Revendicare imobiliară. Hotărâre din 15-10-2013, Tribunalul COVASNA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 242/322/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.468/R

Ședința publică de la 15 octombrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: U. G.

Judecător: R. I. C.

Judecător: D. C.

Grefier: C. A.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul V. I. împotriva sentinței civile nr. 169 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Târgu S..

La apelul nominal făcut în ședință publică de astăzi se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 01 octombrie 2013, 08 octombrie 2013 și 15 octombrie 2013.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Constată că, prin Sentința civilă nr. 169 din 20 februarie 2013 Judecătoria Tg. S. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului V. I., excepție invocată de către pârâții R. E. și R. J..

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților R. E. și R. J., excepție invocată de către ambii pârâți.

A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către ambii pârâți .

A respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către ambii pârâți.

A respins excepția anulării ca insuficient timbrată a acțiunii, excepție invocată de către ambii pârâți.

În fond, a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul V. I., domiciliat în ., jud. C., împotriva pârâților R. E. ( identică cu E.), și R. E. BENEDICT ( identic cu J.), ambii domiciliați în Ungaria, cu reședință în mun. Tg. M., . nr. 11 D, ., citați și din comuna C., ., jud. C..

A obligat pe reclamant la plata sumei de 12.335,40 lei ,cheltuieli de judecată către pârâți, în solidar.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut și motivat în esență următoarele:

Imobilul înscris în CF.nr._ C., ( provenită din conversia de pe hârtie a CF. nr.5777 Cernatul de Jos ), nr. top.al parcelelor 1030/1, 1031 și 1032 – de natură două case de lemn, curte și grădină – imobil în suprafață totală de 7528 m.p. formează proprietatea tabulară a reclamantului V. I., cu titlu de moștenire, dreptul de proprietate al acestuia fiind intabulat prin Încheierea Biroului CF Tg.S. nr.428 din data de 6 aprilie 2004, în baza Certificatului de moștenitor nr.27 emis la data de 5 februarie 2004 de către Biroul Notarului Public P. I., cu sediul în mun. Tg.S., prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului V. I., fost cu ultimul domiciliu în . privire la imobilul înscris în CF.nr.423 Cernatul de Jos, nr. top.al parcelelor 1030/1, 1031 și 1032, constatându-se că moștenitor legal al defunctului este reclamantul V. I., în calitate de fiu ( filele nr.8-10 ).

Tot cu privire la imobilul înscris în CF.nr._ C., ( provenită din conversia de pe hârtie a CF. nr.5777 Cernatul de Jos ), nr. top.al parcelelor 1030/1, 1031 și 1032, la fila nr.12 respectiv la fila nr.23, este depusă o schiță întocmită de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C. – Biroul de Carte Funciară Tg.S., cu privire la parcelele cu nr. top. 1030/1, 1031 și 1032, din data de 5 mai 2005, schiță care se referă și la parcelele cu nr. top. 1030/2/2/2, 1030/2/2/1 și 1029/2.

Imobilul înscris în CF._ C., ( provenită din conversia de pe hârtie a CF. nr.5268 Cernatul de Jos ), nr. top.al parcelelor 1029/2, și 1030/2/2/1 – de natură casă și curte– imobil în suprafață totală de 800 m.p. formează proprietatea tabulară a pârâtei R. E. ( identică cu E. născută ARANY ), cu titlu de donație și partaj, conform Încheierilor nr.611/1971 și nr.523/1987, ( extras CF. depus în copie la fila nr.21) conform Contractului de donație, autentificat prin Încheierea de autentificare nr.1865 din data de 10 decembrie 1970 a fostului notariat de Stat Județean C. cu sediul în Tg.S., respectiv conform Actului de partaj voluntar, autentificat prin Încheierea de autentificare nr.1023 din data de 20 iulie 1987 a fostului Notariat de Stat Județean C. cu sediul în Tg.S. ( filele nr.143-144 ).

Imobilul înscris în CF._ C., ( provenită din conversia de pe hârtie a CF. nr.5549 Cernatul de Jos ), nr. top.al parcelelor 1030/2/2/2 – de natură grădină– imobil în suprafață totală de 4413 m.p. formează proprietatea tabulară a pârâților R. E. ( identică cu E. născută ARANY ) și R. J., cu titlu de întreținere, conform Încheierii nr.2970/1997, ( extras CF. depus în copie la fila nr.22) și conform Contractului de întreținere încheiat între ARANY M. ( născută V. ) și pârâții, autentificat prin Încheierea de autentificare nr.1462 din data de 12 august 1997 a Biroului Notarului Public O. Gyongyike ( filele nr.141-142 ) .

În speță, la cererea reclamantului s-a efectuat de către expertul topo A. A. C., un Raport de expertiză tehnică judiciară, lucrare admisă prin Procesul verbal de recepție nr.824 întocmit la data de 22 noiembrie 2012 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. ( fila 194 ).

