Pretenţii. Decizia nr. 110/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 1850/315/2012
Dosarul nr._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 110
Ședința publică din 08.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- I. M.
JUDECĂTOR- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.35, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 4238/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V., cu domiciliul în comuna Șotânga, ..237, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „pretenții”.
Recursul este timbrat cu chitanța nr._/03.01.2013 privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 78 lei și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 01.02.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 08.02.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a solicitat obligarea pârâtei să-i acorde despăgubiri în sumă de 1800 lei, arătând că acestea i s-ar cuveni conform H. G. nr. 1214/7.10.2009 art. punctul 1-2.
În urma sacrificării unui porc, conform tradiției, în jurul sărbătorilor de C. (mai corect în data de 17.12.2011), făcându-se analiza pentru depistarea trichinelozei, s-a constatat în baza procesului verbal nr. 138/19.12.2011 că proba supusă controlului a fost pozitivă-animalul fiind interzis consumului uman.
S-a întocmit actul sanitar veterinar de confiscare nr. 5308/19.12.2011 unde s-au înregistrat cantitatea, numărul crotalului și proprietarul de la care s-a confiscat (respectiv el, reclamantul).
După îndeplinirea acestor formalități a primit, în data de 1.02.2012, înștiințarea nr. 761/19.12.2011 prin care i se comunică faptul că nu îndeplinește condițiile dispuse de H. G. nr. 1214/7.10.2009,motivându-se că porcina confiscată de la el din curte este a altcuiva (a numitului Pirnea I. din Băilești-D.).
Totodată, prin aceeași adresă i s-a recomandat ca, pe viitor, să respecte legislația sanitar veterinară referitoare la circulația porcilor .
Consideră că răspunsul este netemeinic și nelegal, atâta timp cât, prin reprezentanții săi legali, DSVSA Dâmbovița arată în actul de confiscare că proprietarul animalului este el, reclamantul.
În drept: H. G. nr. 1214/2011.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Motivând întâmpinarea, pârâta a arătat, în esență, următoarele:
A confirmat cele arătate de reclamant, privind confiscarea și distrugerea cărnii, precum și faptul că reclamantul i-a solicitat acordarea de despăgubiri conform H. G. nr. 1214/2009.
Pentru a fi acordate despăgubiri conform acestui act normativ, ea ( pârâta) a verificat animalul în cauză în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA) conform Ordinului ANSVSA nr. 40/2010 privind identificarea și înregistrarea animalelor, având ca scop permiterea verificării trasabilității animalelor pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate în SNIIA având ca punct de referire crotalia animalului în cauză, s-a constatat că acesta apărea în baza de date ca aparținând numitului Pirnea I., din județul D..
Acest fapt dovedește că numitul B. V. a cumpărat probabil fără acte animalul de la numitul Pirnea I., nedeclarându-l spre a fi înregistrat pe numele său de către medicul zonal.
Conform art. 14(5) din Ordinul nr. 40/2010 „La achiziționarea sau încredințarea oricăror animale din speciile care fac obiectul prezentei norme sanitare veterinare, deținătorul de animale înregistrează în aceeași zi în registrul exploatației . în/din exploatație și este responsabil de înregistrarea mișcării în SNIIA în termen de cel mult 3 zile de la .>
Potrivit art. 14(12) „La achiziționarea animalelor, noul deținător este obligat să aibă asupra sa un document care să conțină codul exploatației de destinație-carte de exploatație, copie după documentul de identificare sau împuternicire din partea proprietarului exploatației de destinație”.
Conform art. 4(1) din H. G. nr. 1214/2009 privind stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor „Beneficiază de despăgubiri potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare,cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol și în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, dacă au suferit pagube la suspicionarea sau confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor de control specifice ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile”.
Așadar, numai pentru animalele deținute legal, cu respectarea dispozițiilor în vigoare privind identificarea și înregistrarea acestora pot fi acordate despăgubiri, reclamantul nerespectând normele legale în vigoare privind achiziționarea și înregistrarea ulterioară a animalului în cauză.
