Acţiune în constatare. Decizia nr. 289/2013. Tribunalul COVASNA

Tribunalul COVASNA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 289/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1591/305/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 289/R

Ședința publică din data de 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. LORAND A.

JUDECĂTOR: U. G.

JUDECĂTOR: V. M. D.

GREFIER: P. E.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâta M. SF. G. prin primar, cu sediul în mun. Sf. G., ., nr. 2, J. C., în contradictoriu cu intimații B. S. și B. E., ambii cu domiciliul în mun. Sf. G., .. 48, J. C., B. J., cu domiciliul ales în mun. Sf. G., . C., nr. 19, J. C., și C. A., cu domiciliul în mun. Sf. G., . A, J. C., împotriva Sentinței civile nr. 3103/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se prezintă consilierul juridic M. E. pentru recurent și avocatul V. E. pentru intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătoarea recurentului - pârât, consilier juridic M. E., învederează instanței că, cu privire la imobilul din cauză au mai fost formulate două cauze, una la Tribunalul C. și una la Judecătoria Sf. G., una făcând obiectul Legii nr. 10/2001, care a fost suspendată în anul 2007, iar cealaltă uzucapiune, care a fost respinsă, sens în care depune la dosar dovezi tipărite de pe site-ul instanțelor de judecată, la care apărătoarea intimaților, avocat V. E., arată că nu are nici o relevanță, obiectul cauzei este cu totul altfel, iar la întrebarea instanței dacă cauza având ca obiect uzucapiune a fost respinsă și în cale de atac, arată că nu are cunoștință.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte acte de depus la dosarul cauzei, instanța de recurs constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătoarea recurentului - pârât, consilier juridic M. E., solicită instanței admiterea recursului, susținând cererea formulată în calea de atac de apel, care ulterior a fost calificată de instanță ca fiind recurs, împotriva Sentinței civile nr. 3103/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul cu nr. de mai sus, solicitând instanței modificarea în tot această sentință pentru motivele invocate mai larg în cererea formulată în calea de atac, motive pentru care această sentință nu este legală și temeinică. Arată că reclamanții nu pot avea calitate procesuală activă în această cauză, întrucât la data deposedării de către stat ei nu au fost proprietarii acestui imobil, ei nu a au fost proprietarii tabulari a acestui imobil. Arată că instanța de fond nu a clarificat identificarea terenului, arătând că proprietarii imobilului au tranzacționat dreptul de proprietate, menționând că la dosar există două înscrisuri sub semnătura privată, unul din 1955 și unul din 1995, dar întrebarea este care act este valabil, dacă este valabil careva, susținând că este o diferență de teren de 1000 mp.

De asemenea arată că instanța de fond spune că foștii proprietari nu au fost deposedați niciodată de acest teren, menționând că în CF este întabulat dreptul de proprietate a Mun. Sf. G., susținând că instanța nu poate să anuleze valabilitatea titlului statului fără să ia în considerare că la acest imobil actualul proprietar este Mun. Sf. G., arătând că a depus la dosar jurisprudența, respectiv Decizia nr. 33 a ÎCCJ, prin care se arată calea de urmat. Arată că se poate urma și calea dreptului comun în măsura în care nu aduce atingere a unui alt drept de proprietate, ori în cauză calea dreptului comun ar aduce atingere a dreptului de proprietate a Mun. Sf. G..

Consideră că sentința atacată sub toate aspectele este nelegală, arătând că nici expertul nu putea identifica terenul care a făcut obiectul contractului, menținând că din actul de vânare-cumpărare nu rezultă că acel teren este una și aceeași cu terenul din litigiu.

Solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamanților.

Apărătoarea intimaților - reclamanți, avocat V. E., solicită instanței respingerea recursului ca fiind nefondat, solicitând instanței a se observa că lipsa calității procesuale active a reclamanților a fost justificată, având în vedere că reclamanții au prezentat un contract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată care s-a încheiat între antecesorul părților reclamanți - intimați și antecesoarea lui C. A., care a recunoscut că există acest act, deși a explicat și instanței de fond că datorită impedimentelor vremii respective nu au putut să valorifice acest act, deși vânzătoarea s-a obligat că le va da act de întabulare.

