Plângere contravenţională. Sentința nr. 1883/2013. Tribunalul COVASNA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1883/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1395/305/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.105/A
Ședința publică de la 19 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: R. I. C.
Judecător: U. G.
Grefier: C. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de petentul K. M. împotriva sentinței civile nr. 1883 din 13 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică de astăzi se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 29 octombrie 2013, 05 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr.1883/13 iunie 2013 a Judecătoriei Sf. G. a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și pe cale de consecință a fost respinsă plângerea formulată de petentul K. M., cu domiciliul în mun. S. G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul IPJ C., cu sediul în mun. S. G., ., nr. 16, jud. C., ca tardiv formulată.
A obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.01.2013 de intimatul IPJ C., petentul K. M. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă ca sancțiune principală și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, ca sancțiune complementară, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin.3 lit. a din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 30.01.2013 orele 13.00, în timp ce conducea autoturismul cu nr._ pe .. Sf. G., petentul nu a acordat prioritate de trecere minorului Szotyori Ede care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din fața școlii V. Jozsef.
Procesul verbal a fost înmânat petentului sub semnătură la data de 30.01.2013.
Potrivit disp. art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Având în vedere aceste dispoziții, întrucât procesul verbal contestat a fost comunicat la data de 30.01.2013, iar plângerea a fost depusă la instanță la data de 04.03.2013 ( fila 4), prima instanță a constatat că plângerea a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile, motiv pentru care a admis excepția invocată de intimatul IPJ C. și a respins plângerea ca tardiv formulată.
În temeiul art.36 alin.2 din OG 2/2001 a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul K. M..
În motivarea apelului se arată că sentința este nelegală deoarece prima instanță nu a ținut seama că petentul s-a aflat în imposibilitate de a formula plângere, fiind plecat din țară cu atribuții de serviciu, prin urmare în speță a intervenit un caz fortuit ce l-a împiedicat pe acesta să îndeplinească actul de procedură în termenul legal.
Din examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că, potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului – verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În speță, procesul – verbal de contravenție a fost întocmit la 30.01.2013 și, la aceeași dată, a fost înmânat petentului K. M. (care a semnat de primire) iar acesta a formulat plângerea la data de 4.03.2013.
În lumina celor arătate, susținerile petentului referitoare la faptul că acesta a fost plecat din țară (care, de altfel, nu au fost dovedite) sunt irelevante în prezenta cauză.
Având în vedere că petentul a introdus plângerea cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de lege, se reține că, în mod corect, prima instanță a admis excepția tardivității formulării plângerii, context în care toate motivele de apel invocate apar ca neîntemeiate.
Așa fiind, în raport cu cele ce preced, Tribunalul constată legală și temeinică sentința atacată, motive pentru care va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de K. M. împotriva sentinței civile nr.1883 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei Sf. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R. I. C. U. G. C. A.
Red.RIC/08.01.2014
Tehnored. CA/08.01.2014
4 ex.
Judecător fond. B. L. M.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul... → |
---|