Plângere contravenţională. Hotărâre din 06-10-2015, Tribunalul COVASNA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 420/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 420/A

Ședința publică de la 6 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. I. A.

JUDECĂTOR: B. A. D.

GREFIER: V. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de petentul R. C. –D., împotriva sentinței civile nr.433 din 10 martie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor asupra apelului au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 29 septembrie 2015, apoi la 6 octombrie 2015.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 433 din 10 martie 2015 a Judecătoriei Sf. G. s-a admis în parte plângerea formulată de către petentul R. C. D., domiciliat în R., . ., ., având CNP_ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.09.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. cu sediul în S. G., . nr.16, având cod fiscal_ și pe cale de consecință s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 810 lei, cu sancțiunea avertismentului.

A atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

S-a menținut restul dispozițiilor procesului-verbal atacat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 19.09.2014 petentul R. C. D. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 1260 lei, respectiv în baza art.148 pct.16 din RAOUG 195/2002 coroborat cu art.100 alin.1 pct.6 din OUG nr.195/2002, i s-a aplicat o amendă în sumă de 450 lei, iar în baza art.148 pct.11 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art.102 alin.1 pct.35 din OUG nr.195/2002 i s-a aplicat o amendă în sumă de 810 lei.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul a invocat nulitatea actului de sancționare față de faptul că acesta nu este semnat de către el și nici de către un martor.

Sub aceste aspecte, instanța de fond a reținut că din analiza procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.09.2014 (fila 26) rezultă că actul sancționator nu este semnat de către petent, însă în cuprinsul acestuia este menționat motivul obiectiv pentru care lipsește semnătura, și anume, refuzul acestuia de a-l semna.

În ceea ce privește nesemnarea actului sancționator de către un martor, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție se menționează faptul că de față la întocmirea sa nu a fost de față nici un martor. Ca atare, fiind indicat motivul obiectiv al lipsei martorului, prima instanță a respins ca neîntemeiată această critică.

Pentru cele expuse în precedente, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție . nr._ din 19.09.2014, prima instanță a reținut că potrivit art.148 pct.16 din RAOUG nr.195/2002, se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai să circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezintă tăieturi sau rupturi ale cardului ori sunt uzate peste limita admisă.

În procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.09.2014 s-a menționat că petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Ozun, pe DN 11 în județul C., iar la controlul efectuat de organele de poliție împreună cu reprezentanții RAR, s-a constatat că autovehiculul condus către petent avea anvelope de dimensiuni diferite față de cele menționate în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Prin plângerea formulată, petentul a arătat faptul că autoturismul putea circula cu cauciucurile cu care era dotat, fiind standard.

Potrivit raportului de control tehnic în trafic întocmit la data de 19.09.2014, orele 12,23 (fila 29) s-a constatat că autovehiculul condus de către petent, marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ avea montate anvelope având dimensiunea 205/55R16 față de dimensiunea înscrisă în certificatul de înmatriculare al mașinii, respectiv 195/65 R15.

Având în vedere motivele expuse de către petent prin plângerea formulată, înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.148 pct.16 din RAOUG nr.195/2002.

În ceea ce privește sancțiunea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede că la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Având în vedere faptul că anvelopele autoturismului reprezintă o premisă a siguranței în circulație atât în ceea ce privește respectarea dimensiunilor conforme recomandate de producător, de calitatea acestora, dar și raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei, prima instanță a apreciat că amenda aplicată în sumă de 450 lei este proporțională cu fapta contravențională reținută în sarcina petentului.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută prin actul de sancționare atacat, instanța de fond a reținut că potrivit art.148 alin.1 pct.11 din RAOUG nr.195/2002, se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea atât din interior cât și din exterior, cu excepția celor omologate și certificate prin marcaj corespunzător de către autoritatea competentă.

În procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.09.2014 s-a menționat că petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ în localitate Ozun, pe DN11, având montate pe geamurile laterale și pe lunetă folii neomologate carte reduc vizibilitatea.

Potrivit raportului de control în trafic de la fila 29 dosar din data de 19.09.2014, s-a constatat faptul că gemurile laterale și luneta mașinii prezentau opacități din material neconform, respectiv folie fără documente de omologare.

