Acţiune în constatare. Decizia nr. 1087/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 1087/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 2117/283/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1087

Ședința publică din data de 9 decembrie 2013

Președinte – I. S.

Judecător – N. C.

Judecător – R. M.

Grefier - N. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții M. C., domiciliar în Fieni, ., ., . și G. I., domiciliat în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.746 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C., domiciliat în B., ., ., . și M. M., domiciliată în B., ., ., ., având ca obiect – acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, a răspuns: avocat M. V. M. pentru recurenții reclamanți M. C. și G. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/9.12.2013, lipsă fiind intimații-pârâți M. C. și M. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este netimbrată, cererea de recurs este motivată, după care:

Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.

Apărătorul recurenților depune la dosar chitanta nr._/9.12.2013 privind plata taxei judiciare de timbru în sumă de 660 lei, timbrul judiciar de 2,50 lei, precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, acte de depus la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Pentru recurenții-reclamanți M. C. și G. I., avocat M. M. având cuvântul, a susținut motivele scrise de recurs, arătând că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei capacității procesual pasive și a respins acțiunea, întrucât reclamanții nu au cunoscut faptul că vânzătoarea – autoarea intimaților pârâți - era decedată din anul 1998, aceasta a locuit în Germania și reclamanții nu aveau date despre moștenitori, datele despre starea civilă a persoanei se furnizează numai la solicitarea instanței. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria P. la data de 15.11.2011 în dosarul nr._, reclamanții M. C. și G. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta M. E. să se constate că sunt proprietarii suprafețelor de 10.614 mp și 11.084 mp teren situat în extravilanul comunei Pietroșița, punctul “Casa Padurii”, judetul Dâmbovița.

În motivarea cererii, reclamantii arată că, au dobândit prin cumpărare de la pârâtă suprafețele de fâneață de_ mp teren reclamantul M. C. și 11.084 mp teren reclamantul G. I., proprietatea acesteia situat în ., punctul “Casa Padurii”, conform actului sub semnătură privata încheiata cu aceasta ocazie. A achitat integral pretul convenit, respectiv suma de 30.000 lei. La semnarea chitanței în calitate de martori au fost de față M. G., M. C., M. M., L. I. P. și S. I..

Prin sentința civilă nr.746/17.09.2013, Judecătoria P. a admis exceptia lipsei capacitatii procesual pasive și a respins actiunea reclamantilor M. C. si G. I. in contradictoriu cu parata decedata M. E.– prin succesori cunoscuti M. C. si M. M., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesual pasiva la data actiunii.

A reținut instanța de fond că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 15.11.2011 în dosarul nr._, reclamanții M. C. și G. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta M. E. să se constate că sunt proprietarii suprafețelor de 10.614 mp și 11.084 mp teren situat în extravilanul comunei Pietroșița, punctul “Casa Padurii”, judetul Dâmbovița.

Procedura de citare cu parata s-a înapoiat cu mențiunea destinatar decedat. Consiliul Județean Prahova - Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova cu adresa nr. V 13/12.01.2012 a comunicat instanței că numita M. E. figureaza în Registrul Național de Evidenta a Persoanelor decedata, cu at de deces nr. 62/29.05.1998 .

Instanța de judecată a ridicat din oficiu la termenul din 17.09.2013 excepția lipsei capacității procesual-pasive a paratei, rezultând din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că cererea de chemare în judecata a fost formulata împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință (decedata la data actiunii), o astfel de acțiune fiind lovita de nulitate, neputând produce efecte juridice.

Potrivit art.243 pct.1 Cod proc civ introducerea în cauza a moștenitorilor nu se poate face decât în cazul în care decesul părții a intervenit în cursul judecății cauzei, în cazul în care decesul a intervenit anterior cererii de chemare în judecata aceasta este lovita de nulitate absoluta care nu poate fi acoperita printr-un alt act procedural. Introducerea în judecata a moștenitorilor nu poate înlătura reținerea excepției.

