Revendicare imobiliară. Decizia nr. 166/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 3620/270/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.166/R
Ședința publică de la 16 aprilie 2013
Completul constituit din
Președinte: D. C.
Judecător: U. G.
Judecător: R. I. C.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții S. Steluța și S. L., împotriva sentinței civile nr. 402 din 8 februarie 2012 a Judecătoriei Onești, cauză strămutată de la Tribunalul Bacău, urmare încheierii nr. 7413 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de recurenta S. Steluța.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2013, 26 martie 2013, 2 aprilie 2013, 9 aprilie 2013, apoi pentru astăzi, 16 aprilie 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 402 din 8 februarie 2013, Judecătoria Onești a dispus ca Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata onorariului de 1200 de lei către expert S. Ș., achitat la CEC Bank SA Onești de către reclamanta S. M. cu chitanțele nr._/1 din 31.10.2011 (900 de lei) și nr._/1 din 31.01.2012 (300 de lei).
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. Steluța și S. V..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. M., domiciliată în Onești, ., . în contradictoriu cu pârâții S. V., S. STELUȚA, domiciliați în corn. Gura Văii, J. Bacău S. L. ȘI S. D. D. - citați la ușa instanței, astfel cum a fost precizată.
A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei suprafața de 40 mp situată în intravilanul comunei Gura Văii, județul Bacău, T66/2 P 26, suprafață ce face parte din suprafața de 2400 mp atribuită reclamantei în lotul nr. 6 prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1195/20.06.1997 și identificată în perimetrul 50,64,70,71,73,61,60,50 în expertiza efectuată de expertul S. Ș., ce face parte integrantă din prezenta.
A stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantei și cea a pârâților pe aliniamentul 50-64-70-71-73 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert S. Ș..
A obligat pârâții să ridice pe cheltuiala lor gardul construit pe terenul proprietatea reclamantei pe aliniamentul 50-60-61, precum și prunii și butucii de vie aparținând pârâților și care se află pe terenul proprietatea reclamantei și la distanță mai mică decât cea legală de hotar, plantații identificate de expertul S. în punctele 65, 64, 63, 69, 70, 71, 72.
În caz de neexecutare de către pârâți a acestei obligații de a face, autorizează pe reclamantă să ridice aceste bunuri pe cheltuiala pârâților.
A respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor cominatorii.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantei, prin actul de partaj voluntar autentificat de BNP F. T. prin încheierea nr. 1195/20.06.1997 (fila 28), i-a revenit, printre alte bunuri, și suprafața de 2400 de mp teren arabil, ce face parte din suprafața de 7200 de mp teren arabil intravilan înscrisă în titlul de proprietate al autoarei reclamantei, nr._/28.06.1995 (fila 12), tarlaua 66/2 .> Reclamanta a susținut că pârâții îi ocupă din această suprafață atribuită în proprietate o suprafață de aproximativ 100 de mp pe care au construit și un gard și au plantat și pomi.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2264/03.05.1991 de notariatul de Stat Onești, pârâții S. V. și S. Steluța i-au vândut fiului lor, pârâtul S. L. o locuință construită din lemn compusă din cinci camere, o sală, un chiler. și mici dependințe gospodărești, fiind menționat expres în acest contract faptul că terenul aferent construcției este proprietatea statului, astfel că instanța de fond nu a reținut că acest înscris este un titlu de proprietate al pârâtului S. L., căsătorit ulterior cu pârâta S. D. D., pentru suprafața de teren aferentă construcției cumpărate.
Prin ordinul nr. 150 din 5.10.1993 emis de Prefectura județului Bacău (fila 39 s-au atribuit în proprietate în condițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, următoarele suprafețe de teren menționate în anexa la ordinul menționat (fila 38): 447 mp pârâților S. V. și S. Steluța, fiind menționate și vecinătățile, și suprafața de 529 de mp pârâtului S. L., cu vecinătățile indicate.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suprafața de teren ocupată de pârâți este de 40 de mp, fiind identificată pe anexă între punctele 50,64,70,71,73,61,60,50 și face parte din suprafața de 2400 de mp ce provine din cei 7200 de mp înscriși în TP_/28.06.1995. Față de această situație, reclamanta și-a precizat cererea, solicitând revendicarea doar a acestei suprafețe de 40 de mp. Expertul precizează că pârâții S. L. și S. D. D. folosesc suprafața revendicată, însă instanța de fond a reținut din schița anexă, coroborată cu răspunsurile date de pârâta S. Steluța la interogatoriu, că o parte din terenul revendicat este stăpânit și de către pârâții S. Steluța și S. V.. Astfel, din schița terenului revendicat rezultă că pe o latură apare ca vecin M. I., însă pârâta S. Steluța recunoaște la interogatoriu că stăpânește in fapt și acest teren în baza unei înțelegeri cu M. I., dar nu are act în acest sens. Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. Steluța și S. V..