Văzând apărarea petentului, în sensul că foliile aplicate pe geamuri și lunetă sunt admise de lege, în măsura în care nu sunt aplicate pe parbriz sau geamurile laterale din față, dar și înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.148 alin1 pct.11 din RAOUG nr.195/2002.

În ceea ce privește sancțiunea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede că la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Având în vedere faptul că petentul nu a mai fost anterior sancționat, prima instanță a apreciat că amenda în cuantum de 810 lei stabilită prin procesul-verbal atacat este disproporționată față de fapta săvârșită, motiv pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și a atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legii.

Față de aceste considerente, instanța de fond a admis în parte plângerea, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 810 lei, cu sancțiunea avertismentului, a atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale și a menținut restul dispozițiilor procesului-verbal atacat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel R. C.-D. prin care a solicitat schimbarea acestei hotărâri judecătorești în sensul admiterii plângerii contravenționale și scutirea de la plata sumei de 450 lei. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea cererii de apel, apelantul arată că instanța de fond i-a menținut sancțiunea în cuantum de 450 lei, amendă aplicată de intimată. Apelantul arată că actele care provin de la RAR arată faptul că putea circula cu anvelope având dimensiunea 305/55/R16 și prin urmare se impune anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Intimata prin întâmpinarea formulată la data de 4 iunie 2015 a solicitat respingerea apelului promovat de R. C.-D. ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

S-a arătat că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție corespunde realității, faptele fiind în mod corect încadrate ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 148 pct. 16 din RA OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin.1 pct.6 din OUG nr. 195/2002, art. 148 pct.11 din RA OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 102 alin.1 pct.35 din OUG nr. 195/2002. Actul constatator cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, faptele fiind descrise de agentul constatator și care reprezintă contravenția menționată în cuprinsul actului, iar sancțiunea a fost corect individualizată.

Astfel, sancțiunile contravenționale au fost corect individualizate de către agentul constatator, în baza dispozițiilor art. 5 alin.5 din OG nr. 2/2001, în condițiile în care în cuprinsul procesului verbal s-a reținut că la data de 19.09.2014, orele 12,00 petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Ozun, pe DN 11 în județul C., iar la controlul efectuat de organele de poliție împreună cu reprezentanții RAR, s-a constatat că autovehiculul condus de către petent avea anvelope de dimensiuni diferite față de cele menționate în certificatul de înmatriculare al autovehiculului și de asemenea avea montate pe geamurile laterale și pe lunetă folii neomologate care reduc vizibilitatea.

Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel se reține că prima instanță a fost investită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de apelantul-petent R. C.-D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.05.2013 întocmit de intimatul I.P.J. C..

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.09.2014 de intimat, apelantul-petent a fost sancționat cu 14 puncte de amendă pentru două fapte de natură contravențională în sumă totală de 1260 lei, astfel:

- pentru prima faptă s-au aplicat 4 puncte amendă în valoare de 450 lei, în baza dispozițiilor art. 148 pct. 16 din Hotărârea nr. 1391/2006 coroborat cu art. 100 alin.1 pct.6 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de 19.09.2014, orele 12,00, apelantul-petent a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Ozun, pe DN 11 în județul C. și la controlul efectuat de organele de poliție împreună cu reprezentanții RAR, s-a constatat că autovehiculul condus de către acesta avea anvelope de dimensiuni diferite față de cele menționate în certificatul de înmatriculare al autovehiculului,

- pentru a doua faptă s-au aplicat 9 puncte amendă în sumă de 810 lei pentru faptul că la aceeași dată apelantul a avut montate pe geamurile laterale și pe lunetă ale autoturismului menționat mai sus folii neomologate care reduc vizibilitate. În consecință, tribunalul reține că apelantul a criticat sentința instanței de fond doar sub aspectul primei fapte contravenționale pe motivul că din actele ce provin de la RAR reiese că putea circula cu autoturismul marca Volkswagen având anvelope de dimensiunea 305/55/R16,, pe de o parte, iar pe de altă parte că se impune înlocuirea sancțiunii în cuantum de 450 lei pe cu sancțiunea avertisment.

