Pretenţii. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 484/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 3186/262/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 484
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă S.C. Rohrer S. Industriale S.R.L., cu sediul social în municipiul București, sectorul 1, .. 53, etajul 1, și cu sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la S.C.A. Ș. și Asociații, cu punct de lucru în municipiul București, sectorul 5, .. 1-5, Opera Business Center, etajul 7, împotriva sentinței civile nr. 61 pronunțată la data de 29.01.2013 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. I., domiciliat în ., având ca obiect pretenții.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la data de 30 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 07 mai 2013 pentru a da posibilitate recurentei reclamante, prin apărător ales, să depună la dosarul cauzei note scrise, iar apoi a amânat pronunțarea la data de 14 mai 2013, în aceeași compunere și în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 09.11.2012, sub nr._, reclamanta S.C. ROHRER S. INDUSTRIALE S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H. I., obligarea acestuia la plata sumei de 29.973,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de societatea reclamantă în cadrul dosarului nr._, soluționat definitiv și irevocabil, în favoarea acesteia, de către Curtea de Apel Ploiești - Secția I Civilă, întrucât litigiul derulat între cele două părți a avut o natură complexă, desfășurându-se, în faza de fond, pe parcursul a 8 termene de judecată, iar în faza de recurs s-a acordat un termen de judecată.
La data de 18.12.2012, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea, în parte, a acțiunii, în măsura în care cheltuielile de judecată sunt rezonabile și proporționale cu culpa procesuală pe de o parte și prejudiciul cauzat părții adverse pe de altă parte. În dovedirea celor afirmate în cuprinsul întâmpinării, pârâtul a solicitat atașarea dosarului nr._ al Tribunalului Dâmbovița.
La data de 20.12.2012, Tribunalul Dâmbovița a înaintat dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 61/29.01.2013, Judecătoria Moreni a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2.500 lei, parte din onorariul de avocat achitat în dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița, a respins cererea pentru restul sumei de 27.473,59 lei, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 1.500 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat în prezenta cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 14.11.2011, pe rolul Tribunalului Dâmbovița s-a înregistrat cererea pârâtului din prezenta cauză, H. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei nr. 980/2011, emisă de către reclamanta S.C. ROHRER S. INDUSTRIALE S.R.L., privind aplicarea sancțiunii disciplinare a încetării contractului individual de muncă nr._/01.12.2006, și că din concluziile orale ale reprezentantului reclamantei, consemnate în încheierea de ședință din data de 30.05.2012, a rezultat că s-a rezervat dreptul solicitării de cheltuieli de judecată, pe cale separată.
În drept, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și, fără a comenta calitatea muncii depusă de către reprezentanții societății reclamante în dosarul respectiv, a constatat că, din punct de vedere al volumului muncii și al complexității speței, suma de 29.973,59 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, este exorbitantă.
Astfel că în ceea ce privește efectele acestei convenții față de pârâtul H. I., o terță persoană în raport cu respectivul contract de asistență juridică, acestea se vor produce parțial, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, fiind evident că prin hotărârea pronunțată instanța de fond nu intervine în nicio modalitate în raportul juridic născut între societatea reclamantă și societatea de avocați angajată, datorând Societății Ș. și Asociații onorariul convenit în baza contractului asistență juridică încheiat cu aceasta.
Instanța de fond a interpretat acest text de lege, în sensul aprecierii efectelor produse de valoarea onorariului de avocat față de partea care este obligată la despăgubirea părții ce a achitat acest onorariu, având în vedere, pe de o parte, că suportarea acestor cheltuieli are la bază culpa procesuală, iar, pe de altă parte, criteriile stabilite de legiuitor, anume disproporția dintre onorariu, respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Ca elemente de fapt, în aprecierea volumului de muncă, prima instanță a avut în vedere numărul de termene de judecată acordate în cauză și anume opt la fond (reprezentantul prezentându-se la șapte dintre acestea) și unul la recurs, iar complexitatea dosarului este una relativ redusă, că modul în care s-au facturat deplasările pe rutele București-Târgoviște și București-Ploiești (93,75 euro drumul dus și 93,75 euro drumul întors sau 175 euro dus și 153,12 euro retur), nu este legat de costul real al transportului în sine și de înțelegerea societății reprezentate cu societatea de avocați, și că, de exemplu, redactarea unui mail are un preț de 20,83 euro, cost asumat de către reclamantă, dar care nu poate fi imputat pârâtului.
