Pretenţii. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 342/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C. Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.342/A
Ședința publică din 7 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: O. N.
GREFIER: Ș. L.
Pe rol se află, în pronunțare, apelurile declarate de pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Harghita și de reclamanta F. O.-K. împotriva sentinței civile nr. 497 din 19 martie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi – parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 30 iunie 2015, apoi la 7 iulie 2015.
T R I B U NA L U L
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 497 din 19 martie 2015, Judecătoria S. G. a admis în parte cererea formulată de reclamanta F. O.-K., cu domiciliul în municipiul S. G., . 6, județul C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Miercurea C., ., scara A, apartament 13, județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., . 6, județul Harghita.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1925,368 lei.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale moratorii, conform O.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la achitarea debitului principal.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În calitate de procuror la P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., reclamantei F. O.-K. i s-a atribuit locuința de serviciu situată în municipiul Miercurea C., . numărul 1, etaj 7, apartament 28, județul Harghita, fiind încheiat contractul de închiriere nr. 994/X/14 din 04.05.2009 cu proprietarul acestuia – P. de pe lângă Tribunalul Harghita. Conform declarațiilor martorelor F. Jutka și D. A.-I. (filele 88-91, vol. 2), în septembrie 2010 reclamanta a adus la cunoștința pârâtului că S.C. Goscom S.A. Miercurea C. nu va mai furniza blocului în care se află apartamentul apă caldă și energie termică. Potrivit adeverinței nr. 12/31.08.2013 a Asociației de proprietari „Majlath 1 Miercurea C.” (fila 13), din data de 01.10.2012, S.C. Goscom S.A. Miercurea C. nu va mai furniza blocului în care se află apartamentul apă caldă și energie termică.
Prin adresa nr. 3926/X/14 din 10.09.2010, reclamanta a solicitat în scris acordul proprietarului – P. de pe lângă Tribunalul Harghita – să instaleze o centrală termică în locuința de serviciu. Prin adresa nr. 3926/X/2014 din 10.09.2010 (fila 19), reclamanta a obținut acordul, astfel: „Referitor la cererea dumneavoastră, înregistrată sub numărul de mai sus, vă comunicăm că suntem de acord cu efectuarea unei lucrări de instalare a unei centrale termice în locuința de serviciu situată în municipiul Miercurea C., ., numărul 1, apartament 28, județul Harghita. P. Procuror D. A. L.”. Potrivit declarației de martor a lui D. A.-I., nu s-a cuantificat dacă acordul se referă doar la centrala termică sau și la instalația de încălzire (calorifere, țevi); de asemenea, reclamanta i-a spus că intenționează să solicite parchetului decontarea cheltuielilor, iar martora i-a dat acordul, în ideea că parchetul îi va deconta cheltuielile.
Conform art. 977 vechiul Cod civil: „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”. Astfel, prin adresa nr. 3926/X/2014 din 10.09.2010 nu s-a restrâns acordul doar la instalarea centralei termice, ci la echipamentul necesar pentru instalarea sistemului de încălzire în locuința de serviciu dată reclamantei. De asemenea, acordul a fost dat fiind subînțeles că pârâtul va deconta cheltuielile făcute de reclamantă. Potrivit art. 26 din Legea nr. 114/1996, „chiriașul poate subînchiria, modifica sau îmbunătăți locuința deținută, numai cu acordul prealabil scris și în condițiile stabilite de proprietar, dacă acestea nu sunt interzise prin contractul de închiriere principal.”, iar conform art. 43 alin. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, „chiriașul are dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinței prin îmbunătățirile necesare și utile, efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe bază de acte justificative.” De asemenea, conform art. 977 vechiul Cod civil, „acela cărui se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui”. Privitor la cheltuielile utile, proprietarul este obligat să le restituie numai dacă au creat un spor de valoare lucrului, evaluat în momentul restituirii acestuia.