La solicitarea părților, s-au administrat probele cu interogatoriu (la solicitarea reclamantului) și cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.4238/19.09.2012 s-a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de bani ce se va stabili conform HG 1214/2009 referitoare la produsul confiscat potrivit actului sanitar veterinar de confiscare nr.5308/19.12.2011.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul B. V. a solicitat ca pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița să fie obligată să-i plătească o sumă de bani, motivând că (în opinia sa) ar avea dreptul la aceasta potrivit HG 1214/2009, întrucât pârâta a recunoscut, în actele întocmite, că el este proprietar al porcului confiscat potrivit Actului sanitar veterinar de confiscare numărul 5308/19.12.2011, întocmit de pârâtă.
Ca temei de drept a indicat HG nr.1214/2009, dar nu a detaliat aplicarea acestuia la speța de față.
Spre deosebire de reclamant, pârâta (care a cerut respingerea acțiunii) a detaliat (în întâmpinare și, apoi, în răspunsul la interogatoriu-f.29) motivele de drept pentru care reclamantul nu ar trebui să primească (în opinia ei) suma de bani solicitată .
În esență, s-a invocat de către pârâtă, faptul că reclamantul nu poate primi despăgubirea solicitată, întrucât acesta nu a respectat acele norme sanitar veterinare care obligă la declararea și înregistrarea obligatorie în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA), norme ce au ca scop permiterea verificării trasabilității animalelor pe teritoriul României.
Situația de fapt este recunoscută de ambele părți și anume:
De la reclamant s-a confiscat carnea provenită de la un porc tăiat de acesta, confiscare care s-a făcut pentru că, în urma analizei pentru depistarea trichinelozei, s-a constatat, în baza procesului verbal nr. 138/19.12.2011, că proba supusă controlului a fost pozitivă-animalul fiind interzis consumului uman,
Reclamantului i s-a refuzat, de către pârâtă, plata despăgubirilor.
Instanța de fond a apreciat că, deși HG 1214/2009 prevede că, pentru a beneficia de despăgubiri, trebuie să fie respectată categoria de norme veterinare invocată de pârâtă, totuși, reclamantului nu-i sunt aplicabile respectivele norme sanitar veterinare întrucât a cumpărat un sigur animal în scopul de a-l sacrifica.
Mai mult decât atât, cel de la care a cumpărat porcul (Pirnea I.) înregistrase în SNIIA acest porc ( așa cum rezultă din extrasul depus de pârâtă -f.23), dar nu și-a îndeplinit obligația de a indica data ieșirii, astfel încât și la 19.03.2012, când s-a eliberat extrasul în discuție, fostul proprietar nu a anunțat ieșirea din exploatație a acestui porc (inclusiv dacă, de exemplu, acest animal i-a fost sustras).
Din actul sanitar veterinar de confiscare (f.11) rezultă că există corespondență între numărul de crotalie (RO_) menționat în acest act și numărul sub care apare în SNIIA (f.23).
Judecătoria a apreciat că, așa cum rezultă din economia actelor normative în materie (OG 42/2004, Ordinul ANSVSA numărul 40/2010, OUG 23/2010), obligația de înregistrare în SNIIA nu revine celui care dobândește un singur porc în vederea sacrificării și a constatat că niciunul din aceste acte normative nu conține o dispoziție expresă care, fiind interpretată ad literam, să conducă la concluzia că, față de datele speței, ar fi obligatorie, pentru dobânditor, înregistrarea.