Arată că inadmisibilitatea acțiunii s-a invocat că reclamanții trebuia să formuleze acțiunea în baza Legii nr. 10/2001, dar dacă nu sunt la prevederile Legii nr. 10/2001, art. 3 pct. 1 lit. a, ei nu puteau formula această cerere că la momentul preluării terenul era în proprietatea antecesoarei Csulak I. căsătorită S., susținând că reclamanții nu aveau calitatea să formuleze această acțiune în baza Legii nr. 10/2001.

Invocă prevederile art. 20, 21 din Constituția României și practica instanțelor de judecată, susținând că în Decizia civilă nr. 290/2011 s-a pronunțat în forma soluționării unei cauze similare în aceste considerente.

Învederează că s-a invocat că reclamanții au cumpărat teren mai mult, arătând că într-adevăr au cumpărat mai mult, dar în 1966 o parte a fost întabulată pe numele lor, au solicitat să se facă constatarea că au cumpărat, menționând că a depus adeverința la fila 43 din dosar, din care rezultă că Statul Român adeverește că imobilul proprietatea lui S. Ilka, situat în Sft. G., .. 48, înscris în CF nr. 1465 Sf. G. sub nr. top 1815/1, 1816/5/1, 1817/1, 1820/1/a/1/1, nu a fost naționalizat sau expropriat și este în proprietatea statului, a fost identificată la nr. cadastral la care a fost pusă și aplicată și la vremea acea nu s-au făcut nici obiecțiuni.

Consideră că tocmai primăria era menită să facă identificarea terenului, ceea ce nu a făcut și în acest context nu poate să se folosească de propria s-a culpă. Arată că Legea nr. 218/1960 și Legea nr. 213/1998 la art. 6 dă dreptul să facă constatarea că titlul statului nu este valabil, raportat și la adresa care provenea de la dânșii, considerând că recurenții - intimați au calitatea să formuleze această acțiune.

Solicită instanței a se avea în vedere și Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ.

Susține că în această cauză nu s-a atins de dreptul de proprietate al primăriei, nu consideră că s-ar aduce atingere vreunei drept ale acesteia, solicitând instanței respingerea recursului ca fiind nefondată și menținerea sentinței date de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În replică, apărătoarea recurentului - pârât arată că prin sentința pronunțată instanța de fond a stabilit prin mai multe moduri dreptul de proprietate, a stabilit prin moștenire cât și prin modalitatea transmisiunii unui contract de vânzare-cumpărare, solicitând ca instanța să aibă în vedere că este inadmisibilă, menționând că s-a mai stabilit încă odată prin uzucapiune, considerând că este ajuridic să se stabilească prin trei moduri de dobândire a dreptului de proprietate.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL:

Constată că prin sentința civilă nr. 3103/20.11.2012 a Judecătoriei Sf. G. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția nulității absolute parțiale a contractului sub semnătură privată încheiat la 12.10.1955 și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtul M. Sf. G., prin primar.

A fost admisă cererea formulată de reclamanții: B. S., B. E. și B. J., în contradictoriu cu pârâții C. A., născută Szakács și M. Sf. G., prin primar și în consecință:

- s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra suprafeței de 1916 mp a imobilului înscris în CF_ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. cu nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/1/2 teren de construcție și dispune radierea dreptului de proprietate al Municipiului Sf. G. – dobândit în baza Legii nr. 213/1998;

- s-a constatat că, prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12 octombrie 1955, defuncta Csulak I., căsătorită S., a vândut suprafața de 3160 mp, din imobilul înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. cu nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/l/2/ - teren de construcție, către cumpărătorii B. B., decedat la data de 27.08.1972, cu ultimul domiciliu în Sf. G. și B. J., decedat la data de 20.10.1989, cu ultimul domiciliu în Sf. G., pentru suma de 3.000 lei;