În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii în revendicare, judecătoria a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 563, 566 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009. Astfel acțiunea în revendicare este definită de art. 563 cod civil ca fiind acea acțiune prin care proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, principalul efect al acestei acțiuni fiind că pârâtul va fi obligat la restituirea bunului.
Instanța, având în vedere situația de fapt prezentată, precum și dispozițiile legale anterior menționate, a admis acțiunea în revendicare astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei suprafața de 40 mp situată în intravilanul comunei Gura Văii, județul Bacău, T66/2 P 26, suprafață ce face parte din suprafața de 2400 mp atribuită reclamantei în lotul nr. 6 prin actul de partaj voluntar autentificat sub 1195/20.06.1997 și identificată în perimetrul 50,64,70,71,73,61,60,50 în expertiza efectuată de expertul S. Ș., ce face parte integrantă din sentință.
În ceea ce privește acțiunea în grănițuire, prima instanță a admis-o și a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantei și cea a pârâților pe aliniamentul 50 64-70-71-73 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert S. Ș.. Instanța nu a putut reține apărarea pârâților în sensul că aliniamentul corect este cel pe care sunt plantațiile care sunt mai vechi de 22 de ani, și pârâți au cumpărat terenul astfel delimitat prin semne naturale de hotar, având în vedere că din raportul de expertiză rezultă fără dubiu că în toate documentele (schița de la actul de partaj, schița de la Ordinul Prefectului 150/05.10.1993) limita de proprietate este o linie dreaptă, astfel cum a fost trasată de expert în schița anexă, neavând relevanță că acele plantații sunt pe un alt aliniament, cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate al pârâților este Ordinul Prefectului 150, și nu contractele de vânzare cumpărare de care fac vorbire pârâții, din 1988 și 1991, deoarece prin aceste contracte nu s-au înstrăinat terenuri, ci doar construcții.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților de a-și ridica gardul construit pe terenul revendicat, precum și plantațiile amplasate pe aceste teren sau la o distanță nelegală de linia de hotar. În ceea ce privește această cerere, instanța de fond a reținut că incidente sunt dispozițiile vechiului Cod civil, prin prisma dispozițiilor Legii 71/2011.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă fără echivoc faptul că pârâții au construit pe terenul proprietatea reclamantei menționat anterior un gard, iar pe aliniamentul hotar dintre proprietăți este un butuc de vie și doi pruni, iar la distanțe mai mici decât cea legală prevăzută de art. 607 din vechiul Cod civil trei pruni și un butuc de vie, identificate de expertul S. în punctele 65, 64, 63, 69, 70,71,72.
Având în vedere prevederile art. 480 din vechiul Cod civil care conferă proprietarului dreptul de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate în mod exclusiv și absolut, ale art. 494 care instituie dreptul proprietarului de a obliga o persoană care a făcut cu materialele sale construcții pe terenul proprietarului de a le ridica pe cheltuiala terței persoane, văzând și situația de fapt prezentată, instanța de fond a admis cererea reclamantei și l-a obligat pe pârâți să ridice pe cheltuiala lor gardul construit pe terenul proprietatea reclamantei pe aliniamentul 50-60-61, precum și prunii și butucii de vie aparținând pârâților și care se află pe terenul proprietatea reclamantei și la distanță mai mică decât cea legală de hotar, plantații identificate de expertul S. în punctele 65, 64, 63, 69, 70, 71,"72.
Reclamanta a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata de daune cominatorii de câte 25 de lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea obligației, instanța urmând să respingă această cerere având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 5803 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru neexecutarea obligațiilor de a face și a nu face, nu se pot acorda daune cominatorii.
