Prestaţie tabulară. Sentința nr. 677/2015. Tribunalul COVASNA

Sentința nr. 677/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 677/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 677

Ședința camerei de consiliu de la 3 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. M. D.

GREFIER: S. M. M.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de .. S.A., prin administratorul special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA împotriva sentinței civile nr. 2652/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă pentru contestatoare președintele Consiliului Director R. B. L., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că, prin rezoluția de la înregistrarea contestației în anulare, s-a pus în vedere contestatoarei să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 100 lei, conform dispozițiilor art. 26 lit. a din O.U.G. 80/2013, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

P. aceste motive, instanța invocă excepția de netimbrare a acțiunii și o pune în discuția părților.

Reprezentantul contestatoarei consideră că această contestație decurge din cauza penală și nu se timbrează, mai mult, această dispoziție a fost dată de un judecător care s-a abținut și solicită respingerea excepției.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția de netimbrare a acțiunii.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentei cauze, cu referire la excepția de netimbrare a contestației în anulare, constată că, în cauză, contestatoarea Asociația pentru Salvarea Patrimoniului S.C. MTS S.A.,, în numele și interesul acționarilor societății dizolvate S.C. MTS S.A., a formulat în contradictoriu cu intimații M. Justiției, prin Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni (O.N.P.C.C.R.C.I.), M. Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, S.C. S. I. S.R.L. și S.C. S. K. S.R.L., contestația în anulare împotriva sentinței nr. 2651/14.11.2013 a Tribunalului C..

Prin rezoluție, la înregistrarea contestației în anulare, s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 100 lei taxă judiciară de timbru conform art. 26 din OUG 80/2013, potrivit căruia „(1) P. formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 lei”.

Deși obligația de plata a taxei de timbru a fost adusa la cunoștința părții contestatoare - care a fost citată cu această mențiune (dovada îndeplinirii procedurii de citare fiind atașată la fila 22 din dosar) - aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței, împrejurare față de care, la data de 03.09.2015, după ce a fost pusă în discuția parților, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a acțiunii.

Se mai reține că nu s-a formulat, în conformitate cu prevederile art. 39 din același act normativ, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. D. pe această cale contestatoarea putea formula apărări în ceea ce privește obligația de plată a taxei de timbru sau a cuantumului acesteia. Nefiind exercitată această cale de atac, instanța nu are temei de fapt sau de drept pentru a reveni asupra obligației impuse contestatoarei prin rezoluție la înregistrarea contestației în anulare.

În soluționarea excepției de netimbrare a acțiunii instanța va avea în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 33 și următoarele din O.U.G. 80/2013 taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații fiind anularea cererii.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra contestația în anulare cu taxa de timbru mai sus arătată, instanța urmează a admite excepția insuficientei timbrări a contestației în anulare, cu consecința anulării acesteia ca insuficient netimbrată.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de contestatoarea Asociația pentru Salvarea Patrimoniului S.C. MTS S.A., cu sediul în municipiul Târgu S., ., județ C., în numele și interesul acționarilor societății dizolvate S.C. MTS S.A., în contradictoriu cu intimații M. Justiției, prin Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni (O.N.P.C.C.R.C.I.), cu sediul în București, ., sector 5, M. Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cu sediul în București, .. 1, sector 3, S.C. S. I. S.R.L., cu sediul în B., ., județ B. și S.C. S. K. S.R.L., cu sediul în municipiul Târgu S., .. 16, județ B., având ca obiect contestație în anulare a sentinței civile nr. 2652/2013 a Tribunalului C..

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. M. D. S. M. M.

Red. V.M.D.,8.09.2015

Tehnored. S.M.M.,10.09.2015, 8 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 677/2015. Tribunalul COVASNA