Plângere contravenţională. Decizia nr. 443/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 443/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 698/305/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 443/R
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: P. E.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR împotriva sentinței civile nr. 1256 din 16.04.2013 a Judecătoriei Sf. G., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 17.09.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.09.2013 și apoi pentru data de astăzi, 01.10.2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr.1256 din 16 aprilie 2013 Judecătoria Sf. G. a admis plângerea formulată de petenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/21.01.2013 întocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.01.2013 încheiat de către intimat și a exonerat petenta de plata amenzii aplicate.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 06.02.2013, sub nr._, petenta SNTFC CFR – Călători SA, a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/21.01.2013 încheiat de intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR.
În motivare, petenta a aratat că starea de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde realității, salariatul său, conducătorul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ neefectuând transport rutier cu încălcarea obligației de respectare a perioadei minime de odihnă. Astfel, după întoarcerea din cursă în data de 20.12.2012, la ora locală 23.12, conducătorul auto s-a prezentat în ziua următoare la serviciu, la depoul CFR G., la ora 7.30 (deci la mai puțin de 9 ore de la ieșirea din cursă) pentru a descărca o osie pe care o adusese din cursă. În acest sens, autoutilitara a fost deplasată pe o distanță de 1 km în reprize fracționate ce au totalizat 7 minute în incinta Depoului CFR, iar nu pe drumurile publice. În continuare, s-a invocat nelegalitatea procesului-verbal ca urmare a descrierii insuficiente a faptei, a încălcării art. 16 alin. 7 și art. 19 din OG 2/2001. (f.2-5)
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001 și ale HG 69/2012.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Conform art. 36 din OG nr. 2/2001, plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.
La data de 06.02.2013, intimatul a depus, prin registratura instanței, întâmpinare (f.16-20), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal.
În motivare, se arată că apărările petentei nu sunt întemeiate, la întocmirea procesului-verbal nefiind încălcat dreptul contestatoarei de a formula obiecțiuni, aceasta nefiind prezentă la momentul respectiv. Totodată, s-a învederat că lipsa martorului nu constituie un motiv de nulitate, fiind respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, astfel că actul constatator a fost legal întocmit.
Pe fondul cauzei, s-a argumentat că pentru întreaga activitate desfășurată în incinta depoului (pretinsă prin plângere) petenta trebuia să scoată din aparatul tahograf cardul digital și să introducă datele manual, astfel s-ar fi evitat înregistrarea datelor care au condus la sancționarea sa.Presupunând prin absurd că apărările din plângere sunt reale, acestea rămân fără relevanță în raport de recunoașterea faptului că șoferul a desfășurat activitate de condus în incinta depoului, deoarece în tot acest timp el a efectuat activitate de condus și nu a desfășurat perioada de odihnă, conform legislației în vigoare.
În probațiune, a fost depusă documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
În drept, au fost invocate dispozițiile C.pr.civ., OG 27/2011, OG nr. 2/2001, OG 37/2007, Regulamentul CE 561/2006, și nr. 3821/85, Acordul AETR.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
La termenul din data de 09.04.2013, petenta a depus concluzii scrise (f.51-53) prin care a argumentat că legea instituie obligația de a nu conduce peste o anumită perioadă numai în cazul în care transportul se efectuează pe drumul public, și nu în incinta propriei proprietăți. În mod similar, pentru deplasări în curtea proprie nu există obligația de achitare de rovinietei, de efectuare a ITP-ului ori de deținere RCA. În plus, art. 1 alin. 1 din OG 37/2007 prevede că normele se aplică conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier, or, salariatul său nu a efectuat transport rutier în dimineața zilei de 21.12.2012, ci s-a deplasat în incinta depoului. Neglijența conducătorului auto de a scoate cardul digital din aparatul tahograf nu poate atrage răspunderea sa contravențională.
În cauză a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.01.2013 (f.6), ora 9.15, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG nr. 37/2007.
