Acţiune în constatare. Sentința nr. 2841/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2841/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 1583/119/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2841/2013
Ședința publică de la 12 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: C. M.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, C. L.,
procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.
La ordine fiind pronunțarea asupra acțiunii în constatare formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamantele B. M. și B. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința de astăzi se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 28 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 decembrie 2013, apoi pentru astăzi 12 decembrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar civil_ /2013, reclamantele B. M. și B. M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul politic al măsurilor administrative aplicate de organele puterii asupra familiei reclamantelor și să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, respectiv 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile și inventarul agricol viu și mort confiscate de regimul comunist de la Z. L., 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile și inventarul agricol viu și mort confiscate de regimul comunist de la B. Janos și 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru 3 motoare de războaie de țesut confiscate de la B. A., cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1-8 din Legea 221/2009, art. 998-999 C.civil, 1349 și urm N.C.C.
În motivarea cererii introductive reclamanta a arătat că familia lor respectiv bunicii materni Z. L. și A. și bunicii paterni respectiv B. Janos și I., părinții lor și însăși reclamantele au fost supuși măsurilor de persecuție politică a vremii constând în trecerea pe lista chiaburilor, fixarea de domiciliu obligatoriu urmate de deposedarea familiei de averea mobiliară și imobiliară.
Astfel au fost confiscate bunuri mobile și imobile, inventarul acestora fiind menționat în anexele la acțiune. Cum acestea nu au primit nicio despăgubire pentru bunurile confiscate au intentat prezenta acțiune.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare pârâta a arătat că măsurile administrative cu caracter politic sunt enumerate limitativ la art. 3 din lege or, reclamantele nu au indicat actul normativ în temeiul căruia împotriva lor și a familiei au fost luate măsuri cu caracter politic. Din actele depuse în probațiune nu rezultă că împotriva lor au fost luate măsuri cu caracter politic aceștia fiind doar catalogați drept chiaburi.
Despăgubirile solicitate nu pot fi acordate în condițiile în care bunurile nu au fost preluate cu titlu de confiscare ca efect al măsurii administrative. O parte din terenul confiscat a fost restituită în temeiul Legii nr. 18/1991 iar animalele au fost predate cu ocazia intrării în CAP. Existența celor 3 motoare de țesut nu rezultă din nici un înscris. Mai mult cu ocazia lichidării C.A.P.-ului Hătuica membrii C.A.P. sau moștenitorii acestora au primit bani și animale în funcție de suprafața adusă în C.A.P. și animalele cu care au intrat în C.A.P.
În probațiune reclamantele au depus la dosar înscrisuri (filele 19-36) și au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică în materie agricolă precum și proba testimonială, probe încuviințate și administrate de instanță, sens în care a fost întocmit Raport de expertiză tehnică de către expert S. Gh. I.. (fila 123) și au fost audiați martorii C. T. și P. I..
La data de 18.09.2013 pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la dispozițiile art. 998-999 C.civil invocate de reclamante și la dispozițiile art. 7 și 8 din D.L. nr. 167/1958.
În ședința publică din data de 28.11.2013 instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune și a rămas în pronunțare pe excepție și pe fondul cauzei.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantele B. M. și B. M. sunt fiicele lui B. Janos și R. și nepoatele def. Z. L. și A. - bunici materni și def. B. A. și I. - bunicii paterni, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar. (f. 14-22).
B. Janos a fost membru în Partidul A., motiv pentru care acesta a fost luat în evidența organelor de miliție. În anul 1952 aceștia au fost declarați chiaburi, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (f. 24-36) și din declarațiile martorilor C. T. și P. I. audiați în cauză (f. 86-87). Martorii au mai declarat că aceste persoane au avut domiciliu obligatoriu, fiind nevoite să se prezinte periodic la miliție pentru a se verifica dacă nu au părăsit localitatea. De asemenea, martorii au mai declarat că au fost confiscate mai multe bunuri de la aceștia, animale și utilaje agricole, ce au fost duse la C.A.P. În urma acestor măsuri B. A. s-a și spânzurat.
