Plângere contravenţională. Decizia nr. 481/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 481/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.481/A
Ședința publică din data de 30 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. C.
Judecător: A. C.
Grefier: B. M. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de intimatul C. Regional pentru protecția Consumatorilor Regiunea Centru - C. Județean pentru protecția Consumatorilor C. împotriva sentinței civile nr. 486 din 27 mai 2015 a Judecătoriei Târgu S..
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 20 octombrie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi 30 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 486 din 27 mai 2015 a Judecătoriei Târgu S. s-a admis plângerea contravențională formulată de către petenta ., cu sediul în ., satul Ștefăneștii de Jos, ., jud. Ilfov, CUI RO_ în contradictoriu cu intimatul C. Județean pentru protecția Consumatorilor C. - C. Regional pentru protecția Consumatorilor Regiunea Centru, cu sediul în mun. B., . nr.12, jud. B., CUI_.
S-a anulat procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 5 februarie 2015.
S-a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale în sumă de 5.000 lei.
A fost obligă intimatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, înainte de modificarea acesteia prin Legea nr. 33/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 11 martie 2015, art. 15 alin. 1, utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la capitolul II, este interzisă, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. „b” din Legea nr. 363/2007, o practică comercială este incorectă dacă deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori, iar potrivit dispozițiilor art. 3 lit. „a”, practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele înșelătoare, în sensul prevederilor art. 6.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. „b” și „d” din Legea nr. 363/2007, o practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; respectiv prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului.
Astfel, cu privire la oferirea spre vânzare a produselor cu o reducere de preț de 80,77% în loc de 80%, cât era trecut pe produsele oferite spre comercializare, se reține că nu ne aflăm în fața unei acțiuni înșelătoare, prețul redus fiind în favoarea consumatorului.
Cu privire la neindicarea perioadei de promoție a figurinelor din ciocolată specifice sărbătorilor de iarnă, prima instanță a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 16 lit. „e” din O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, prin vânzări cu preț redus se înțeleg vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut și este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiții comerciale normale.
Aceste figurine de ciocolată sunt achiziționate de către consumatori numai cu ocazia sărbătorilor de iarnă și este normal ca, după aceste sărbători, comercianții să încerce să vândă marfa nevândută cu preț redus, în măsura în care această marfă se mai află în perioada de valabilitate, nefiind incidente dispozițiile referitoare la promoții, cu atât mai mult cu cât vânzările promoționale sunt reglementate la art. 32 din O.G. nr. 99/2000.
În acest context, prezumția de nevinovăție a petentei nefiind răsturnată, prima instanță a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 5 februarie 2015, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în sumă de 5.000 lei, sens în care a admis plângerea contravențională de față.
S-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin.1, art. 452 și art. 453 alin. 1 C.proc.civ. în sarcina intimatei.
Calea de atac declarată împotriva sentinței.
Hotărârea pronunțată de judecătorie a fost atacată cu apel de către apelantul – intimat C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU-C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., solicitându-se schimbarea celor dispuse de instanța de fond în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit a apreciat prima instanță că neindicarea perioadei de promoție a produselor specifice sărbătorilor de iarnă nu este obligatorie și necesară, nefiind incidente dispozițiile referitoare la promoții. Se susține că pentru fiecare tip de reducere de preț sunt obligatorii unele cerințe de informare/publicitate care trebuie respectate, afișarea unui simplu procent nu este suficientă pentru a anunța o formă de reducere de preț; vânzarea la preț redus practicată de petent se poate cataloga a fi o vânzare promoțională conform prevederilor art. 32, însă nu s-au respectat cerințele legale de publicitate de către societate. Prin neindicarea informațiilor referitoare la perioada de timp pentru care este valabilă reducerea de preț sau a informației că reducerea este valabilă doar în limita stocului disponibil, se poate induce în eroare consumatorul astfel încât acesta ar putea fi determinat să ia o decizie de tranzacționare pe care dealtfel nu ar fi luat-o referitor la disponibilitatea produsului cu preț redus.
Astfel fiind, apelantul apreciază că sentința pronunțată de judecătorie este nelegală și netemeinică, atâta vreme cât procesul-verbal de contravenție întrunește toate cerințele legale, iar măsura sancționării petentei este pe deplin justificată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 411 alin 2 c p civ.
Apărările formulate față de cererea de apel.