Potrivit art. art. 100 alin.1 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni fapta de conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă. Din analiza acestui text de lege reiese că fapta contravențională legiferată de art. 100 alin.1 pct. 6 se poate săvârșii sub aspectul laturii obiective prin 3 acte materiale distincte, respectiv fie prin conducerea unui vehicul cu anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, fie prin acțiunea de conducere a unui vehicul având montate anvelope cu alte caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, fie cu anvelope uzate peste limita admisă. Or, în speța pendinte, tribunalul reține că inspectorii din cadrul RAR au constatat cu ocazia controlul efectuat la data de 19.09.2014 asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_ pe care l-a pilotat apelantul că acesta a avut anvelope de dimensiunea 205/55r16, fiind neconforme cu dimensiunea prevăzută în certificatul de înmatriculare ce trebuiau să fie de 195/65r15, întocmind în acest sens raportul de control tehnic în trafic din data de 19.09.2014 ( f. 29 dosar fond). Cu acea ocazie, inspectorul RAR a respins acțiunea apelantului de a circula cu vehiculul amintit cu anvelope de alte dimensiuni și cu folie pe geamurile acestuia.

Astfel, afirmațiile apelantului că i s-a permis de către RAR să circule cu un vehicul având montate anvelope cu alte dimensiuni decât cele înscrise în certificatul de înmatriculare al acestuia sunt nefondate și nedovedite, întrucât nu a depus nici un înscris emis de o altfel de instituție prin care să-i fi omologat dreptul de a avea alte dimensiuni la vehicul decât cel menționat în actul acesteia, deși avea obligația conform art. 129 cod procedură civilă, avea obligația să dovedească cele afirmate prin cererea de apel, situație pe care nu a realizat-o. În ce privește critica legată de individualizarea sancțiunii amenzii în cuantum de 450 lei, tribunalul reține că potrivit art. 21 alin. 3 din OUG 2/2001, “sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”. Apelantul nu a indicat nici un motiv care să constituie, raportat la dispozițiile art. 21 alin. 3 OG 2/2001, împrejurări față de care instanța să poată proceda la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Pericolul social concret al faptei reținute în sarcina apelantei este ridicat, în lipsa unor documente emise de RAR prin care să fi fost omologat dreptul apelantului de a folosi anvelope la vehiculul său cu alte dimensiuni decât cele înscrise în certificatul de înmatriculare al mașinii, și este de notorietate multiplele accidente care se petrec din cauza faptului că vehiculele derapează nu numai datorită neadaptării vitezei de circulație pe segmentul de drept, ci și datorită nefolosirii unor anvelope care să permită o aderență bună la carosabil, fără uzură și fără să aibă alte dimensiuni decât cele permise de lege pentru fiecare model și marcă de mașină, fapt care duce, uneori, la accidente soldate cu pierderea de vieți omenești. Având în vedere considerentele expuse și textele legale menționate, raportat la forța probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, lipsa oricărei probe care să dovedească faptul contrar, instanța de fond a apreciat că plângerea contravențională nu este întemeiată, iar fapta prevăzută de art. 100 alin.1 pct. 6 din OUG nr. 195/_ constituie contravenție, fiind săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, iar sancțiunea a fost stabilită și aplicată în limitele prevăzute de actul sancționator .

Așadar, tribunalul apreciază că instanța de fond în mod just a menținut amenda contravențională pentru prima faptă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, conform prevederilor art. 5 al. 5 din același act normativ mai sus menționat Pe cale de consecință, luând în considerare că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală – dar și pentru motivele expuse anterior de instanța de apel – tribunalul constată că apelul este nefondat, sens în care, văzând și art. 477, art. 479 Cod procedură civilă raportat la art.480 alin.1 cod procedură civilă, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul Resmerița C. D., CNP_, cu domiciliul în R., ., ., ., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în mun. Sf. G., ., nr. 16, jud. C., împotriva sentinței civile nr.433 din 10 martie 2015 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 06.10.2015.

Președinte Judecător Grefier

V. I. A. B. A. D. V. E.

Red. V.I.A./26.10.2015

Tehnored. V.E./27 .10.2015

4 ex.

Judecător fond – M. O. – M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 06-10-2015, Tribunalul COVASNA