Cheltuielile făcute de reclamantă cu instalarea centralei termice au fost cheltuieli necesare, folosind la conservarea bunului pe timp de iarnă. Dar reclamanta a îndepărtat centrala termică din locuința de serviciu când a plecat, neavând dreptul la restituirea cheltuielilor. Cheltuielile făcute de reclamantă cu montarea instalației de încălzire (calorifere, țevi etc.) din cupru în apartament, înlocuind instalația de încălzire din fontă existentă, sunt cheltuieli utile. În acest sens este atât adresa depusă de reclamantă, emisă de Rom-Wald SRl (filele 30-31, vol. 2), cât și adresa depusă de pârât, emisă de Epitropos S.R.L. (filele 76-77, vol. 2), care arată că vechile calorifere de fontă pot fi folosite doar după curățare, iar conductele vechi nu se pot utiliza. Astfel, noua instalație de încălzire este superioară celei de cupru, crescând valoarea apartamentului.
Privitor la cuantumul cheltuielilor utile, reclamanta a solicitat suma de 3370,36 lei, compusă din:
- 388 lei, pentru două calorifere din oțel, depunând bon fiscal nr. 3494/28.11.2009,
- 250 lei, valoarea proiectului tehnic pentru instalații utilizare gaze, depunând factura fiscală nr. 2118/18.10.2010 și chitanța nr. 915/18.10.2010,
- 124 lei, valoarea întocmirii documentației pentru recepție tehnică, depunând factura fiscală nr. 2119/18.10.2010 și chitanța nr. 916/18.10.2010,
- 2608,36 lei, valoarea materialelor folosite, depunând facturile fiscale nr._/17.09.2010, nr._/17.09.2010, nr._/20.09.2010, nr._/20.09.2010, nr._/22.09.2010, nr._/22.09.2010, nr._/22.09.2010, nr._/22.09.2010 și chitanțele nr. 6587/23.09.2010, nr. 6350/10.09.2010.
Suma totală a cheltuielilor făcute de reclamantă, reprezentând valoarea materialelor folosite, este de 5.542,84 lei. Din aceste cheltuieli se scad cheltuielile făcute cu achiziționarea centralei termice, termostatului și detectorului de gaz, pe care reclamanta le-a îndepărtat (în cuantum de 2700+235+280 lei), pârâtul cumpărând alte asemenea dispozitive și instalându-le, conform actelor depuse de pârât la filele 43-81, vol. 2. Astfel, cuantumul rezultat al cheltuielilor utile este de 5.542,84-(2700+235+280)+388+250+124 =3089,84 lei.
Proprietarul este obligat să restituie cheltuielile utile numai dacă au creat un spor de valoare lucrului, evaluat în momentul restituirii acestuia. Reclamanta a montat instalația de încălzire (țevi și calorifere) în octombrie 2010. Locuința de serviciu a fost restituită pârâtului la data de 30.09.2013, potrivit procesului verbal de predare-primire a locuinței de serviciu nr. 5188/30.09.3013. Dată fiind garanția oferită de comercianții de țevi și calorifere de aproximativ 10 ani, se poate stabili valoarea de uzură a țevilor și caloriferelor instalate folosind algoritmul de calcul al amortizării liniare. Astfel, pentru o durată medie de funcționare de 10 ani, valoarea uzurii țevilor și caloriferelor aferentă a 3 ani de utilizare este de (5542,84-(2700+235+280)+388)*3/10=814,752. Astfel, valoarea instalației de încălzire la data predării este de 1.901,088 lei.
În consecință, cuantumul cheltuielilor utile care au creat un spor de valoare locuinței de serviciu la data predării acesteia este de 1.901,088 +250+124=2.275,088 lei.
Din acest cuantum nu se va acorda, deoarece se compensează de drept, suma de 142,4 lei, achitată de pârâtă pentru rebranșarea locuinței de serviciu la furnizorul de gaze, conform facturii nr._/19.09.2013 (fila 66, vol. 2), cheltuială necesară pentru rezilierea contractului cu furnizorul de gaze de către reclamantă, conform notei de ședință necontestată depuse de pârâtă la fila 93. De asemenea, se va scade suma de 207,32 lei, obținută de reclamantă după valorificarea vechilor calorifere și țevi de fontă la Remat Harghita S.A., conform adeverinței de la fila 29, vol. 2. Aceste sume se deduc în baza compensației legale, care operează de plin drept, conform art. 1617 alin. 1 Noul Cod Civil.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a admis în parte acest capăt de cerere, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.925,368 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere la plată, instanța a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale moratorii, conform O.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării hotărârii, când creanța reclamantei a devenit certă, și până la achitarea debitului principal.