Astfel, suportarea cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenții este în conformitate cu principiul răspunderii civile delictuale potrivit căruia fiecare persoană, care, prin fapta sa ilicită, a cauzat altuia un prejudiciu, trebuie să despăgubească persoana respectivă. Aceasta nu trebuie să ducă, însă, la exercitarea abuzivă a dreptului la despăgubiri și la o îmbogățire fără just temei a părții care a câștigat procesul, în detrimentul celui care, uzând de un drept legal, l-a pierdut.
Împotriva sentinței civile a instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. Rohrer S. Industriale S.R.L., solicitând modificarea, în parte, a sentinței civile atacate, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată și, în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 27.473,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către societatea reclamantă în cadrul dosarului nr._, soluționat definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel Ploiești - Secția I Civilă.
După prezentarea unui scurt istoric, recurenta reclamantă a susținut că urmare a derulării litigiului dintre părți a efectuat o . costuri cu asistența și reprezentarea juridică în vederea apărării intereselor sale, costuri care s-au ridicat, în ambele faze procesuale, la suma totală de 29.973,59 lei, și că în acest scop a angajat Societatea Civilă de Avocatură „Ș. și Asociații” din municipiul București, care a pregătit toate actele procesuale și a asigurat reprezentarea societății reclamante în fața instanțelor de judecată.
De asemenea, a menționat recurenta reclamantă că în faza de fond a acestui litigiu au fost acordate opt termene de judecată, iar în faza de recurs un termen de judecată, la care un avocat din cadrul societății de avocatură s-a deplasat de la București la Tribunalul Dâmbovița și, apoi, la Curtea de Apel Ploiești în vederea reprezentării intereselor societății recurente.
A apreciat recurenta reclamantă că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât reducerea onorariului avocațial pe care instanța de judecată a aplicat-o este una excesivă, interpretare care prejudiciază, în mod evident, societatea recurentă în demersul său legitim de recuperare a cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul litigiului câștigat irevocabil de către aceasta, iar motivarea instanței de fond în sensul că cererea de recuperare a acestor cheltuieli este apreciată ca fiind una abuzivă, chiar de natură să conducă la o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care la dosar există toate dovezile de plată ale onorariului avocațial achitat de recurentă, apare ca fiind, în mod cert, nefondată, reclamanta uzând cu bună-credință prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Cu privire la deplasările efectuate de către avocatul societății recurente la Târgoviște / Ploiești, s-a criticat faptul că instanța de fond nu a dat o motivare care să prezinte relevanță juridică și nu justifică, în niciun caz, decizia de a ignora cu desăvârșire costurile achitate de către recurentă cu aceste deplasări, care este îndrituită să fie despăgubită inclusiv cu cheltuielile antrenate de angajarea unui avocat dintr-o altă localitate.
Totodată, recurenta reclamantă a considerat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că litigiul derulat între cele două părți a avut o natură complexă și numai faza de fond a litigiului s-a derulat pe parcursul a 8 termene de judecată, în cadrul cărora s-a administrat un probatoriu amplu și anume audierea a 4 martori, interogatorii reciproce ale părților, administrarea unui număr foarte mare de înscrisuri etc.
În plus, a criticat recurenta reclamantă faptul că instanța de fond era ținută, în aprecierea complexității cauzei, să constate că societatea reclamantă a efectuat numeroase acte procesuale în această cauză, cum ar fi întâmpinare, note de ședință, adrese explicative aferente multiplelor înscrisuri depuse la dosar, interogatoriu, concluzii scrise, motive pentru care numărul de ore petrecut de avocat în vederea apărării intereselor societății recurente a fost unul semnificativ, numai dintr-un calcul elementar al devizelor de lucrări depuse în acest dosar rezultând un număr total de aproximativ 46 de ore de lucru alocate de avocați acestui litigiu.
Mai mult decât atât, recurenta reclamantă a susținut că acordarea doar a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente ambelor faze procesuale, se află într-o vădită discordanță și disproporționalitate cu acordarea către intimat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fazei de fond a unui dosar câștigat doar în parte de intimatul pârât, în condițiile în care acest dosar a avut numai trei termene de judecată și în situația în care acesta a fost reprezentat de un avocat din aceeași localitate și, totodată, că disproporționalitatea dintre cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond părților reiese și din gradul diferit de dificultate al obiectului celor două dosare, respectiv contestație împotriva unei decizii de concediere și pretenții - recuperarea cheltuielilor de judecată, între aceste obiecte neputând exista, în niciun caz, semn de egalitate.