Conform declarației de intrare în C.A.P. din 5.07.1950, B. A. a intrat în C.A.P. cu 3 ha și 96 ari teren și o vacă (fila 53). B. Janos a intrat în C.A.P. cu 6 ha și 85 ari fâneață, 1 vacă, o căruță și o grapă conform înscrisului de la fila 54 iar Z. L. a intrat în C.A.P. cu 6 ha teren arabil, 2,51 ha fâneață, 2 cai, 2 căruțe, 1 plug, 3 grape, 1 semănătoare și alte mașini.
O parte din aceste terenuri au fost restituite moștenitorilor în baza Legii nr. 18/1991.
De asemenea, din adresa emisă de Primăria comunei C. rezultă că membrii C.A.P. sau moștenitorii acestora au primit bani și animale în funcție de animalele cu care au intrat, cu ocazia lichidării C.A.P.-ului ( fila 48). Astfel, soția lui B. Janos a primit înapoi 1 vacă și 1 vițel (fila 94).
Coroborând înscrisurile depuse la dosar cu declarațiile martorilor instanța reține că măsurile administrative pretinse de reclamante sunt certe, fiind vorba de includerea în categoria chiaburilor, stabilirea de domiciliu obligatoriu, preluarea terenurile agricole și a inventarului agricol necesar exploatării acestora.
Însă, conform art. 3 din Legea 221/2009 ,,constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr.100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr.5/Cabinet/1948, Ordinul nr._/Cabinet/1948, Ordinul nr.490/Cabinet/1952 si Ordinul nr.8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) Deciziile nr.200/1951, nr.239/1952 si nr.744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr.838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Potrivit art. 4 alin. 2 din același act normativ ,,persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Coroborând prevederile legale menționate, rezultă că se pot încadra în categoria măsurilor cu caracter politic doar acele măsuri luate pentru fapte care au urmărit scopurile expres prevăzute de dispozițiile Legii nr.221/2009.
Din documentele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantele sau antecesorii acestora au avut domiciliul obligatoriu întemeiat pe unul din actele normative enumerate la art.3, după cum este dificil de stabilit dacă aceste măsuri se încadrează în categoria celor menționate de art.4 alin.2 din lege, respectiv măsuri care au fost atrase de săvârșirea unor fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999, în condițiile în care astfel de fapte nu au fost dovedite de către reclamante.
Pentru a putea încadra o măsură luată de regimul comunist împotriva unei persoane drept măsură cu caracter politic, aceasta ar fi trebuit să se fi aplicat pentru faptele săvârșite de cei persecutați, care au urmărit atingerea unuia dintre scopurile prevăzute de art.2 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist.
Încadrarea antecesorilor celor două reclamante în categoria socială a chiaburilor nu s-a întemeiat pe nici unul dintre actele normative enumerate la art.1 alin.1 și 2 raportat la art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel încât solicitarea reclamantelor de constatare a caracterului politic al măsurii este neîntemeiată iar această cerere va fi respinsă ca nefondată.
Analizând capătul de cerere privitor la acordarea de despăgubiri, reprezentând contravaloarea animalelor și a utilajelor agricole confiscate instanța reține că potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 și descendenții de gradul al doilea al persoanelor decedate au dreptul la despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate dacă bunurile nu au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10 sau Legii nr. 247 rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în sfera de reglementare a al Legii nr. 10 ulterior modificată prin Legea nr. 247 poate fi solicitat în temeiul art. 5 lit. b. Or, în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001 nu intră decât terenurile și construcțiile, imobile prin natură precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, imobile prin destinație, conform dispozițiile art. 6 alin.1 și 2.
În cauză însă, bunurile a căror contravaloare este solicitată sunt bunurile mobile, respectiv animale și utilaje agricole, iar acestea nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10.
