Contestaţie la executare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Tribunalul DÂMBOVIŢA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 746/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 11316/315/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVITA - SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 746

Ședința publică din data de 17 septembrie 2013

Instanța compusă din :

Președinte: S. D.

Judecător: B. Brînzică

Judecător: C. M. G.

Grefier: S. E. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil promovat de recurenta creditoare F. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1951 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimat contestator fiind F. D., domiciliat în ., și intimatul Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. D. și M. A. D., cu sediul în Tâârgoviște, Calea București, ., ., dosarul având ca obiect recurs contestație la executare.

Cererea de recurs nu a fost timbrată.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimatul contestator F. D., apărătorul acestuia avocat R. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 ( fila nr. 6 din dosar), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: se învederează instanței că pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea de recurs fiind netimbrată.

In temeiul dispozițiilor art. 159 ¹ alin 4 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apărătorul intimatului contestator F. D., avocat R. A., având cuvântul, solicită a se lua act că cererea de recurs nu a fost timbrată.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, și constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată deși recurentei intimate i s-a pus în vedere această obligație prin citație, apreciază că se impune a fi pusă în discuția părților excepția netimbrării cererii de recurs și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul intimatului contestator F. D., avocat R. A., având cuvântul, solicită admiterea acestei excepții urmând a se dispune anularea recursului ca netimbrat. In ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicită a se lua act că acestea se vor solicita pe cale separată.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 150 din vechiul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise, urmând a delibera.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște, sub nr._, contestatorul F. D. o cerere pe care a intitulat-o ,,contestație la executare împotriva somației din 15.11.2012 comunicată de S. M. D. și M. A. D. în dosarul de executare numărul 122/2008....cu consecința anulării formelor de executare”.solicitând și suspendarea executării silite.

Nu a fost indicat intimatul ci doar s-a arătat că ,,urmează să fie citată creditoarea F. M. cu domiciliul în ...”.

Procedura de judecată:

I.Prin cererea de la fila 40 (intitulată ,,modificatoare”), contestatorul a arătat că se contestă somația din data de 18.12.2012, despre care a arătat că a fost primită de el la data de 27.12.2012.

A arătat că solicită ,,anularea somației ... și, pe cale de consecință, reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de apărător în totalitate”.

II.Ulterior a precizat că ,,modificarea”, la care se referă cererea de la fila 40, constă în înlocuirea totală a cererii inițiale.

III.La termenul din 13.02.2013, făcând aplicarea art. 129 alin 4,5 Cod de procedură civilă, instanța l-a obligat pe contestator să dea lămuririle evidențiate în cuprinsul respectivei încheieri.

IV.Ca răspuns, a fost depusă cererea de la filele 77-79 în care s.a arătat că, pe lângă creditoare, este chemat în judecată și S. M. D. și M. A. D..

Acesta a fost conceptat și citat în această calitate (la fila 87 se află dovada de comunicare).

V.Intimata F. M. nu a depus întâmpinare, dar a invocat excepția tardivității formulării cererii modificatoare precizată.

Instanța a stabilit a se pronunța cu precădere asupra acesteia; întrucât nu s-au mai formulat alte cereri, a acordat cuvântul și pe fondul acestei contestații modificată și completată).

VI. La solicitarea instanței, B. a trimis o copie certificată a fiecăruia din dosarele de executare silită.

VII. Motivele de fapt și de drept ale contestației modificată și precizată:

Motivând cererea modificatoare, în esență, contestatorul a afirmat următoarele:

Așa cum a susținut și în cererea introductivă, în cadrul executării judecătorești i-au fost imputate mai multe sume de bani reprezentând onorariu de apărător.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr_, instanța de judecată a redus cheltuielile de executare constând în onorariu de apărător de la suma de 6200 lei la suma de 1000 lei.

Deși avea o hotărâre definitivă prin care instanța de judecată a redus cheltuielile de executare constând în onorariu de apărător, executorul judecătoresc a emis o nouă somație, care face obiectul prezentei contestații, prin care i se cererea aceeași sumă de bani.

În această situație, s-a adresat biroului executorului judecătoresc pentru a da eficiență sentinței civile nr. 3094/30.05.2012, ocazie cu care a fost încheiat un proces verbal din 4.12.2012.

Cu stupoare a constatat că, odată cu emiterea somației din 18.12.2012, s-a încheiat un alt proces verbal prin care executorul judecătoresc lua act că la suma ce constituie debit se mai adaugă o sumă de 2500 lei cu titlu de onorariu de apărător, sumă achitată de creditoare chiar în ziua în care s-a emis și somația.

În ,,Precizările” de la filele 77-79, contestatorul a afirmat următoarele:

Se judecă în contradictoriu cu S. M. D. și M. A. D., în calitate de intimat.

Prin contestația la executare, contestă atât procesul verbal din 18.12.2012 cât și somația, din aceeași dată, prin care a fost somat să achite suma totală de 4028,30 lei compusă din onorariu de apărător în cuantum de 2500 lei și restul cheltuieli pentru continuarea executării silite.

A invocat nulitatea acestor două acte de executare în temeiul art. 105 alin.2 din Codul de procedură civilă, apreciind că atât somația cât și procesul verbal au fost întocmite de un funcționar necompetent, în speță executorul judecătoresc iar prin emiterea acestor două acte de executare i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea acestora.

În dosarul de executare înregistrat sub nr. 1226/2008 al Biroul Executorului Judecătoresc M. D. și M. A. s-a solicitat de către creditoarea F. M. punerea în executare a sentinței civile nr. 2404/16.05.2008 în sensul identificării în teren a punctul A, B și C din raportul de expertiză rămas definitiv odată cu sentința care reprezintă titlul executoriu și trasării unei linii care să delimiteze cele două proprietăți.

Fiind învestită de creditoarea din dosarul de executare la data de 6.11.2008, executorul judecătoresc D. M. se prezintă la locul situării celor două imobile și, așa cum rezultă din procesul verbal din 6.11.2008, a pus în executare acel titlu executoriu în sensul că a identificat cele 3 puncte care delimitau proprietățile contestatorului și a intimatei.

Deși a pus în executare acel titlu executoriu din 6.11.2008, la data de 12.01.2009, executorul se deplasează la locul unde sunt amplasate cele 2 terenuri și prin procesul verbal de la acea dată identifică punctul A,B, C, din raportul de expertiză tehnică judiciară și odată cu această identificare plantează stâlpi din țeava rectangulară și plasa de sârmă.