Nu în ultimul rând s-a apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare temeinică a considerentelor pentru care instanța de fond a obligat intimatul pârât la suportarea unei sume parțiale din contravaloarea cheltuielilor de judecată în sumă de 29.973,59 lei, aspect care în practică a fost constant apreciat ca fiind nelegal, recurenta reclamantă invocând decizia nr._/15.12.2009 a Î.C.C.J.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 242 alin. (2), art. 274, art. 299 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Ca probă s-a solicitat cea cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 30 aprilie 2013, intimatul pârât H. I. a depus la dosarul cauzei, prin apărător ales, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de Judecătoria Moreni ca fiind legală și temeinică, susținând că instanța de fond, în mod corect, a admis în parte acțiunea reclamantei, obligându-l pe pârât la plata sumei de 2500 lei ca parte din onorariul de avocat achitat de reclamantă în dosarul nr._ și că, de asemenea, în mod corect, a apreciat că litigiul nu a avut o natură complexă, dat fiind obiectul pricinii, numărul părților și munca depusă de avocat, fiind corectă și aprecierea cu privire la cheltuieli de deplasare, care nu pot prezenta un cost real al transportului pe rutele indicate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului în raport de obiectul dedus judecății, a probelor administrate în cauză, a motivelor de recurs invocate în scris și a normelor legale incidente în materie, tribunalul, văzând dispozițiile art. 312 alin. (2) Cod procedură civilă și făcând aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica, în parte, hotărârea atacată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă se privește a fi întemeiată doar în privința acordării cheltuielilor de deplasare, însă numai în limitele și pentru motivele de mai jos.
Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil. Totodată, cheltuielile de judecată au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Prin obligarea la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.
Potrivit art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, alineatul (3) al aceluiași articol prevăzând că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Din înscrisurile existente în dosarul de fond, dar și în dosarele atașate care au stat la baza litigiului ivit între părți, reiese că au fost efectuate de către reclamantă cheltuieli de judecată în valoare de 29.973,59 lei, reprezentând onorariu de avocat în cele două faze procesuale, respectiv fond și recurs, și cheltuieli de deplasare ale avocatului pe rutele București-Târgoviște (în faza fondului în dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița) și București-Ploiești (în faza recursului în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești), însă, cu toate acestea, respectivele cheltuieli trebuie acordate numai în măsura în care apar justificate în raport de soluția pronunțată, de obiectul și complexitatea cauzei.
În aprecierea de către instanță a justificării onorariului de avocat solicitat de parte, trebuie avut în vedere faptul că scopul exercitării dreptului la apărare prin angajarea unui apărător este acela de a se valorifica pretențiile alegate de parte, iar nu împovărarea părții căzute în pretenții.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele C. contra României și Johana Huber contra României, a statuat, în privința cheltuielilor de judecată, că acestea trebuie să fie necesare și efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil.
Tribunalul constată că, în cauza de față, instanța de fond, în mod corect, a dispus obligarea pârâtului la achitarea numai a unei părți din onorariul de avocat, respectiv suma de 2.500 lei, în raport de obiectul pricinii, care nu a fost de o complexitate ridicată, privind un litigiu de muncă ivit între părți datorită concedierii pârâtului de către societatea reclamantă, care, prin decizia nr. 980/19.10.2011, a dispus încetarea contractului individual de muncă, dar și de munca depusă de apărătorul ales, însă apreciază că instanța de fond, în mod greșit, nu a acordat cheltuieli ocazionate de deplasarea apărătorului ales al recurentei reclamante la sediile celor două instanțe (Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești) pe rutele București-Târgoviște și București-Ploiești, dar nu în cuantumul solicitat de reclamantă, care a considerat că o deplasare de la București la Târgoviște costă 93.75 Euro - dus și 93.75 Euro - întors (deviz fila 20 dosar fond) sau 175 Euro - dus București-Târgoviște și 153.12 Euro - retur ori 131.25 Euro - dus pe aceeași rută și încă 131.25 Euro - întors Târgoviște-București (devize filele 24-25, 30, 33 dosar fond), toate deplasările fiind efectuate de către același apărător.
Este evident că sumele în euro descrise mai sus nu reprezintă un cuantum real al deplasărilor, fiind vădită exagerarea acestora, mai ales discrepanța dintre sumele prezentate în devizele de lucrări aflate în dosarul de fond, astfel: în ziua de 07.12.2011 un drum dus-întors pe ruta București-Târgoviște ajunge să coste 187,25 Euro (fila 20 dosar fond) sau, în ziua de 25.01.2012, o deplasare pe ruta București-Târgoviște costă 175 Euro, însă returul ajunge să coste mai puțin - 153.12 Euro, totalizând 328.12 Euro un drum dus-întors pe aceeași rută (fila 24 dosar fond) ori, în ziua de 18.04.2012, un drum dus-întors pe ruta București-Târgoviște costă 262.5 Euro.