- a fost obligată pârâta C. A. născută S., în calitate de moștenitoare a vânzătoarei Csulak I., să încheie cu reclamanții B. S., B. E. și B. J., moștenitori ai cumpărătorilor, contract de vânzare – cumpărare în formă autentică având ca obiect imobilul în suprafață de 1916 mp, parte a imobilului mai sus arătat, iar în caz contrar sentința ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

- s-a constatat că, din masa succesorală a defunctului B. B., decedat la data de 27.10.1972, conform Certificatului de moștenitor nr. 198/1979 a rămas ca moștenitor B. J. - nepot și că din masa succesorală face parte cota de ½ parte din terenul de 1916 mp;

- s-a constatat că, în urma defunctului B. J., decedat la data de 20.10.1989, cu ultimul domiciliu în mun Sf.G., au rămas ca moștenitori, conform Certificatului de moștenitor nr. 45/2003 reclamanții: B. S. - soție supraviețuitoare, B. E. – fiică și B. J. - fiu și din masa succesorală face parte terenul în suprafața de 1916 mp înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. nr. top nou 1815/2/45/2/2/2/3/1/2/a;

- s-a dispus intabularea în CF a celor de mai sus apoi, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului arătat mai sus, cu titlu de cumpărare, apoi de moștenire.

A fost obligat pârâtul M. Sf. G., prin primar, să plătească reclamanților suma de 3119,2 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea formulată și precizată, reclamanții B. S., B. E. și B. J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. A., născută Szakács și M. Sf. G.,să se dispună următoarele:

- să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra suprafeței de 1916 mp a imobilului înscris în Cf_ provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr._ Sf. G., nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/1/2 teren de construcție și restabilirea situației anterioare;

- să se constate că prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12 octombrie 1955, defuncta Csulak I., căsătorită S., a vândut suprafața de 3160 mp, din imobilul înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. cu nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/l/2/ - teren de construcție, către cumpărătorii B. B., decedat la data de 27.08.1972, cu ultimul domiciliu în Sf. G. și B. J., decedat la data de 20.10.1989, cu ultimul domiciliu în Sf. G., pentru suma de 3.000 lei;

- obligarea pârâtei C. A. născută S., în calitate de moștenitoare a vânzătoarei Csulak I., să dea act apt de întabulare, asupra imobilul în suprafață de 1916 mp, iar în caz, hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

- să se constate că, din masa succesorală a defunctului B. B., decedat la data de 27.10.1972, conform Certificatului de moștenitor nr. 198/1979 a rămas ca moștenitor B. J. - nepot și că din masa succesorală face parte cota de ½ parte din terenul de 1916 mp;

- să se constate că, în urma defunctului B. J., decedat la data de 20.10.1989, cu ultimul domiciliu în mun Sf.G., au rămas ca moștenitori, conform Certificatului de moștenitor nr. 45/2003 reclamanții: B. S. - soție supraviețuitoare, B. E. – fiică și B. J. - fiu și din masa succesorală face parte terenul în suprafața de 1916 mp înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. nr. top nou 1815/2/45/2/2/2/3/1/2/a.

- să se dispună intabularea în CF cele de mai sus apoi, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului arătat mai sus, cu titlu de cumpărare, apoi de moștenire.

- cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:

Prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12 octombrie 1955, defuncta Csulak I., căsătorită S., a vândut suprafața de 3160 mp, din imobilul înscris în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. cu nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/l/2/ - teren de construcție, antecesorilor reclamanților defuncții B. B., decedat la data de 27.08.1972 și B. J., decedat la data de 20.10.1989, pentru suma de 3.000 lei, fără ca pe timpul vieții acestora să se încheie act autentic de vânzare-cumpărare.

Cumpărătorii au împrejmuit terenul și au construit o casă de cărămidă și o bucătărie de vară și au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 697 mp din terenul cumpărat, prin sentința civilă nr. 173/04.02.1966 a Tribunalului Popular Sf. G., această suprafață fiind considerată la acea dată – loc de casă, fiind dezmembrat din imobilul înscris în CF nr. 1465 și transcris în Cf nr. 3548 Sf. G., nr. top. 1815/1, 1816/5/1, 1817/1, 1820/1/a/1/1, iar restul terenului considerat extravilan - ce face obiectul prezentei cauze - a fost folosit de aceștia ca grădină.

