Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 11430/315/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 277
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte – R. M.
Judecător – I. S.
Judecător – N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea . S.R.L., cu sediul în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 09.01.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare B. V., domiciliată în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița, având ca obiect – încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta-creditoare . S.R.L. prin avocat R. R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/1.11.2012 (fila 4), lipsă fiind intimata-debitoare B. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este timbrată cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru conform ordinului de plată nr.1/30.01.2013 (fila 14) și timbru judiciar de 0,15 lei, cererea de recurs este motivată, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Apărătorul recurentei precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, acte de depus la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Pentru recurenta-creditoare . S.R.L., avocat R. R. având cuvântul, a susținut motivele scrise de recurs, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de executare silită în temeiul titlului executoriu, respectiv contractul de credit încheiat cu debitoarea, creanță cesionată de către BRD Finance, notificarea cesiunii de creanță fiind făcută către debitor pentru opozabilitate, la dosar aflându-se la filele 10-11 notificarea de creanță care confirmă transferul debitului și notifică debitorul, transfer de creanță care se supune regimului juridic impus de Noul Cod Civil. A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, pe fond admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ la data de 12.12.2012, creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. prin intermediul BExJ „D. A.” dosar de executare nr. 758/2012, a solicitat instanței de judecată încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/14.10.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și debitorul Bîngă V. – D..
Prin încheierea din camera de consiliu din 9 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Târgoviște a respins cererea formulată de petenta . SRLa Ploieștiprin intermediul BExJ „D. A.” dosar de executare nr. 758/2012, cerere vizând încuviințarea executării silite a contractului de credit nr._/14.10.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și debitorul Bîngă V. – D..
A reținut instanța de fond că Potrivit dispozițiilor art. 3731 alin. 1 C.pr.civ., executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite de către instanța de executare, înaintând acesteia în copie, cererea creditorului și titlul executoriu, iar potrivit disp. art. 3731 alin. 4, pct. 5 din C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executãrii silite numai dacã există alte impedimente prevăzute de lege.
Ori analizând cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr._/14.10.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și debitorul Bîngă V. - D. cu domiciliul în ., ., jud. Dâmbovița, CNP-_, cerere formulată în cauză de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. și depusă la instanță de către executorul judecătoresc D. A., în raport de dispozițiile legale menționate mai sus și de înscrisurile atașate acesteia o va respinge.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut faptul că, prin înscrisurile depuse la dosar, creditoarea nu a făcut dovada că debitul pretins a fi datorat de debitorul Bîngă V. - D. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/14.10.2008, a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță și nici dovada înscrierii cesiuni în Arhiva Electronică.
Împotriva încheierii a declarat recurs S.C. E. K. România S.R.L, arătând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât cesiunea de creanță este realizată după . Noului cod civil și că potrivit disp.arr.1573 alin.1 și 1574 alin.1 Noul Cod civil se conturează un cadru juridic ce presupune ca dovada transferului unei creanțe (constată într-un titlu executoriu) se face dovedind posesia titlului, Mai mult, atât la dosarul de executare silită cât și în cel de încuviințare se găsește notificarea cesiunii de creanță trimisă debitorului, precum și dovada de comunicare a acesteia și în care se identifică numărul contractului cesionat și confirmă în mod expres transferul creanței de la BRD Finance la E. K., arătându-se de asemenea și valoarea creanței la data cesiunii, în condițiile în care prin înscrisul comun, impus de disp.art.1578 Noul Cod civil atât cedenta cesionară certifica transferul creanței, consideră exagerată pretenția judecătoriei de a se aduce dovezi suplimentare cu privire la cesiune.
S-a mai arătat că în privința lipsei de la dosar a extrasului din înscrierea de AEGRM cu privire la cesiunea de creanță, deși sunt în posesia acestui înscris, au înțeles să nu-l depună la dosar, întrucât potrivit art.1579 Noul Cod civil, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei, în prezenta cauză, comunicarea notificării de cesiune s-a realizat potrivit disp.art.1578 Noul Cod Civil, iar dovada se află la dosar, în aceste condiții înscrierea avizului privind cesiunea la AEGRM face ca cesiunea să fie opozabilă terților, cu excepția terțului debitor, față de care cesiunea este opozabilă prin notificare, potrivit art.1578 Noul Cod Civil.