Din dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița rezultă că apărătorul ales al recurentei reclamante (pârâtă în acea cauză), s-a prezentat la 7 termene de judecată din cele opt acordate de tribunal, respectiv 07.12.2011, 25.01.2012, 22.02.2012, 21.03.2012, 18.04.2012, 16.05.2012 și 30.05.2012, iar din dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești rezultă că s-a prezentat la un termen de judecată (singurul care s-a acordat în acest dosar), astfel că s-au efectuat 7 deplasări pe ruta București-Târgoviște și retur și o deplasare pe ruta București-Ploiești și retur.
În aceeași măsură, tribunalul apreciază, fără a contesta activitatea apărătorului ales al recurentei reclamante, că munca acestuia a constat, în concret, în faza de fond a dosarului, în redactarea întâmpinării, atașarea de înscrisuri în susținerea motivelor invocate în cuprinsul acesteia, propunerea și administrarea probelor cu înscrisuri, cu doi martori și cu interogatoriul părții adverse, depunerea de concluzii scrise și prezența la 7 termene de judecată, iar în faza recursului redactarea întâmpinării însoțită de copia deciziei de încetare a contractului individual de muncă și prezența la singurul termen de judecată acordat de instanța de control judiciar.
În aceste condiții, raportat la munca efectivă desfășurată de apărător și la obiectul cauzei, tribunalul consideră că onorariul solicitat a fi suportat integral de intimatul pârât în cuantum de 29.973,59 lei este disproporționat de ridicat, cum în mod corect a reținut prima instanță și a acordat doar suma de 2.500 lei, pe care o apreciază corespunzătoare criteriilor de analizare expuse, însă, referitor la costurile de transport, raportat la kilometrii parcurși pe aceste rute tur-retur, la un simplu calcul matematic reiese suma de 548 lei - cheltuieli rezonabile ocazionate de deplasarea apărătorului ales al recurentei reclamante la sediile celor două instanțe (Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești), sumă pe care tribunalul o consideră ca fiind una rezonabilă, caracterul rezonabil al cheltuielilor semnificând faptul că, în funcție de natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
Totodată, față de criticile invocate în acest recurs, tribunalul reține că nicio apreciere a instanței de fond nu a plecat de la constatarea că serviciul avocațial nu a fost în mod real prestat, însă aprecierile primei instanțe cu privire la caracterul neprocesual al sumei pretinse de către recurenta reclamantă sunt corecte, iar facturile invocate de către recurenta reclamantă nu pot forma convingerea tribunalului în contextul contractului dintre părți asupra necesității și caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată.
Nu este întemeiată critica recurentei reclamante cum că reducerea onorariului avocațial pe care instanța de judecată a aplicat-o este una excesivă, deoarece, față de dispozițiile legale expuse, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.
Totodată, nu este fondată nici critica privitoare la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare temeinică pentru care instanța de fond a obligat intimatul pârât la suportarea parțială a sumei solicitată, întrucât prima instanță și-a motivat soluția dată, care este pe deplin justificată cu privire la obligarea la plata unei părți din onorariul de avocat.
Prin reducerea onorariului plătit de recurenta reclamantă apărătorului ales nu se încalcă prevederile Legii nr. 51/1995 sau a Statutului profesiei de avocat, întrucât contractul de asistență juridică își produce pe deplin efectele între părțile contractante, instanța de judecată doar apreciind că efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze în totalitate asupra pârâtului, care este o terță persoană, iar prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate, mai ales că situația financiară, situația familială și starea de sănătate ale pârâtului sunt precare.
În aceste condiții, raportat la munca efectivă, dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul recurentei reclamantei, la cuantumul pretențiilor, în mod judicios a apreciat instanța de fond că numai suma de 2.500 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă, însă referitor la costurile de transport, raportat la kilometrii parcurși, tribunalul consideră că suma de 548 lei reprezintă o cheltuială rezonabilă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica, în parte, hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 548 lei cheltuieli de deplasare, menținând dispoziția de respingere a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată pentru diferența pretinsă.
Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă S.C. Rohrer S. Industriale S.R.L., cu sediul social în municipiul București, sectorul 1, .. 53, etajul 1, și cu sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la S.C.A. Ș. și Asociații, cu punct de lucru în municipiul București, sectorul 5, .. 1-5, Opera Business Center, etajul 7, împotriva sentinței civile nr. 61 pronunțată la data de 29.01.2013 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. I., domiciliat în ..
Modifică, în parte, hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 548 lei cheltuieli de deplasare.
Menține dispoziția de respingere a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată pentru diferența pretinsă.
Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond R. R. M.
Judecătoria Moreni
Dosar fond nr._
Red. G.S. / Tehnored. I.M.
3 exemplare - 07.06.2013
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1136/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 90/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