Din punctul de vedere al lui (al contestatorului), la această dată executarea silită a luat sfârșit, având în vedere că executorul judecătoresc a pus în executare titlul executoriu exact așa cum era cuprins în sentință.

Cu toate acestea, la data de 12.05.2011 același executor D. M., se deplasează încă o dată la terenurile în discuție și conform procesului verbal întocmit la acea dată pune din nou în executare acel titlu executoriu prin identificarea acelorași puncte A, B și C ocazie cu care consemnează și faptul că la fața locului s-a deplasat și apărătorul creditoarei care a depus la dosarul de executare chitanța reprezentând onorariu de apărător în cuantum de 6200 lei.

Din punctul de vedere al lui (al contestatorului), acesta este ultimul act de executare care poate fi emis de executorul judecătoresc atâta timp cât a pus în executare sentința civilă investită cu formulă executorie și a dus la îndeplinire solicitarea creditoarei de a pune în executare titlul executoriu.

Cu ocazia încheierii ultimului proces verbal (12.05.2011) executorul a stabilit în sarcina debitorului și cheltuielile de executare datorate de acesta. Cu toate acestea, la 19.01.2012 același executor judecătoresc, în același dosar de executare emite un proces verbal prin care el (contestatorul) a fost obligat la 6200 lei reprezentând onorariu de avocat cu ocazia executării silite.

Acest proces verbal a fost contestat în termen de către el, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, în care s-a pronunțat sentința 3094/30.05.2012 prin care s-a admis în parte contestația în sensul că a redus onorariul de apărător de la 6200 lei la 1000 lei. Soluția este definitivă întrucât aceasta nu a mai fost atacată cu recurs.

Față de situația mai sus expusă, apreciază că executare silită s-a încheiat odată cu procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 12.05.2011, astfel că procesul încheiat la 18.12.2012, prin care erau solicitate debitorului contestator alte sume de bani datorate pentru continuarea executării, este nelegal.

În condițiile în care instanța de judecată nu va îmbrățișa punctul de vedere privind nulitatea celor 2 acte emise, respectiv temeiul juridic al art. 105 și urm,. din Codul de procedură civilă, solicită ca pricina să fie judecată în temeiul disp. art. 399 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu privire la contestație împotriva oricărui act de executare, art. 399 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu privire la nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși (în condițiile în care executarea silită s-a încheiat) și al disp. art. 404 alin. 1 privind anularea actelor de executare contestate, respectiv procesul verbal și somația, ambele emise la 18.12.2012.

Vătămarea adusă prin încheierea actelor de executare pe care le contestă este vădită și rezultă din faptul că dacă instanța de judecată nu ar anula aceste acte de executare contestatorul debitor ar trebui să achite suma de 4028,23 lei.

VIII. La termenul din 13.02.2013 a fost anulată cererea de suspendare a executării (fila 76 verso).

Prin sentința civilă nr. 1951 din 10aprilie 2013, prima instanță a dispus respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare modificată și precizată, și s-a admis contestația la executare astfel cum a fost modificată și precizată formulată de contestatorul F. D., în contradictoriu cu intimata-creditoare F. M., și cu S. M. D. și M. A. D., s-a anulat în parte procesul verbal de cheltuieli de executare precum și somația, ambele emise la 18.12.2012 în dosarul de executare 1226/2008 al S. M. D. și M. A. D.. S-a mai dispus anularea în parte a celor două acte constă în înlăturarea sumei de 2500 lei reprezentând onorariu avocat.

Ca urmare, cu respectarea dispozițiilor legale, poate avea continuarea executării silite indirecte pentru recuperarea celorlalte sume de bani indicate în procesul verbal de cheltuieli de executare și în somație.

Dacă va continua executarea silită, printre altele, executorul judecătoresc:

-trebuie să emită un nou proces verbal care să îl înlocuiască pe cel anulat parțial astăzi, proces verbal în care să fie descrise (detaliat și nu doar generic) sumele de bani reprezentând chetuieli de executare silită ( suma de 2500 lei nemaitrebuind introdusă în calcul)

-trebuie să emită o nouă somație, care o înlocuiască pe cea anulat parțial astăzi, somație în care să fie descrise (detaliat și nu doar generic) sumele de bani din care se compune suma totală în legătură cu care prin respectiva somație se va cere plata de la debitor (suma de 2500 lei nemaintrebuind introdusă în calcul).

În același timp, în ceea ce privește cheltuielile de executare, cuantumul total al sumei de bani, ce se va indica în cele două acte ce vor fi (eventual) emise, nu va fi mai mare de suma de 1528, 30 lei.

Conform art. 23 alin 1 litera e) din Legea 146/1997 modif., la cererea contestatorului, dacă măsura privind admiterea contestației ar rămâne irevocabilă, se poate solicita, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile, taxa de timbru de 200 lei plătită în prezentul dosar.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că ;

Pe calea contestației la executare modificată și precizată au fost chemați în judecată atât creditorul, cât și B. care efectuează executarea silită, solicitându-se: anularea somației și a procesului verbal de cheltuieli de executare, ambele din data de 18.12.2012, emise în dosarul de executare 1226/2008 al S. M. D. și M. A. D. și ,, pe cale de consecință reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de apărător în totalitate”.

Instanța apreciază că, prin indicarea obiectului concret al contestației la executare (respectiv a pretenției concrete pe care o are contestatorul - ,,reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de apărător în totalitate” ), în realitate, se tinde la o anulare în parte (și nu totală) a celor două acte.

In considerarea art. 112 și 129 alin 6 Cod de procedură civilă, instanța face distincție între obiectul contestației la executare și motivarea acesteia.

Ca urmare, deși, după cum se va arăta mai jos, se va aprecia că una dintre motivările contestatorului nu este întemeiată, totuși, prin soluția pronunțată (admiterea contestației) s-a avut în vedere obiectul concret, nu și motivarea contestației ce a fost structurată de contestator pe două grupe.

Prima grupă este reprezentată de faptul că s-a invocvat, de către contestator, că executorul nu ar mai fi competent să facă vreun act, după ce ar fi făcut și ultima aplicare pe teren a hotărârii judecătorești pusă în aplicare;

A doua grupă (apreciată ca întemeiată) este cea referitoare la fixarea unor noi cheltuieli de executare după ce, printr-o sentință, se diminuase tocmai acest tip de cheltuieli iar onorariul a fost plătit avocatului de intimată în chiar ziua emiterii celor două acte, după ce, la o dată anterioară, executorul stabilise că trebuie emisă o nouă somație care să țină seama de diminuarea dispusă de instanță.

