Contestaţie la executare. Decizia nr. 605/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 605/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 11784/315/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
T. DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 605
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul contestator T. Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1704 pronunțată la data de 28.03.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. L.-M. și D. M.-E., cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., județul Dâmbovița, având ca obiect contestație la executare.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la data de 11 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2013 pentru a da posibilitate intimatelor să depună la dosarul cauzei note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
T.
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /21.12.2012 T. Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu intimatele creditoarele S. L. M. și D. M. E. desființarea formelor de executare silită întocmite în dosarul nr. 691/2012 de către Biroul Executorului Judecătoresc D. A., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației s-a arătat că măsura popririi a fost formulată în temeiul dreptului comun în materia executării silite, dar sunt incidente dispozițiile OG nr.22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 modificată și completată, act normativ care reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun, că aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile OG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar Ministerul Justiției nu are în bugetul aferent anului 2012 aprobat prin Legea nr. 293/2011 sumele aferente plății integrale a titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din sistemul justiției. Se mai susține că nu poate fi cerută executarea obligației stabilită prin titlurile executorii deoarece creanța nu este exigibilă, în condițiile în care exigibilitatea creanței diferă după cum aceasta este pură și simplă sau afectată de modalități, că în cazul obligațiilor pure și simple creanța devine exigibilă din momentul nașterii raportului juridic obligațional, iar în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. S-a subliniat că în speță creanțele a căror executare silită a fost începută sunt afectate de un termen suspensiv legal instituit prin OUG 71/2009, Legea nr.230 pentru aprobarea OUG 71/2009 a stabilit o procedură de executare privind plata eșalonată anual din 2011 până în 2016 în cote procentuale, până la împlinirea acestor termene orice cerere de executare silită se suspendă de drept, iar dreptul la executarea unei hotărâri irevocabile nu este absolut ci comportă limitări întrucât reclamă prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului și este menționată în practica Curții dar și în practica judiciară a Judecătoriei sectorului 5 București.
La dosarul cauzei au fost depuse: copii certificate din dosarul de executare 691/2012, relații comunitate de T. Dâmbovița, întâmpinare formulată de intimate, răspuns la întâmpinare formulat de contestator .
Prin sentința civilă nr.1704/28.03.2012s-a respins contestația la executare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la 16.11.2012 intimatele S. L. M. și D. M. E. au solicitat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1084/2007 pronunțată de T. B., sentința nr. 125/2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și sentința civilă nr. 607/2010 pronunțată de T. Dâmbovița, iar prin încheierea de ședința din camera de consiliu din 29.11.2012 pronunțată în dosarul_/315/2012, a fost încuviințată executarea silită a sentințelor civile 1084/2007 pronunțată de T. B. și nr. 125/2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind respins capătul de cerere având ca obiect încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 607/2010 pronunțată de T. Dâmbovița.
S-a mai reținut că executorul judecătoresc a emis somația nr. 691/4.12.2012 în baza titlurilor executorii menționate, iar T. Dâmbovița a comunicat că pentru intimata S. L. M. suma datorată este de 120.690 lei ( brut ), iar din această sumă s-a achitat 4348 lei ( brut), în timp ce pentru intimata D. M. E. suma datorată este de 83.546 lei ( brut ), suma achitată fiind 3092 lei ( brut ).
Instanța de fond a apreciat că sumele de bani ce formează obiectul executării silite nu cad sub incidența dispozițiilor art.1 alin 2 din OUG 71/2009 modificată prin Legea 230/2011 potrivit cu care „în cursul termenului prevăzut la aliniatul 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept” pe considerentul că norma menționată se referă la sume de bani care nu sunt exigibile la momentul demarării executării silite întrucât nu au expirat datele de plată stabilite prin același act normativ la art. 1 aliniatul 1. În aceste condiții dacă termenul de plată stabilit de legiuitor a expirat, iar suma de bani nu a fost plătită numai există nici un impediment legal la executare .
S-a subliniat că în materia executării silite regula este posibilitatea valorificării unei hotărâri judecătorești în termenul de prescripție.
În continuare, s-a evidențiat că prin dispozițiile OUG nr.71/2009 s-au stabilit termene de plată a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești reglementându-se suspendarea posibilității de executare silită până la expirarea termenelor prevăzute, dar executarea sumelor de bani astfel cum a fost eșalonată nu a fost suspendată.
În opinia instanței de fond, ar fi fost încălcate dispozițiile actului normativ menționat în situația în care s-ar fi solicitat executarea silită aferentă tranșelor din anii 2013, 2014 ,2015 și 2016.
De asemenea, s-a arătat că prin întâmpinarea formulată, intimatele susțin că T. Dâmbovița a făcut plăți incomplete.
În privința executării silite, s-a menționat că reprezintă ultima fază a procesului civil și una din formele de manifestare ale acțiunii civile, scopul ei fiind acela de a face posibilă realizarea efectivă a dreptului subiectiv și în cazurile de împotrivire a debitorului îndeplinirea obligației cuprinse într-un titlu executoriu.
Judecătoria a făcut trimitere la Jurisprudența Curții care a evidențiat un tip de cazuri în care se poate identifica un bun în sensul art. 1 al Protocolului Adițional cu referire la bunurile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În acest sens Curtea a stabilit că există bun atunci când prin hotărârea internă s-a născut o creanță suficient de bine determinată pentru a fi susceptibilă de executare silită ( situație regăsită în cauză). Curtea a arătat că imposibilitatea de a obține executarea unei sentințe definitive prin care exista obligația la plata unor sume de bani, din partea statului constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor. Prin urmare, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care sunt recunoscute bunuri în sensul Convenției este considerată „ bun” în sensul Convenției, având în vedere că hotărârile sunt definitive și obligatorii și constituie titluri executorii (cauza Sciortino împotriva Italiei, cauza Burdov împotriva Rusiei cele 370 de cereri împotriva Spaniei, cazul V. împotriva României, cauza Brumărescu împotriva României).
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, criticând-o cu motivarea că prin art.III din O.G. nr.71/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în domeniul justiției, s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la . prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza eșalonat în termen de 18 luni de la . prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Înaltei Curți de Casație și justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a subliniat că ulterior s-a adoptat O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.230/2011 care a prevăzut prin art.3 că plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr.75/2008 se execută cu respectarea dispozițiilor art. 1 și 2.
În continuare, s-a evidențiat că prin art.1 din O.U.G. nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31.12.2011 a fost eșalonată pe cote procentuale din valoarea titlului executoriu, iar alineatul 2 a stabilit că în cursul termenului prevăzut la alineatul 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Or instanța de fond a stabilit contrar acestor prevederi că ele nu sunt aplicabile întrucât executarea privește plățile efectuate care nu au respectat cotele stabilite prin art.1.
Concluzia judecătoriei este considerată incorectă pentru că executarea silită nu se referă la diferențe ce nu ar fost încasate de către intimate, ci chiar la drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești( a se vedea somația de plată) fără vreo mențiune..
Recurentul susține că instanța de fond se referă și la plăți incomplete dar fără a ține cont de împrejurarea că plățile au fost efectuate conform hotărârilor judecătorești și dispozițiilor O.U.G. nr.71/2009, după cum rezultă din adresa 2231/2013 sau fără să administreze vreo probă pentru a se dovedi situația invocată de creditoare.
În al doilea rând, referindu-se la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, recurentul indică la rândul său o practică în sens contrar a Curții Constituționale a României, subliniind că prin decizia nr.1533/28.11.2011 s-a constatat că miza litigiului „este una foarte mare pentru stat, reprezentantul general al intereselor societății, întrucât se pune în discuție chiar stabilitatea sa economică, în timp ce pentru creditorii statului, respectiv personalul bugetar plătit din fonduri publice, miza constă în recuperarea unor sume suplimente la salariul/indemnizația/solda de bază, care, deci, nu afectează dreptul constituțional la salariu”.
Totodată, s-a arătat că deși în principiu statul nu poate invoca absența fondurilor pentru a se exonera de obligația de plată a unor sume de bani, stabilite prin titluri executorii, acesta dispune totuși de „un interval rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate”(Burdov contra Rusiei). În această speță, la evaluarea caracterului nerezonabil al duratei întârzierii în executare trebuie evaluate circumstanțele concrete ale cauzei, cum ar fi complexitatea executării silite, cuantumul sumelor acordate ori natura hotărârii judecătorești.
În finalul criticilor, s-a făcut trimitere la cauza Immobiliare Safi contra Italiei, unde s-a reținut cu valoare de principiu că ”suspendarea executării unei hotărâri judecătorești pe durata de timp strict necesară pentru a găsi o soluție satisfăcătoare pentru probleme de interes public poate fi justificată, în circumstanțe excepționale”- cauza fiind similară celei pendinte.
În drept, se invocă art.304 punctul. 7 și 9 Cod procedură civilă.
La 11.06.2013, intimatele contestatoare au înaintat la dosar declarația prin care au arătat în mod expres că renunță la cererea de executare silită ce face obiectul dosarului nr.691/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. A., împrejurare în raport cu care tribunalul concluzionează că executarea silită declanșată nu mai poate continua în lipsa stăruinței creditorilor, considerent pentru care se va admite recursul și se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii contestației la executare și al anulării formelor întocmite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul contestator T. Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1704 pronunțată la data de 28.03.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. L.-M. și D. M.-E., cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., județul Dâmbovița.
Modifică, în tot, hotărârea atacată, în sensul admiterii contestației la executare și anulării formelor de executare întocmite în dosarul nr. 691/2012 al B.E.J. „D. A.”, luând act de renunțarea creditoarelor la cererea de executare silită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
J.f. L. E. I.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Tehnored. A.S./11.07.2013
3 exemplare
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