În sarcina acesteia s-a reținut că la data de 16.01.2013, ora 14.05, pe DN 11 km33+000, în raza loc. R., a fost oprită și verificată în trafic autoutilitara N2 cu nr. de înmatriculare_, utilizată de petentă, condusă de F. D., care efectua transport rutier public de marfă conform aviz de însoțire a mărfii nr._/16.01.2012. În urma verificărilor efectuate, respectiv prelevare a înregistrărilor tahograf digital de pe card conducător auto și interpretarea acestora cu ajutorul echipamentului și softului din dotarea ISCTR, s-a constatat că în perioada 09.12.2012 – 16.01.2013, în data de 20.12.2012, ora 22.13 – 21.12.2012, ora 06.12, nu s-a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă de 9 ore, cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore, respectiv cu 01.01.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, s-a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ.
Motivele de nelegalitate invocate de petentă sunt neîntemeiate și nu pot atrage nulitatea procesului-verbal.
Instanța a apreciat că primul motiv de nelegalitate invocat în plângere, constând în descrierea insuficientă a faptei este neîntemeiat, agentul constatator menționând în cuprinsul actului toate elementele necesare realizării unui control judecătoresc efectiv sub aspectul contravenției imputate petentei, permițând decelarea faptei materiale și a încadrării juridice pe care aceasta a primit-o precum și verificarea sancțiunii aplicate.
Relativ la încălcarea art. 16 alin. 7 și art. 19 din OG nr. 2/2001, ca urmare a privării petentei de dreptul de a formula obiecțiuni, și a lipsei unui martor asistent la încheierea actului de constatare, instanța a avut în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22/2007, pronunțată în recurs în interesul legii, care statuează că nerespectarea acestor exigențe atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, care este condiționată de existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. În speță, petenta nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, și ținând seama că în cadrul judecății aceasta a avut posibilitatea de a contesta starea de fapt reținută în procesul-verbal și sancțiunea aplicată, precum și de a propune probe în apărare, instanța a apreciat că un astfel de prejudiciu nu a existat, așa încât a respins și acest motiv, și a reținut că procesul-verbal a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se reține că potrivit art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG nr. 37/2007, constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă, cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore.
Instanța de fond a constatat că starea de fapt descrisă în procesul-verbal nu este confirmată de probele administrate în cauză. În acest sens, a fost avută în vedere banda tahograf (f.8) care atestă, în intervalul 20.12.2012, ora 21.13 – 21.12.2012, ora 08.06, porniri și opriri succesive ale autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ pe durate scurte (de ordinul câtorva minute fiecare). De asemenea, din același înscris rezultă că distanța parcursă în intervalul menționat este de 1 km, respectiv de la km 111.717 (valoarea înregistrată la sosirea din cursă) până la km 111.718 (valoarea înregistrată la finalul perioadei de referință).
Informațiile stocate pe banda tahograf fac credibilă apărarea petentei în sensul că deplasarea efectuată în dimineața zilei de 21.12.2012 nu s-a desfășurat pe drum public, întrucât se poate presupune în mod rezonabil că transportul rutier pe drumurile publice nu se poate derula în maniera evidențiată mai sus. Astfel, se creează un dubiu cu privire la întrunirea în speță a unui element constitutiv al contravenției deduse judecății ce rezultă din coroborarea art. 8 alin. 2 pct. 6 cu art. 1 alin. 1 din OG 37/2007, respectiv condiția efectuării unui transport rutier, care, în acord cu dispozițiile art. 3 pct. 39 din OG 27/2011, privind transporturile rutiere, se poate realiza numai pe drumurile publice.
Având în vedere cele expuse, precum și prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscută în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, s-a reținut că procesul-verbal întocmit nu este temeinic, impunându-se anularea lui.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța de fond a admis plângerea, a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/21.01.2013 întocmit de intimat și în consecință, a exonerat petenta de la plata amenzii aplicate.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs intimatul-recurent I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR Regiunea nr. 8 Sibiu, solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.
