Acţiune posesorie. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 29/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 29/R
Ședința publică din 17 martie 2015
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: M. C. T.
JUDECĂTOR: U. G.
GREFIER: S. M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul V. G. împotriva deciziei civile nr. 234/R/21 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/280/2010**.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, la termenul de judecată din data de 10 martie 2015, în lipsa părților, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 17 martie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față ;
Prin sentința civilă nr. 754 din 17 martie 2014 a Judecătoriei S. G., (pronunțată în urma casării sentinței civile nr. 597/2013 a Judecătoriei S. G. prin decizia civilă nr. 339/2013 a Tribunalului C. și trimiterii cauzei spre rejudecare) a fost admisă excepția neexecutării contractului autentificat sub nr. 376/23.10.2010 de către BNP C. C. V., invocată de către pârâtul G. V., și în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă intentată de către reclamantul V. G., domiciliat în com. B., . B, jud. Argeș, împotriva pârâților G. V. și G. M., com. B., ., jud. Argeș.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți reconvenționali G. V. și G. M. împotriva reclamantului-pârât reconvențional V. G. și, în consecință:
- s-a constatat că V. G. nu este proprietar al terenului în suprafață de 1500 de mp) din cadrul nr. cad 1053 din Cf nr._ B.), la care se face referire în contractul autentificat sub nr.376/23.10.2010 de către BNP C. C. V..
A fost obligat V. G. să plătească lui G. V. suma de 923 lei – cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 234/R/21 octombrie 2014 a Tribunalului C. a fost respinsă cererea de suspendare a judecății recursului formulată de intimații G. V. și G. M. în temeiul art. 244 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva Sentinței civile nr. 754 din 17 martie 2014 a Judecătoriei S. G., pe care a menținut-o, iar recurentul V. G. a fost obligat să plătească intimatului G. V. 763 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut și motivat, în esență, următoarele:
Referitor la incompatibilitatea judecătorului cauzei, care a fot primul motiv de recurs, tribunalul a constatat că, prin Încheierea din 10 septembrie 2013 a Judecătoriei S. G., a fost respinsă cererea de abținere a judecătorului C. J..
În acest sens, tribunalul a apreciat că, deși judecătorul C. J. a pronunțat sentința civilă nr. 597/2013, (care a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe) acesta nu s-a pronunțat și cu privire la fondul cauzei, astfel că nu este incompatibil potrivit art. 24 V. C. pr. civ., să judece prezenta pricină în noul ciclu procesual.
În legătură cu motivele referitoare la încălcarea dispozițiile art. 315 al.1 C. pr. civ. – în sensul că prima instanță nu a respectat dispozițiile instanței de recurs referitoare la stabilirea cadrului procesual și la judecarea doar a acțiunii principale (nu și a cererii reconvenționale)-, Tribunalul a reținut că, prin decizia civilă nr. 339/2013 a Tribunalului C., a fost casată sentința civilă nr. 597/2013 a Judecătoriei S. G. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe doar în vederea soluționării acțiunii principale formulate de reclamant, urmând ca aceasta să stabilească în cauză cadrul procesual, luând în considerare și poziția procesuală a reclamantului exprimată în primul ciclu procesual cu privire la cererea posesorie, iar subsecvent, să pronunțe o soluție pe fondul cauzei asupra cererii principale formulate de reclamant, judecătoria urmând de asemenea a statua și cu privire la cheltuielile de judecată.
Cu prilejul rejudecării, prima instanță a stabilit cadrul procesual cu respectarea dispozițiilor decizii de casare.
De asemenea, tot cu ocazia rejudecării, pârâții G. V. și G. M. au depus o nouă cerere reconvențională având un obiect diferit de cel al cererii reconvenționale depuse în ciclul procesual anterior.
Având în vedere că obiectul prezentei cereri reconvenționale are o strânsă legătură cu obiectul acțiunii introductive (precizat ulterior) tribunalul a apreciat că, în mod corect, prima instanță, pentru o mai bună administrare a justiției, a dispus ca această cerere reconvențională să fie judecată împreună cu cererea principală.
Pe fond, s-a impus mai întâi clarificarea obiectului și temeiului (cauzei) acțiunii introductive așa cum a fost precizată.