Din cuprinsul acestui Raport de expertiză tehnică judiciară depus la dosar a filele nr.181 – 193, instanța reține următoarele:

Reprezentarea grafică a numerelor topografice 1030/1, 1031 și 1032 din schița CF (fila nr.189), proprietatea tabulară a reclamantului, se suprapune peste folosința pârâților cu o suprafață totală de 549 m.p., iar reprezentarea grafică a numărului top 1030/2/2 se suprapune peste folosința reclamantului cu 659 m.p., conform Anexei nr.5 depusă la dosar la fila nr.193, Anexă din cuprinsul căreia instanța reține faptul că suprafața imobilului înscris în CF. nr._ C., proprietatea tabulară a reclamantului, față de suprafața înscrisă în CF.de 7528 m.p. este în suprafață reală de 6584 m.p. ( rezultând un minus de 944 m.p.), iar suprafața imobilului înscris în CF.nr._ C. nr. top.al parcelelor 1030/2/2/2, proprietatea tabulară a pârâților, față de suprafața înscrisă în CF. de 4413 m.p. este în suprafață reală de 3972 m.p. ( rezultând un minus de 441 m.p.)

Astfel, proprietatea tabulară a reclamantului, se suprapune peste folosința pârâților cu o suprafață totală de 549 m.p. pe punctele 21,22,23,24,25,26,13, 14,15,16,17,18,19,20,21, iar reprezentarea grafică a numărului top 1030/2/2 se suprapune peste folosința reclamantului cu 659 m.p., pe punctele 13,1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13.

Faptul că schița CF nu coincide cu folosința, fiind vorba de o eroare de reprezentare grafică, deoarece pe schița CF.- Anexa 1 fila 189-, schiță CF. care coincide cu schița CF. depusă de către reclamant la fila nr.12 sunt reprezentate și numele topografice care au fost dezmembrate după întocmirea schiței CF inițiale, iar numerele topografice noi au fost desenate fără măsurători, pur și simplu pentru a oferi niște informații vis-a-vis de poziția lor față de celelalte numere top, respectiv faptul că linia de hotar din schița CF. are o altă înclinație față de limita din teren, iar schița CF. nu garantează dreptul de proprietate, aceasta oferind doar niște informații și până în anul 2011 geometria proprietății nu a făcut parte integrantă din Registrul de publicitate imobiliară.

Faptul că imobilul, proprietatea tabulară a reclamantului, este situat în .. administrativ 53, fiind învecinat la vest cu drumul național, la nord cu proprietatea tabulară a unor terți, la este cu canal iar la sub, pe toată latura, cu imobilele proprietatea tabulară a pârâților.( conform Anexei nr.2 fila 110)

Cu privire la diferența în minus de 944 m.p. a imobilului înscris în CF. nr._ C., proprietatea tabulară a reclamantului, față de suprafața înscrisă în CF de 7528 m.p., instanța reține faptul că această diferență se datorează regularizării cursului de apă al canalului situat în partea de vest, aspect ce rezultă de pe Anexa nr.4- fila 192, canal care taie partea din spate atât a imobilului proprietatea tabulară a reclamantului cât și a imobilului înscris în CF._ C., ( provenită din conversia de pe hârtie a CF. nr.5549 Cernatul de Jos ), nr. top.al parcelelor 1030/2/2/2 – de natură grădină– imobil în suprafață totală de 4413 m.p. și în suprafață reală de 3972 m.p. ( rezultând un minus de 441 m.p.), imobil care formează proprietatea tabulară a pârâților R. E. ( identică cu E. născută ARANY ) și R. J..( Anexa 3 – fila nr.191 )

Cu privire la construcțiile existente pe imobilul înscris în CF. nr._ C., nr. top al parcelelor 1030/1, 1031 și 1032, acestea sunt reprezentate pe Anexa nr. 2, iar din concluziile expertizei instanța conchide că pârâții nu folosesc nici o suprafață de teren din terenul proprietatea tabulară a reclamantului, deoarece reprezentarea grafică a numerelor topografice deținute în proprietate conform schiței OCPI nr.2142 din 5 mai 2005, depusă la dosar la fila nr.12, nu face dovada proprietății, geometria imobilului nefiind disponibilă în planul cadastral de Carte Funciară din sistemul informatic conform Anexei nr.1 la partea nr.1 la extrasul CF. privind imobilul înscris în CF. nr._ C. ( fila nr.30 ), iar neînțelegerile între părți au fost cauzate atât de schița OCPI nr.2142 din 5 mai 2005, precum și de canalul situat în partea din est, în sensul că din compararea Anexei nr.2 cu Anexa nr.4, filele nr.190 și nr.192, instanța reține că în ipoteza în care la dovada proprietății s-ar avea în vedere schița CF, proprietatea tabulară a reclamantului s-ar întinde și dincolo de canal.