Prin încheierea nr. 1203/1983 s-a intabulat în CF nr. 1465 Sf. G. dreptul de proprietate în favoarea Statului Român dreptul de administrare operativă asupra Consiliului Local al Municipiului Sf. G., fără să existe o schiță de identificare a imobilelor ce au făcut obiectul intabulării, astfel că, deși scriptic era proprietatea Statului, faptic a fost deținut de antecesorii reclamanților și în present de reclamanți, fără să fi făcut obiectul naționalizării, potrivit, adeverinței nr. 4370/07.05.1966 a Sfatului Popular al Raionului Sf. G..

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 33 și următ. din Decret Lege nr. 115/1938, art. 33 pct. 2 –Legea nr. 7/1996 rep., art. 480 C.civ., art. 20, 21 Constituție, Legea nr. 213/1998.

Pârâta C. A. născută S. a depus întâmpinare, arătând că, nu se opune admiterii acțiunii reclamanților. Este fiica vânzătoarei și știe că mama sa a vândut în anul 1955 terenul reclamanților pentru suma de 3.000 lei, fiind folosit de atunci și până în prezent de aceștia– f. 7 și 70; aceasta la data de 25.09.1996 a recunoscut vânzarea terenului de mai sus, prin actul ,,Înțelegere”, pe care l-a semnat.

Pârâtul Municipiului Sf. G., prin primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată și inadmisibilă, invocându-se excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea unui imobil preluat abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989; nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, încheiat la 12.10.1955, pentru suprafața ce depășește 697 mp; excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, întemeindu-și întâmpinarea pe disp. art. 2 Decret nr. 221/1950.

Prin încheierea nr. 1203, sub B.32 și B.33 Cf. 1465 Sf. G. s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea STATULUI ROMÂN, asupra corpului funciar nr. top. 1815/2, 1816/5/2, 1817/2 și 1820/1/a/1/2, cu drept de administrare operativă, în favoarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Sf. G., fără a exista o schiță de identificare a imobilelor ce au făcut obiectul intabulării, astfel că, terenul în suprafață de 1916 a fost trecut în proprietatea Statului deși a fost deținut de antecesorii reclamanților și de aceștia din urmă.

Analizând actele și lucrările cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Părțile contractului nu s-au prezentat împreună la notar în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, formă prevăzută de lege "ad validitatem", dreptul de proprietate constituit nefiind înscris în CF, reclamanții în cauză fiind moștenitorii cumpărătorilor – f. 7-8 și 9, iar pârâta C. A., născută S. - descendenta defunctei vânzătoare, reclamanții având interesul clarificării situației juridice a imobilului cumpărat, deși terenul cumpărat s-a aflat în posesia lor continuă, fără ca cineva să-i tulbure în folosință; acestea fiind considerentele pentru care, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâtul Municipiu, este neîntemeiată și va fi respinsă.

Deși pârâtul Municipiu, a invocat excepția nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, pe motivul că a fost încheiat cu nerespectarea art. 2 Decret nr. 221/1950, aceasta a fost găsită de prima instanță ca neîntemeiată, întrucât pentru înstrăinarea terenurilor au fost instituite reguli speciale, libertatea contractuală fiind îngrădită prin Decretul nr. 151/1950 privind comasarea și circulația bunurilor agricole și prin Decretul nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizație.

Prin aceste acte normative, care cuprindeau dispoziții derogatorii de la dreptul comun, s-a restrâns domeniul de aplicare al dispozițiilor Codului civil în materie de înstrăinări imobiliare și s-au impus condiții de formă pentru întocmirea actelor de înstrăinare a terenurilor.