Având în vedere dispozițiile art. 274, art. 276 Cod procedură civilă și art. 584 Codul civil din 1864, instanța de fond a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din suma totală de 2276 de lei cu acest titlu, reprezentând taxă de timbru 76 de lei, onorariu avocat reclamantă 1000 de lei și onorariu expert topo plătit de reclamantă 1200 de lei.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs pârâții-recurenți S. STELUȚA, S. V., S. L., S. D. D., solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că recurenții sunt proprietari ai unei suprafețe de 976 mp de teren, formată din două parcele: 447 și 529 mp situate în intravilanul comunei Gura Văii, în baza ordinului nr 150/5.10.1993 al Prefectului Bacău. Expertiza întocmită în cauză menționează în schița nr 1 dimensiunile terenului recurenților, care are suprafața de 874 mp, cu 92 de metri mai puțin decât există în acte. Sentința de admitere a acțiunii în revendicare determină diminuarea cu mai mult a suprafeței ce revine recurenților, la 834 mp, deci cu 132 mp mai puțin decât în acte. Titlul de proprietate al reclamantei-intimate a fost emis la doi ani după titlul recurenților. Apoi, instanța de fond nu a dispus, prin obiectivele la expertiză, măsurarea terenului de 7200 mp din Titlul de proprietate 66/2/P.26 din care face parte terenul de 2400 mp al reclamantei-intimate, așa cum rezultă din actul de partaj voluntar depus la dosar. Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză au fost respinse în mod neîntemeiat de către instanță. În plus, se arată că, instanța a admis acțiunea în revendicare asupra suprafeței de 40 de mp ocupată de recurenți, dar și de vecina lor, numita M. I., deși aceasta nu a fost chemată în judecată.. Apoi, recurenții precizează că butucii de vie care delimitează terenurile învecinate sunt plantați de aproximativ 25-30 de ani. Din procesul-verbal nr 1741/03.04.2008 rezultă că actualul gard a fost amplasat pe locul celui vechi. Expertul menționează în lucrarea întocmită, faptul că a consultat o schiță din dosarul nr 2722/1991 a Judecătoriei Onești, schiță inxistentă însă la dosarul cauzei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art 304 pct 7 și 9 C p civ.
Ca urmare a admiterii cererii de srămutare formulată de S. Steluța-prin încheierea nr 7413/04.12.2012 a ÎCCJ, recursul a fost trimis spre soluționare Tribunalului C., fiind înregistrat la această instanță la data de 11.01.2013.
Prin precizarea cererii de recurs depusă la filele 10-13 din dosar, se arată că sentința recurată este nelegală deoarece judecătorul nu a calificat acțiunea care s-ar fi putut introduce, pentru deslușirea pe deplin a adevărului în cauză, conform art 129 alin 5 C p civ. Astfel, în speță s-ar fi putut introduce o cerere având ca obiect contestarea Ordinului Prefectului nr 150/1993, care constituie titlul recurenților. Apoi, se susține că, potrivit rolului activ, judecătorii sunt obligați să stăruie prin toate mijloacele în aflarea adevărului, putând ordona administrarea de probe din oficiu. Judecătoria nu a respectat în speță acest principiu al rolului său activ, deoarece nu a cerut depunerea la dosarul cauzei a schiței de partaj anexă la actul de partaj voluntar din 20.06.1997 despre care se face vorbire în lucrarea de expertiză întocmită în cauză, nici a sentinței civile nr 7178/11.11.1993 pronunțată de Judecătoria Onești prin care s-a recunoscut dreptul recurenților la suprafața de 1006 mp aferentă clădirilor în litigiu. Apoi, nu s-a cerut dovada înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate pretins de reclamantă asupra imobilului revendicat. Dreptul de proprietate al recurenților a fost dobândit și consolidat prin următoarele titluri de proprietate: contractul de vânzare-cumpărare autentic nr 172/20.01.1988, contractul de vânzare-cumpărare autentic nr 2264/3.05.1991, sentința civilă nr 7178/11.11.1993 a Judecătoriei Onești, ordinul Prefectului nr 150/5.10.1993, înscrierile în CF nr_ și_ Gura Văii, la care se adaugă schițele topo aferente, susțin recurenții. Intimata-reclamantă își dovedește proprietatea prin actul de partaj voluntar nr 1196/20.06.1997 prin care a dobândit suprafața de 2400 mp teren arabil situat în intravilanul localității Gura Văii, având la bază Titlul de proprietate nr_/20.06.1995. Comparând cele două titluri, se constată că, susțin recurenții, actul de partaj voluntar deținut de reclamanta-intimată, nu constituie titlu de proprietate deplin și absolut, acesta nu produce efecte juridice atâta vreme cât nu s-a făcut înscrierea lui în cartea funciară. Recurenții însă, și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin titlurile anterior indicate. Apoi, instanța a ignorat procesul-verbal nr 1741/03.04.2008 din cuprinsul căruia rezultă că pe amplasamentul de delimitare a celor două proprietăți învecinate există un gard vechi făcut din lețuri de lemn pe țăruși din țeavă, aflat în stare avansată de deteriorare și care a fost înlocuit, pe același amplasament, de un gard nou - ce constituie în prezent linia de hotar. Instanța a ignorat că pe această linie de hotar există plantați pruni și butuci de viță la fel de vechi, dinainte de anul 1988. Tot pe aceeași linie de hotar recurenții au construit un garaj pe care instanța de fond a dispus să fie demolat-operație care ar produce serioase prejudicii pentru părți.