Prin nota de ședință de la fila 93, pârâtul a menționat compensarea creanței cerută de reclamantă cu sumele ce au fost achitate de pârât pentru chiria procurorilor care nu au putut folosi locuința de serviciu. Această mențiune nu are forma unei cereri reconvenționale și nici nu a fost achitată taxa de timbru. Mai mult, o cerere reconvențională formulată la termenul din data de 20.02.2015 ar fi tardivă; prin urmare, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei mențiuni.
Cu privire la cheltuielile de judecată, acestea constau în taxa de timbru în cuantum de 240 lei și în onorariul avocațial în cuantum total de 500 lei. Conform art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Față de aceste dispoziții și de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că cererile principală au fost admise în parte, instanța a admis în parte și acest capăt de cerere și a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Harghita, solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta F. O.-K..
În motivarea căii de atac, s-a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, deoarece niciodată P. de pe lângă Tribunalul Harghita nu a comunicat reclamantei că îi va deconta contravaloarea lucrărilor de instalare a unei centrale termice în locuința de serviciu, exprimându-și doar acordul pentru efectuarea lucrării, neexistând nicio dispoziție legală care să permită rambursarea cheltuielilor făcute de magistrați cu o astfel de lucrare, trebuind a se avea în vedere că, pentru obținerea sumelor necesare unei asemenea decontări, P. de pe lângă Tribunalul Harghita a obținut un punct de vedere de la P. de pe lângă Curtea de Apel M. și de la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Biroul juridic și Departamentul economic-financiar și administrativ, nereușind să obțină fonduri pentru decontarea lucrărilor.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru faptul că judecătoria nu a luat în considerare declarațiile celor care cunoșteau că reclamantei i-a fost adus la cunoștință faptul că nu există fonduri alocate pentru instalarea unei centrale termice, martorii audiați cunoscând că reclamanta a acceptat să instaleze centrala termică din fonduri proprii, urmând a se adresa instanței de judecată pentru a-și recupera cheltuielile.
Apelantul a susținut că intimata reclamantă a efectuat cheltuieli voluptorii, pentru plăcerea personală și care nu măresc valoarea bunului, trebuind a se avea în vedere că în apartamentul închiriat a existat un sistem de încălzire, debranșarea s-a efectuat la cerere și nu ca urmare a inițiativei societății care asigura furnizarea agentului termic, astfel că față de prevederile art. 43 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, chiriașul are dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinței prin îmbunătățirile necesare și utile, efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe bază de acte justificative..
S-a criticat hotărârea primei instanțe pentru că aceasta a reținut că este vorba de cheltuieli necesare cu conservarea bunului pe timp de iarnă, or, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire a locuinței nr. 994/X/14/04.05.2009, instalația de încălzire, respectiv radiatoare, conducte, erau în stare de folosință, așadar nu era nevoie de cheltuieli cu conservarea apartamentului, nefiind în discuție nici niște cheltuieli utile, pentru că acele calorifere din fontă puteau fi refolosite dacă ar fi fost spălate și echipate fiecare cu un nou robinet pe tur și aerisitor pe retur, astfel cum acest lucru rezultă din adresa S.C. Import-Export Rom-Wald S.R.L., prin urmare, schimbarea caloriferelor din fontă nu era o cheltuială absolut necesară, ci a determinat cheltuieli voluptorii, trebuind a se ținea seama de faptul că în anul 2013, după rezilierea contractului de închiriere, intimata a demontat centrala termică din locuința de serviciu și a instalat-o în locuința proprie, lăsând în acea locuință un sistem de încălzire nefuncțional, ca atare, la momentul restituirii locuinței de serviciu, aceasta nu înregistra un spor de valoare.