S-a mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții, întrucât temeiurile preluării imobilului de către Stat sunt Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Pe fond s-a reținut că obligația de a da act apt de intabulare reprezintă un element de pasiv al masei succesorale al defunctei Csulak I., obligația transferându-se asupra succesoarei sale universale, pârâta C. A. născută S., aceasta exprimându-și acordul prin întâmpinare.

Fiind vorba de un act valabil încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, este guvernat de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul-Lege nr. 115/1938 fiind aplicabile disp. art. 22, 24, 25, potrivit principiului “tempus regit actum”.

Potrivit disp. art. 17 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 - drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Art. 22 același act normativ, prevede că - cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să-i predea înscrisurile trebuitoare pentru înscrierea acelui drept¸ iar în cazul nepredării partea va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea - împotriva vânzătorului care nu-și execută obligația de a încheia act autentic de vânzare-cumpărare, există posibilitatea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare având în vedere principiul executării în natură a obligațiilor art. 1073 C.civ., această hotărâre având caracter constitutiv de drepturi în condițiile în care contractul este valabil încheiat conform art. 969 C.civ.

Față de acestea, reclamanții au formulat o astfel de acțiune la 13.08.2009 la care au renunțat întrucât în CF a fost intabulat dreptul Statului Român; prin încheierea nr. 1203/1983 s-a intabulat în CF nr. 1465 Sf. G. dreptul de proprietate în favoarea Statului Român dreptul de administrare operativă asupra Consiliului Local al Municipiului Sf. G..

De acea, prin prezenta solicită să se constate că Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate fără a avea un titlu valabil, sens în care, instanța reține următoarele:

În cauză, pârâtul - M. Sf. G. în interogatoriul propus de reclamanți a arătat că, imobilul din litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 218/1960 și al Decretului nr. 712/1966, fiind preluată întreaga suprafață de 43.908 mp, susținând că terenul pretins de reclamanți este proprietatea sa.

Însă, Legea nr. 213/1998 în art. 6 alin. 1 statuează că - fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrative teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat; iar în ceea ce privește Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966, sunt acte normative ce contraveneau însăși Constituției și legislației interne în vigoare la acea dată.

Astfel, art. 8 - Constituția României din 1948 prevedea, cu titlu de principiu, că proprietatea particulară este recunoscută și garantată prin lege, de la acest principiu, fiind reglementat în art. 11 o singură excepție - mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, proprietate particulară, pot deveni proprietate de stat, bun al întregului popor.

Or, imobilul din litigiu, având destinația de grădină în jurul casei de locuit, nu poate fi înscris printre excepțiile expres și limitativ, prevăzute de Constituție, prin urmare, a fost preluat în mod abuziv, fapt ce rezultă, de altfel și din atitudinea pasivă a Statului care a “tolerat” posesia utilă, continuă a antecesorilor reclamanților și a acestora din urmă, aceștia comportându-se toți acești ani ca adevărați proprietar, terenul cu destinație grădină nefiind folosit de Consiliul Local deși are înscris un drept de administrare.

Aceste Decrete nr. 218/1960 și nr. 712/1966 nu au respectat prevederile Constituțiilor din 1952 și 1965 cu privire la proprietate, ele contravenind și dispozițiilor art. 481 C.civ., potrivit cărora, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă si prealabilă despăgubire; dar și disp. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în decembrie 1955.

Cum titlul opus de Stat în ce privește imobilul litigios, contravine flagrant cu dispozițiile legilor organice, arătate mai sus, nu poate reprezenta un titlu valabil de preluare, în interesul art. 6 alin. 1 Legea nr. 213/1988, rezultă că, autoarea pârâtei C. A., născută S., respective, Csulak I., căsătorită S. nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, care prin actul sub semnătură a transmis în mod valabil dreptul său de proprietate asupra antecesorilor reclamanților, respectiv, defuncților B. J. și B. B..

Pârâtul M. Sf. G. a invocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni susținând că, se impunea să se uzeze de procedura specială pentru restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv, în temeiul Legii nr. 10/2001, care se aplică cu precădere, față de cea potrivit dreptului comun, pe care au ales-o reclamanții.