În acest sens s-a pronunțat și Decizia Î.C.C.J. nr. 6 din 15.04.2013 dată în recurs în interesul legii care a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.1 lit. B pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație respectiv Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
De altfel, în speță nu s-a dovedit că măsura aplicată a avut caracter politic și nici faptul că bunurile de care a fost deposedată familia reclamantelor au fost confiscate. Martorii audiați au declarat chiar că aceste bunuri au fost preluate cu ocazia colectivizării. Bunurile nu au fost confiscate ci naționalizate, măsura nu a avut caracter politic, iar bunurile intrate în patrimoniul C.A.P. nu se încadrează în categoria bunurilor preluate ca urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic. Cooperativizarea a ținut de politica agricolă a statului, animale sau utilaje agricole au fost preluate de la fiecare persoană care poseda asemenea bunuri, tocmai cu scopul de a înființa C.A.P.-urile și nu cu scopul de a o sancționa pentru că a fost declarată chiabur.
Pe cale de consecință în temeiul art. 5 lit. B nu se poate acorda contravaloarea acestor bunuri.
Reclamantele au invocat de asemenea și prevederile art. 998-999 C.civil ca și temei subsidiar al cererii în despăgubire, raportat la care pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998-999 Cod civil, instanța constată că, potrivit art. 1 și 3 din Decretul 167/1958 ,,dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege… Termenul prescripției este de 3 ani…”, iar conform art. 8 din același act normativ ,,prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Reclamantele au apelat în speță și la dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale; dreptul de a pretinde despăgubiri fiind un drept de creanță, este prescriptibil în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 și 8 din Decretul 167/1958, termen care începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În cauză se pune problema stabilirii datei de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Pentru aceasta se are în vedere, în primul rând, că după data încadrării în categoria chiaburilor aceste persoane ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudicial produs si persoana responsabilă. Dar, întrucât până în decembrie 1989 aceștia puteau fi supuși unor repercusiuni din partea organelor securității sau miliției, nu au avut posibilitatea efectivă de a solicita instanțelor obligarea Statului la plata despăgubirilor.
La data de data de 31 decembrie 1989, prin Decretul nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității Statului. Ca urmare, dacă anterior acestei date nu s-ar fi putut acționa statul în judecată de teama unor repercusiuni, după schimbarea regimului politic și desființarea Securității nu au mai existat piedici pentru a se formula o acțiune în justiție pentru obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata de daune. Ca urmare, termenul de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la data de 31 decembrie 1992.
În al doilea rând se constată că, prin adoptarea Decretului Lege nr. 118/1990, începând cu data de 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor sau măsurilor administrative - precum domiciliul obligatoriu – la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945. Ca urmare, de la data de 9 aprilie 1990 s-a cunoscut faptul că impunerea domiciliului obligatoriu unei persoane în perioada 1949-1989 din motive politice constituie un fapt ilicit cauzator de prejudicii pe care S. R. a încercat să le acopere prin adoptarea unui act normativ cu caracter reparator în sensul celor arătate, asumându-și consecințele măsurilor administrative impuse din motive politice (nu are relevanță că drepturile acordate prin D.L. 118/1990 aveau scopul protecției sociale, important este faptul că statul R. a recunoscut la acea dată aveau caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945).
În consecință, reținând și faptul că nu s-a invocat vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, se constată că termenul de 3 ani de când reclamantele au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul, persona responsabilă de producerea acestuia și drepturile subiective încălcate, a expirat la data de 31 decembrie 1992.
În temeiul art. 3 din Decretul lege nr. 167/1958 se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de acordare a despăgubirilor întemeiat pe dispozițiile art. 998,999 C. civil .
În consecință, față de cele arătate anterior, se va respinge acțiunea reclamantei, potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și respinge ca prescrisă cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în raport de prevederile art. 998-999 Cod civil.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele B. M. domiciliată în municipiul Târgu S., ., .. 12, jud. C. și B. M. domiciliată în com C., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. C. M.
Red. A.C./12.12.2013
Tehnored. C.M./12.12.2013
6 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 650/2013. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 531/2013. Tribunalul... → |
|---|