Apelantul a învederat că prima instanță a determinat suma de plată folosind o metodă de calcul care nu îi este cunoscută, trebuind a se lua în considerare că centrala termică a fost ridicată de intimată din apartament, iar caloriferele înlocuite au fost valorificate la REMAT fără acordul proprietarului, valoarea țevilor scăzând datorită uzurii acestora.
În fine, s-a susținut de către partea apelantă că intimata nu a dat dovadă de diligență în folosirea locuinței de serviciu, instalarea centralei termice s-a făcut pentru sporirea confortului propriu, s-a achiziționat cea mai scumpă centrală din ofertă și conducte de cupru, al căror preț de achiziție și montaj este mai mare decât cel al conductelor din propilenă, fiind vorba astfel de cheltuieli voluptorii și de lipsa unui spor de valoare adus locuinței.
Apel a declarat și reclamanta F. O.-K., care a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul necalculării amortizării și obligării Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita la plata sumei de 3.370,36 lei reprezentând contravaloarea montării unei instalații de centrală termică în locuința de serviciu și patru calorifere .
În motivarea acestui apel, s-a arătat că instanța de fond, în mod nelegal și netemeinic a calculat amortizarea și a dedus-o din valoarea totală a investiției (a cheltuielilor utile), neindicând temeiul legal în baza căruia a calculat amortizarea, o asemenea amortizare neputând cădea în sarcina chiriașului, ci aceasta este aplicabilă doar persoanelor juridice.
Apelantul Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Harghita a formulat întâmpinare, precizând că susținerile intimatei - apelante nu pot fi primite, deoarece unitatea de parchet are personalitate juridică, valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, valoarea lucrărilor executate de chiriaș trebuind a fi comunicate proprietarului, astfel că amortizarea imobilizărilor corporale închiriate se calculează și se înregistrează în contabilitate de proprietarul bunului și este în sarcina chiriașului.
Întâmpinare a depus și intimata apelantă Fabioan O. K., în esență argumentând că nu a efectuat cheltuieli voluptorii, solicitând cheltuieli de judecată la fond și în apel prilejuite de achitarea taxei de timbru, cerând și dobânzi legale pentru fiecare zi de întârziere la plată.
Verificând în limitele cererilor de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin sentința atacată, tribunalul reține că, așa cum rezultă din adeverința nr. 12/31.08.2013 a asociației de proprietari în care se găsește locuința de serviciu repartizată intimatei apelante, la data de 01.10.2010, niciunul din apartamentele aflate în acel . racordat la sistemul comun de furnizare a energiei termice și a apei calde, prin urmare, debranșarea locuinței de serviciu ocupată de F. O. –K. a fost determinată de faptul că toți proprietarii apartamentelor din acel . sistemul centralizat de aprovizionare cu energie termică, singura soluție pentru apartamentul numărul 28 situat în municipiul Miercurea C. . nr. 1, rămânând instalarea unei centrale termice proprii, pentru care intimata reclamantă a obținut acordul proprietarului exprimat prin adresa nr. 3926/10.09.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, adevărat fiind că în niciun moment proprietarul apartamentului nu a comunicat ocupantei locuinței de serviciu că are fondurile necesare rambursării lucrării de instalare a acestei centrale termice, aspect care rămâne însă irelevant din punct de vedere al dreptului chiriașului la recuperarea cheltuielilor necesare și utile efectuate cu locuința de serviciu.
Prin urmare, instalarea unei centrale termice proprii nu a fost un simplu capriciu al părții intimate-apelante, ci un lucru absolut necesar, în condițiile în care proprietarii de apartamente de deasupra și de sub locuința de serviciu au renunțat la sistemul comun de furnizare a energiei termice, tribunalul socotind că și instalarea unor noi calorifere din oțel în locul celor din fontă, a reprezentat tot un lucru necesar, în condițiile în care așa cum a atestat .. prin adresa nr. 7954/04.11.2014 – (fila 77 dosar fond), caloriferele de fontă puteau fi utilizate la noua centrală termică doar dacă nu ar fi prezentat fisuri, dacă ar fi fost spălate și echipate cu robineți noi pe tur și aerisitoare pe retur, prin urmare, în condițiile acestor circumstanțieri (nefisurare, spălare, dotare cu robineți noi și aerisitoare) era mult mai util a se achiziționa radiatoare noi, adaptate direct tipului de centrală termică instalată, adevărat fiind că aceste noi radiatoare erau mai scumpe, însă îmbinarea de elemente tehnice noi cu unele vechi, întotdeauna este de evitat, până la urmă diferența de valoare între vechile radiatoare și cele noi a fost foarte mică, cele vechi fiind predate la REMAT pentru suma de 207,32 lei, iar cele noi rămase în apartament au costat 388 lei, la o astfel de diferență fiind mult mai prudent și înțelept a dota apartamentul cu radiatoare noi.