Însă, pentru a formula o cerere în temeiul acestei legi cu caracter reparator potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. a - Legea nr. 10/2001 trebuie să fii - persoană fizică, proprietar al imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia; aceasta fiind o condiție inițială esențială pentru a beneficia de dispozițiile acestei legi.

În cauză, așa cum am arătat, antecesorii reclamanților defuncților B. J. și B. B. au cumpărat imobilul din litigiu de la antecesoarea pârâtei C. A., cu act sub semnătură privată, fără a fi respectată condiția “ad validitatem” – încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic, pentru a fi înscris dreptul de proprietate al cumpărătorului.

Astfel că proprietarul tabular a transferat dreptul său de proprietate, însă nefiind înscris în Cf nu a fost opozabil “erga omnes” inclusiv Statului, astfel că, nu putea să formuleze cerere în baza legii speciale întrucât voința sa a fost aceea de a vinde – transfera proprietatea imobilului, încasând prețul, iar cumpărătorul având un titlu imperfect, deși se comporta față de imobil ca un adevărat proprietar în evidențe nu figura în această calitate, astfel că, nici reclamanții și nici pârâta C. A. nu ar fi avut legitimitate să pretindă restituirea imobilului în cauză, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Municipiu, ca neîntemeiată.

S-a mai constatat că reclamanții nu puteau pretinde valorificarea dreptului pretins de proprietate printr-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, întrucât această acțiune presupune

O acțiune reală prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, ceea ce nu este cazul de față; astfel că modalitatea aleasă de reclamanți, în temeiul disp. art. 111 C.pr.civ. este cea legală și corectă, promovată în spiritul echității și recunoașterii nevoii de a înlătura efectele abuzive a legilor dinainte de 1989.

Imobilul în cauză a fost identificat de expertul judiciar în prezența părților – legal citate, fără a se invoca din partea nici uneia că imobilul din litigiu, identificat la fața locului nu este cel situat în Sf. G., pe .. 48.

Din înscrierile Registrului Agricol al Primăriei Municipiului Sf. G. din perioada ulterioară anului 1959 (cele dinainte au fost depuse la Arhivele Statului) figurează B. J. și soția B. S., precum și B. B. și soția B. R., cu o gospodărie în suprafață de 8 ari - 1 ar curte și clădire (casă de locuit în suprafață de 60 mp. din cărămidă construită în 1957) și 7 ari – grădină, ulterior modificându-se dimensiunea casei de locuit - 100 mp. precum și suprafața totală a imobilului la 25 ari între anii 1974-1980 – f. 37, 38

Din aceste înscrieri rezultă, fără echivoc, că, încă din 1974 până la eliberarea extrasului nr. 9958/10.03.2009, familiile reclamanților au fost în posesia terenului și l-au folosit nestingheriți fiind în evidențele pârâtului.

Acestea nu au invocat uzucapiunea vrând să-și consolideze dreptul în baza actului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, necontestat în niciun mod până în prezent de către pârâtul Municipiu, care după efectuarea expertizei topografice judiciare – ing. Rakossy B. Jozsef (ce face parte integrantă din prezenta), a invocat că nu s-a stabilit unde este situat imobilul din litigiu, deși la fața locului când s-a identificat în spațiu, a fost prezent, prin reprezentat și nu a făcut nicio obiecțiune (nu s-a făcut dovadă contrară).

Așa cum a arătat expertul, imobilul se identifică prin număr cadastral și nu este identificat după criteriile indicate în actul de vânzare cumpărare, însă, în momentul identificării la fața locului părțile prezente sunt în măsură, să indice imobilul și limitele acestuia, faptul că străzile orașului și-au schimbat denumirea, dar și configurația, nu poate să creeze vreun dubiu, fiind vorba de un imobil situat în zonă cu carte funciară - Transilvania.