Instanța de fond a constatat că, potrivit art. 18 alin 1 din OG 42/2004: ,, (1) Functionarea exploatatiilor de animale, a fermelor de carantina, a celor cu animale de vanat, parcurilor, rezervatiilor nationale si gradinilor zoologice, pasunilor si taberelor de vara, aglomerarilor temporare de animale, statiilor de incubatie a oualor, precum si a unitatilor care produc, depoziteaza, colecteaza, transporta, proceseaza, intermediaza, pun pe piata, importa, exporta sau comercializeaza animale vii, material germinativ de origine animala, produse si subproduse de origine animala destinate consumului uman, produse medicinale veterinare, deseuri, subproduse de origine animala care nu sunt destinate consumului uman sau agenti patogeni de origine animala, produse si materii utilizate in nutritia animalelor ori alte materii si produse ce pot influenta starea de sanatate a animalelor este permisa numai daca sunt autorizate de catre directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, ori, dupa caz, de catre Autoritate si au asigurate supravegherea si controlul sanitar-veterinar, in conditiile legii.”
Acest text de lege subliniază ideea că autorizările se dau de către directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, numai dacă este vorba despre tipurile de entități enumerate de acest articol.
O discuție comportă noțiunea de ,,exploatație de animale”, întrucât, din definiția termenului, ar părea, la o primă vedere, că această noțiune nu este în strânsă legătură cu ideea de aglomerare de animale, într-un loc.
După cum se va arăta mai jos, există o asemenea strânsă legătură; de altfel punctul care definește termenul folosește pluralul cuvântului ,,animal”.
Art.22 alin 1 din OG 42/2004 (în forma pe care acest articol o are după modificarea adusă de OUG 49/2006) prevede:,, (1) Autoritatea pune in aplicare la nivel national un sistem de identificare si inregistrare a animalelor, cu exceptia ecvinelor, care sa faca posibila trasabilitatea animalelor si a materialului germinativ de origine animala, in corelatie directa cu sistemul de etichetare si marcare utilizat pentru produsele si subprodusele obtinute de la acestea.”
Din acest alineat rezultă care este scopul verificării trasabilității animalelor și anume: corelarea cu sistemul de etichetare si marcare utilizat pentru produsele si subprodusele obtinute de la acestea.
Ca urmare, apreciază instanța, în mod evident nu este obligatorie înregistrarea dacă se dobândește un singur animal pentru consum propriu.
În același timp, a apreciat prima instanța, dacă persoana de la care se dobândește animalul este una care se încadrează în categoria persoanelor care au obligația înregistrării, aceasta nu este scutită de această înregistrare pentru că ea comercializează respectivul animal.
Ordinul ANSVSA numărul 40/2010 prevede la art.1 care este înțelesul unora dintre termeni, în această materie.
Astfel se arată: ,,6. deținãtor de animale - persoana ce are în posesie permanentã animale, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație, sau are în posesie temporarã animale în calitate de îngrijitor al acestora sau de persoanã cãreia i s-a încredințat îngrijirea lor; aceastã categorie include, fãrã a se limita la conducãtorii grupurilor de animale, conducãtorii mijloacelor de transport în care se gãsesc animale, precum și administratorii exploatațiilor comerciale, de tip târguri sau expoziții de animale, tabere de varã, ferme de animale, centre de colectare a animalelor și abatoare;
7. exploatație - orice incintã împrejmuitã cu unul sau mai multe adãposturi, orice construcție sau, în cazul unei ferme în aer liber, orice loc în care sunt ținute, deținute, îngrijite, tãiate sau manipulate animale;
10. mișcarea animalelor - creșterea sau descreșterea numãrului de animale aflate într-o exploatație, din oricare motiv, inclusiv nașterea sau moartea unui animal;
17. sacrificare pentru consum propriu - sacrificarea animalelor în exploatații, carnea, produsele și subprodusele provenite de la acestea fiind destinate exclusiv consumului propriu;
18. Sistemul național de identificare și inregistrare a animalelor, denumit în continuare SNIIA - totalitatea aplicațiilor, dispozitivelor, documentelor și procedurilor utilizate pentru identificarea și înregistrarea animalelor”.
Art. 2 din OUG 23/2010 definește noțiunile de ,,exploatație nonprofesionalã” și ,,exploatație comercialã”, astfel:
,,a) exploatație nonprofesionalã - exploatație de animale înregistratã în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și deținutã de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerț și Industrie a României.
b) exploatație comercialã - exploatație de animale înregistratã în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și autorizatã sanitar veterinar, deținutã de persoane fizice autorizate, întreprindere individualã, întreprindere familialã sau de persoane juridice organizate în condițiile legii, care îndeplinesc prevederile normelor de biosecuritate”.
