Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2013, Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 4555/305/2011*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 649/R
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: P. E.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta N. S. M. împotriva sentinței civile nr. 1530 din 15 mai 2013 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra cauzei de față, au avut loc în ședința publică din 19.11.2013, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2013, 03.12.2013, și apoi pentru data de astăzi, 10.12.2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 1530 din 15 mai 2013, Judecătoria S. G. a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta N. S. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R..
A luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și precizată de reclamanta N. S. M., înregistrată sub nr._ în rejudecare la data de 29.10.2012, a fost chemat în judecată pârâtul S. R., solicitându-se instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată, în esență, că a fost calomniată de către pârât pe parcursul procesului în dosarul civil nr._ susținându-se că a cheltuit abuziv veniturile familiei F. Karoly în 1996 deși în acel an nu s-a aflat la această familie și nici nu era activă la C. Roșie. A îngrijit membrii familiei F. fiind în vârstă și bolnavi, iar acuzațiile aduse la adresa sa i-au cauzat suferințe, având probleme de sănătate – nervozitate, cefalee.
Cererea reclamantei a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1349 C.civ.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 15 alin. 1lit. f Legea nr. 146/1997.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul deși legal citată, nu s-a prezentat, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Din actele și lucrările cauzei prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-a purtat un proces având ca obiect constatarea nulității unui act de partaj voluntar, soluționat prin sentința civilă nr. 1536/16.11.2011 a Judecătoriei Sf. G. rămasă irevocabilă prin decizia nr. 88/R/28.02.2012 a Tribunalului C., proces în cadrul căruia susține reclamanta că ar fi fost calomniată de către pârât, care ar fi afirmat că în anul 1996 s-a aflat la familia F. și că și-ar fi însușit anumite produse primite de la C. Roșie, fapt ce nu corespunde realității întrucât face dovada cu adeverință și copii de pe cartea de muncă că în acel an nu era încadrată la această instituție.
Instanța de fond, analizând înscrisurile depuse de reclamantă în această cauză, precum și ansamblul celor ce emană de la pârât în dosarul indicat mai sus, constată că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea infracțiunii de calomnie, în înțelesul disp. art. 206 C.p. susținerile făcute de pârât în fața instanței cu privire la persoana reclamantei în prezenta cauză fiind simple afirmații, care nu au produs nicio consecință juridică, făcând parte din strategia de apărare a pârâtului în acea cauză în care s-a pus în discuție valabilitatea unui partaj voluntar încheiat de acesta cu adevăratul proprietar.
Întrucât faptele reclamate în prezenta cauză nu întrunesc elementele constitutive al faptei de calomnie, nici sub aspectul laturii obiective și nici al celei subiective; afirmarea sau imputarea deși s-au făcut în fața instanței (în public) nu au fost de natură să-i atragă părții vătămate disprețul public (nu s-a făcut dovada) deci, să producă o consecință gravă, de aplicare a unei sancțiuni penale, administrative sau disciplinare, ceea ce în cauză nu se verifică; Suferințele invocate de reclamantă nefiind de natură să atragă condamnarea pârâtului prin obligarea acestuia la plata daunelor morale pretinse.
Față de considerentele arătate, prima instanță a constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăției pârâtului, motiv pentru care, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N. S. M. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se admite acțiunea formulată.
În motivarea recursului se arată în esență că în întâmpinarea formulată de pârât în dos.civ.nr._ acesta s-a folosit de apărări care prin caracterul lor mincinos și jignitor au avut menirea să-i afecteze în mod grav onoarea și demnitatea. Astfel acesta a afirmat că a cheltuit abuziv veniturile familiei F. Karoly în 1996 în calitate de angajată la C. Roșie deși în acel an nu s-a aflat la această familie și nici nu era activă la C. Roșie. De asemenea pârâtul a afirmat că reclamanta a început să-i ceară bani deși acest fapt nu a fost dovedit și că a intimidat-o pe F. S. pentru a o duce la notar în vederea semnării unui testament în favoarea sa. Or din cuprinsul testamentului rezultă în mod clar care au fost motivele reale ale încheierii acestuia.
În drept au fost invocate preved. art. 304 pct. 7-9 C.proc.civ și art. 998 C civil.
Intimatul S. R. nu a depus întâmpinare în recurs.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, motive care potrivit art. 304/1 C. nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.. în condițiile în care sentința nu este susceptibila de apel, tribunalul constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului constând în afirmațiile calomnioase făcute de pârât prin întâmpinarea depusă în dosarul civil nr._, întâmpinare în care acesta a susținut că a cheltuit abuziv veniturile familiei F. Karoly în 1996 în calitate de angajată la C. Roșie și că a intimidat-o pe F. S. pentru a o duce la notar în vederea semnării unui testament în favoarea sa.
În primul rând, întâmpinarea aflată la fila 15 din dos. civ.nr._ nu cuprinde nicio afirmație în sensul că reclamanta N. S. M. a cheltuit abuziv veniturile familiei F. Karoly în 1996, Există într-adevăr mențiunea că aceasta a fost angajata Crucii Roșii iar din adeverința depusă la dosar rezultă că reclamanta nu a lucrat niciodată la C. Roșie. Această afirmație, chiar dacă inexactă, nu este de natură a produce vreo consecință juridică păgubitoare pentru reclamantă sau prejudiciu.
În întâmpinare este menționat într-adevăr faptul că reclamanta a speriat-o pe mătușa pârâtului cu faptul că acesta nu o va putea întreține și a dus-o la notar pentru a semna un testament în favoarea reclamantei.
Însă, aceste afirmații trebuie analizate în contextul dosarului în care au și fost făcute, respectiv în contextul acțiunii introduse de N. S. M. de constatare a nulității unui act de partaj voluntar încheiat de pârât.
În acest sens, în mod corect a apreciat prima instanță faptul că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea infracțiunii de calomnie, în înțelesul disp. art. 206 C.p., susținerile făcute de pârât în fața instanței cu privire la persoana reclamantei în prezenta cauză fiind simple afirmații făcute în apărarea sa în condițiile în care reclamanta a fost cea care l-a chemat în judecată, afirmații ce nu se pot constitui într-o faptă ilicită în înțelesul art. 998,999 C.civil.
Nu s-a făcut dovada în cauză nici a prejudiciului suferit de către reclamantă în urma acestor afirmații, din probele administrate nerezultând în niciun mod că imaginea sau onoarea reclamantei a fost afectată sau că aceasta a încercat suferințe de natură fizică sau psihică care să își aibă cauza în aceste afirmații.
Instanța de fond a apreciat în mod temeinic probatoriul administrat, dând relevanța cuvenită înscrisurilor depuse la dosar și probelor administrate.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarant de recurenta N. S. M. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de N. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1530/15.05.2013 a Judecătoriei S.-G. – pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi – 10.12.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
B. A. D. D. C. A. C. P. E.
Red.A.C./16.12.2013
Tehnored.P.E./16.12.2013
Jud. fond. - M.-KOVÁCS I.
2 exp.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 638/2013. Tribunalul COVASNA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul... → |
|---|
