologice si tehnice indicate de norma de Metrologie Legala NML nr. 021-05/23.11.2005 aprobate prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului R. de Metrologie Legala.
În continuare, tribunalul analizând motivul invocat ce se refera în esența la lipsa calității de operator abilitat a agentului constatator, se retine ca repartizarea lucrătorilor în traseu se efectuează zilnic prin buletinul postului care se aproba de către seful serviciului, în speța rezultând din înscrisurile depuse la dosarul de fond ca agentul constatator este atestat ca operator radar, considerente față de care nu se poate reține nici faptul că procesul verbal nu ar indica datele de identificare ale agentului constatator.
F. de aceste considerații, reținând ca agentul constatator a semnat si raportul relativ la plângerea formulata de petent, tribunalul nu va retine ca fiind incident acest motiv invocate în recurs, urmând de asemenea a se avea în vedere ca în speța fapta a fost constatata cu mijloace tehnice, iar în ipoteza în care agentul constatator nu ar fi avut un ordin de serviciu si nu ar fi fost abilitat sa efectueze verificările în data respectiva aceasta împrejurare nu înlătura răspunderea contravenționala a petentului, vizând doar raporturile de serviciu ale agentului constatator.
Totodată, instanța constată că este lipsit de relevanță faptul că aparatul radar se afla la o anumită distanță de locul în care se afla agentul care a întocmit procesul verbal, în condițiile în care săvârșirea faptei, adică depășirea vitezei legale, este certificată de un mijloc tehnic omologat, amplasarea acestuia înainte de locul în care are loc efectiv oprirea nefiind de natură să exonereze petentul de răspundere și nici să afecteze acuratețea constatării din punct de vedere tehnic
Pentru aceste motive, reținând ca prima instanța a pronunțat o hotărâre legala si temeinica, în mod corect fiind respinsa plângerea ca neîntemeiata, sancțiunea fiind corect individualizată luând în considerare abaterile repetate ale recurentului ce denotă o ignorare constantă a normelor legale, văzând art. 312 alin.1 C.. tribunalului va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P. C. împotriva sentinței civile nr. 1089/16.11.2012 a Judecătoriei TÂRGU S. – pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi – 16.04.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
O. N. R. I. C. B. A. D. V. E.
Red. B.A.D./30.05.2013
Tehnored. V.E./30.05.2013
2 ex.
Judecător fond – R. A. E.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 591/2013. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 723/2013. Tribunalul... → |
|---|