Art. 2 alin 1 (articol intitulat ,,Obiective generale”) din Ordinul ANSVSA numărul 40/2010 prevede: ,, "(1) Prezenta normã sanitarã veterinarã stabilește activitãțile, atribuțiile, responsabilitãțile, regulile și documentele referitoare la implementarea și operarea SNIIA pe întreg teritoriul României, astfel cum prevede legislația în vigoare, prin înregistrarea utilizatorilor, furnizorilor primari, furnizorilor secundari, mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, exploatațiilor, identificarea individualã a fiecãrui animal și înregistrarea fiecãrei mișcãri a acestuia, în vederea stabilirii trasabilitãții”.
Anexa 1 a acestui ordin se referă la informațiile minime conținute de registrul exploatației.
Instanța de fond a apreciat că, și din analizarea acestei anexe rezultă că exploatația de animale nu se poate rezuma la situația cumpărării unui singur porc, pentru consum propriu și a constatat că articolul citat (parțial) de pârâtă, și anume art. 14 din acest ordin, face parte din capitolul III intitulat ,,Obligațiile proprietarilor de exploatații, proprietarilor sau deținãtorilor de animale în cazul în care identificarea și înregistrarea animalelor este efectuatã de cãtre aceștia sau prin asociațiile înregistrate legal”.
În speță, nu s-a ridicat însă o asemenea problemă (efectuarea întregistrării direct de către aceștia sau prin asociațiile înregistrate legal).
Capitolul II al ordinului se referă la ,, Obligațiile proprietarilor exploatațiior nonprofesionale, ale proprietarilor și deținãtorilor de animale în cazul în care identificarea și înregistrarea animalelor este efectuatã de cãtre medicul veterinar de liberã practicã împuternicit” .
Acest ultim capitol cuprinde și art. 11 care are denumirea marginală ,, Obligații privind identificarea și mișcarea animalelor din exploatațiile nonprofesionale”.
La alineatul 3 prevede: ,, În termen de 7 zile de la achiziționarea oricãror animale din speciile care fac obiectul prezentei norme sanitare veterinare, deținãtorul de animale notificã prezența respectivelor animale în exploatație medicului veterinar de liberã practicã împuternicit.”
La alineatul 18 al acestui articol se prevede: ,,În cazul evenimentului de tip sacrificare a animalelor pentru consum propriu deținãtorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberã practicã împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate.”
La alineatul 19 se prevede: ,,În cazul evenimentului de tip moarte a animalelor, crotaliile auriculare nu se îndepãrteazã.”
Judecătoria a mai apreciat că, atât aceste alineate ale art.11, cât și celelalte, vin să sublinieze ideea că normele nu se aplică datelor speței de față, acest control asupra exploatațiilor, care se exercită prin intermediul medicului veterinar, făcându-se pentru a se putea observa ce se întâmplă cu animalele dintr-o exploatație (inclusiv în situația în care, din toate animalele se sacrifică unul), nefăcându-se pentru a se observa ce se întâmplă cu persoana care deține și apoi sacrifică un singur animal, cum este cazul de față.
De asemenea, dacă se analizează anexele ordinului (la care fac trimitere inclusiv dispozițiile capitolelor 2, 3), rezultă cu evidență că acestea se referă la aglomerări de animale, nu la un singur animal, noțiunea de exploatație fiind în strânsă legătură cu situația acestei aglomerări de animale.
În concluzie, prima instanța a apreciat (pe lângă faptul că nu se poate socoti că este vorba despre o exploatație) că este evident că, în situația de față, nu se poate considera că s-au încălcat normele sanitar veterinare; are în vedere faptul că se poate cunoaște proveniența acestui animal și astfel, se poate stabili corespondența între acesta și carnea adusă spre analiză (și apoi confiscată); mai are în vedere că scopul verificării trasabilității animalelor este acela de corelare cu sistemul de etichetare si marcare utilizat pentru produsele si subprodusele obtinute de la acestea.