Astfel, se constată că, prin decizia de casare (ale cărei dispoziții sunt obligatorii) s-a stabilit că acțiunea introductivă, (așa cum a fost precizată ulterior) are ca obiect doar constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1500 mp.
Apoi, se reține că instanța de rejudecare, prin încheierea din 14 octombrie 2013, i-a pus în vedere reclamantului să precizeze din nou cererea precizatoare (de la fila 136 din dosarul Judecătoriei Pitești).
Respectând obligațiile instanței de fond, reclamantul a depus, la data de 1 noiembrie 2013, o precizare, prin care a arătat că a dobândit respectiva suprafață de 1500 mp prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2640/23 iunie 2003, acesta constituind practic temeiul acțiunii.
Ținând seama de dispozițiile instanței de casare, precum și de ultimele precizări făcute de reclamant, tribunalul a reținut că acțiunea introductivă are ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1500 mp în temeiul contractului autentificat sub nr. 2640/2003.
În continuare, s-a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2640/23 iunie 2003, reclamantul V. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață totală de 2500 mp înscris în Cf nr. 1050N B., nr. cadastral 1053.
Ulterior încheierii contractului susmenționat, prin actul de adjudecare emis la 09.04.2010 în dosarul ex. 250/2007, pârâtul G. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 2500 mp. arătat mai sus.
Având în vedere că pârâtul G. V. a dobândit, în mod legal, ( în urma executării silite a reclamantului – debitor) dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2500 mp din care face parte și suprafața de 1500 mp în litigiu, tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea (astfel cum a fost precizată) și a admis cererea reconvențională.
În acest context, trebuie precizat că înscrisul intitulat „tranzacție”, autentificat sub nr. 376/23.03.2010, nu are nicio relevanță în prezenta cauză; de asemenea, în raport cu obiectul pricinii și cu celelalte probe administrate în cauză, nu se impunea efectuarea unei expertize judiciare.
Relativ la cheltuielile de judecată de la fond, tribunalul a reținut că reclamantul a căzut în pretenții în sensul vizat de art. 274 V. C. pr. civ., prin urmare, în mod judicios, acesta a fost obligat la plata respectivelor cheltuieli (constând în taxa de timbru și cheltuieli de transport) care au fost corect calculate.
Împotriva acestei decizii, reclamantul V. G. a declarat contestație în anulare, susținând că dezlegarea pricinii dată recursului este rezultatul unei erori materiale și se impune anularea deciziei atacate .
În motivarea contestației în anulare, contestatorul V. G., a reluat toate motivele pe care le-a invocat prin cererea de recurs, astfel:
Contestatorul a susținut că, din eroare, instanța de recurs a considerat că în mod corect cauza a fost soluționată în rejudecare de același magistrat a cărui hotărâre pronunțată în prezenta cauză a fost casată – recurentul considerând că este un caz de incompatibilitate, și sub acest aspect hotărârea pronunțată în această cauză este nulă.
Consideră că, din eroare, instanța de recurs nu a constatat că instanța de fond a încălcat prevederile dispozițiilor art. 315 alin 1 C.pr.civ. potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, acest text legal consacrând principiul potrivit cu care îndrumările date de instanța de recurs sunt obligatorii pentru instanțe in rejudecare.
Instanța de fond nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, deoarece:
- prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare doar în vederea soluționării acțiunii principale formulată de reclamantul V. G., urmând ca aceasta să stabilească în cauză cadrul procesual luând în considerare și poziția procesuală a reclamantului exprimată cu privire în cererea posesorie; de asemenea, tribunalul a îndrumat instanța de fond ca în rejudecare să se pronunțe pe fondul cauzei doar asupra cererii principale;
- în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, soluția de anulare a acesteia a intrat în puterea lucrului judecat, având în vedere faptul ca pârâții nu au declarat recurs împotriva sentinței; cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată, iar în ceea ce privește această soluție, de anulare ca netimbrată a cererii reconvenționale, pârâții nu au înțeles să formuleze cale de atac; așa încât, această dispoziție din sentință a intrat în puterea lucrului judecat. Nici reclamantul nu adus vreo critică în ceea ce privește soluția de anulare, întrucât nu avea interes.
