Plângere contravenţională. Decizia nr. 574/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 574/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 574/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 574/A
Ședința publică de la 2 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. I. A.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de intimatul I. de S. în Controlul în Transportul Rutier- I.S.C.T.R. –I. teritorial nr.8, împotriva sentinței civile nr. 708 din 28 aprilie 2015 a Judecătoriei S. G..
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că a rămas în pronunțare asupra cauzei în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24 noiembrie 2015, respectiv pentru data de astăzi, 2 decembrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 708/28.04.2015 a Judecătoriei S. G. s-a admis în parte plângerea formulată de către petenta . cu sediul în Sculeni, jud. Iași, CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.11.2014 de către intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR REGIUNEA NR. 8 – SIBIU cu sediul ales în București, .. 38, sector 1.
S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 4000 lei cu sancțiunea avertismentului.
A atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 24.11.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 4000 pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.4 pct. 10 din HG nr. 69/2012.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, petenta a solicitat anularea, învederând încălcarea prevederilor 16 alin. 7 și art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Referitor la aceste aspecte se reține că potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal”. Din interpretarea dispoziției legale rezultă că obligația de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni și de a le consemna în procesul-verbal există în sarcina agentului constatator în situația în care contravenientul, persoană fizică, sau în cazul persoanelor juridice, reprezentantul legal, este prezent la constatarea contravenției și întocmirea procesului-verbal.
În consecință, având în vedere că reprezentantul legal al petentei nu a fost de față la constatarea faptei și întocmirea procesului-verbal, instanța de fond a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art.16 alin. 7 din OG nr. 2/2001.
Instanța de fond nu a reținut susținerile petentei cu privire la faptul că șoferul are calitatea de reprezentant al societății. Aceasta deoarece, dreptul de a reprezenta persoana juridică în raporturile cu terții aparține doar reprezentantului legal al acesteia, conducătorului auto, care are doar calitatea de prepus al societății, nefiindu-i transmise aceste drepturi. În consecință, având în vedere că la momentul constatării contravenției nu a fost de față reprezentantul legal al societății, instanța de fond a apreciat că, în cauza de față, nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește pretinsa încălcarea a dispozițiilor art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 reține că potrivit acestei dispoziții „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. (...) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”.
Din prevederea legală arătată rezultă, pe de o parte că, semnarea procesului-verbal de către un martor este necesar doar pentru confirmarea faptului că cel sancționat nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, iar pe de altă parte, se reține că încheierea actului constatator, fără confirmarea de către un martor a aspectelor arătate, este valabil efectuată, dacă agentul constatator menționează motivul pentru care procesul-verbal s-a încheiat în lipsa unui martor.
În cauza de față, în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.11.2014 s-a menționat că „în momentul întocmirii prezentului proces-verbal nu s-a putut identifica nici un martor, decât alt agent constatator care conform OF nr. 2/2001 nu poate semna în această calitate”. În consecință, având în vedere că agentul constatator a arătat în concret motivele obiective pentru care procesul-verbal a fost încheiat în lipsa unui martor, instanța a apreciat că nu se poate reține nerespectarea normelor prevăzute de art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Tot astfel, prima instanță a apreciat că neindicarea în calitate de martor a șoferului și lipsa semnăturii acestuia de pe actul constatator nu atrage nevalabilitatea procesului-verbal, conducătorul auto, deși nu este reprezentant al societății petente, totuși nu poate fi privit ca un terț față de raportul juridic contravențional stabilit ca urmare a sancționării petentei.
În consecință a constatat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate impuse de OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța de fond a reținut că potrivit 4 pct. 10 din HG nr. 69/2012 constituie contravenție „nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional”.
În procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.11.2014 s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 24.11.2014 pe DN 11 km 21 localitatea Chichiș, jud. C., în urma verificării autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ utilizat de către petentă s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional astfel: autovehiculul a fost depistat în timp ce era oprit în parcarea situată la intersecția DN11 – DN12, localitatea Chichiș pentru îmbarcare sau debarcare pasageri. Conform graficului de circulație atașat autorizației nr._ pentru un serviciu regulat, respectiv copia conformă nr. 648 sunt prevăzute pe aceasta relație ca locuri de debarcare – îmbarcare Autogara Transbus din B., jud. B. și Autogara Transmoldova din Onești, jud. Bacău.
Având în vedere că dispozițiile art. 4 pct. 10 din HG nr. 69/2012 sancționează o conduită omisivă, respectiv nerespectarea graficului de circulație, iar faptele negative se probează prin dovedirea faptelor pozitive contrare, rezultă că, în cauză, revine petentei obligația de a dovedi îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, prin prezentarea dovezilor din care să rezulte că la data efectuării controlului traseul stabilit pentru cursa efectuată a fost respectată.
Însă, în cauză nu s-a efectuat nicio dovadă în acest sens, prin plângere petenta recunoscând că vehiculul a oprit într-o parcare la intersecția DN11 cu DN12. Tot astfel, se reține că deși partea a arătat că oprirea s-a datorat solicitării pasagerilor din cauza unor probleme de sănătate, argumentele prezentate nu au fost probate, nesolicitându-se încuviințarea probei cu martori care să confirme afirmațiile, nefiind depuse nici înscrisuri din care să rezulte urgența medicală.