Recurenții susțin că instanța de fond a luat în considerare expertiza topo, superficială și neprofesionistă efectuată de expert S. Ș., probă care nu poate fi concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei. În plus, din această expertiză rezultă că o parte din suprafața de 40 de mp pe care ar folosi-o recurenții, aparține lui M. I.-care nu a fost chemată în judecată ca parte pârâtă.
În drept, au fost invocate prevederile art 304 indice 1, art 304 pct 9 Cp civ.
Intimata SPRÂNCIANU M. a formulat întâmpinare (fila 46) solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul întâmpinării se arată că recurenții au ocupat o parte din terenul proprietatea intimatei, modificând în acest sens amplasamentul limitei dintre proprietățile învecinate, limită care a fost întotdeauna o linie dreaptă și nu o linie frântă cum susține familia S.. Terenul proprietatea intimatei provine din partajul de pe urma mamei sale R. R. căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul nr_/1995, cu respectarea vechiului amplasament care înspre familia S. (fostă proprietate Cîntea) avea limita de hotar în linie dreaptă. La rândul lor, recurenții au dobândit proprietatea prin două ordine ale prefectului, cu dimensiuni și amplasamente conform schiței expertiză inginer Weber, schițe din care rezultă că hotarul este unul în linie dreaptă, terenul având o lățime mai mare la drum și îngustându-se în partea opusă, înspre proprietatea recurenților. Aceeași linie rezultă și din schița întocmită în dosarul nr 2726/1992 al Judecătoriei Onești, schiță care atestă, în anul 1992, o suprafață de teren de numai 834,1 mp care a devenit ulterior proprietatea recurenților . Apoi, din procesul-verbal întocmit la data de 24.08.2008 de UAT Gura Văii rezultă că recurenții, de rea credință, au demolat vechiul gard ce delimita proprietățile și au construit unul nou, însă pe un alt amplasament. Sunt nefondate și criticile referitoare la faptul că nu a fost chemată în judecată numita M. I., deoarece din răspunsurile la interogatoriu date chiar de recurenți, aceștia recunosc faptul că ei stăpânesc terenul, pe toată lungimea pe care cele două proprietăți se învecinează. Din expertiza efectuată în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că recurenții ocupă o suprafață de 40 mp din terenul proprietatea intimatei-reclamante.
De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității completării motivelor de recurs prin precizarea scrisă care a fost depusă la dosarul Tribunalului C. la data de 06.02.2013.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității completării motivelor de recurs prin precizarea scrisă depusă de recurenți la data de 06.02.2013, se rețin prevederile art. 303 alin 1 Cpciv, care stipulează că: recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la comunicarea sentinței. În speță, sentința dată de prima instanță a fost comunicată recurenților la data de 09.03.2012, iar recursul a fost înregistrat la data de 20.03.2012.
Completarea scrisă a motivelor de recurs a fost depusă de recurenți, prin noul avocat împuternicit, la dosarul Tribunalului C., la data de 06.02.2013, cu mult timp după expirarea termenului de 15 zile curs de la data comunicării sentinței Judecătoriei. Astfel fiind, Tribunalul va admite excepția invocată de partea intimată și va constata că recursul a fost completat tardiv, astfel că nu vor fi reținute noile motive de recurs adăugate prin precizarea scrisă depusă tardiv la data de 06.02.2013.
Cu privire la fondul litigiului soluționat de judecătorie prin hotărârea recurată, Tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, în urma coroborării probelor administrate în cauză. Astfel, s-a reținut că terenul aflat în proprietatea reclamantei-intimate a fost dobândit de către aceasta în urma partajului patrimoniului moștenit de pe urma mamei sale R. R., căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul nr_/1995.