Concluzionând, tribunalul constată ca soluția asupra cererii reconvenționale a intrat în puterea lucrului judecat, astfel ca instanța de fond se va pronunța în rejudecare doar asupra acțiunii principale.
Contestatorul consideră că și de data aceasta instanța de fond a încălcat puterea de lucru judecat, în sensul ca a soluționat și cererea reconvenționala depusă din nou, având același obiect cu cererea reconvențională care a fost anulată ca netimbrată și pentru care soluția de anulare a intrat în puterea de lucru judecat. Așa cum s-a arătat, din nou se încalcă dispozițiile instanței superioare, care a trasat indicații precise instanței de rejudecare, în sensul de a se pronunța doar asupra cererii principale pe care trebuie să o soluționeze în fond.
Ca urmare a admiterii cererii reconvenționale, în sensul admiterii excepției de neexecutarea a contractului invocată de pârâți prin cererea reconvenționala care a fost anulată cu putere de lucru judecat, a fost respinsă acțiunea principală promovată de reclamant, constatându-se că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract și, de asemenea, că reclamantul nu este proprietarul terenului in litigiu.
De asemenea, instanța superioară a trimis cauza spre rejudecare și pentru ca instanța de fond să stabilească cadrul procesual luând în considerare și poziția procesuală a reclamantului exprimată cu privire la cererea posesorie. Contestatorul consideră că magistratul fondului nu s-a conformat nici acestei cerințe întrucât nu a stabilit cadrul procesual in sensul celor arătate.
Contestatorul susține că, din eroare, instanța de recurs nu a constatat că acțiunea principală a fost soluționată în mod greșit de către instanța de fond, întrucât nu s-au administrat toate categoriile de probă, în concret proba cu expertiza tehnică de specialitate având ca obiectiv identificarea terenului supus dezmembrării și rămas în posesia reclamantului, la acel moment, așa cum bine a observat și precizat completul de judecată ce a soluționat recursul din primul ciclu procesual prin D.C. nr. 968/28.03.2012 pronunțată tot în prezenta cauză. Contestatorul consideră că instanța de fond avea obligația ca, în baza actelor depuse la dosarul cauzei și în baza rolului activ, să administreze proba cu expertiza topografică cu obiectivul mai sus arătat, având în vedere și faptul că pe o porțiune din terenul în litigiu se afla amplasată casa de locuit a reclamantului-contestator.
Magistratul are obligația să administreze toate probele utile și pertinente soluționării cauzei pentru ca litigiul dedus judecății să fie lămurit sub toate aspectele de fapt și de drept și, în acest fel, să-și formeze convingerea justă și legală care se va reflecta în soluția pronunțată.
Tribunalul a dispus ca prezenta cauză să fie soluționată în fond, acest aspect presupunând și administrarea de probe pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, lucru ce nu a fost luat în considerare de magistratul fondului, care s-a mulțumit să se pronunțe în baza probelor administrate până la acel moment, fără să facă diligențe în aflarea adevărului, mai ales ca reclamantul nu a beneficiat de apărare calificată, din cauza situației financiare precare.
Astfel, instanța de fond în mod nelegal și fără suport probator a reținut faptul ca reclamantul nu și-ar fi îndeplinit obligația asumată prin contractul – tranzacție, în sensul că nu a renunțat la judecata a două cauze ce formau obiectul dosarelor menționate în cuprinsul tranzacției; întrucât excepția de neexecutare a contractului este un mijloc procesual de apărare prin care partea ce o invocă arată că i se cere de partea adversă executarea contractului, fără ca aceasta să-și execute propria obligație asumată prin același contract, obligațiile fiind sinalagmatice, instanța de fond a constată ca, clauza privind stingerea unor litigii în curs de desfășurare nu a fost respectată, și astfel a admis excepția.