În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată de judecătorie este netemeinică și nelegală deoarece, din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că societatea petentă a săvârșit contravenția reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție. Astfel, din înregistrările tahograf de pe cardul conducătorului auto, s-a constatat că în perioada 10.12._13, mai exact în data de 20.12.2012, ora 22.13-21.12.2012, ora 06.12, nu s-a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă de 9 ore, cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore, respectiv cu o oră și un minut. Față de cele anterior expuse, rezultă că agentul constatator a aplicat sancțiunea în mod legal, conform art. 8 alin 2 pct. 6 din OG nr. 37-2007. Recurenta precizează că nu contestă faptul că activitatea desfășurată de conducătorul auto a fost efectuată în incinta depoului, însă, ceea ce contestă este faptul că descărcarea mărfii trebuia efectuată de către un alt conducător auto, iar în cazul în care această situație nu era posibilă, atunci șoferul Frumușan trebuia să scoată cardul din aparatul tahograf și să introducă manual manevrele efectuate. Se susține că, prin intermediul controalelor efectuate de reprezentanții intimatei, este verificată repartizarea pauzelor astfel încât să se prevină conducerea abuzivă, întrucât presiunile economice și concurența din domeniul transporturilor rutiere au condus la nerespectarea de către firmele de transport a unor norme, în special cele legate de timpul de conducere și odihnă stabilite prin Regulamentul CE 561-2006 sau Acordul AETR, întrucât infracțiunile și fraudele caracteristice pun în pericol siguranța rutieră.
În drept, au fost invocate, în mod generic, prevederile art. 299-316 C p civ.
Intimata-petentă S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a formulat întâmpinare (fila 12), solicitând respingerea recursului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării se arată că perioada de timp reținută de agentul constatator ca fiind cea a nerespectării prevederilor legale indicate în procesul-verbal, a fost o perioadă în care nu s-a efectuat transport rutier, șoferul nefăcând altceva decât să mute autoutilitara în incinta Depoului G., în vederea descărcării mărfii aduse cu o seară înainte. Or, în toată legislația în baza căreia a fost aplicată sancțiunea contravențională se vorbește de transport rutier ce presupune în mod inerent deplasarea pe un drum public, județean, național sau european, în nici un caz de deplasarea unui autovehicul în incinta propriei proprietăți. Astfel fiind, nu se poate reține că societatea a săvârșit contravenția descrisă în procesul-verbal contestat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de recurent, Tribunalul reține următoarele:
În primul rând se observă că partea recurentă nu a invocat existența în speță a vreunui motiv de nelegalitate enumerat de art. 304 C.pr. civ, astfel fiind, Tribunalul va încadra criticile recurentului în dispozițiile art. 304 indice 1 C.pr. civ. și le va analiza prin prisma acestor prevederi legale.
Se constată, astfel, că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt existentă în speță, în urma analizării probelor administrate în cauză. Din banda tahograf depusă la dosar rezultă că autovehiculul aparținând petentei-intimate S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, cu număr de înmatriculare_ a parcurs în intervalul de timp cuprins între ora 21.13 a zilei de 20.12.2012-până la ora 08.06 din ziua de 21.12.2012, o distanță de 1 km. Recurenta afirmă în cuprinsul cererii de recurs că nu contestă faptul că deplasarea autovehiculului s-a făcut în incinta depoului aparținând societății petente, deci nu pe un drum public.
Astfel fiind, prima instanță a apreciat, în mod corect că, atâta vreme cât, în speță nu a fost efectuat un transport rutier pe drumuri publice, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin 2 pct. 6 din OG nr. 37-2007, contravenție pentru care a fost sancționată petenta.
Prevederile OG nr. 37-2007 au întradevăr ca scop prevenirea conducerii abuzive prin impunerea respectării perioadelor de odihnă de care trebuie să beneficieze șoferii, însă aceste prevederi sunt aplicabile transporturilor rutiere pe drumuri publice, iar nu situaților în care se efectuează deplasarea unui vehicul în incinta depoului propriu în scopul descărcării de marfă, cum este cazul în speță. Singura neregulă ce a fost săvârșită în cazul dedus judecății a constat în aceea că șoferul societății petente a omis să scoată din aparatul tahograf cardul digital, atunci când a efectuat manevra de deplasare a vehiculului în perimetrul depoului, și să introducă datele manual, însă această împrejurare de fapt nu face obiectul procesului-verbal de contravenție.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, urmând a dispune, în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR Regiunea nr 8 Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 1256/16.04.2013 a Judecătoriei Sf G., pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.10.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. C. A. C. B. A. D. P. E.
Red.D.C./04.11.2013
Tehnored.P.E./04.11.2013 Jud. fond. – S. O.
2 exp.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 166/2013. Tribunalul COVASNA → |
|---|