Având în vedere ca parata era decedată cu mult înainte de introducerea acțiunii, în cauza nu sunt incidente prevederile art. 243 alin. 1 C.p.c, doctrina și practica judiciara fiind constante asupra faptului că textul este aplicabil doar în ipoteza în care partea a decedat ulterior sesizării instanței, în cazul decesului intervenit anterior promovării acțiunii, se impune respingerea acesteia fără a se cerceta fondul. Parata fiind decedată înainte de introducere acțiunii, o eventuală cerere de introducere în cauza a moștenitorilor nu mai poate fi primita, întrucât moștenitorii preiau poziția procesuala a autorilor lor numai daca decesul a intervenit pe parcursul judecații.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanții M. C. și G. I., arătând că instanța a invocat după repunerea pe rol a cauzei excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei M. E., deși motivul repunerii pe rol a fost greșit, citarea pârâților în contradictoriu cu defuncta lor mamă, în loc de a fi citați în contradictoriu cu reclamanții M. C. și G. I..

Mai arată că la momentul introducerii acțiunii reclamanții nu aveau cunoștință despre aspectul morții vânzătoarei și nici nu puteau obține informații despre starea civilă a persoanei întrucât acestea se furnizează doar instanței de judecată.Față de această situația, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, însă dintr-o eroare de redactare a fost conceptată ca pârâtă M. E. și nu Mortoriu C. și G. I..

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată recursul nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privitoare la capacitatea procesuală pasivă a pârâtei M. E., constatând că aceasta nu avea capacitatea de exercițiu pasivă întrucât era decedată cu mult timp înainte de promovarea acțiunii de către reclamant.

Sunt neîntemeiate criticile recurentului reclamant M. C. referitoare la procedura de aplicare a excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale.

Astfel, potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța de judecată trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Din relațiile comunicate instanței de fond de către Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor Ploiești, rezultă că pârâta M. E. figurează în registrul național de evidență a persoanelor ca fiind decedată, conform actului de deces nr.62/29 mai 1998, eliberat de Primăria orașului Bușteni, cu ultimul domiciliu în Bușteni, ..2, județul Prahova.

Așa fiind, pe bună dreptate, prima instanță a ridicat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, reținându-se că nu te poți judeca cu o persoană decedată, care și-a pierdut capacitatea de folosință la data decesului.

Potrivit art.243 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă, introducerea în cauză a moștenitorilor nu se poate face decât în împrejurarea în care decesul părții a intervenit în cursul judecății, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunțată fiind lovită de nulitate.

Sunt neîntemeiate criticile recurentului reclamant în sensul că la data introducerii acțiunii de chemare în judecată nu a cunoscut faptul decesului pârâtei, întrucât pe de o parte nu se poate invoca necunoașterea legii ori a împrejurărilor de fapt ce au dat naștere raportului juridic dedus judecății, iar pe de altă parte, capacitatea civilă a unei persoane înseamnă calitatea de a fi subiect de drepturi civile, ceea ce nu se poate pretinde de la o persoană decedată, care nu mai are capacitate civilă odată cu decesul ei.

În asemenea împrejurare, a lipsei capacității civile a pârâtei, nu se pot face apărări de fond ori analiza în fond drepturile și obligațiile părților.

Lipsa capacității procesuale pasive este o capacitate de procedură absolută, dirimantă, care nu mai permite analiza procesului în fond, prima instanță constatând doar existența acesteia și respingerea în fond a acțiunii.

Drepturile de proprietate ocrotite de lege ale reclamantului recurent pot fi valorificate printr-o nouă cerere de chemare în judecată a moștenitorilor pârâtei, care au calitate procesuală pasivă.

Urmează ca tribunalul, în baza art.312 Cod proc.civilă, să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții M. C., domiciliar în Fieni, ., ., . și G. I., domiciliat în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.746 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C., domiciliat în B., ., ., . și M. M., domiciliată în B., ., ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9.12.2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

I. S.

N. C.

R. M.

GREFIER

N. D.

J.f. M. O. O.

Dosar nr._

Judecătoria P.

Red.I.S./CV

Ex.2/23.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1087/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA