Pretenţii. Sentința nr. 67/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 67/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 506/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 506/A
Ședința publică de la 10 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: V. I. A.
GREFIER: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de pârâtul T. I. împotriva sentinței civile nr.67 din 10 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr._, având ca obiect pretenții civile.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul art. 396 alin.(1) Cod procedură civilă în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2015, când având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 10 noiembrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 67 din 10 martie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a respins excepția dreptului material la acțiune formulată de pârâtul T. M..
S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul T. M., CNP_, domiciliat în Întorsura Buzăului, ., nr.25, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul T. I., CNP_2, domiciliat în Întorsura Buzăului ., nr.49, jud. C. și în consecință:
A obligat pârâtul T. I. să plătească reclamantului T. M. suma de 800 lei reprezentând onorariu pentru întocmire documentație de către expert N. D..
A respins restul pretențiilor.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 61 lei reprezentând taxă judiciară de timbru parțială.
În baza art.18 din OUG 51/2008, a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând onorariu de avocat, iar în baza art.19 din OUG 51/2008 restul de 100 lei reprezentând onorariu de avocat a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima dată prima instanță a soluționat cu prioritate excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul T. I. prin întâmpinare.
A reținut că prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, iar în susținere s-a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 în raport de dispozițiile art.3 din noul cod civil .
De asemenea a arătat că față de înscrisul anexat de reclamant, respectiv „completare raport de expertiză tehnică” care datează din 21.06.2010, de starea de fapt expusă din care rezultă că aceasta a efectuat plățile în anul 2010 și față de introducerea cererii de chemare în judecată în data de 08.05.2014 termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2013, astfel încât dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris.
Instanța de fond a mai reținut că reclamantul prin precizările făcute ulterior a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuielile efectuate pentru restabilirea hotarelor în două rânduri, depunând la dosar chitanța nr.011/10.06.2013 (f.49) din care rezultă că a achitat suma de 800 lei numitului N. D. pentru întocmirea documentației.
Având în vedere că reclamantul a solicitat cheltuielile realizate pentru întocmirea documentației cadastrale de stabilire a liniei de hotar efectuate în anul 2013, depunând în acest sens nota de constatare din 09.10.2013 și chitanța nr. 011 din 10.06.2013 (f. 49-50), instanța de fond a constatat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 2517 din Codul civil unde se prevede că termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen.
Față de momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 08.05.2014 și față de înscrisurile mai sus menționate, instanța de fond a constatat că termenul de prescripție nu s-a împlinit, astfel încât a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de către pârât.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit extrasului CF_ Întorsura Buzăului (f.14) reclamantul este proprietarul tabular al imobilului teren în suprafață de 759 mp. înscris sub nr. top._, iar conform notei de constatare întocmită de ing. N. D. (f. 51) terenul reclamantului se învecinează pe o latură cu terenul folosit de pârâtul T. I..
Din lucrările dosarului penal nr.367/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, prima instanță a reținut că reclamantul la data de 12.09.2013 a formulat împotriva pârâtului din acest dosar o plângere penală reclamând săvârșirea de către acesta a infracțiunii de tulburare de posesie, menționând că numitul T. I. la începutul lunii iunie 2013 a construit un gard pe terenul său, ocupându-i aproximativ 100 mp. și totodată i-a închis accesul la drumul de recoltă, sens în care s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei.
Prin ordonanța din 24.12.2013 dată de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul penal nr.367/P/2013 (f.1) s-a confirmat propunerea Poliției Întorsura Buzăului de neîncepere a urmăririi penale față de numitul T. I. și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, reținându-se că acesta și-a recunoscut fapta, respectiv a declarat că a construit gradul pentru a-și proteja terenul de animale, iar în cursul actelor premergătoare l-a desființat, apreciindu-se că fapta nu prezintă un grad de pericol social deosebit .