Referitor la excepția tardivității formulării contestației modificată și precizată:

Instanța constată că legea nu dă o definiție excepțiilor procesuale; apreciază însă că din reglementarea diferitelor categorii de excepții, se desprinde definiția lor.

Excepțiile sunt acele mijloace prin care, în cadrul procesului civil, partea interesată sau instanța din oficiu invocă, în condițiile prescrise de lege și fără a pune în discuție fondul pretenției dedusă judecății, neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune, urmărind întârzierea sau împiedicarea judecății în fond.

Instanța apreciază că, în speță, dacă s-ar admite excepția tardivității, atunci cercetarea judecății în fond ar fi împiedicată.

Astfel, art. 401 Cod de procedură civilă reglementează (în funcție de obiectul concret al contestației) care este termenul în care trebuie efectuată o contestație la executare, reglementând atât durata lui, cât și momentul de la care începe să curgă.

Acest termen este unul peremptoriu (sau imperativ) întrucât, așa cum rezultă din art. 401, înăuntrul termenului de 15 zile trebuie îndeplinit un anume act de procedură (și anume formularea contestației la executare).

Instanța mai apreciază că, în materie de contestație la executare, dacă are loc o modificare a cererii inițiale (cum este cazul în speță), pe lângă analizarea respectării termenului prevăzut de art. 401 Cod de procedură civilă, trebuie analizat dacă modificarea s-a făcut cu respectarea art. 132 Cod de procedură civilă.

Art. 132 face trimitere la noțiunea de prima zi de înfățișare și prevede că, la cererea reclamantului, instanța îi poate da reclamantului un termen pentru modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată (sau pentru propunerea probelor –ceea ce nu este cazul în speță).

Instanța apreciază că, dacă poate fi dat un asemenea termen la prima zi de înfățișare, cu atât mai mult poate avea loc o modificare chiar la prima zi de înfățișare sau până în prima zi de înfățișare.

Art. 134 Cod de procedură civilă definește ,, prima zi de înfățișare”, noțiune distinctă de ,,primul termen de judecată”.

Astfel, potrivit acestui articol, prima zi de înfățișare este acel termen la care toate părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.

Conform art. 103 alin 1 Cod de procedură civilă, neexercitarea actului de procedură în termenul de legal, atrage decăderea.

Deși legea nu definește decăderea, așa cum s-a arătat în practica și doctrina care au interpretat art. 103, aceasta reprezintă o sancțiune procedurală care constă în pierderea dreptului de a îndeplini un act de procedură dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege.

Efectul decăderii constă în pierderea dreptului procedural care nu a fost exercitat în termenul legal imperativ.

Conform art. 137 alin 1 Cod de procedură civilă, ,,Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.”.

Reținând că în speță, prin prisma tuturor acestor considerații teoretice expuse mai sus, ne aflăm în fața unei veritabile excepții, înseamnă că aceasta trebuie soluționată, conform art. 137 alin 1 Cod de procedură civilă, cu precădere față de alte aspecte, întrucât dacă excepția ar fi admisă, aceasta ar face de prisos, in totul, cercetarea in fond a pricinii.

Instanța constată că, prin formularea cererii modificată și precizată, se solicită anularea a două acte emise de executor în aceeași dată, și anume, se solicită anularea (în parte-după cum s-a arătat mai sus) unei somații și a unui proces verbal de stabilire a unor cheltuieli de executare.

După cum rezultă din comunicarea depusă în copie la fila 42 și în original la fila 91, data poștei este 27.12.2012, astfel încât, contestația modificată depusă la termenul din 9.01.2013, a avut loc în termenul de 15 zile de la momentul la care contestatorul a luat cunoștință de actele contestate (art. 401 alin 1 litera a teza 1 Cod de procedură civilă).

Ca urmare, depunerea acestei contestații s-a făcut în termen.

Cererea modificatoare a fost depusă chiar la primul termen de judecată, astfel încât, în mod evident a fost depusă în termenul impus de art. 132 Cod de procedură civilă.

În concluzie, prin prisma ambelor aspecte, cererea modificatoare a fost depusă în termen.

În ceea ce privește cererea precizatoare, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din motivarea acesteia, prezenta contestație este o contestație la executare propriu-zisă ce privește două acte de executare silită.

Temeiul de drept al unei contestații de tipul celei de față este reprezentat de art. 399 alin 1 fraza 1 Cod de procedură civilă, text de lege din interpretarea căruia rezultă că, persoana interesată ce se consideră vătămată prin executare sau printr-un act de executare, poate formula contestație la executare.

Cum legea nu distinge în privința actelor de executare, înseamnă că se poate face contestație la executare cu privire la orice acte de executare.

Din interpretarea art. 404 alin 1 Cod de procedură civilă, rezultă că, admițând contestația la executare, instanța, după caz: anulează actul de executare contestat; dispune îndreptarea acestuia; dispune anularea executării silite însăși; dispune încetarea executării silite însăși; anularea sau lămurirea titlului executoriu; dispune efectuarea actului de executare a actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

Ca urmare, apreciază instanța, atunci când se formulează o contestație la executare propriu-zisă, reglementată de art. 399 alin 1 fraza 1 Cod de procedură civilă (așa cum este cazul prezentei), nu este suficientă indicarea obiectului generic, ci trebuie arătat și care este aspectul/care sunt aspectele contestat/contestate dar și care este soluția concretă care se cere instanței.

Deși în contestația la executare inițială se vorbea despre ,,anularea formelor de executare” (sintagmă imprecisă și fără corespondent în dispozițiile legale), iar apoi, în cererea modificatoare, se arată că se solicită anularea somației, totuși, se adăuga că se solicită ,, reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de apărător în totalitate”.

Ca urmare, trebuia lămurit obiectul concret al contestației la executare; în același timp, instanța a solicitat lămuriri și în legătură cu motivarea contestației la executare.

Instanța apreciază că, așa cum rezultă din interpretarea art. 112 Cod de procedură civilă, se face o distincție clară între obligația reclamantului de a arăta motivele de fapt și de drept și obligația acestuia de arăta dovezile (ceea ce presupune detalierea și nu doar indicarea generică). Acest lucru înseamnă că îndeplinirea unei obligații nu poate suplini neîndeplinirea celeilalte.

