Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 14/2015. Tribunalul COVASNA

Decizia nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 657/305/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.14/A/CC

Ședința Camerei de Consiliu din data de 24 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte: R. I. C.

Judecător: V. I. A.

Grefier: C. A.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de creditoarea – apelantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri Poduri B. împotriva Încheierii din data de 19 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința de astăzi se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința din Camera de consiliu din data de 10 martie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 17 martie 2015 și 24 martie 2015.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin încheierea din 19 februarie 2015 a Judecătoriei Sf. G. s-a respins cererea de învestirea cu formulă executorie a PVCC . nr._/10.04.2012 emis de C. – CESTRIN formulată de către petenta Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. cu sediul în mun. B. -_, ..13, ., jud.B..

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că în procesul verbal de contravenție se materializează o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator) și reprezintă un act administrativ unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravențională sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv O. G. 2/2001, modificată și completată.

În conformitate cu art. 640 al. 3 „instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.”

Instanța de fond verificând condițiile de formă cerute de lege pentru care PVCC . nr._/10.04.2012 emis de C. – CESTRIN, să poată fi titlu executoriu, a constatat că lipsește semnătura olografă a agentului constatator, acesta nefiind un act valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale.

Pentru aceste considerente instanța de fond a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. .

În motivarea cererii de apel se arată că procesul verbal de constatare a contravenției este perfect legal întocmit, întrucât a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 l și a H.G. nr. 1259/2001, de către agentul constatator al C. SA – CESTRIN București .

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 c.pro.civ. OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, HG nr. 1259/2001 și art. 233(3) c.proc.civ.

Analizând încheierea atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, se reține că prima instanță a fost investită cu soluționarea cererii de investire cu formulă executorie a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 10.04.2012, întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România față de contravenientul Csortan Geza pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit art. 640 indice 1 alin.1 și c.proc civ, titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Așadar, văzând că procesul verbal de contravenție este un act administrativ, un act public emis de o autoritate publică, el trebuie să îndeplinească și condițiile de formă, printre care se numără și semnătura autorului actului emis.

Or, în speța pendinte, procesul verbal de contravenție a fost întocmit în format electronic, având asociată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic și care beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 cod proc civ, însă un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, așa cum a fost întocmit, ci conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001.

Deci, procesul verbal întocmit în format electronic pentru a fi valabil trebuia comunicat și citit de contravenient tot prin mijloace electronice, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001.

Având în vedere că procesul verbal a fost imprimat pe suport de hârtie și comunicat persoanei sancționate în această formă, impusă de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, nu i se poate asocia o semnătură electronică.

Raportat la forma de emitere și comunicare a actului, semnătura olografă a agentului constatator din cadrul instituției publice – CNADR este obligatorie.

Prin urmare, văzând că semnătura reprezintă numele patronimic al funcționarului autorității administrative (publice), scris cu mâna autorului la finalul actului, ea are ca scop stabilirea originii actului și certificarea conținutului său. Totodată prin aplicarea semnăturii de agentul constatator, autorul actului, pe actul întocmit își apropie conținutul înscrisului, atestându-i sinceritatea și asumându-ți răspunderea pentru întocmirea lui.

În consecință, semnătura este o condiție de existență a actului administrativ, așa cum este procesul verbal de contravenție, iar în lipsa acesteia, înscrisul este lovit de nulitate absolută conform art. 17 din OG nr. 2/2001.

Față de aceste considerente, tribunalul constată că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 10.04.2012, întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în condițiile Legii nr. 455/2001 și nesemnat prin semnătură olografă de emitentul actului conform art. 26 și 27 din O.G. nr. 2/2001, ca urmare a faptului că procedura de comunicare a unui înscris electronic este cea prevăzută de acest din urmă act normativ, nu poate beneficia de prezumția de autenticitate și nici nu poate constitui titlul executoriu pentru a putea fi învestit cu formulă executoriu conform art. 640 indice 1 alin.3 c.proc civ.

Nu în ultimul rând, tribunalul reține că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 16 din 16 februarie 2015 a stabilit că procesele verbale de contravenție prin care se constată și se sancționează fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă, transmise pe hârtie, sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Prin urmare, față de cele expuse și văzând dispozițiile art. 480 alin.1 c.proc civ, tribunalul constată că soluția instanței de fond este temeinică și legală și pe cale de consecință, urmează a respinge apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., cu sediul în mun. B., ..13, ., jud. B., împotriva încheierii civile din 19 februarie 2015 a Judecătoriei Sf. G., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.03.2015.

Președinte Judecător Grefier

R. I. C. V. I. A. C. A.

Red.VIA/26.03.2015

Tehnored. CA/01.04.2015,

3 ex.

Jud. fond – G. A. – M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 14/2015. Tribunalul COVASNA