Așadar, din înscrisurile depuse rezultând că pentru cursa efectuată de către vehiculul cu nr. de înmatriculare_ între localitățile Onești și B. nu a fost prevăzută oprire, iar vehiculul a staționat între localități, respectiv în parcarea situată la intersecția DN11 – DN12, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 10 din HG nr. 69/2012.
În ceea ce privește sancțiunea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede că la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Sub aceste aspecte instanța de fond a avut în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că dispozițiile care reglementează transportul de persoane au fost respectate de către petentă, conducătorii auto prezentând agenților de control autorizațiile și certificatele valabile. Tot astfel se reține că prin săvârșirea abaterii nu s-a pus în pericol circulația vehiculelor sau pasagerilor, motiv pentru care se apreciază că sancțiunea aplicată, respectiv amendă în cuantum de 4000 lei este disproporționată de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
În consecință, prima instanță a admis în parte plângerea, și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului. În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR REGIUNEA NR. 8 – SIBIU prin care adus critici cu privire la individualizarea sancțiunii de prima instanță.
Prin concluziile scrise s-a arătat că fapta săvârșită de intimată a fost corect reținută de agentul său constatator, fiind îndeplinită condiția tipicității ce reprezintă corespondența ce trebuie să existe între fapta concretă comisă de contravenient și modul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției. S-a mai arătat că sancțiunea aplicată contravenientei este în cuantum de 4.000 lei, fiind stabilită în cuantum minim prevăzut de lege.
În ceea ce privește cuantumul sancțiunii aplicate, apelantul arată că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, trebuie avut în vedere rolul dublu al pedepsei amenzii, preventiv cu menirea de a descuraja acțiunea prohibită de lege și aflectiv de a sancționa o conduită neconformă cu normele sociale în vigoare. Nepedepsirea unei atare fapte ar avea drept consecință nu doar înlăturarea caracterului punitiv al sancțiunii, ci minimalizarea rolului educativ al acesteia. S-a mai arătat că sancțiunile au un caracter efectiv, proporționat, disuasiv și nediscriminatoriu.
Față de aceste considerente, apelantul apreciază că agentul constatator a individualizat în mod corect și legal sancțiunea aplicată, ținând cont de toate criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, aplicând societății o amendă în cuantum minim prevăzut de lege pentru fapta săvârșită.
În speța de față, sancțiunea avertismentului nu este proporțional cu gradul de pericol social al faptei concret săvârșite, nefiind în măsură să disciplineze conduita petentului și să prevină săvârșirea de noi contravenții.
Intimata prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului și decăderea acestuia din dreptul de a mai depune motive de apel.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelant cât și în baza dispozițiilor art. 476, art. 477 și art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanța că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează forma acestuia, instanța de control judiciar constatând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicat actul normativ care sancționează contravenția, iar eventuale lipsuri privind obiecțiunile intimatei sau cu privire la încheierea actului în lipsa unui martor neputând duce la nulitatea absolută a actului, ci doar la o nulitate relativă a cărei vătămare trebuie dovedită .
În ceea ce privește săvârșirea faptei, se constată că prima instanță a reținut că petenta-intimată . se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 pct.10 din HG nr. 69/2012, respectiv pentru că pentru cursa efectuată de vehiculul cu nr. de înmatriculare_ între localitățile Onești și B. nu a fost prevăzută oprire, iar acest vehicul a staționat între localitățile amintite, respectiv în parcarea situată la intersecția DN11-DN12.
În ceea ce privește critica apelantului referitoare la individualizarea sancțiunii, instanța de control judiciar va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 21 alin.3 din OG. 2/2001 – «Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, iar conform art. 7 alin.3 din OG nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională constând în avertisment poate fi aplicată chiar și în cazul în care actul normativ care reglementează respectiva contravenție nu ar prevedea o astfel de sancțiune.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 –care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al.3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), tribunalul consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei-intimate asupra obligațiilor ce îi revin de a nu mai săvârși astfel de fapte de natură contravențională. Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de apel constată că apelanta nu a făcut dovada că intimata a mai fost sancționată contravențional pentru fapte de natura celei descrise în actul atacat și că pericolul social al faptei prevăzute de art. 4 pct. 10 de a staționat vehiculul acesteia într-o parcare este unul minim prin acea că nu s-a adus atingere nici unei valorii sociale din cele prevăzute de HG nr. 69/2012 și prin urmare sancțiunea avertismentului este îndestulătoare față de contravenția săvârșită. Cu privire la afirmațiile intimatei referitoare la decăderea apelantei din dreptul de a depune motive de apel, tribunalul le găsește neîntemeiate, întrucât conform dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, motivarea apelului nu este obligatoriu, motivele de apel putând fi susținute și oral în fața instanței.
Pe cale de consecință, reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod corect fiind înlocuită sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, văzând art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat, cu consecința păstrării sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR REGIUNEA NR. 8 – SIBIU cu sediul ales în București, .. 38, sector, în contradictoriu cu intimata . cu sediul în Sculeni, jud. Iași, CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ împotriva sentinței civile nr.708 din 28 aprilie 2015 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2015.
Președinte Judecător Grefier
V. I. A. B. A. D. V. E.
Red. V.I.A./05.01.2016
Tehnored. V.E./05.01.2016
2 ex.
Judecător fond – B. K. Agota
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