Cu alte cuvinte, este logic ca întâi partea să afirme și apoi să prezinte dovezile, urmând ca judecătorul, comparând cele două elemente, să stabilească dacă afirmația se probează.

Condiția motivării în fapt și în drept (art. 112 punctul 4 Cod de procedură civilă), pe lângă faptul că reprezintă o obligație a reclamantului, este și o condiție care asigură atât premisele pentru realizarea obligațiilor pe care instanța le are potrivit art. 129 alineatul 5 Cod de procedură civilă, cât și dreptul la un proces echitabil al celeilalte părți, parte care trebuie pusă în poziția de a se apăra prin raportare la toate afirmațiile reclamantului, afirmații care, în mod logic, trebuie să fie complete.

D. astfel se poate asigura respectarea principiului contradictorialității care este o parte a componentă a dreptului la un proces echitabil, așa cum acest drept a fost interpretat de practica judiciară a Curții EDO.

Este de remarcat că potrivit noului Cod de procedură civilă (care nu este aplicabil în speță-art.3 din Legea 76/2012), chiar se prevede expres că ,,obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților” (art.9 alin 2), dispoziție care reprezintă o formulă îmbunătățită și în acord cu practica Curții EDO, a articolului 129 alin 6 Cod de procedură civilă de la 1865.

De asemenea, în noul cod, este dedicat un articol respectării principiului contradictorialității (art.14 ,,Contradictorialitatea”) iar la alineatul 3 al articolului se arată că ,,părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet.....”

Noul Cod de procedură civilă chiar prevede (art.719 alin 1) că instanța va soluționa o contestație la executare ,,ținând seama de obiectul acesteia”.

Deși noul Cod de procedură civilă nu se aplică, totuși, existența unor asemenea dispoziții reprezintă un argument că trebuie să fie respectat și dreptul celeilalte părți la un proces echitabil; de asemenea, reprezintă și un argument că există obligația părților de a pune la dispoziția instanței toate elementele necesare soluționării cauzei, astfel încât instanța să-și poată îndeplini rolul său în aflarea adevărului (art. 129 alin 5 din Cod de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 22 din noul Cod de procedură civilă).

Așa cum rezultă din expunerea de motive a noului Cod de procedură civilă coroborat cu dispozițiile Legii 24/2000 republicată, la elaborarea acestui cod, printre altele, s-a ținut cont și de practica instanțelor interne și de practica Curții EDO.

Din cele de mai sus, rezultă cu claritate că instanța este nu numai îndreptățită, ci și obligată, să ceară părților explicații complete cu privire la cererile lor, explicații care nu se limitează numai la lămurirea obiectului cererii de chemare în judecată (,,pretenția concretă”), posibilitatea de a cere explicații fiind extinsă la toate elementele cererii de chemare în judecată (cauza-situația de fapt calificată juridic; părțile).

Instanța face distincție între solicitarea de lămuriri (prin care nu se tinde la înlocuirea, modificarea sau adăugarea unui obiect al cererii de chemare în judecată, ori la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată) și cererea de modificare sau de întregire (care se face la inițiativa părții, și nu la inițiativa instanței).

Totodată instanța apreciază că art. 129 alin 4,5 și art. 84 Cod de procedură civilă, nu pot fi interpretate în sensul că instanța poate să schimbe cauza cererii de chemare în judecată (nici prin shimbarea situației de fapt și nici prin schimbarea situației de drept).

Aceste temeiuri juridice, permit și, totodată, obligă instanța să pună în discuție calificarea unei cereri prin prisma unei denumiri greșite ori, cel mult și după caz, îi permit să pună în discuție dacă sunt aplicabile alte articole de lege decât cele invocate (posibilitate care trebuie privită și prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil al ceilalte părți).

Tot în aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, instanța poate cere lămuriri atunci când este incompletă explicația dată de reclamant (explicație care privește motivarea în fapt și/sau în drept ori care privește obiectul concret al cererii de chemare în judecată).

Dacă urmare a solicitării de lămuriri, reclamantul (contestatorul) ar modifica în vreun fel cererea de chemare în judecată (de exemplu, adăugându-i un obiect concret), atunci s-ar pune problema aplicării art. 132 Cod de procedură civilă, ceea ce înseamnă că, dacă ar fi depășită prima zi de înfățișare, atunci ar fi nevoie de acordul părții adverse.

După cum s.a arătat mai sus, în materie de contestație la executare, pe lângă analizarea respectării termenului prevăzut de art. 132 Cod de procedură civilă, mai trebuie analizat și dacă (prin prisma obiectului concret) a fost respectat termenul prevăzut de art. 401 Cod de procedură civilă.

În același timp, particularitatea soluționării contestației la executare (privită prin prisma naturii juridice, a finalității practice, a existenței unei limitări a accesului debitorului la toate actele din dosarul de executare, dosar ce ar trebui trimis complet de executor cu ocazia soluționării unei contestații) impune, după caz și în funcție de situația prezentată de contestator, și analizarea dispozițiilor art. 103 alin 1 teza finală raportat la art. 103 alin 2 Cod de procedură civilă dar și analizarea art. 106 alin 1 Cod de procedură civilă, toate acestea cu respectarea principiului disponibilității și al contradictorialității.

În speță, nu s-au invocat argumente de tipul celor arătate imediat anterior.

Instanța reține că, deși în cererea modificatoare (depusă în termen, după cum s-a arătat mai sus), nu se arată în mod expres că se atacă și procesul verbal emis și comunicat în aceeași zi cu somația, totuși, în privința întreg onorariului de avocat, se solicită reducerea sumei indicată cu titlu de cheltuieli de executare.

Tocmai de aceea instanța a cerut lămuriri, mai ales că, încă de la debutul contestației, s-a formulat o terminologie uzitată destul de des în practica judiciară, dar fără corespondent legal și fără finalitatepractică, datorită impreciziei acesteia (este vorba despre ,,anularea formelor de executare”).

În aceste condiții, instanța apreciază că prin cele arătate în ,,Precizări”, nu a avut loc o adăugare a unui obiect, ci s-a depus o veritabilă lămurire, care poate fi dată și după prima zi de înfățișare și după trecerea termenului prevăzut de art. 401 Cod de procedură civilă.

Ca urmare, și în această privință, instanța va respinge excepția tardivității.

