Plângere contravenţională. Sentința nr. 2662/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2662/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 4475/305/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.219/A
Ședința publică de la 19 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. N.
JUDECĂTOR: U. G.
GREFIER: I. E. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil formulat de petentul S. E. V. împotriva sentinței civile nr. 2662 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2015, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera în baza art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă a amânat pronunțarea la data de astăzi 19 mai 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2662 din 18 decembrie 2014 Judecătoria S. G. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul V. S. E. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție C. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.09.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., petentul V. S. E. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte-amendă în suma de 360 lei în baza dispozițiilor art. 120 alin. l lit. h și i din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 100 alin.3 lit. e din O.U.G. nr.195/2002, totodată fiind luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile prin reținerea permisului de conducere.
S-a reținut faptul că în data de 05.09.2014, orele 18,02 petentul a condus autoturismul marca FORD cu nr. de înmatriculare de Bulgaria TX 4608 XM pe D.N. 12 în localitatea Bixad din județul C., iar la km 39 + 400 m a efectuat depășirea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu. S-a făcut mențiunea că abaterea a fost înregistrată pe caseta video nr. 176 de pe autospeciala din dotarea Serviciului Rutier C. cu nr. MAI._ .
Conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, « instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării ».
Referitor la legalitateaprocesului – verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că acesta conține toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.
Susținerea petentului în sensul că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât agentul constatator nu a dat posibilitate petentului de a menționa personal obiecțiunile în cuprinsul procesului verbal, este nefondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal” . Nu există nicio dispoziție în sensul că aceste obiecțiuni trebuie să fie consemnate personal de către contravenient, ci doar formulate oral și consemnate de către agentul constatator, care și completează procesul verbal.
Chiar dacă petentul ar fi formulat oral alte obiecțiuni față de cele consemnate în procesul verbal, acest fapt nu atrage nulitatea absolută a procesului verbal, ci doar o nulitate relativă, care pentru a determina anularea procesului verbal trebuie să producă o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Or, petentul a avut posibilitatea de a-și exprima obiecțiunile tocmai prin formularea prezentei contestații în fața instanței, astfel că o eventuală menționare inexactă a obiecțiunilor sale nu i-a produs nicio vătămare.
Sub aspectul temeinicieiprocesului verbal atacat, cercetând materialul probator aflat la dosar, prima instanță a constatat că intimatul a făcut dovada realității celor menționate în procesul verbal, în timp ce petentul nu a făcut nicio dovadă contrară. De fapt, petentul nici nu a contestat situația de fapt descrisă în procesul verbal, ci a arătat că nu i-au fost prezentate certificatul de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologica și autorizația de operator radar .
Deși nu există nicio dispoziție legală care să oblige agentul constatator să prezinte contravenientului aceste documente, instanța de fond a reținut că fapta putea fi constatată doar prin propriile simțuri de către agentul constatator, indiferent de existența sau nu a unui mijloc tehnic omologat (aparat radar), care este absolut necesar pentru constatarea altor contravenții, cum ar fi cele privind depășirea vitezei maxime admise.
Cu toate acestea, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. a depus la dosar o planșă foto cuprinzând aspecte din care rezultă cu claritate că autoturismul condus de petent a efectuat depășirea unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și încălcând marcajul longitudinal continuu.
Totodată, instanța de fond a reținut faptul că normele legale pentru încălcarea cărora a fost sancționat petentul au un pronunțat caracter preventiv, determinat de faptul că depășirea marcajului longitudinal continuu al drumului public prezintă un grad de pericol social ridicat, prin consecințele grave pe care le poate antrena, iar sancțiunea aplicată are ca finalitate descurajarea conducătorilor auto de a încălca prevederile legale la regimul circulației rutiere și a preîntâmpina producerea unor consecințe mai grave.
Văzând aceste aspecte și întrucât sancțiunea contravențională a fost corect individualizată, prima instanță a constatat că plângerea formulată de petent este nefondată, motiv pentru care, în baza art. 34 din O.G nr. 2/2001 a respins plângerea ca neîntemeiată, menținându-se procesul - verbal ca fiind legal și temeinic.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul V. S. E. solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii, anularea procesului –verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.09.2014 întocmit de agentul constatator Inspectoratul de Poliție Județean C., exonerarea de plata amenzii contravenționale și înlăturarea măsurilor complementare dispuse.
În motivarea căii de atac s-a arătat că depășirea autocamionului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea interzisă ” s-a datorat faptului acel autocamion a oprit brusc, fără a semnaliza sau a aprinde semnalul de avarie, apelantul ocolindu-l cu viteza legală de 40 km/h, după care autocamionul s-a pus în mișcare în timp ce autoturismul petentului se găsea pe la jumătatea acestuia, astfel că pentru a se reîncadra pe banda dreaptă a fost nevoie a se accelera viteza autoturismului, în acel moment aparatul radar surprinzând autovehiculul aflat în depășire ca circulând cu viteza de 53 km/h în localitate .
Apelantul a susținut că manevra de depășire a fost efectuată pentru că autocamionul era oprit ilegal pe partea carosabilă, depășirea fiind o manevră necesară pentru continuarea deplasării ,drept pentru care nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii contravenționale lipsind latura subiectivă a contravenției, respectiv vinovăția, ca atitudine psihică față de fapta comisă și urmările acesteia.
Partea apelantă a criticat sentința primei instanțe pentru că s-a întemeiat numai pe probatoriul încuviințat agentului constatator, judecătoria nereținând abuzurile săvârșite de agentul de poliție M. T., trebuind a se avea în vedere că odată cu hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra România, procesul-verbal de contravenție nu se mai bucură de o prezumție de legalitate și de adevăr, ci contravenientul este cel care beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului susținând că față de prevederile art.16 și art.34 din O.G nr.2/2001 procesul-verbal de contravenție nu este lipsit de forță probantă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, o atare dovadă trebuind să fie făcută de partea petentă și nu de agentul constatator, din punct de vedere al probatoriului fapta fiind redată de planșele fotografice obținute din prelucrarea înregistrării de pe caseta video nr.176 a autospecialei MAI_ aflată în dotarea I.P.J C. .
Intimatul a mai învederat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001, partea sancționată neavând de formulat obiecțiuni.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor prezentate în întâmpinare, prezumția de legalitate în materie contravențională fiind înlăturată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, trebuind a se observa că manevra de depășire s-a datorat autovehiculului oprit sau staționat ilegal pe partea carosabilă, în fapt agentul de poliție T. M. având un comportament abuziv, nerespectând dispozițiile art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001, în acest sens solicitându-se instanței să ceară agentului constatator înregistrarea discuției dintre lucrătorul de poliție și persoana sancționată contravențional.
Părțile au solicitat judecarea apelului în lipsa lor.
Prin adresa nr._/28.04.2015 Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C. a comunicat instanței relațiile solicitate în ceea ce privește lămurirea aspectelor ținând de identitatea autovehiculul urmărit de aparatul radar în prima planșă fotografică unde este menționată o viteză de 40 km/h și de semnificația cifrei 0 de pe cea de-a doua planșă fotografică.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin sentința atacată, tribunalul va reține în primul rând că pentru lămurirea condițiilor în care a avut loc acea depășire peste marcajul longitudinal continuu nu este necesar a se stabili în ce au constat eventualele discuții dintre lucrătorul de poliție care a întocmit procesul-verbal de contravenție și persoana sancționată contravențional, aceste discuții dacă au avut loc, sunt după săvârșirea faptei și nu pot altera imaginile surprinse de aparatul video de supraveghere a traficului rutier, un eventual comportament abuziv al agentului de poliție putând atrage răspunderea disciplinată a acestuia, ceea ce nu răpește însă fapta contravențională în materialitatea ei și modalitatea în care aceasta a fost descrisă și încadrată în procesul-verbal.
Procesul verbal de contravenție înscrie toate elementele cerute de art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001, iar neconsemnarea eventualelor obiecțiuni ale petentului în sensul art.16 alin.7 din O.G nr.2/2001, chiar reală dacă ar fi, nu poate cauza decât nulitatea relativă a procesului- verbal de contravenție, prin urmare pentru a se putea valorifica această nulitate, era necesar ca petentul să dovedească vătămarea în concret pricinuită de neconsemnarea obiecțiunilor, or o atare vătămarea nu s-a probat, știut fiind că nulitatea relativă determină anularea actului de sancționare numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată pe o altă cale decât prin anularea actului.
Într-adevăr procesul-verbal de contravenție nu se bucură de o prezumție de adevăr cât privește starea de fapt și încadrarea în drept, nici legalitatea acestuia nu este prezumată, ci respectarea condițiilor de fond și de formă ale actului de sancționare se verifică de către instanța învestită cu soluționarea plângerii conform art.34 alin.1 din O.G nr.2/2001, din acest punct de vedere apărările intimatului fiind inexacte.
Cu toate acestea, starea de fapt este redată în chip elocvent de planșele fotografice depuse la filele 24, 25 și 26 din dosarul primei instanțe, în fotografiile notate cu 1 și 2 observându-se cum autoturismul condus de apelant efectuează o depășire a unui autocamion trecând peste marcajul longitudinal continuu.