În acest context, având în vedere concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, precum și faptul că raportat la documentația tehnică topografică, expertiză extrajudiciară întocmită de către ., depusă de către reclamant la filele nr.222-229/vol.II, documentație tehnică extra-tabulară și care este vizată de către OCPI la data de 24 octombrie 2005, această documentație tehnică, planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate al imobilului reclamantului fila nr.226, este identică cu privire la construcții conform Anexei nr.2 la Raportul de expertiză judiciară, iar schița de la fila nr.228 este identică cu Anexa nr.5 la Raportul de expertiză, în concluziile acestei documentații tehnice topografice, la fila nr.229, având în vedere că această documentație este din anul 2005, reclamantul fiind îndrumat să clarifice situația juridică cu privire la construcții, deoarece pe planul de amplasament și delimitare s-a trecut că terenul aferent construcțiilor din imobilul înscris în CF. nr._ C. este de 1596 m.p., iar din extrasul CF. nr. top al parcelelor 1031 și 1032, instanța reține faptul că suprafața terenului aferent construcțiilor este de 3402 m.p. plus 364 m.p., în total 3766 m.p.

Prima instanța a reținut și faptul că raportat la expertiza topo efectuată în cauză, reclamantul prin reprezentant convențional a solicitat completarea lucrării, probă respinsă în ședința publică din data de 6 februarie 2013, nesolicitându-se efectuarea unei noi expertize, și totodată, instanța a respins și proba solicitată privind efectuarea unei cercetări la fața locului, pentru ca reclamantul să arate instanței imobilul în care s-a născut, probă respinsă de către instanță pe motivul că acest fapt putea fi dovedit prin interogatoriu, respectiv prin proba cu martori, probe care nu au fost solicitate în termenul legal.

Pentru aceste motive, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 480 C. civ. din anul 1864, respectiv faptul că pârâții nu folosesc nici teren și nici construcții din imobilul înscris în CF. nr._ C., prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă de față.

În baza dispozițiilor art. 274 combinat cu dispozițiile art. 277 din codul de procedură civilă din anul 1865, a obligat pe reclamant la plata sumei de 12.335,40 lei, cheltuieli de judecată către pârâți, în solidar, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 7500 lei, conform chitanței depusă în original la fila nr.68, taxe în sumă de 4,15 lei, conform chitanței depusă la fila nr.100, onorariu avocațial în sumă de 4500 lei, conform chitanței depusă în original la fila nr.101, respectiv cheltuieli de cazare, conform facturilor fiscale în sumă de 180 lei și 151 lei,

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. I..

În motivarea recursului acesta susține că, cu toate că expertiza tehnică judiciară efectuată arată indubitabil că imobilul proprietatea pârâților se suprapune peste imobilul său cu suprafața de 549 mp, totuși instanța de fond cu preluarea unor argumente teoretice din partea expertului, care nu are nici o tangență cu caracterul tehnic al lucrării de expertiză a ajuns la concluzia că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din imobilul reclamantului.

Ulterior, peste termenul legal de motivare a recursului, reclamantul și-a completat motivele de recurs solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea administrării unei noi expertize tehnice.

Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs și actele dosarului în baza art.304/1 C. pr. civ., tribunalul constată că recursul nu este fondat.

La instanța de fond a fost administrată expertiza topografică la solicitarea reclamantului, care nu a fost contestată de părți.

Potrivit art. 212 alin.2 C. pr. civ., părțile interesate, dacă nu sunt mulțumite de concluziile raportului de expertiză, au posibilitatea să solicite motivat la primul termen după depunerea lucrării efectuarea unei contraexpertize.

La fond, reclamantul-recurent a acceptat fără obiecțiuni expertiza topografică administrată la cererea sa și nu a solicitat în termen legal la primul termen după depunerea lucrării, efectuarea unei noi expertize sau refacerea celei efectuate sub sancțiunea decăderii din probă.

De altfel, dispozițiile art.129 alin.5/1 C. pr. civ., interzic invocarea în recurs omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe nepropuse în condițiile legii.

Același motiv de recurs, formulat tardiv, de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, nu poate fi primit, în al doilea rând, întrucât dispozițiile art. 306 alin.1 din C. pr. civ. prevăd că: „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția motivelor de ordine publică”. Or, motivul evocat de reclamant, nu este de ordine publică.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat potrivit art.312 C. pr. civ.

Cu toate că, prin întâmpinare, s-au solicitat cheltuieli de judecată, intimații nu au făcut dovada acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. I. împotriva Sentinței civile nr. 169 din 20 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Tg.S., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

U. G. R. I. C. D. C.

GREFIER

C. A.

Red.UG/21.10.2013

Tehnored. CA/23.10.2013

2 ex.

Judecător fond. R. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Hotărâre din 15-10-2013, Tribunalul COVASNA