Referitor la fondul contestației la executare, așa cum aceasta a fost modificată și precizată:

După cum s-a arătat mai sus, se solicită anularea a două acte (somație și proces verbal), însă numai în privința ,,reducerii” sumei reprezentând onorariu de avocat, suma fiind cuprinsă în cheltuielile de executare în legătură cu care, prin somația contestată, se cere executarea, cheltuieli care sunt stabilite prin procesul verbal de asemenea contestat.

Instanța apreciază că luarea măsurii anulării unui act de executare/unor acte de executare, trebuie să se facă după niște reguli iar acestea sunt cele reglementate de art. 105 și următoarele Cod de procedură civilă.

Apreciind astfel, instanța se întemeiază, pe faptul că:

În Cartea V a Codului de procedură civilă nu există norme care să prevadă un alt regim juridic al nulității actelor de executare efectuate de executor ori al nulității executării silite însăși ( singurele norme care se referă la nulitate sunt cele din art. 399 și următoarele și cele care indică expres motivele de nulitate; acestea nu se referă, însă, la regulile după care va avea loc anularea);

,,Nulitatea actelor de procedură” (capitol ce conține art. 105-art.108) se află în Titlul II (,,Dispoziții generale de procedură”) al Cărții II (,,Procedura contencioasă”), și nu se află în Titlul III (,,Procedura înaintea primei instanțe”), astfel încât acest capitol reprezintă sediul în materie de nulitate a unor acte care nu sunt de drept substanțial (așa cum este cazul actelor în discuție);

Dacă nu s-ar accepta că și în cazul anulării ce se poate dispune în cadrul unei contestații la executare se aplică acest regim juridic al nulității actelor de procedură, atunci ar înseamna că nu există regulile după care se poate aplica o asemenea sancțiune; o asemenea concluzie nu poate fi admisă;

Art. 399-404 ce fac parte din Secțiunea ,,Contestația la executare” nu conțin regulile de urmat atunci când se cere anularea executării silite sau a unui act de procedură (soluții permise, în cadrul unei asemenea contestații), astfel încât invocarea art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, nu face decât să permită recunoașterea posibilității de a formula o contestație la executare.

Ca urmare, instanța apreciază că, pentru a se putea dispune anularea unui act de executare sau a executării silite însăși, este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 105 alin 2 fraza I Cod de procedură civilă.

Deci, trebuie: 1. să fie încălcată o dispoziție legală; 2.să se fi produs părții o vătămare, ca urmare a respectivei încălcări; 3. vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului (dacă înlăturarea vătămării se poate face prin îndreptarea actului, atunci nu intervine anularea, ci îndreptarea actului-art.106 alin 2 Cod de procedură civilă).

Din interpretarea art. 105 alin 2 alin 2 fraza II Cod de procedură civilă, rezultă că, dacă nulitatea este prevăzută expres de lege (indiferent dacă este vorba despre o nulitate absolută sau despre una relativă, textul nefăcând vreo distincție), atunci vătămarea se prezumă.

Această prezumție legală este una relativă care, deci, poate fi răsturnată prin proba contrară, inclusiv printr-o altă prezumție; concluzia rezultă cu evidență din textul de lege (,,se presupune până la proba contrară”).

De asemenea, conform art.106 alin 1 Cod de procedură civilă, anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare; instanța apreciază că un contestator trebuie să arate expres dacă socotește că sunt incidente (și) dispozițiile art. 106 alin 1 pentru că, numai astfel, partea adversă se poate apăra și invoca (dacă este cazul) că nu există o legătură de tipul celei reglementate de art. 106 alin 1 Cod de procedură civilă.

Instanța mai apreciază că, ținând cont de specificul faptului că o asemenea solicitare se adresează cu privire la o executare silită, înseamnă că, atunci când se pune problema anulării executării silite însăși sau problema anulării unor acte ce vizează executarea contestată, trebuie să fie identificate acele norme din Cartea V (,,Despre executare silită”) a Codului de procedură civilă sau, după caz, norme din acte normative speciale ce conțin reguli privind executarea silită, norme în legătură cu care se invocă a fi avut loc încălcarea.

Numai după ce se identifică respectiva încălcare a legii, se poate continua analiza privind îndeplinirea celorlalte condiții ale anulării (constatării nulității).

Dacă nu este îndeplinită condiția premisă, nu mai este utilă cercetarea celorlate condiții ale anulării.

D. pe baza identificării dispoziției legale încălcate, se poate stabili dacă este vorba despre o nulitate expresă sau despre una virtuală; după cum s-a arătat, dacă este o nulitate expresă, înseamnă că vătămarea se prezumă, prezumția putând fi răsturantă.

În speță:

Contestatorul a invocat art. 105 Cod de procedură civilă și art. 399 și următoarele Cod de procedură civilă și, după cum s-a arătat mai sus, și-a structurat motivarea pe două grupe.

După ce instanța a cerut lămuririle, intimatul nu a solicitat suspendarea judecății (pe motiv că nu ar fi lămurit cadrul procesual) și nici nu a solicitat (prin intermediul instanței, așa cum avea posibilitatea) noi lămuriri.

Ca urmare, instanța apreciază că în speță au fost respectate principiile rolului activ și cel al dreptului la un proces echitabil.

Așa cum rezultă din actele dosarului de executare (trimis, de către executor, fără respectarea ordinii cronologice), titlul pus în executare este reprezentat de sentința civilă numărul 2404/16.05.2008, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul 4233/2006 (filele 51-54 în dosarul de executare atașat în copie).

Conform acestei sentințe, a fost admisă acțiunea în grănițuire și s-a stabilit linia de hotar dintre terenul contestatorului și cel al intimatei de astăzi.

De asemenea, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de intimata de astăzi și totodată, aceasta din urmă a fost obligată la cheltuieli de judecată către contestatorul de astăzi.

În dosarul de executare silită 1226/2008 al S. M. D. și M. A. D., intimata de astăzi, a solicitat punerea în executare a acestei sentințe (fiind deci vorba despre o executare directă-aducerea la îndeplinire a obligației de grănițuire în forma dispusă de instanță).

Încă de la început, în dosarul de executare s-au stabilit cheltuieli ocazionate de executarea silită, astfel cum au fost detaliate în procesul verbal din 16.10.2008 și în anexa acestuia (filele 63,64).

Nu rezultă dacă s-a ținut/nu s-a ținut seama de specificul acțiunii în grănițuire (conform art. 584, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate).