Prin ordonanța din 21.02.2014 dată de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. în dosar nr.29/II/2/2014 (f.25) s-a respins plângerea formulată de petentul T. M., apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul social a unei infracțiuni, iar cu privire la solicitarea petentului de obligarea a făptuitorului la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia deplasării expertului topograf la fața locului pentru stabilirea hotarului, s-a reținut că acesta are posibilitatea de a se adresa cu acțiune în fața instanței civile.
Având în vedere că reclamantul s-a adresat anterior organelor de cercetare penală, care nu au analizat cererea sa de constituire de parte civilă, ca urmare a soluției de neîncepere a urmăririi penale, fiind îndrumat să se adreseze instanțelor civile, instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.27 alin.2 Cod procedură penală potrivit cu care persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal, poate introduce acțiune la instanța civilă dacă prin hotărâre definitivă instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, caz în care probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile.
Instanța de fond a mai reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1357 Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
În acest sens, prima instanță a analizat în speță dacă sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale: existența unei faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și stabilirea vinovăției autorului faptei ilicite.
În raport de dispozițiile art.27 Cod procedură penală instanța de fond a avut în vedere probele administrate în cursul procesului penal, respectiv declarațiile reclamantului și ale pârâtului, declarația martorului Lăutar V., precum și înscrisurile depuse în prezentul dosar, respectiv nota de constatare și chitanța nr.011 din 10.06.2013, dar și răspunsurile la interogatoriul luat reclamantului.
Reclamantul T. M. în declarația dată la poliție (f.10) a arătat că între terenul său și terenul pârâtului se află un drum de recoltă și că în urma măsurătorilor efectuate de ing. N. D. a rezultat că pârâtul a ocupat 100 mp. din terenul său, prin construirea la începutul lunii iunie 2013 a unui gard din prăjini la capătul locului său, cu toate că în acte capătul locului nu are ieșire la drumul de recoltă direct.
Pârâtul T. I. fiind audiat la poliție în data de 27.09.2013 (f.11) a declarat că la începutul lunii iunie 2013 a construit un gard pentru a proteja terenul de alte animale ce pășunează pe malul râului B., luându-și obligația ca până la data de 30.09.2013 să strice gardul pe latura vecină cu terenul reclamantului.
Martorul Lăutar V. a fost audiat la poliție în data de 12.11.2013 (f.12) a confirmat susținerile reclamantului și de asemenea a declarat că pârâtul în luna septembrie 2013 a stricat gardul lăsând drumul de recoltă liber, iar mai târziu prin octombrie 2013 acesta a luat și stâlpii de gard, pârâtul T. I. fiind prezent când la fața locului a venit ing. N. D. pentru măsurători.
Spre deosebire de conduita adoptată în fața organelor de poliție, pârâtul cu ocazia administrării probei cu interogatoriul (f. 79-80) nu a mai recunoscut că a ocupat terenul reclamantului, ba din contră a afirmat că reclamantul este cel are a abuzează de terenul său.
Din răspunsurile reclamantului la interogator (f. 82-83) a rezultat că pârâtul a dărâmat gardul la cererea organelor de poliție și că expertul chemat pentru a măsura suprafața ocupată i-a cerut acestuia să scoată parii întrucât erau montați pe terenul său, împrejurare care se coroborează cu mențiunile notei de constatare întocmită de ing. N. D..
Din nota de constatare întocmită de ing. N. D. la data de 09.10.2013 (f. 50) a rezultat că pe terenul situat în aproprierea râului B., în vecinătatea prelungirii .-au găsit 5 pari, pe care erau legate firele de la un gard electric și în urma măsurării limitelor stabilite de T. I. a rezultat o diferență de aproximativ 4 metri în partea de nord (în vecinătatea drumului) și aproximativ 6 metri în partea de est, iar în urma discuțiilor purtate cu pârâtul, acesta a stricat limitele pe care le-a făcut, părăsind locul întâlnirii.
Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut că pârâtul a ocupat terenul reclamantului prin ridicarea unui gard care încălca linia de hotar, împrejurare în care reclamantul a fost nevoit să apeleze la un expert care să întocmească documentația cadastrală și să efectueze măsurători pentru a restabili limitele de hotar, dovedind că onorariul acestuia a fost în cuantum de 800 lei conform chitanței nr. 011 din 10.06.2013 (f. 49).
Prin urmare, prima instanță a reținut că pârâtul prin fapta sa de ridicare a unui gard care nu respecta configurația inițială și încălca accesului reclamantului la drumul de recoltă ce desparte terenurile celor două părți, i-a produs acestuia un prejudiciu material concretizat în suportarea unor cheltuieli legate de restabilirea limitelor de hotar pentru efectuarea unei documentații cadastrale.
Instanța de fond a mai reținut că reclamantul nu a putut proba alte cheltuieli care să-i fie imputabile pârâtului, rămânând la stadiul de simple afirmații, astfel încât a admis în parte cererea formulată de reclamant și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 lei reprezentând onorariu pentru întocmire documentație de către expert N. D. și a respins restul pretențiilor.
Față de modul de soluționare a cererii, instanța de fond, în baza art. 453 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 61 lei reprezentând taxă judiciară de timbru parțială aferentă pretențiilor admise.
În baza art.18 din OUG 51/2008, a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând onorariu de avocat, iar în baza art.19 din OUG 51/2008 restul de 100 lei reprezentând onorariu de avocat, a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel T. I. prin care a solicitat schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată, avansate atât la fond, cât și în apel.
Apelantul critică sentința pentru faptul că intimatul nu a dovedit pretențiile solicitate, nefiind dovedită valabilitatea obligației de plată în favoarea reclamantului, culpa sa.
Nu s-a dovedit fapta ilicită de natură a produce prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăția sa.
S-a mai arătat că el nu a avut calitate de parte în procesul de ieșire din indiviziune și astfel măsurătorilor din acest dosar nu l-au vizat în nici un moment pe el.
A mai arătat că nu a săvârșit nicio faptă ilicită, întrucât între proprietatea sa și cea a intimatului nu s-a stabilit o linie de graniță, intimatul fiind cel care i-a încălcat proprietatea pentru care el plătește impozit . Apelantul nu a fost prezent la măsurători și nu pot fi interpretate în sensul că a fost convocat și că a participat la efectuarea lor.
S-a mai criticat sentința din prisma faptului că, chitanța nr. 011/10.06.2013 în sumă de 800 lei este anterioară notei de constatare din 09.10.2013. Nu sunt dovezi că au fost efectuate măsurători și că s-a întocmit o documentație tehnică de către expertul N. în urma căruia a rezultat că el este obligat la plata sumei de 800 lei. Nu s-a făcut dovada că plata a fost efectuată pentru montarea, demontarea gardului care a încălcat linia de hotar.
Răspunderea civilă delictuală are patru elemente de sine stătătoare, independente, putând lua naștere numai prin concursul tuturor acestora: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru antrenarea răspunderii sale pentru aceasta.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 1357 Cod civil.
Intimatul T. M. a formulat întâmpinare la data de 11 iunie 2015 prin care a solicitat respingerea apelului ( f.14).
Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica apelantului că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și nu s-a dovedit existența acestora, tribunalul constată că în mod judicios prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil, având în vedere că demersurile pentru stabilirea liniei de hotar cu privire la gardul ridicat de apelant s-a realizat în cursul anului 2013.
Astfel, tribunalul reține că potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
Din economia dispozițiilor amintite, reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume:
- existența unui prejudiciu;
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
- existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Or, din probele administrate în cauză reiese că apelantul a fost cercetat în cursul anului 2013 de P. de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie săvârșită în față de intimatul T. M..
Cu acea ocazie, audiat, apelantul a declarat la data de 27.09.2013 organelor de cercetare penală că la începutul lunii iunie 2013 a construit un gard pentru a proteja terenul său de alte animale ce pășunează pe malul râului B., luându-și obligația ca până la data de 30.09.2013 să strice gardul pe latura ce se învecinează cu terenul intimatului T. M..
Intimatul a declarat, în dosarul penal, că apelantul la începutul lunii iunie 2013 a construit un gard din prăjini la capătul locului, ocupând locul de ieșire la drumul de recoltă, blocându-l .
Martorul Lăutar V. a declarat organelor de cercetare penală la data de 12.11.2013 că apelantul în luna septembrie 2013 a stricat gardul lăsând drumul de recoltă liber, iar mai târziu prin octombrie 2013 acesta a luat și stâlpii de gard. A mai declarat că apelantul a fost de față când la fața locului s-a deplasat inginerul N. D. pentru efectuarea de măsurători ( f.12 dosar penal) .
Din nota de constatare întocmită de ing. N. D. la data de 9 octombrie 2013 reiese că la solicitările intimatului T. M. a efectuat măsurători la fața locului, ocazie cu care a constatat că pe terenul situat în aproprierea râului B., în prelungirea străzii G. Z. a identificat 5 pari pe care erau prinse firele de la un gard electric. Cu aceeași ocazie, expertul în urma măsurătorilor efectuate în teren a constatat că există o diferență de aproximativ 4 metri în partea nordică, în vecinătatea drumului și aproximativ 6 m în partea de est, conform liniei punctate pe schița întocmită. Apelantul în urma măsurătorii a stricat limitele pe care le-a făcut, după care a părăsit locul cu pricina ( f.14 dosar penal).
Prin ordonanța din 24 decembrie 2013, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului a dispus neînceperea urmării penale față de T. I. sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie pentru că fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Se reține că atât procurorul de caz, cât și procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. au reținut că T. I. a recunoscut fapta și că a declarat că a desființat gardul. S-a mai reținut că acesta prin ridicarea gardului a ocupat o parte din terenul intimatului T. M., închizându-i acestuia accesul la drumul de recoltă.
Astfel, tribunalul reține că răspunderea civilă delictuală este o sancțiune de drept civil și are la bază un raport juridic obligațional ce izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, raport în care autorul faptei ilicite este chemat să răspundă de fapta sa și să repară prejudiciul cauzat.
Or, față de faptul că apelantul prin acțiunea sa de a ocupa și bloca accesul intimatului pe terenul său, cu vinovăție și de ai crea acestuia un prejudiciu prin îngrădirea accesului dinspre drumul de recoltă și al determina să efectueze măsurători în vederea stabilirii acestei situații, tribunalul constată că în mod just prima instanță a admis acțiunea intimatului T. M., întrucât sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește celelalte critici ale apelantului, tribunalul le găsește nefondate, întrucât nu are nicio relevanță că intimatul a plătit în avans serviciile expertului N., pentru că scopul acestei cheltuieli a fost pentru a se stabili cu certitudine că apelantul prin acțiunea sa ilicită i-a ocupat o parte din teren și că i-a obstrucționat accesul la drumul de recoltă. Cheltuielile au fost justificate prin nota și schița întocmite de expert și depuse la dosar. De asemenea, se constată că intimatul a făcut dovada că a plătit expertului suma de 800 lei, conform chitanței 11 din 10 iunie 2013, depusă la dosar și care se regăsește înregistrată în registrul jurnal de încasări și plăți al inginerului N. D. ( f. 51). Pentru considerentele de fapt și de drept sus amintite, tribunalul, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul apelantului T. I. împotriva sentinței civile nr. 67 din 10 martie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului pe care o va păstra ca temeinică și legală, potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul T. I., CNP_, cu domiciliul în oraș Întorsura Buzăului, ., numărul 49, județul C., în contradictoriu cu intimatul T. M., cu domiciliul în oraș Întorsura Buzăului, ., numărul 25, județul C., împotriva sentinței civile nr. 67 din 10 martie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2015.
Președinte Judecător Grefier
B. A. D. V. I. A. V. E.
Red. V.I.A./08.12.2015
Tehnored. V.E./09.12.2015
4 ex.
Judecător fond – C. M. L.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 618/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 475/2015. Tribunalul... → |
|---|
