Fond funciar. Decizia nr. 348/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 739/232/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 348
Ședința publică din data de 09 aprilie 2013
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta pârâtă C. L. Răscăieți de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 2892 pronunțată la data de 24.10.2012 de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M., domiciliată în orașul Găești, ., ., ., și cu intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect plângere în baza Legii fondului funciar.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la data de 02 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 09 aprilie 2013 pentru ca intimata reclamantă să depună la dosarul cauzei note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta B. M. a chemat în judecată pe pârâtele C. locală de fond funciar Răscăieți și C. Județeană de fond funciar Dâmbovița, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța acestea să fie obligate la întocmirea documentației necesare emiterii titlului de proprietate, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere în sarcina primarului comunei Răscăieți și obligarea Comisiei Județene Dâmbovița la întocmirea titlului de proprietate, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere, până la emiterea titlului de proprietate.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința civilă nr.1790 din 30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ i-a fost admisă acțiunea și au fost obligate intimatele la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren arabil situat pe raza comunei P., județul Dâmbovița și la emiterea titlului de proprietate corespunzător. Prin amendamentul nr.2115 din data de 04.03.2011 emis de C. Județeană Dâmbovița a fost aprobat amplasamentul stabilit pe raza comunei Răscăieți iar prin procesul verbal de punere în posesie nr.1 din data de 09.08.2010 emis de către Primăria comunei Răscăieți reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața de 5 ha teren în tarlaua 84, .> Prin sentința civilă nr. 2892/24.10.2012 Judecătoria Găești a admis plângerea, a obligat intimata C. locală de fond funciar Răscăieți la înaintarea documentației către C. Județeană de fond funciar Dâmbovița pentru eliberarea titlului de proprietate, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei/zi întârziere și a obligat intimata C. Județeană de fond funciar Dâmbovița la întocmirea și eliberarea titlului de proprietate, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi întârziere.
Pentru a pronunța această sentință civilă instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.1790 din 30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de reclamanta B. M. împotriva refuzului reconstituirii dreptului de proprietate pe cale administrativă în temeiul Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005 și au fost obligate intimatele C. locală de fond funciar P. și C. județeană de fond funciar Dâmbovița la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren arabil situat pe raza comunei P., județul Dâmbovița și la emiterea titlului de proprietate corespunzător, că prin amendamentul nr.2115 din data de 04.03.2011 emis de C. Județeană Dâmbovița a fost aprobat amplasamentul stabilit pe raza comunei Răscăieți iar prin procesul verbal de punere în posesie nr.1 din data de 09.08.2010 emis de către Primăria comunei Răscăieți reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața de 5 ha teren în tarlaua 84, . localitate, că în baza documentației înaintate de către C. locală de fond funciar P., la data de 04.03.2011 C. Județeană de fond funciar Dâmbovița a emis hotărârea nr. 2115 prin care a aprobat stabilirea amplasamentului pentru punerea în posesie a reclamantei pe raza comunei Răscăieți, așa cum a fost delimitat în procesul verbal nr. 418 din 11.02.2011 încheiat între reprezentanții Comisiei locale Răscăieți, cei ai A.D.S. și cei ai O.C.P.I. Dâmbovița, că s-a realizat punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de teren reconstituită în baza unei hotărârii judecătorești irevocabile conform procesului verbal de punere în posesie nr. 1/09.08.2010, că documentația pentru emiterea titlului a fost înaintată la ADS, iar această instituție a returnat-o cu motivarea din care rezultă că s-a refuzat întocmirea protocolului de predare primire a terenului deoarece anexa de validare a fost incorect aleasă, fiind necesară validarea pe o anexă de restituire în natură iar nu pe cea de despăgubiri și că, chiar dacă, dispozițiile Legii nr. 268/2001 prevăd că predarea terenurilor se face pe bază de protocol încheiat între A.D.S. și comisia locală, la cererea comisiilor județene, conform art. art. 3 alin.(3) din Legea nr. 268/2001, acest aspect nu implică nici o obligație din partea beneficiarului reconstituirii dreptului de proprietate, instituțiile statului fiind obligate să identifice instrumentele legale și măsurile concrete ce se impun pentru ca dreptul de proprietate stabilit prin reconstituirea în baza legilor fondului funciar să poată fi exercitat efectiv și nu să fie unul iluzoriu.