Terenul aflat în proprietatea recurenților a fost dobândit de către aceștia prin Ordinul nr 150/05.10.1993 emis de Prefectura Județului Bacău, în temeiul art 35 din Legea nr 18/1991. În schița de amplasament – S., întocmită pentru identificarea parcelelor atribuite în proprietate recurenților prin Ordinul Prefectului sus menționat, linia de graniță dintre proprietatea recurenților și cea a familiei R. V. (antecesori ai reclamantei-intimate), este una dreaptă, care pornește din drumul comunal și se continuă oblic către spatele proprietăților învecinate, . înspre interiorul acesteia, astfel că perimetrul terenului aflat în proprietatea familiei S. este unul de formă trapezoidală, din cele două laturi paralele, cea de la drum fiind mai lungă (29,4 m), iar cea din spate fiind mai scurtă (26,6 m). Aceeași configurație a terenului proprietatea recurenților este prezentată și în raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 10.04.1993 de către expertul Weber A. (filele 7, 8 din dosarul de fond). Ca urmare, încă de la dobândirea proprietății, . de recurenți se delimita de cea învecinată, aflată în proprietatea familiei R., printr-o linie dreaptă, ușor oblică-înclinată înspre .> În expertiza efectuată în cauză de către expert Ș. S. (expertiză validată și reținută în mod corect de către instanța de fond), acesta constată că linia de hotar dintre cele două imobile învecinate a fost modificată, fiind curbată ușor înspre proprietatea deținută de intimata Spîncianu, recurenții ocupând astfel suprafața de 40 mp din proprietatea reclamantei-intimate- marcată pe schița cu nr 1 la raportul de expertiză. Pentru a ajunge la respectiva concluzie, expertul a avut în vedere configurația terenului proprietatea recurenților, linia de hotar între acesta și cel aflat în proprietatea reclamantei-intimate, astfel cum rezultă acestea din schița aferentă Ordinului Prefectului nr 150/1993, schița din actul de partaj nr 1195/20.06.1997; schița întocmită în dosarul nr 2726/1992 de expert O. P. (aceasta din urmă fiind depusă în recurs de către intimată-fila 58).
În plus, la dosarul cauzei au fost depuse două procese-verbale întocmite ca urmare a deplasării la fața locului a unor comisii din cadrul Primăriei Gura-Văii, astfel:
- la data de 03.04.2008 ( la sesizarea recurentei S. Steluța) se constată că gardul de lemn amplasat pe linia de graniță dintre cele două proprietăți învecinate, se află într-o stare avansată de deteriorare, ca urmare, s-a sugerat recurentei S. Steluța construirea unui nou gard, însă pe același amplasament;
- la data de 24.08.2008 (la sesizarea intimatei S. M.) s-a constatat că „în interior, pe o adâncime de 22m, s-a găsit o lățime de 27,40m care nu mai corespunde delimitărilor din schița de punere în posesie…, domnul S. V. a construit un gard cu fundație de beton” pe noua demarcație.
Cele rezultate din procesele-verbale sus menționate, se coroborează cu concluziile expertului, în urma măsurătorilor și constatărilor efectuate la fața locului, în sensul că linia de hotar dintre cele două proprietăți învecinate a fost modificată de către recurenții S. (care au demolat gardul vechi din lemn și au construit unul nou din beton), aceștia ocupând din proprietatea reclamantei-intimate, suprafața de teren identificată de expert.
Susținerile recurenților referitoare la faptul că, o parte din suprafața de 40 mp ocupată de ei, este, în drept, proprietatea numitei M. I., persoană care nu a fost chemată ca pârâtă în cauză, sunt neîntemeiate, nefiind de natură a determina modificarea sentinței recurate. În acest sens, Tribunalul reține că acțiunea în revendicare imobiliară se îndreaptă împotriva persoanelor care folosesc fără drept imobilul revendicat, or, din proba cu interogatoriul pârâților administrată în cauză rezultă că terenul în litigiu este stăpânit, folosit de către recurenți.
Celelalte motive de recurs adăugate prin precizarea scrisă depusă în dosar, în urma strămutării cauzei, nu vor mai fi analizate, ca urmare a admiterii excepției tardivității completării motivelor de recurs, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, astfel că, în temeiul art 312 alin 1 C p civ, îl va respinge, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art 274 C p civ, reținând culpa procesuală a recurenților, tribunalul va dispune obligarea acestora la plata către intimata S. M., a sumei de 2035,96 lei, cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat de 2000 lei, cheltuieli poștale de expediere acte de 35,96 lei, conform chitanțelor depuse la filele 59,60 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității completării motivelor de recurs, invocată de partea intimată.
Respinge recursul declarat de recurenții S. STELUȚA și S. L. împotriva sentinței civile nr. 402/08.02.2012 a Judecătoriei Onești, pe care o păstrează.
Obligă recurenții să plătească intimatei Sprînceanu M. suma de 2035,96 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.04.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
D. C. U. G. R. I. C. V. E.
Red. D.C./10.05.2013
Tehnored. V.E./13.05.2013
2 ex.
Judecător fond – A. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 443/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul... → |
|---|