Constatând că reclamantul nu a încălcat normele sanitar veterinare, a apreciat că acesta are dreptul la despăgubirile prevăzute de HG 1214/2009 și că nu se poate stabili suma invocată de reclamant (1800 lei) pentru că aceasta este obținută după un calcul propriu al reclamantului, prin raportare la prețul unui kilogram de carne cumpărat de el (a se vedea bonul de la fila 33).
Împotriva acestei sentințe recurentul Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a declarat recurs conform art.304, pct.9 Cod Procedură Civilă.
În mod greșit a considerat instanța de fond că reclamantului nu îi sunt aplicabile normele sanitar veterinare referitoare la identificarea și înregistrarea în SNIIA, legea aplicabilă speței fiind ordinul nr.40/2010.
De asemenea, referirile instanței la faptul că în normele veterinare analizate se întâlnește doar referirea la „animale” nu poate fi primită, întrucât pluralul asimilează întotdeauna și singularul.
O altă argumentare a instanței se referă la faptul că cel care nu și-a îndeplinit obligația legală de anunțare a medicului veterinar despre ieșirea animalului din exploatația sa este numitul Pirnea I. de la care reclamantul a dobândit animalul, ceea ce înseamnă că ar trebui să se îndrepte împotriva acestuia și nu a recurentei.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată intimatul B. V. a solicitat respingerea recursului D.S.V.P.S.A. D-ța, menținerea soluției instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, argumentată în raport de speța de față.
Se susține de intimat că prima instanță a sesizat foarte bine că, conform OG 42 /2004, ORG 49/2006 obligația de înregistrare în SNIIA nu revine celui ce dobândește un singur porc pentru sacrificare și că exploatația la care se referă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița nu se poate rezuma la a cumpăra un singur animal în vederea sacrificării și nu a comercializării.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată următoarele:
Prin actul sanitar veterinar de confiscare nr.5308/19.12.2011 (fila 11 dosar) s-a constatat că în urma controlului efectuat, animalul sacrificat de intimat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, era infestat cu trichineloză, fiind deci interzis consumului uman.
Conform art.4 din HG 1214/2009 beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol și în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, dacă au suferit pagube la suspicionarea sau confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor de control specifice ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile
Contrar celor afirmate de recurentă în cuprinsul motivelor de recurs, tribunalul constată că într-adevăr dispozițiile legale a căror incidență a fost reținută de instanța de fond (OG 42/2004, ordinul 40/2010, OUG 23/2010) au în vedere exploatațiile de animale, neaplicându-se în cazul achiziționării unui animal în vederea sacrificării și consumului propriu.
Pentru a justifica acest raționament trebuie pornit de la intenția legiuitorul și nu de la exprimarea sa strict gramaticală, scopul prevederilor legale fiind, așa cum a reținut și instanța de fond, acela de a asigura o evidență și o verificare a animalelor aflate în exploatări special amenajate, ce au destinația comercializării cărnii către consumatori.
Pentru aceste motive, tribunalul potrivit art.304, pct.9 coroborat cu art.312, alin.3 Cod Procedură Civilă va respinge recursul ca nefondat
Având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, precum și soluționarea recursului la primul termen, fără administrarea altor probe, în raport de dispozițiile art.274 (3) Codul de procedură civilă, instanța apreciază că se impune diminuarea onorariului de avocat de la suma de 1500 lei la suma de 500 lei și va obliga pe recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.35, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 4238/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V., cu domiciliul în comuna Șotânga, ..237, județul Dâmbovița.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 08.02.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
I. M. | P. G. | C. G. |
GREFIER
A. Ghiorghița
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond_
Judecător fond T. E. M.
Redact. P.GH/Tehnoredact .A.Gh
Ex / 20.02.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 67/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 829/2013. Tribunalul... → |
|---|