Pentru toate aceste considerente, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtul M. Sf. G. și a admis cererea reclamanților ca întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. Sf. G. (calea de atac fiind recalificată drept recurs prin încheierea din data de 28.05.2013.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Instanța a respins cele două excepții invocate de pârâtul – recurent, fără nici o justificare. S-au invocat prev. art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 conform căreia bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora dacă nu fac obiectul legilor speciale de reparație. Imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv în perioada 06.03._89 sens în care se aplică cu precădere dispozițiile legii speciale (Legea 10/2001)

S-a mai arătat că s-a mai invocat și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12.10.1955, pentru suprafața de 697 mp, pentru nerespectarea cerințelor impuse de art. 2 din Decretul 221/1950 dar prima instanță în mod nejustificat nu a reținut aceste apărări.

Referitor la nevalabilitatea titlului statului recurenta a arătat că orice analiză a valabilității titlului statului se poate face doar în cadrul procedurii Legii 10/2001 și nu în afara acesteia, pe calea dreptului comun. Din moment ce Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate, chiar dacă prin preluare abuzivă, foștii proprietari au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului în cauză.

În ceea ce privește acțiunea în prestație tabulară s-a arătat că în temeiul art. 19 din DL 115/1938 înscrierea unui drept se poate face numai împotriva aceluia care este înscris în CF ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută; în cauză proprietar al imobilului este recurentul și nu pârâta C. A. sau autoarea acesteia. În aceste condiții, dispoziția primei instanțe în sensul ca pârâta menționată este obligată să încheie cu reclamanții act apt de intabularea este fără obiect și inadmisibilă.

A formulat întâmpinare în recurs reclamanții-intimați B. S., B. E. și B. J. solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, motive care potrivit art. 304/1 C. nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.. în condițiile în care sentința nu este susceptibilă de apel, tribunalul constata că recursul este fondat în parte pentru considerentele de mai jos.

Cu privire la excepțiile invocate, instanța constată că în mod fondat s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepția nulității absolute parțiale a contractului sub semnătură privată.

Tribunalul apreciază însă că motivarea adusă acestei soluții de către prima instanță este necesar a fi în parte reconsiderată. Astfel, excepția inadmisibilității unei acțiuni vizează situația în care pârâtul se opune acțiunii declarând-o inacceptabilă, susținând că instanța nu poate examina pe fond cererea cu care a fost investită; în speța de față însă, reclamanții se pot adresa instanței în anumite situații, cu cereri de constatare a valabilității unor acte juridice, prestație tabulară, succesiune,, cu îndeplinirea unor condiții iar instanța este abilitată să cerceteze fondul pretenției deduse judecății. Ca urmare, motivele care au stat la baza invocării acestei excepții sunt de fapt motive ce privesc fondul cauzei, trebuie să fie analizate ca atare, și excepția inadmisibilității în mod fondat a fost respinsă.

Se mai reține că, pârâtul fiind proprietar tabular al imobilului în litigiu, are calitate procesuală pasivă.

Deși în contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 12.10.1955 nu se identifică imobilul în litigiu prin număr topografic și nr. carte funciară, arătându-se doar suprafața și străzile cu care se învecinează, totuși imobilul este identificabil, fapt ce rezultă și din raportul de expertiză, chiar dacă străzile orașului și-au schimbat denumirea.

Astfel, în mod fondat s-au respins excepțiile menționate.

Cu privire la fondul cauzei se constată că imobilul în litigiu este parte componentă a imobilului înscris în CF_ Sf. G., top 1815/2/45/2/2/2/3/1/2 cu suprafață totală de_ mp și a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului 712/1966 și Decretului 218/1960, conform încheierii CF 1203/04.07.1983. Dreptul de administrare operativă s-a intabulat în favoarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al mun. Sf. G.. Potrivit mențiunilor înscrise în istoricul cărții funciare, imobilul a fost preluat de la proprietarii tabulari Muskotar M. (cota de 1/2 parte) și Csulak Ilka (cota de ½ parte).

Ulterior, prin încheierea CF 3900/2007 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea mun. Sf. G. și dreptul de administrare operativă în favoarea Consiliului Local al mun. Sf. G., în baza Legii 213/1998.