Pentru acest motiv, prezentarea dovezii înscrierii avizului de cesiune la AEGRM nu prezintă relevanță în cauză, fiind suficient a dovedi că debitorul a fost notificat potrivit art.1578 Noul Cod Civil și că în opinia lor, coroborând disp.art.1573, 1574 Noul Cod Civil cu faptul posesiei titlului în original și cu dovada suplimentară rezultând din notificarea de cesiune, concluzia ce rezultă cu necesitate este ca, cel puțin în mod aparent subscrisa își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al creanței conținute în contractul de credit transferat lor de către cedentă, condiții în care solicită să se constate că soluția primei instanțe este lipsită de temei legal și să se admită recursul și admiterea cererii de încuviințare a executării silite.
Examinând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor incidente în cauză, tribunalul constată recursul fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor privind cesiunea de creanță și a înregistrării ei în Arhiva Electronică, încălcând astfel disp.art.1573 și urm.Noul Cod Civil, precum și a disp.art.3731alin.1.5 Cod proc.civilă, cu privire la încuviințarea executării silite a unui titlu executor.
Potrivit art.120 din OUG nr.99/6.XII.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului „contractele de credit, inclusiv contractul de garanție reală și personală, încheiate cu o instituție de credit constituie titluri executorii”.
Prin urmare, contractul de credit nr._ din 14.X.2008 încheiat între BRD Finance IFN SA București și debitoarea B. V. D., constituie titlu executoriu de la data încheierii sale.
Pe de altă parte, prin contractul de cesiune de creanță nr.34 din 2.IV.2012 (f.13-19 dosar fond), unitatea creditoare BRD Finance IFN SA București a cedat creanța sa împotriva împrumutatei B. V. D. în favoarea . București, noul cesionar devenind creditorul debitoarei cedate.
Astfel, potrivit art.1573 Noul Cod Civil, creanța a fost cedată prin simpla convenție a cedentului și a cesionarului, fără notificarea debitorului, consimțământul acestuia din urmă nefiind necesar, transmiterea creanței neținând de persoana debitoarei.
În urma acestei cesiuni de creanță, debitoarea intimată a fost notificată în scris, în data de 12.IV.2012 să achite suma de 2.836,47 leu reprezentând credit acordat de BRD Finance IFN SA București și neachitat până în prezent, împreună cu dobânzile, comisioanele, prima de asigurare și alte cheltuieli.
Așa fiind, instanța de fond în mod greșit a respins cererea de încuviințare executare silită a sumei de 2.836,47 lei de către debitoarea B. V.-D., contractul de cesiune de creanță având aceleași efecte ca și contractul de credit acordat aceleiași debitoare.
În cauză nu este vorba de o universalitate de creanță, actuale și viitoare, pentru a fi opozabile erga-omnes prin înscrierea cesiunii în arhiva electronică.
Dimpotrivă, potrivit art.1579 teza II Noul Cod Civil, cesiunea devine opozabilă debitorului din momentul comunicării ei, aceasta fiind notificată debitoarei în data de 12.IV.2012, dată de la care debitoarea avea obligația restituirii împrumutului către unitatea cesionară ..
Urmează ca tribunalul, în baza art.312 Cod proc.civilă să admită cererea de recurs, să modifice încheierea din 9.I.2013 a instanței de fond, în sensul că va admite cererea și va încuviința executarea silită a contractului de credit nr._ din 14.X.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea . S.R.L., cu sediul în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 09.01.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare B. V., domiciliată în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița.
Modifică încheierea pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în data de 9.01.2013, în sensul că admite cererea, încuviințează executarea silită a contractului de credit nr._/14.10.2008, încheiat între creditorul BRD Finance IFN S.A. și debitorul B. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.03.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
R. M. | I. S. | N. C. |
GREFIER
N. D.
J.f. E. N.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. S.I. / Tehnored.CV
19.04.2013/3 exemplare
← Fond funciar. Decizia nr. 348/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 933/2013. Tribunalul... → |
---|