Reziliere contract. Decizia nr. 591/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 5039/305/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 591/R
Ședința publică de la 26 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: B. A. D.
Judecător: D. C.
Judecător: V. I. A.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul P. A. împotriva sentințelor civile nr. 1716 din 30 mai 2013, respectiv 2083/23.07.2013 a Judecătoriei S. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că a rămas în pronunțare asupra recursului în ședința publică din data de 5 noiembrie 2013, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12 noiembrie 2013; 19 noiembrie 2013, apoi pentru data de astăzi, 26 noiembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 1716 din 30 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sf. G. a admis în parte cererea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâta C. de A. Reciproc O. IFN și:
- a constatat nulitatea absolută parțială a art. 8 din contractul de credit nr. 5521 din data de 09.oct.2006, încheiat între pârâtă și reclamant, respectiv pentru procentul de dobândă ce depășește 12,5% pe an,
- a constatat nulitatea absolută a art. 11 din contractul de credit nr. 5521 din data de 09.oct.2006, încheiat între reclamant și pârât
- a admis excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere nr. 3 precizat de reclamant ca având obiect constatarea faptului că datoria reclamantului față de pârâtă a fost stinsă prin plată și în consecință respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil
- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr. 4 având ca obiect repunerea în situația anterioară.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut:
Prin contractul de împrumut nr.5521/09.10.2006, pârâta C. de A. Reciproc O. a acordat reclamantului P. A. un împrumut în cuantum de_ lei rambursabil în 60 rate lunare, începând cu data de 09.11.2006.
Prin art.8 din contract s-a prevăzut că împrumutul se acordă cu o dobândă de 29 % pe an.
Potrivit disp. art.5 din OG nr.9/2000 în forma în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, iar potrivit disp. art.9 din același act normativ, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept.
Având în vedere că dobânda stabilită prin contractul de împrumut încheiat între părți a fost de 29 %, iar nivelul maxim de dobândă care putea fi aplicat era de 12,5% ( 50% peste dobânda legală), instanța va constata nulitatea absolută parțială a art.8 din Contractul de credit nr. 5521/09.10.2006 încheiat între pârâtă și reclamant, respectiv pentru procentul de dobândă ce depășește 12,5% pe an.
Cu privire la capătul 2 de cerere, instanța constată că potrivit art.11 din contract în cazul neachitării la termen a ratelor scadente din împrumut, împrumutatul va plăti dobânda penalizatoare majorată cu 14,6 % pe an față de dobânda prevăzută la art.8 calculată la soldul împrumutului. Prin urmare, pe lângă dobânda contractuală, s-a prevăzut aplicarea de penalități de întârziere de 14,6 % pe an, fapt ce contravine deciziei nr.11 din 24.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a stabilit că este contrară legii clauza penală prin care se stabilesc penalități de întârziere pe lângă dobânda legală, în cazul contractului de împrumut.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constat nulitatea absolută a art.11 din Contractul de credit nr.5521/09.10.2006 încheiat între pârâtă și reclamant.
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere nr.3 precizat de reclamant ca având drept obiect constatarea faptului că datoria reclamantului față de pârâtă a fost stinsă prin plată, instanța de fond a admis-o, având în vedere că reclamantul are la dispoziție o altă cale de urmat, respectiv contestația la executare, în cazul în care creditorul va solicita executarea silită în ceea ce privește sumele calculate în baza clauzelor constatate nule prin prezenta hotărâre.
În consecință, instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Cu privire la capătul de cerere nr. 4 având ca obiect repunerea în situația anterioară, prima instanță a respins ca neîntemeiat, având în vedere că repunerea în situația anterioară încheierii contractului de împrumut se poate dispune doar în cazul rezilierii contractului, constatării nulității absolute ori anulării acestuia.
Ulterior, Judecătoria Sf. G. prin sentința civilă nr. 2083/23.07.2013 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta C. de A. Reciproc O. IFN având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1716/30.05.2013.
A admis cererea pârâtei C. de ajutor Reciproc O. IFN cu privire la completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1716/30.05.2013 a Judecătoriei Sf. G. și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1716/30.5.2013 în sensul că a admis în parte cererea pârâtei C. de A. Reciproc O. IFN cu privire la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamantul P. A. să achite pârâtei C. de A. Reciproc O. IFN suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul apărătorului ales .
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sf. G. a reținut:
Prin sentința civilă nr. 1716/2013 pronunțată în dosarul civil nr._, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâta C. de A. Reciproc O. IFN, a constat nulitatea absolută parțială a art. 8 din contractul de credit nr. 5521 din data de 09.oct.2006, încheiat între pârâtă și reclamant, respectiv pentru procentul de dobândă ce depășește 12,5% pe an, a constatat nulitatea absolută a art. 11 din contractul de credit nr. 5521 din data de 09.oct.2006, încheiat între reclamant și pârât, a admis excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere nr. 3 precizat de reclamant ca având obiect constatarea faptului că datoria reclamantului față de pârâtă a fost stinsă prin plată și în consecință a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr. 4 având ca obiect repunerea în situația anterioară.
Față de cererea de lămurire a dispozitivului, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât dispozitivul hotărârii fiind foarte clar, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută parțială a art. 8 din contractul de credit nr. 5521/09.10.2006 încheiat între pârâtă și reclamant, respectiv pentru procentul de dobândă ce depășește 12,5% pe an. Nulitatea absolută a unei prevederi contractuale determină ineficacitatea acesteia încă de la înființarea contractului, ca și cum această clauză nu ar fi existat.
Cu privire la completarea dispozitivului, prima instanță a reținut că pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul apărătorului ales, iar prin dispozitiv nu s-a soluționat această cerere.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, iar pentru a-și face apărarea pârâta și-a angajat apărător ales căruia i-a achitat suma de 1500 lei, instanța de fond a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamantul P. A. să achite pârâtei C. de A. Reciproc suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată., reprezentând onorariul apărătorului ales.
Împotriva sentinței civile 1716/30.05.2013, reclamantul P. A. a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea cauzei de către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea recursului se arată că în fapt, prin sentința recurată, instanța de fond nu a avut în vedere aplicarea dispozițiilor art. 9 din OG nr. 9/2000, actualizată, privind nivelul dobânzii legale și astfel a judecat petitul cu privire la anularea art. 8 din contractul de credit nr. 5521/09.10.2006 fără să țină cont de aceste prevederi. Potrivit art. 8 din contractul de credit nr._/09.10.2006 este nul de drept.
În drept se invocă disp. art. 304 pct. 4 C.proc civ, art. 304 pct.9 c.proc civ, art. 9 din OG nr. 9/2000, art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 242 pct. 2 c.proc.civ.
De asemenea, reclamantul P. A. a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 2083/23 iulie 2013 a Judecătoriei Sf. G. prin care a solicitat casarea acestei hotărâri și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a invocat excepția nulității pentru nerespectarea dreptului său la apărare, deoarece prin necitarea sa au fost încălcate reglementările art. 85, art. 86/1 alin.1, art. 89 și art. 281 indice 2 c.proc civ când a reținut cauza spre judecare la data de 23 iulie 2013.
Datorită acestuia fapt, reclamantul a arătă că a fost lezat principiul contradictorialității, întrucât trebuia să fie citat.
Astfel, instanța pentru nerespectarea dreptului său la apărare și prin nerespectarea principiului contradictorialității procesului civil a pronunțat sentința civilă nr. 2083/2013 în dosarul cu nr. de mai sus, sentință ce este lovită de nulitate absolută.
Totodată, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2083/2013, Judecătoria Sf. G. la cererea pârâtei a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1716/2013 cu privire la plata cheltuielilor de judecată, considerând că acțiunea a fost admisă doar în parte.
Reclamantul arată că a dovedit clauzele abuzive în contractul de credit, dar instanța a omis să aplice dispozițiile art. 9 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale și astfel a judecat petitul cu privire la anularea art. 8 din contractul de credit nr._/09.10.2006 fără să țină cont de aceste prevederi.
Reclamantul consideră că obligarea sa la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu avocațial este nejustificată, deoarece dacă pârâta respecta legea și nu o eluda în detrimentul lui nu se ajungea în fața instanței la judecarea cauzei. Cheltuielile ocazionate cu acest proces nu îi sunt imputabile, întrucât au fost pricinuite exclusiv de pârâtă .
În drept se invocă disp. art. 304 pct. 5 C.proc civ, art. 85 și art. 86/1 c.proc civ, art. 89 și art. 218/2 c.proc civ și art. 242 pct. 2 c.proc.civ.
Intimata nu a depus întâmpinare în recurs, legal fiind citată în acest sens.
Analizând sentința 1716/30.05.2013, recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, motive care potrivit art. 304 indice 1 nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 c.proc civ. în condițiile în care sentința nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul formulat de recurentul-reclamant P. A. este nefondat pentru următoarele aspecte.
Astfel, la data de 9 octombrie 2006, între C. de A. Reciproc O., în calitate de creditoare și P. A. în calitate de împrumutat debitor, s-a încheiat contractul de credit nr. 5521 prin care creditoarea i-a acordat împrumutatului un credit în sumă de 10.000 lei.
Potrivit art. 8, împrumutul a fost acordat cu o dobândă de 29% pe an, care s-a achitat împreună cu rata de împrumut.
Conform art. 11 din contract, în cazul neachitării la termen a ratelor scadente din împrumut, împrumutatul va plăti dobânda penalizatoare majorată cu 14,6% pe an față de dobânda prevăzută la art. 8 ce se calculează la soldul împrumutului.
Conform art. 5 din O.G. nr. 9/2000, în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Dobânda trebuie să fie stabilita prin act scris. In lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală, iar, potrivit art. 6, prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.
De asemenea, conform art. 9 din OG nr. 9/2000, act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nr. 5521/09.10.2006, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept.
Așa fiind, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii.
Este adevărat că art. 8 din contractul de credit nr. 5521/09.10.2006 este nul de drept ca și consecință a dispozițiilor art. 9 din OG nr. 9/2000, însă în speță este vorba de o nulitate absolută parțială pentru clauza contractuală ce stipulează dobânda ce depășește nivelul maxim de dobândă de 12,5% pe an ce se datorează potrivit dispozițiilor art. 1589 cod civile și art. 1-5 din OG nr. 9/2000.
Totodată, tribunalul reține că potrivit art. 1589 cod civil, se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile și de șase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde nu s-a hotărât de părți cuantumul ei.
Or, Judecătoria Sf. G. a pronunțat o sentință legală și temeinică sub aspectul petitului privind constatarea nulității absolute a art. 8 din contractul de credit nr. 5521/09.10.2006, întrucât a avut în vedere atât rata dobânzii de referință a BNR aferentă lunii octombrie 2006, cât și dispozițiile art. 1-5 din OG nr. 9/2000, drept pentru care recursul formulat de recurentul P. A. este nefondat din acest punct de vedere cu privire la sentința civilă nr. 1716/30.05.2013.
De asemenea, tribunalul constată că afirmațiile reclamantului cum că nu a fost citat de Judecătoria Sf. G. sunt nefondate, având în vedere că acesta a fost citat pentru fiecare termen de judecată, conform dovezilor existente la dosarul de fond.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2083/23.07.2013, tribunalul constată că acesta este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Judecătoria Sf. G. prin sentința civilă nr. 2083/23.07.2013 a admis cererea intimatei C. de A. reciproc O. IFN și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1716/30.05.2013 a aceleași instanța, în sensul că a obligat recurentul P. A. să achite acesteia suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul apărătorului ales. Tribunalul constată că prin sentința civilă nr. 1716/30.05.2013, Judecătoria Sf. G. a admis în parte acțiunea reclamantului P. A., în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a art. 8 din contractul de credit nr. 5521 din data de 09.oct.2006, respectiv pentru procentul de dobândă ce depășește 12,5% pe an și a constatat nulitatea absolută a art. 11 din același contractul încheiat între reclamant și pârât.
Astfel, potrivit art. 274 c. proc civ, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Prin urmare, textul de lege invocat instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Totodată conform art. 276 c.proc civ, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În speță, tribunalul constată că intimata C. de A. Reciproc O. IFN nu a formulat cerere reconvențională față de pretențiile reclamantului pe de o parte pentru a putea solicita cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte cererea de chemare în judecată a acestuia a fost admisă în parte, ceea ce înseamnă că operează prezumția culpei procesuală a intimatei și nicidecum a reclamantului căruia i s-a admis în parte acțiune.
Astfel, chiar dacă instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului P. A., acest lucru nu poate avea influenta asupra cheltuielilor de judecată avansate de cealaltă parte care se află în culpă procesuală, drept pentru care se va admite recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 2083 din 23 iulie 2013 a Judecătoriei S. G. pe care o modifică doar în parte în sensul că se va respinge cererea intimatei C. de A. Reciproc O. IFN cu privire la cheltuielile de judecată, dar se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMNELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul P. A. împotriva sentinței civile nr. 1716 din 30 mai 2013 a Judecătoriei S. G. – pe care o menține.
Admite recursul declarat de recurentul P. A. împotriva sentinței civile nr. 2083 din 23 iulie 2013 a Judecătoriei S. G. – pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererea intimatei C. de A. Reciproc O. IFN cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor din sentința civilă nr. 2083 din 23 iulie 2013 a Judecătoriei S. G.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi – 26.11.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. A. D. D. C. V. I. A. V. E.
Red. V.I.A. /06.01.2013
Tehnored. V.E./06.01.2013
2 ex.
Judecător fond – B. L. M.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 983/2013. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 172/2013. Tribunalul... → |
|---|