Soluție incorectă, întrucât magistratul nu a dat eficiența cuvenită actelor aflate la dosarul cauzei. Astfel, nu este adevărat ca reclamantul nu și-a îndeplinit obligația asumată în sensul stingerii litigiilor, întrucât respectivul recurs a fost anulat ca netimbrat; nu are importanță faptul că reclamantul nu a renunțat la acel recurs, de vreme ce din manifestarea sa de voință, în sensul că nu a înțeles să achite taxa de timbru, rezultă cu certitudine ca acesta nu a continuat judecata. Mai departe, cauza ce are ca obiect contestația la executare formulată de reclamant, cea de-a doua cauza ce trebuia stinsă, a fost suspendată (adică reclamantul și-a îndeplinit obligația) și ulterior repusă pe rol, după ce pârâtul a intentat proces împotriva reclamantului, respectiv dosarul cu nr._/280/2010 al Judecătoriei Pitești, la data de 24.06.2010. Toate procesele promovate de reclamant sunt ca urmare a acțiunii formulate de către pârât și care formează obiectul dosarului nr._/280/2010, așa încât nu reclamantul este cel care a pornit acest șir de procese.
Urmează a se avea în vedere ca pârâtul este cel care nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, în sensul că nu a procedat la dezmembrarea terenului în litigiu. Mai mult decât atât, tranzacția s-a încheiat în 23.03.2010 și litigiile dintre părți nu s-au încheiat, aspect materializat în actul de adjudecare din 09.04.2010, în procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate și în executarea silită încheiată la data de 09.04.2010. Ulterior acestei date, în 24.06.2010, pârâtul din prezenta cauza promovează acțiune împotriva reclamantului, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de toate aceste aspecte, dovedite cu înscrisurile existente la dosar, consideră că pârâtul este cel care nu și-a îndeplinit obligația asumată nicidecum reclamantul.
În cuprinsul tranzacției încheiate este stipulat că bunurile ipotecate și supuse executării silite sunt o casă de locuit și terenul de 1000 mp, iar restul de 1500 rămân în proprietatea debitorului, reclamantul din prezenta cauză. În baza acestui contract, trebuia întocmit procesul-verbal de distribuire a sumelor.
Contestatorul susține că a făcut dovada proprietății cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 2640/2003, și ținând seama și de tranzacția în discuție. Mai mult decât atât, reclamantul a negat calitatea de proprietar a pârâtului prin refuzul de a preda imobilul ,manifestare de voința consemnată în încheierea de ședința din 20.07.2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013.
Contestatorul consideră că, din eroare, instanța de recurs nu a constatat că și cheltuielile de judecată acordate pârâților sunt stabilite într-un cuantum nejustificat de mare; urmează să fie admise numai în măsura în care au fost necesare soluționării cauzei și numai daca au fost dovedite. Având în vedere cele expuse, contestatorul solicită reducerea cuantumului acestor cheltuieli de judecată la plata cărora a fost obligat reclamantul.
În fine, se solicită admiterea contestației în anulare formulată în prezenta cauză pentru temeiurile arătate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că, în cauză se impune, verificarea incidenței cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin.1 teza I vechiul Cod de procedură civilă.
Referitor la acest motiv de contestație în anulare, se reține că textul de lege are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural (în legătură cu aspecte formale ale judecății) și nu situația când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt în urma interpretării probelor sau atunci când se invocă interpretarea eronată a legii.
În speță, contestatorul invocă greșita rezolvare a unor probleme de drept și aspecte ce țin de fondul cauzei, (practic, reiterează motivele de recurs) care au fost dezlegate și analizate cu prisosință în decizia de recurs atacată, însă pe această cale nu se poate face o nouă interpretare a probelor și a textelor legale, deoarece contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai gravă chiar decât recursul la recurs (care cel puțin ar fi adresat unei instanțe superioare).
Așa fiind, în raport cu cele ce preced, tribunalul constată că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 318 din C. pr. civ., motiv pentru care va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, potrivit dispozițiilor de mai jos.
Intimații G. V. și G. M. nu au produs nicio dovadă privind existența și întinderea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care cererea lor de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul V. G., în contradictoriu cu intimații G. V. și G. M., împotriva deciziei civile nr. 234/R/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/280/2010**.
Respinge cererea formulată de intimații G. V. și G. M. pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
R. I. C. M. C. T., U. G. S. M. M.
Red. U.G., 23.03.2015
Tehnored. S.M.M., 30.03.2015, 2 EX.
Judecător fond, C. J.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 177/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 850/2015. Tribunalul... → |
|---|