Cheltuielile pretinse de intimata reclamantă sunt dovedite cu facturi și chitanțe, constau în valoarea materialelor folosite care nu includ centrala termică și termostatul (2.608,36 lei), a două calorifere noi din oțel (388 lei), valoarea proiectului tehnic pentru instalații utilizare gaze (250 lei) și valoarea întocmirii documentației pentru recepția tehnică (124 lei), opinia instanței fiind aceea că nu a fost vorba de cheltuieli excesive, neexistând nicio dovadă ca partea intimată-reclamantă a achiziționat cele mai scumpe materiale necesare montării centralei termice, chiar și acea societate specializată recomandând folosirea țevilor de cupru, prin urmare, nu se poate imputa faptul că intimata apelantă a ales să cumpere astfel de țevi și nu de polipropilenă.
Nu există nicio dovadă că partea intimată ar fi îndepărtat detectorul de gaz, este cert că piesa a fost cumpărată, prin urmare pretențiile intimatei nu trebuie diminuate cu contravaloarea acestei piese, iar cât privește costul rebranșării locuinței de serviciu la rețeaua furnizorului de gaze naturale, cost suportat de partea apelantă și care se ridică la valoarea de 69 lei ( tarif deconectare-reconectare ) și nu de 142,40 lei cum în mod greșit a reținut prima instanță, o asemenea sumă nu poate fi dedusă din creanța intimatei, în primul rând pentru că nu există vreo dovadă că deconectarea apartamentului de la rețeaua de gaze este urmarea unei conduite culpabile a părții intimate, și în al doilea rând pentru că, compensația legală sau de plin drept operează atunci când creanța care se opune altei creanțe, este certă conform art.1617 alin.1 Cod civil, or o atare creanță nu este certă pentru că potrivit art.662 alin.2 C., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, în cauza de față creanța sprijinindu-se pe un înscris care nu valorează titlu executoriu.
În niciun caz intimata apelantă nu poate fi acuzată că a efectuat cheltuieli voluptorii cu instalarea acelei centrale termice, astfel de cheltuieli sunt cele „ad pompam . scop de fală, de lux și în mod ostentativ, fiind în mod evident și pe deplin lămurit că dotarea unui apartament cu o centrală termică proprie și instalația aferentă care deservește centrala, inclusiv procurarea autorizărilor necesare legalei funcționări a acesteia, a încetat să mai constituie un lux, ci reprezintă o necesitate curentă, constituind o soluție decentă aflată la îndemâna celor care locuiesc în blocuri debranșate de la instalația centralizată de furnizare a energiei termice.
Intimata apelantă are dreptul la rambursarea sumelor cheltuite, acestea au prilejuit efectuarea de îmbunătățiri necesare și utile, prevăzute de art. 43 alin. 1 din O.U.G nr. 40/1990, acest act normativ fiind aplicabil cauzei de față pe temeiul art. 6 alin. 2 din noul Cod civil, în calitatea sa de act normativ din momentul în care s-a produs faptul juridic care generează obligația de restituire, respectiv încorporarea lucrărilor noi în locuința de serviciu cu acordul proprietarului acesteia.