S-a mai reținut că A.D.S. nu poate refuza transmiterea terenurilor și semnarea protocolului doar pentru că nu ar fi fost aleasă corect anexa de validare, având în vedere că, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, modificat prin Legea nr. 67/31.03.2010 tocmai proprietarii validați pe anexa 23 de despăgubiri sunt cei care beneficiază, în baza acestei legi, de atribuirea terenurilor rămase la dispoziția comisiei sau din domeniul privat al statului din aceeași localitate sau din alte localități, că în cazul în care întâmpină refuzul semnării protocolului de predare primire al ADS, revine comisiei județene de fond funciar obligația de a transmite documentația corectă obținută de la comisia locală, conform art. 34 din regulamentul de aplicare a legii fondului funciar, ori de a acționa pe calea contenciosului administrativ împotriva refuzului nejustificat, astfel încât beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate să poată exercita pe deplin prerogativele acestui drept de proprietate ca urmare a emiterii titlului de proprietate și că reclamanta dispune de un bun în sensul articolului 1 al Protocolului nr.1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești, deoarece dreptul său de proprietate a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar statul, prin instituțiile sale abilitate legal, în speță comisiile de aplicare a legii fondului funciar, respectiv ADS, este obligat să asigure în mod efectiv respectarea dreptului de proprietate al reclamantei care, de altfel, este garantat și de legislația internă, respectiv de art.44 din Constituția României.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta C. locală de fond funciar, arătând că a depus toate diligențele pentru emiterea titlului de proprietate, că este incorectă obligarea sa la plata daunelor cominatorii, nefiind vinovată și că numai C. Județeană Dâmbovița se află în culpă întrucât nu a depus toate diligențele obținerii de la ADS a protocolului de predare-primire.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite recursul pentru următoarele considerente:
Din petitul acțiunii rezultă că reclamanta intimată a solicitat obligarea Comisiei locale de fond funciar la întocmirea documentației necesară pentru emiterea titlului de proprietate și înaintarea acesteia către C. Județeană Dâmbovița în scopul eliberării titlului de proprietate.
În procedura de eliberare a titlurilor de proprietate în baza legii fondului funciar, comisiile de aplicare a legii au atribuții distincte, competența de eliberare a titlurilor de proprietate revenind Comisiei Județene Dâmbovița pe baza documentației corespunzătoare care este înaintată de către C. locală de fond funciar, constând în anexele de validare, fișele de punere în posesie, planurile parcelare, ceea ce înseamnă că amplasamentele înscrise în fișele de punere în posesie și planurile parcelare trebuie să se regăsească în titlurile de proprietate potrivit art. 34 din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar.
Conform adresei nr. 5464/13.06.2012 C. Județeană Dâmbovița a efectuat demersurile necesare către A.D.S. în vederea întocmirii protocoalelor de predare-primire a terenurilor în scopul atribuirii către persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate însă documentațiile au fost returnate, ceea ce a determinat-o pe intimată să comunice comisiilor locale măsurile ce se impun în vederea deblocării situației create, respectiv fie să formuleze propuneri de revocare a hotărârilor privind validarea anexei 23 și în funcție de situație, de validare în anexa corespunzătoare, fie să procedeze la anularea proceselor-verbale de delimitare a amplasamentelor.
Potrivit adresei nr. 1350/19.02.2013 emisă de C. Județeană Dâmbovița validarea dreptului de proprietate se face de către comisia locală care a admis cererea de reconstituire sau cea căreia îi revine această obligație prin sentința civilă.
Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1790/30.10.2007 obligația de reconstituire a dreptului de proprietate revine Comisiei locale P. și nicidecum Comisiei locale Răscăieți, astfel că într-o atare situație se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei locale de fond funciar Răscăieți, urmând ca pe temeiul admiterii excepției să fie respinsă acțiunea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimitate procesuală.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta pârâtă C. L. Răscăieți de aplicare a Legii fondului funciar.
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă C. L. Răscăieți de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 2892 pronunțată la data de 24.10.2012 de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M., domiciliată în orașul Găești, ., ., ., și cu intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Modifică, în parte, hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii formulată împotriva Comisiei Locale Răscăieți, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimitate procesuală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond C. C.
Judecătoria Găești
Dosar fond nr._
Red. G.S. / Tehnored. A.G-
3 exemplare - 16.04.2013
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 598/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 277/2013.... → |
---|