Intimatul a precizat prin adresa de răspuns nr._/28.04.2015 că în prima planșă fotografică viteza de 40 de km/h este viteza măsurată a autocamionului, după care în cea de-a doua planșă fotografică este înscrisă viteza de 0 km/h deoarece la prima măsurare a vitezei aceasta se situa sub pragul setat de operatorul radar astfel că cinemometrul a intrat în funcția „stand-by”, fără a mai emite unde radio și a efectua alte măsurători, aparatul radar fiind independent de sistemul video de supraveghere a traficului rutier care a înregistrat manevra de depășire.
Această susținere a agentului constatator este credibilă întrucât în prima planșă fotografică viteza de 40 km/h este înscrisă la ora 18:02:21 iar în cea de-a doua planșă fotografică viteza de 0 km/h este înscrisă la ora 18:02:23, fiind evident că în decurs de 2 secunde un autocamion de tonaj greu nu putea frâna de la 40 de km/h la 0 km/h, prin urmare tribunalul își însușește punctul de vedere al agentului constatator acela că viteza de 40 km/h nu este viteza autoturismului condus de partea apelantă, ci viteza autocamionului, fiind și firesc să fie așa pentru că în acel moment redat în prima planșă fotografică autocamionul se găsește poziționat mai în față decât autoturismul intrat în depășirea sa, aparatul radar surprinzând autovehiculul plasat mai aproape de autospeciala poliției și nu cel aflat mai în spate.
Cea mai verosimilă dovadă a faptului că autocamionul nu a oprit și nici nu a staționat pe banda sa de deplasare este împrejurarea că între starea de fapt rezultând din prima planșă fotografică și starea de fapt desprinsă din cea de-a doua planșă, este scurs un interval de timp de numai 2 secunde, or dacă autocamionul este poziționat în spațiu prin raportare la pomul, stâlpul și indicatoarele aflate de o parte și alta a drumului, în dreptul sau înaintea sa, cu ușurință se poate constata că în decursul celor două secunde autocamionul s-a apropiat sau a trecut de aceste indicatoare rutiere, stâlp și pom, prin urmare este evident că autocamionul a avansat nu a rămas pe loc.
De asemenea, dacă în momentul depășirii sale autocamionul circula cu viteza de 40 km/h este evident că o asemenea viteză nu putea fi obținută în decurs de câțiva metri ci este o viteză constantă sau dezvoltată cel puțin în câțiva zeci de metri după punerea sa în mișcare, or acest lucru vine să infirme cele susținute de către apelant, anume că autocamionul era oprit la momentul începerii manevrei de depășire, ceea ce nu poate fi real pentru că dacă ar fi fost așa, atunci la momentul în care autoturismul a ajuns în depășire la jumătatea lungimii autocamionului sau în apropierea cabinei acestuia, un autocamion pretins oprit inițial nu putea circula deja cu viteza de 40 km/h pentru că ar fi trebuit să acumuleze această viteză în numai câțiva metri, ceea ce este imposibil.
Nu se poate reține că partea apelantă a fost nevoită să depășească un autocamion care constituia un obstacol pe sensul său de deplasare, nu a existat niciun fel de constrângere în efectuarea manevrei de depășire, fapta contravențională fiind săvârșită cu vinovăție, de observat fiind că la mică distanță de locul efectuării depășirii începea linia discontinuă, prin urmare dacă autocamionul se deplasa încet, apelantul avea posibilitatea să îl depășească așteptând o scurtă durată de timp până când va fi trecut de zona indicatorului care interzice depășirea.
Așa fiind, interpretarea sistematică și logică a aspectelor prezentate de primele două planșe fotografice dovedește manevra de depășire efectuată de partea apelantă peste marcajul longitudinal continuu și în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă ” ceea ce reprezintă încălcarea prevederilor art.120 alin.1 lit.h și i din H.G nr.1391/2006, fapta fiind în mod just sancționată conform art.100 alin.3 lit.e de O.U.G nr.195/2002.
Pentru aceste considerente, hotărârea primei instanțe se verifică ca temeinică și legală, drept pentru care în baza art.480 alin.1 NCPC, apel declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul V. S. E., CNP_, cu domiciliul în municipiul Curtea de Argeș, .. 5, ., județul Argeș în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în municipiul S. G., . nr. 16, județul C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr.2662/18.12.2014 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința public astăzi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
O. N. U. G. I. E. M.
în baza art. 426 alin. 4 NCPC
se află în concediu medical
semnează președintele completului
Red. O.N. / 24.06.2015
Tehnored.IE/24.06.2015
4 ex.
judecător fond B. L. M.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-05-2015,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1894/2015.... → |
|---|