Cea mai elocventă dovadă a faptului că investițiile intimatei apelante au constituit îmbunătățiri necesare și utile este faptul că, după ce aceasta a predat locuința de serviciu în data de 30.09.2013, recuperându-și centrala termică și accesoriile acesteia care erau detașabile, P. de pe lângă Tribunalul Harghita a continuat să beneficieze de investițiile intimatei, aprobând în luna octombrie 2013, pentru punerea locuinței la dispoziția noului chiriaș, achiziționarea numai a unei noi centrale termice, a detectorului de gaz și a regulatorului de temperatură, prin urmare țevile, fitingurile, recepția și proiectul tehnic au rămas în folosul proprietarului, care se bucură de acestea și nu le repudiază drept cheltuieli voluptorii.
Art. 1823 din Noul cod civil servește, potrivit art. 131 din Legea nr. 71/2011, numai contractelor de locațiune în curs de executare la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă lucrările adăugate sau autonome au fost efectuate după această dată, or, în cauza de față, lucrările au avut în luna septembrie-octombrie 2010, iar noul Cod civil a intrat în vigoare la 01.10.2011.
În ceea ce privește acea pretinsă amortizare a instalaților aferente centralei termice, este adevărat că, potrivit art. 4 lit. a și art. 11 alin. 3 din Legea nr. 15/1994, investițiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie sunt considerate mijloace fixe supuse amortizării, iar amortizarea acestor investiții la mijloacele fixe închiriate se recuperează de agentul economic care a efectuat investiția, pe perioada contractului, prin urmare, instanța de fond nu putea calcula și deduce din pretențiile reclamantei o eventuală amortizare în condițiile în care pârâtul nu a formulat cerere reconvențională pentru a solicita scăderea acestora din pretențiile care i se opun, pe fond fiind de observat că normele mai sus citate nu prevăd că uzura fizică și morală a investițiilor se recuperează de la chiriaș, ci această recuperare grevează direct asupra patrimoniul agentului economic, în speță a unității de parchet.
Așa fiind, intimata apelantă are dreptul la rambursarea sporului de valoare adus locuinței prin îmbunătățirile necesare și utile, acest spor de valoare este cuantificat ca fiind cel puțin egal cu valoarea materialelor puse în operă și a contravalorii autorizărilor necesare, din totalul de 3.370,36 lei tribunalul scăzând suma de 207,32 lei pe care reclamanta a obținut-o din valorificarea caloriferelor din fontă și pe care a fost de acord să o restituie conform răspunsului său la întrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat, o asemenea mărturisire fiind o expresie a principiului disponibilității în procesul civil, cu alte cuvinte partea nu poate obține pe cale judecătorească ceea ce a fost de acord că nu i se cuvine.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentința, în sensul că va obliga pârâtul să îi plătească suma de 3.164,04 lei reprezentând despăgubiri civile pentru sporul de valoare adus locuinței de serviciu, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate (referitoare la cheltuielile de judecată în primă instanță și dobânzile legale) și, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, luând act de faptul că la dezbaterea apelurilor intimata apelantă nu a mai solicitat cheltuielile de judecată la care a făcut referire prin întâmpinarea depusă în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul de reclamanta F. O. K., CNP_, domiciliată în municipiul S. G., .. 6/12, județ C., cu domiciliul procesual ales în municipiul Miercurea C., ., județ Harghita, în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., .. 25, județ Harghita, C._, cont la trezorerie RO32TREZ__, împotriva sentinței civile nr. 497/19.03.2015 a Judecătoriei S. G., pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Harghita să plătească reclamantei F. O. K. suma de 3.164,04 lei reprezentând despăgubiri civile pentru sporul de valoare adus imobilului din municipiul Miercurea C., . nr. 1, etaj 7, apartament 28, județ Harghita.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Harghita în contradictoriu cu intimata reclamantă F. O. K., împotriva sentinței civile nr. 497/19.03.2015 a Judecătoriei S. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. A. D. O. N. Ș. L.
Proces-verbal, încheiat azi, 27.07.2015 Se află în concediu de odihnă, în temeiul
Pentru președinte complet, aflat în art. 426 alin. 4 NCPC semnează prim-grefier
concediu de odihnă, semnează președintele
instanței, judecător O. N.
Red. O.N., 24.07.2015
Tehnored. S.M.M., 27.07.2015, 4 ex.
Judecător fond, B. T. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 344/2015. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2015. Tribunalul... → |
|---|