Cert este că nici în prezenta cauză nu se invocă un asemenea aspect, astfel încât, respectând principiile disponibilității și contradictorialității, după exercitarea rolului activ, instanța se va limita la motivarea cererii așa cum a fost ea prezentată de către contestator.

Tot din actele dosarului de executare, dar și din sentințele atașate la dosar de către grefierul de ședință (în aplicarea art. 96 indice 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin HCSM 385/2004 modif., sentințe aflate la filele 48-67), rezultă că părțile s-au judecat în numeroase contestații la executare.

Niciuna dintre acestea nu se referă la cele două acte contestate astăzi.

Mai rezultă din aceste sentințe că obiectul concret al contestațiilor la executare s-a referit fie executarea obligației indicată în titlul executoriu (cea de grănițuire), fie la stabilirea cheltuielilor de executare.

În prezenta contestație nu mai este vizată executarea silită directă (cea referitoare la obligația din titlul executoriu sentință), ci executarea silită indirectă (adică aceea realizată în vederea recuperării cheltuielilor de executare așa cum au fost acestea fixate prin ultimul proces verbal de stabilire a acestui tip de cheltuieli), mai precis, contestația de față se referă la cuantumul onorariului de avocat ce face parte din întreaga sumă indicată în somație și respectiv, indicată în procesul verbal.

Somația contestată astăzi se află la fila 136 în dosarul de executare și a fost emisă la 18.12.2012.

Prin aceasta, contestatorul de astăzi este somat să-i plătească intimatei (creditoare în dosarul de executare) suma de 4.028, 30 lei despre care se arată (în somație) că reprezintă ,,cheltuieli de continuare a executării, calculate până în prezenta.”

În somație nu se detaliază ce reprezintă mai concret această sumă, dar, în procesul verbal de asemenea atașat, se arată că, în baza art. 371 indice 7 Cod de procedură civilă și în a Hotărârii numărul 2/2007 a Consiliului UNJR, se stabilesc cheltuieli de continuare a executării, în sarcina debitorului, în sumă de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocat ,,achitat de creditoare cu chitanța” din 18.12.2012.

Din actele dosarului de executare nu rezultă (și nici biroul, citat în calitate de intimat, nu dă vreo explicație) din ce se compune diferența până la suma de 4.028, 30 (indicată în somație).

La fila 133 se află un înscris intitulat ,,anexă la proces verbal”, din care rezultă că s-au stabilit cheltuieli de tipul ,,trimiteri poștale”, ,,emitere somație”, în valoare totală de 69,80 lei.

Din înscris nu rezultă la ce este anexă.

După cum s-a mai arătat, actele au fost trimise dezordonat de către executor.

La fila 134 se află un alt proces verbal, încheiat anterior celui atacat astăzi (și anume la 4.12.2012), în care se arată că, întrucât s-a luat act de diminuarea cheltuielii de executare constând în onorariu de avocat și de faptul că s-au menținut celelalte cheltuieli (dispoziție luată prin sentința 3094/30.05.2012), se va emite o nouă somație în care se vor preciza ,,sumele corecte” (nu se detaliază înțelesul sintagmei).

În lipsa unor indicații contrare, instanța va socoti că această anexă este aferentă procesului verbal contestat, astfel încât și soluția cu privire la acesta (ca și cu privire la somație) va fi de anulare în parte.

Luând act de cele de mai sus, instanța se va limita la motivarea în fapt a contestației și va reține că nu s-a contestat diferența în discuție (de la 2500 lei până la 4.028, 30 lei) și că s-a contestat doar introducerea onorariului de avocat, în cuantumul cheltuielilor de executare solicitate prin somație.

Instanța va analiza întâi primul motiv al contestației și anume că executorul nu ar mai fi fost competent să întocmească un asemenea act, atâta vreme cât executarea creanței din sentință (,,obligația de grănițuire”) s-a realizat.

Instanța constată că, potrivit art. 371 indice 5 litera a Cod de procedură civilă, pentru a considera executarea silită încetată, pe lângă realizarea integrală a obligației din titlu (în speță, din sentință) trebuie să fie achitate și cheltuielile de executare precum și alte sume datorate legii.

Ca urmare, dacă nu s-au achitat cheltuielile de executare, nu se poate trage concluzia că executarea silită a încetat, pentru ca, astfel, să se pună problema că executorul ar fi întocmit acte de executare și după ce s-ar fi desesizat de executare (desesizare care ar avea loc dacă ar fi îndeplinite cerințele art. 371 indice 5 litera a Cod de procedură civilă).

După cum s-a arătat mai sus, nu s-a contestat și restul sumei totale indicată (dar nedetaliată) din somație, astfel încât rezultă cu evidență că, cel puțin pentru recuperarea acestui rest (nedesființat) poate continua executarea.

Ca urmare, nu se verifică situația de fapt invocată de contestator în susținerea acestui prim motiv al contestației.

De altfel, contestatorul invocă art. 105 alin 2 Cod de procedură civilă și vorbește despre necompetența executorului, afirmându-se că acesta ar fi un ,,funcționar necompetent”.

Ori, în speță, dacă s-ar fi verificat situația de fapt invocată de către contestator în privința acestui motiv, atunci nu s-ar fi putut vorbi despre o necompetență a executorului, ci despre o efectuare a unui act ,,cu neobservarea formelor legale” (art. 105 alin 2 fraza I teza 1 Cod de procedură civilă) constând în efectuarea de acte după încetarea executării .

După cum s-a arătat mai sus, nu se pune problema încetării executării.

Referitor la cel de-al doilea motiv al contestației (arătat în cereea de la fila 40) , (constând în aceea că au fost stabilite cheltuielile contestate deși o instanță de judecată tocmai le redusese iar executorul încheiase cu puțin timp în urmă un proces verbal prin care stabilea că trebuie corectate sumele din somația ce urmează a se emite), instanța apreciază că acest motiv al contestației este întemeiat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Prin sentința 3094/30.05.2012 (filele 83-85, sentință ce poartă mențiunea ,,irevocabilă” ), a fost redusă suma reprezentând onorariu avocat, de la 6200 lei la suma de 1000 lei, sumă menționată în somația din 19.01.2012.

Prin aceeași sentință a fost respinsă contestația la titlu.

Așadar, la momentul la care executorul a majorat cheltuielile de executare prin includerea sumei de 2500 lei reprezentând onorariu avocat, acesta (dar și intimata), cunoștea că la data de 30.05.2012 același gen de onorariu fusese diminuat, în mod semnificativ, de la 6200 lei la 1000 lei.