Acest teren are destinația ,,grădină” și a fost folosit până în prezent cu această destinație, de reclamanți, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică depus la dosarul instanței de fond.

Potrivit art. 36 alin. 5 și 5^1 din Legea 18/1991 ,,terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere. Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se află situat terenul, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 1 noiembrie 2001, sub sancțiunea decăderii din termen.”

De asemenea, în conformitate cu prev. art. 6 alin. 2 și 3 din legea 213/1998 ,, Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.

Instanța, în speța de față, constată că nu poate fi ignorat principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială (Legea 18/1991) și legea generală (art. 480 din vechiul cod civil pe care reclamanții își întemeiază acțiunea) - specialia generalibus derogant - și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept".

Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții.

O modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil este și obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.

În acest sens, în Cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [....] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele menționatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei".

Această posibilitate reprezintă marja de apreciere pe care Curtea o recunoaște statelor membre în privința drepturilor fundamentale care nu sunt privite ca drepturi absolute, cum este și dreptul la un proces echitabil.

Accesul la justiție presupune în mod necesar însă ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești. În lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins în substanța sa.

În măsura în care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat.

Se poate constata deci că prin Legea nr. 18/1991 au fost reglementate nu numai procedurile administrative de restituire, dar și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri.

Astfel, potrivit art.36 alin. 5, 5^1 și 6 din Legea 18/1991 ,,terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.

Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se află situat terenul, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 1 noiembrie 2001, sub sancțiunea decăderii din termen.

Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.”

Persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii speciale reglementate prin legea 18/1991 și în cadrul acestui control, partea interesată poate deduce judecății însuși dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Cum Legea 18/1991, prin art.36, modificat prin Legea 545/2001, reglementează situația restituirii în natură a unor imobile aflate în intravilan, neafectate de construcții, precum imobilul în speță, dispozițiile 480 cod civil și ale Legii nr. 213/1998 invocate de reclamanți în această cauză nu pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Așadar numai persoanele exceptate de la procedura Legii 18/1991, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, întemeiată pe dreptul comun.

În drept tribunalul va avea în vedere în recurs că potrivit art. 304 pct. 9 C..- modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, art.312 alin.3 stipulând că ,,modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9…”, iar din disp. art. 312 alin.2 C.. rezultând că modificarea poate fi totala sau parțială.

În consecința, reținând în cauza incidenta acestui motiv de recurs, tribunalul constată că recursul este fondat în parte întrucât soluția dată de prima instanță excepțiilor invocate este legală și temeinică, motiv pentru care acesta va fi admis potrivit art. 312 alin.1 C.. rap. la art. 312 alin.3 C.. rap. la art. 304 pct.9 C.., dispunându-se modificarea în parte sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurentă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta M. Sf. G. prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 3103/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că, respinge ca nefondată acțiunea civilă intentată de reclamanții B. S., B. E. și B. J., în contradictoriu cu pârâții C. A. și M. Sf. G. prin Primar, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra suprafeței de 1916 mp a imobilului înscris în CF_ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Sf. G. cu nr. top 1815/2/45/2/2/2/3/1/2, radierea dreptului de proprietate al Municipiului Sf. G. – dobândit în baza Legii nr. 213/1998, prestație tabulară și dezbatere succesorală după def. B. J., decedat la data de 20.10.1989.

Menține dispozițiile sentinței civile recurate referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, excepția nulității absolute parțiale a contractului sub semnătură privată încheiat la 12.10.1955 și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtul M. Sf. G., prin primar.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE

O. LORAND A.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Vicepreședintele Tribunalului C.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR

U. G. V. M. D.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Vicepreședintele Tribunalului C.

GREFIER

P. E.

Red. V.M.D./09.07.2013

Tehnored. P.E./09.07.2013

- 7 exemplare -

Judecător fond: M.-K. I.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 723/2013. Tribunalul...		Plângere contravenţională. Decizia nr. 159/2013. Tribunalul... →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 289/2013. Tribunalul COVASNA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 289/2013. Tribunalul COVASNA