Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 159/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3574/284/2011
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 159
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât Miricã M.-M., domiciliat în localitatea Rãcari, satul Ghergani, nr. 376, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1528 pronunțatã la data de 22.11.2011 de cãtre Judecãtoria Rãcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantã D. I. A., domiciliatã în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, având ca obiect ordonanțã președințialã.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit pãrțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinitã, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, prin încheierea pronunțată la data de 17.01.2012 (fila 11) și repusă pe rol, din oficiu, la data de 21.01.2013, potrivit referatului întocmit și aflat la fila 12 a dosarului, pentru a se constata de către instanță dacă prezentul recurs s-a perimat de drept, cererea de recurs este motivatã și netimbratã, care:
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare timp de un an din vina părții recurente, de la data fixată în vederea judecării când, părțile legal citate, nu s-au prezentat, astfel încât s-a suspendat judecata prin încheierea pronunțată la data de 17 ianuarie 2012 și, având în vedere și dispozițiile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, rămâne în deliberare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 14.11.2011, sub nr._, reclamanta D. I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. M. M., obligarea acestuia să îi permită să aibă legături personale cu fiica sa, M. P. A., născută la data de 03.01.2008.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că minora s-a născut din relația sa de concubinaj cu pârâtul, care a durat 7 ani, că de la naștere copilul a fost îngrijit de mama acesteia, O. G., că pârâtul a avut un comportament violent față de aceasta, că minora a locuit încă de la naștere numai la domiciliul său din Târgu J., că pârâtul a fost majoritatea timpului arestat, necontribuind la creșterea și educarea minorei, că, în prezent, acesta nu îi permite să aibă legături personale cu copilul de care aceasta a fost despărțită din data de 31.10.2011, când pârâtul, cu ajutorul organelor de poliție și executorului judecătoresc, a luat copilul în baza sentinței civile nr. 1117/2011 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, iar domiciliul minorei a fost stabilit la pârât.
Reclamanta a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă și anume urgența (dat fiind că reclamantei nu i se permite de către pârât la a avea legături personale cu fiica sa), vremelnicia și neprejudecarea fondului.
După administrarea probatoriului încuviințat în cauză, Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr. 1528/22.11.2011, a admis, în parte, acțiunea și a încuviințat pentru reclamantă următorul program de vizitare a fiicei sale minore, M. P. A.: în fiecare al III-lea weekend din lună, de vineri ora 12.00 și până duminică ora 18.00, la domiciliul reclamantei; primele 5 zile din vacanța de iarnă la domiciliul reclamantei; primele 3 zile din vacanța de primăvară la domiciliul reclamantei și primele două săptămâni din vacanța de vară la domiciliul reclamantei, măsura urmând să fie aplicată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, din actele depuse în dosarul atașat, dar și din cele învederate de părți în cauza de față, că minora a locuit la mamă în Târgu J., dar și la tată în . calea ordonanței președințiale, acesteia i s-a stabilit domiciliul la pârât, potrivit sentinței civile nr. 1117/06.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ .
A mai reținut prima instanță că pârâtul, conform celor susținute de acesta în notele de ședință depuse la dosar, este de acord ca reclamanta să aibă legături personale cu minora, însă numai la domiciliul pârâtului, argumentând că reclamanta, atunci când a avut copilul, l-a dus în diferite locații care nu erau benefice acestuia, că la punerea în executare a sentinței civile nr. 1117/06.06.2011 a găsit copilul murdar, palid, plin de păduchi etc., că prin permisiunea acordată reclamantei de a lua copilul la domiciliul său s-ar ajunge la efecte negative asupra dezvoltării psihice și emoționale a copilului și că acesta are condiții materiale mai bune decât reclamanta.
De asemenea, instanța de fond a reținut că între părți s-au derulat sau sunt în curs de soluționare mai multe litigii care au în centrul lor situația copilului, aspect ce dovedește că părțile nu au ajuns la un consens în ceea ce privește încredințarea minorei spre creștere și educare sau stabilirea unui program de vizită, nici măcar temporar, până la soluționarea cauzei pe fond și că, în acest context, se impune stabilirea unui program de vizitare a minorei de către mama sa, dar nu la domiciliul pârâtului, ci la domiciliul reclamantei, pentru a exista garanția că relația dintre mamă și fiică se poate dezvolta normal, fiind în interesul copilului, care, în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și Codului familiei, presupune dreptul copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la un echilibru socioafectiv, la o viață de familie, drepturi afirmate și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva sentinței civile a instanței de fond a declarat recurs pârâtul M. M. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului și modificarea, în parte, a acestei sentințe, în sensul admiterii, în parte, a cererii reclamantei.
Recurentul pârât a încadrat motivele de recurs la art. 304 pct. 5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, susținând că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, trecând cu ușurință sau ignorând cu desăvârșire cererea sa prin care a solicitat termen de judecată în vederea angajării unui apărător, aspect nemotivat prin sentința recurată, că deși prin rezoluție se face mențiunea fără citarea părților, acesta a primit citație pentru termenul din data de 21.10.2011, considerând că, în atare situație, instanța de fond nu a încălcat numai normele de procedură, ci și principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității și principiul aflării adevărului și că hotărârea instanței s-a fundamentat pe simple afirmații ale reclamantei, apreciind că a fost încălcat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul părților la un proces echitabil și la apărare.
Totodată, recurentul pârât a criticat faptul că sentința instanței de fond este lipsită de temei legal, că prima instanță avea menirea să administreze un minim de probe pentru a constata o situație de fapt reală și că trebuia să consulte autoritatea tutelară, dar mai ales să țină cont de interesele copilului și că reclamanta a dat dovadă de rea-credință.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 581 din Codul de procedură civilă.
Deși legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 17 ianuarie 2012 (fila 11), față de lipsa părților și de faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 21.01.2013, potrivit referatului întocmit și aflat la fila 12 a dosarului, pentru a se constata de către instanță dacă a intervenit perimarea de drept a prezentului recurs.
În ședința publică din data de 19 februarie 2013, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția perimării recursului, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare timp de un an din vina părții recurente, de la data suspendării judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că excepția este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se reține că prin încheierea pronunțată la data de 17.01.2012 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În speță, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă.
Perimarea de drept a cererii are semnificația de a releva că împlinirea termenului de perimare duce la un drept definitiv dobândit, de care fiecare parte se poate prevala, decurgând de aici două consecințe: faptul că perimarea nu poate fi acoperită prin diligența manifestată de una din părți după expirarea termenului de perimare și faptul că instanța nu are posibilitatea de a aprecia perimarea însăși, ci doar să verifice condițiile ei.
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) teza I Cod procedură civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, iar alineatul 2 al aceluiași articol dispune că perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședință publică.
Perimarea este o excepție de procedură, dirimantă și absolută, pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părților, ci și în interesul unei bune administrări a justiției.
Fiind o sancțiune procesuală, perimarea impune ca lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții, așa cum rezultă din dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, astfel încât, tribunalul, analizând legalitatea constatării perimării și verificând culpa părții până la data perimării, reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru a interveni perimarea de drept a cererii de recurs și, în consecință, va constata perimată judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată judecata recursului civil declarat de recurentul pârât Miricã M.-M., domiciliat în localitatea Rãcari, satul Ghergani, nr. 376, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1528 pronunțatã la data de 22.11.2011 de cãtre Judecãtoria Rãcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantã D. I. A., domiciliatã în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond. F. E.
Judecătoria Răcari
Dosar fond nr._
Red. G.S. / Tehnored. I.M.
2 exemplare - 20.02.2013
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