Cu toate acestea, la interval de circa 7 luni de la acest moment, s-au stabilit cheltuieli ce includ un nou onorariu.

La fila 137 se află chitanța avută în vedere de executor la emiterea procesului verbal contestat (chitanță cu numărul_ din 18.12.2012 din care rezultă că intimata a plătit un onorariu de 2500 lei către apărătorul său).

Această sumă este preluată în acest proces verbal încheiat la aceași dată: 18.12.2012.

După cum s-a arătat mai sus, din procsesul verbal de la fila 134 din dosarul de executare, încheiat anterior celui atacat astăzi (și anume la 4.12.2012), urmare a celor dispuse prin sentința 3094/30.05.2012, executorul a stabilit a se emite o nouă somație în care să se precizeze ,,sumele corecte”.

Cu toate acestea, la 18.12.2012, executorul nu numai că nu indică sumele corecte, dar, fără vreo explicație detaliată în vreun înscris (pe care instanța să aibă posibilitatea să-l analizeze), emite o somație cu o sumă globală în care include noi cheltuieli (onorariul de avocat în discuție).

Instanța apreciază că nici din alte acte din cele trimise de către executor nu rezultă explicația majorării (implicite) a cheltuielilor de executare; de altfel, nu există nici un act în care executorul să facă un bilanț al sumelor recuperate de la debitor (cu titlu de cheltuieli de executare), bilanț necesar în condițiile în care, pe parcursul executării silite, s-au emis mai multe procese verbale privind acest tip de cheltuieli.

Tocmai de aceea era necesar ca, în considerarea dispozițiilor Legii 188/2000, executorul să dea explicații concrete (și nu generice, prin invocarea dispozițiilor care reprezintă temei general de drept în privința stabilirii cheltuielilor de executare) cu privire la motivele pentru care a fost nevoie ca, după anularea parțială a actelor de executare analizate în dosarul_, să se includă un nou onorariu de avocat.

Instanța reține că, din interpretarea art. 371 indice 7 alin 2, art. 373 indice 1 alin 3 din codul de procedură civilă și art. 39 alin 4 și art. 53 din Legea 188/2000, art. 274 alin 3 Cod de procedură civilă, rezultă că executorul trebuie să aibă rol activ și că trebuie să încheie procese verbal cu privire la activitățile desfășurate; mai rezultă că debitorul nu poate fi obligat să suporte decât cheltuielile efetuate pentru actele de executare efectiv îndeplinite precum și că onorariul avocatului trebuie să fie proporțional cu activitatea depusã de acesta.

Ca urmare, din aceste dispoziții rezultă principiul potrivit căruia debitorul suportă numai acele cheltuileli de executare determinate de conduita sa culpabilă, nu și de cele pentru care nu are vreo culpă precum și că este nevoie ca executorul să-și detalieze considerentele.

Mai apreciază instanța că, deși legea nu prevede expresis verbis, că trebuie descrise (și nu doar enunțate) activitățile consemnate în aceste procese verbale, o asemenea descriere este necesară pentru că numai astfel se poate realiza un control efectiv de către instanța sesizată cu o contestație la executare, control prevăzut în mod expres de Legea 188/2000 dar și de Cod de procedură civilă; de asemenea, o asemenea descriere, reprezintă și o garanție pentru părți, în exercitarea dreptului lor la un proces echitabil.

În speță, întocmirea unui asemenea proces verbal era necesară cu atât mai mult cu cât, pe parcursul executării silite, o parte din actele de executare au fost anulate.

Instanța apreciind că, în raport de actele din dosarul de executare, dar mai ales, în raport de considerentele avute în vedere de instanța din dosarul_, nu se justifică includerea acestui onorariu de 2500 lei, nerezultând în ce ar fi constat activitatea avocatului în intervalul de timp de la momentul înlăturării în parte a cheltuielilor de executare și până la cel al emiterii procesului verbal contestat astăzi.

Mai mult decât atât, în condițiile în care executarea continuă doar pentru recuperarea cheltuielilor de executare iar contestatorul a obținut diminuarea lor, în dosarul_ (ocazie cu care a cerut înlăturarea tuturor cheltuielilor de executare de 6668, 5o lei, în care era inclus și onorariul de 6.200 lei diminuat), înseamnă că includerea altor sume trebuie să fie temeinic justificată (condiție care nu a fost îndeplinită de executor).

În sfârșit, instanța apreciază că, în toate aceste condiții, o ignorare a dispoziției instanței care a soluționat precedenta contestație la executare, reprezintă o încălcare a normelor în materie de executare silită, întrucât executorul este obligat să continue executarea astfel încât să respecte dispozițiile instanței (aspect care rezultă implicit din coroborarea normelor în materie de executare și de contestație la executare,așa cum sunt acestea detaliate în Cod de procedură civilă și în Legea 188/2000).

Așa cum arată și contestatorul, prin suplimentarea cheltuielilor de executare, constând în onorariul de avocat, suplimentare făcută cu încălcarea celor stabilite de instanța anterioară, contestatorului i-a fost adusă o vătămare (constând în obligarea la plata unei sume stabilită greșit) care nu poate fi înlăturată altfel.

Ca urmare, va anula în parte actele constestate iar această anulare în parte constă în înlăturarea sumei de 2500 lei reprezentând onorariu avocat.

Instanța reține că, deși legea nu conține o normă expresă, din economia dispozițiilor referitoare la contestația la executare (art. 399- art. 404 Cod de procedură civilă și respectiv Legea 188/2000), rezultă că această cale este și una de îndreptare a greșelilor care se fac în cadrul unei executări silite.

Aceasta înseamnă că, pentru a răspunde scopului firesc al unei asemenea contestații, în funcție de împrejurările cauzei și de motivele invocate, instanța care soluționează o contestație la executare, poate (și chiar este preferabil) să indice care sunt acele greșeli care trebuie evitate de către executor, astfel încât să nu se mai ajungă la noi contestații la executare.

O asemenea soluție se impune și prin prisma faptului că, potrivit practicii Curții EDO, executarea silită este o etapă a procesului civil, ceea ce înseamnă că trebuie respectate toate garanțiile procesuale.