Intimata . a formulat întâmpinare (fila 10) solicitând respingerea apelului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării se arată că în fapt, produsele care se aflau la reducere de preț la data controlului nu erau produse aflate în promoție astfel că în speță nu era aplicabil art. 32 alin 1 lit. c din OG nr. 99/2000. Respectivele produse erau unele care se vindeau la preț redus întrucât erau destinate unor evenimente ocazionale, adică sărbătorilor de iarnă, acest tip de vânzare fiind reglementat în mod expres de art. 16 lit. e din OG nr. 99/2000. Ca urmare, în mod eronat agenții constatatori au reținut că este vorba despre vânzări promoționale, astfel încât în speță fapta contravențională nu există.
În ceea ce privește cea de a doua contravenție, aceea că produsul bomboane de pom avea în realitate reducere de 80,77 % iar nu de 80% cât fusese afișat, aceasta nu constituie o practică incorectă în sensul Legii nr. 363/2007 întrucât clienții nu au fost înșelați, din contră, au beneficiat de o reducere mai mare.
În apel nu s-au administrat noi probe.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat.
Prin procesul-verbal de contravenție ce face obiectul prezentei cauze, societatea petentă - intimată a fost sancționată pentru săvârșirea a două contravenții:
- comercializarea unor produse alimentare supuse reducerii de preț fără ca vânzătorul să anunțe durata perioadei de vânzare cu reducere, fără anunțarea că oferta este valabilă doar în limita stocului disponibil ( reținându-se nerespectarea de către petentă a art. 33 alin 1 lit. c din OG nr. 99/2000);
- vânzarea unor produse la un preț redus mai mare decât cel afișat.
Agentul constatator a reținut încălcarea de către contravenientă a art. 6 alin 1 lit. b și d din Legea nr. 363/2007.
Cu privire la prima contravenție, instanța de fond a reținut că produsele oferite spre vânzare de către societatea petentă (figurine din ciocolată) nu reprezintă o marfă aflată în promoție, în speță nefiind incidente prevederile art. 32 din OG nr. 99/2000. Considerentele judecătoriei sunt corecte.
Tribunalul reține, în plus față de considerentele judecătoriei, că, potrivit art16 din OG nr. 99/2000 prin vânzări cu preț redus se înțeleg:
a) vânzări de lichidare;
b) vânzări de soldare;
c) vânzări efectuate în structuri de vânzare denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică;
d) vânzări promoționale;
e) vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut și este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiții comerciale normale, etc.
Condițiile de fixare și publicitate a prețurilor pe care un comerciant trebuie să le îndeplinească atunci când efectuează vânzări cu preț redus sunt enumerate de legiuitor în cuprinsul art. 33 din OG nr. 99/2000. În plus față de aceste reguli, pentru vânzările promoționale comerciantul trebuie să îndeplinească și condițiile prevăzute de art. 32 din ordonanță, printre acestea figurând cea referitoare la indicarea perioadei vânzărilor promoționale și furnizarea informației referitoare la faptul că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil.
Din reglementările legale anterior citate, tribunalul reține că regula constând în anunțarea duratei perioadei de vânzare cu reducere, precum și cea de anunțarea faptului că oferta este valabilă doar în limita stocului disponibil, este aplicabilă numai vânzărilor promoționale. Or, în speță, vânzarea efectuată de societatea petentă a fost una ce se încadrează la art. 16 lit. e din OG nr. 99/2000, anume vânzare de produse destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut și este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiții comerciale normale.
În ceea ce privește cea de a doua faptă imputată petentei, vânzarea unor produse la un preț redus mai mare decât cel afișat, aceasta nu constituie o practică înșelătoare, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 6 din Legea nr. 363/2007, prețul mai mic fiind în avantajul consumatorului astfel cum a reținut instanța de fond.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază criticile formulate de apelant ca fiind nefondate, motiv pentru care se va dispune respingerea apelului în temeiul art. 480 alin 1 C p civ., cu păstrarea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat apelul declarat de apelantul-intimat C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU, cu sediul în B., ., nr. 12, județul B. - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în S. G., .. 1, județul C. în contradictoriu cu intimata - petentă ., cu sediul în ., ., ., județul Ilfov, înregistrată la registrul comerțului Ilfov sub nr. J_, CUI RO_, împotriva sentinței civile nr. 486/27.05.2015 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30.10.2015.
Președinte Judecător Grefier
D. C. A. C. B. M. M.
Este transferat la o altă instanță,
semnează prim-grefier,
C. J.-G.
Red.D.C./03.12.2015, Tehnored.P.E./04.12.2015, 5 ex
Judecător fond R. L.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 475/2015. Tribunalul... | Evacuare. Sentința nr. 860/2015. Tribunalul COVASNA → |
|---|