Ca un corolar al acestui drept al instanței, există și obligația executorului de a ține seama de cele stabilite de către instanță (acest considerent a fost avut în vedere atunci când s-au făcut aprecierile de mai sus, în privința nerespectării implicite a sentinței din dosarul_ ).

De altfel, apreciază instanța, întrucât anularea se poate dispune doar dacă vătămarea nu a fost înlăturată altfel (ceea ce înseamnă și că vătămarea nu a putut fi înlăturată prin îndreptarea actului-art.105 alin 2 raportat la art. 106 alin 2 Cod de procedură civilă), înseamnă că, chiar dacă nu este cerută expres ca soluție, instanța poate dispune o îndreptare a actului de procedură (aici este vorba despre partea referitoare la cheltuielile de executare menținute prin sentința anterioară).

De asemenea, instanța mai are în vedere și dispozițiile art. 106 alin 1 Cod de procedură civilă, din interpretarea căruia se desprinde atât concluzia expusă mai sus, cu ocazia invocării acestui alineat 1 (este necesar a se cere și a se explica de ce ar exista o legătură de tipul celei arătate de acest text de lege), dar și concluzia că executorul trebuie să cunoască de unde poate continua executarea (concluzie care rezultă din coroborarea acestui text de lege cu art. 404 Cod de procedură civilă).

Ca urmare, într-un asemenea caz dar, mai ales, ținând seama de scopul unei contestații la executare, dacă se cere anularea unui act, înseamnă că instanța poate și doar să-l îndrepte, acest lucru neînsemnând că s-a pronunțat asupra unui lucru necerut (dacă se poate mai mult, înseamnă că se poate și mai puțin, așa cum, de exemplu, poate fi admisă în parte o cerere în pretenții).

Instanța apreciază că, în speță, prin prisma considerațiilor teoretice de mai sus dar și prin prisma motivării expusă pe larg de către contestator (astfel încât a fost respectat principiul contradictorialității, intimata cunoscând întreaga motivare și având ocazia să-și expună punctul de vedere), poate dispune în privința limitelor în care poate continua executarea silită.

Deși nu s-a invocat existența unui act care să fie într-o legătură cu un altul (legătură care să fie de tipul celei prevăzută de art. 106 alin 1 Cod de procedură civilă), totuși, întrucât prin sentința anterioară nu au fost înlăturate celelalte cheltuieli de executare și întrucât se pune problema continuării executării iar executorul deja a ignorat sentința anterioară, înseamnă că este nevoie să se arate în mod explicit care sunt toate consecințele admiterii prezentei contestații.

Ca urmare, cu respectarea dispozițiilor legale, poate avea continuarea executării silite indirecte (pentru că executarea directă a obligației din sentința titlu executoriu a fost îndeplinită) în vederea recuperării celorlalte sume de bani indicate în procesul verbal de cheltuieli de executare și în somație.

Dacă va continua executarea silită, printre altele, executorul judecătoresc:

Luarea de către instanță a acestei ultime măsuri este necesară pentru ca executorul să nu mai procedeze în același mod ca în cazul emiterii actelor contestate în prezenta.

Suma de 1528, 30 lei reprezintă diferența dintre suma indicată în somație și suma înlăturată astăzi.

Limitarea dispusă ține cont și de considerațiile teoetice expuse mai sus în privința suportării de către debitor numai a acelor sume în legătură cu care i se poate reține o culpă.

De asemenea, limitarea mai ține cont și de faptul că debitorul contestator nu a fost informat, printr-un înscris elaborat de executor (proces verbal) care să-i fie trimis, cu privire la ce mai are de achitat.

Tocmai de aceea, contestatorul nu poate fi în culpă pentru că nu a plătit cheltuielile de vreme ce, nu numai că nu a fost informat în legătură cu sumele datorate (astfel încât, fie să le plătească, fie să le conteste), dar executorul nu este consecvent nici cel puțin unei măsuri dispusă tot de el (este vorba despre procesul verbal din 4.12.2012, invocat de contestator în motivarea contestației și analizat mai sus de către instanță).

Ori, dacă s-ar permite executorului să majoreze cheltuielile fără nicio justificare pentru ca, mai apoi, să poată avea motive pentru continuarea executării și apoi, în continuare, să poată avea motive pentru o nouă majorare (justificată de nerecuperarea primelor cheltuieli de care debitorul nu s-a făcut vinovat), înseamnă că ar fi încălcat spiritul dispozițiilor legale în materie de executare silită.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata creditoare F. M. a declarat recurs, apreciind că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece este vorba de anularea formelor de executare emise de B. M. D. și M. A. D. și care includeau un onorariu de apărător de 2500 lei onorariu achitat pentru exercitarea tuturor demersurilor necesare ca executarea silită în dosarul de executare nr. 122/2008să fie finalizat. Dar atâta vreme cât debitorul F. D. nu a înțeles să achite de bună voie sumele pe care le mai are de plătit către creditoarea F. M., era firesc ca aceasta să apeleze la toate mijloacele prevăzute de lege, inclusiv la angajarea unui apărător prin intermediul căruia să poată să își recupereze sumele de bani ce le mai are de încasat de la debitorul său. Câtă vreme debitorul F. D. se află în culpă neexecutându-și de bună voie obligațiile stabilite în sarcina sa, nici o instanță de judecată nu poate împiedica pe creditor să facă toate cheltuielile necesare pentru a-și recupera creanța, cheltuieli care evident că trebuie să fie recuperate la rândul lor de la același debitor.

In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 304, punctele 7,8,.9 Cod procedură civilă.

La data de 31 iulie 2013, intimatul F. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal, și în consecință menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În ședința publică din data de 17.09.2013, tribunalul a pus în discuție, din oficiu, excepția netimbrării cererii.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, tribunalul reține că cererea nu a fost legal taxată și timbrată.

Potrivit art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Având în vedere că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 97 lei și timbrul judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 11 din dosar, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, care prevede sancționarea cu anularea cererii a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit, tribunalul urmează să anuleze cererea de recurs ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta creditoare F. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1951 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimat contestator fiind F. D., domiciliat în ., și intimatul Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. D. și M. A. D., cu sediul în Târgoviște, Calea București, ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2013.

P. JUDECĂTORI

S. D. B. Brînzică C. M. G.

GREFIER

S. E. S.

j.f T. E. M.

Dosar nr._ /2013

Judecătoria Târgoviște

Redactat SD

Tehnored S. S + SD

2 ex/19.09.2013

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Rezoluţiune contract. Decizia nr. 81/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA