Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 4280/232/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA SECȚIA I CIVILĂ
Decizia Civilă nr. 709
Ședința publică din data de 05 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: I. S.
Judecător: L. B.
Judecător: M. M.
Grefier: A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil promovat de recurentul-reclamant D. M., domiciliat în ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.397/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, intimată-pârâtă fiind V. M. domiciliată în comuna Răscăieți, .. M., nr. 54, județul Dâmbovița având ca obiect acțiune în constatare.
Cerere timbrată cu suma de 177 lei conform chitanței nr. 2416/28.08.2013 și timbru judiciar de 2,5 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant D. M., lipsă fiind intimata-pârâtă V. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul pricinii, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca este legal îndeplinită, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Recurentul-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și note scrise, precizând că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat în cauză.
Tribunalul ia act că recursul este legal timbrat și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Recurentul-reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului și în principal rejudecând cauza, să se modifice în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii întrucât intimata a recunoscut că terenul în litigiu a fost obținut cu contribuția acestuia exclusivă deoarece erau despărțiți în fapt, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului civil de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ /24.09.2012 reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta V. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că suprafața de 1.000 mp teren intravilan, situat în comuna Cobia, ., cu vecinii: N-ulița satului, S – Puricu M.; E- O. A.; V- ulița satului, cumpărată cu contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4127/12.08.1993 în timpul căsătoriei, este bunul său propriu și nu bun comun.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu V. M., căsătorie încheiată la data de 27.06.1973 la Consiliul local al comunei Vișina și a conviețuit o perioadă foarte scurtă de timp, după care s-au despărțit în fapt și nu au mai reluat conviețuirea. Prin sentința civilă nr.1068 pronunțată la data de 06.05.1998 de Judecătoria Găești a fost desfăcută căsătoria părților, că în anul 1993 reclamantul a cumpărat un teren în ., județul Dâmbovița, cu contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr.4127 din 12.08.1993 și că întrucât erau despărțiți în fapt de o perioadă mare de timp, pârâta nu a contribuit cu nimic la dobândirea terenului, astfel că a solicitat a se constata că acesta este bunul său personal, fapt recunoscut și de pârâtă.
Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare, potrivit art. 118 Cod procedură Civilă, fiind citată cu această mențiune.
Prin sentința civilă nr. 397 din 05.02.2013, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta V. M..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4127/12.08.1993 la notariatul local Găești reclamantul a cumpărat de la S. E. suprafața de 1000 mp teren, dobândirea dreptului de proprietate realizându-se în timpul căsătoriei cu pârâta, deși în contract s-a menționat că nu este căsătorit.
Astfel, din sentința de divorț nr.1068/6.05.1998 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 492/1998, rezultă că perioada în care părțile au fost căsătorite este 27.06._98 (între data încheierii căsătoriei și data rămânerii definitive a sentinței de divorț) iar conform art. 30 din Codul familiei, în vigoare la data dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul acțiunii, operează prezumția legală de comunitate ce nu poate fi răsturnată decât în măsura în care s-ar dovedi una dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 31 din același cod, care însă nu a fost nici invocată, nici dovedită de reclamant.
Prin declarația autentificată în cuprinsul procurii speciale autentificată sub nr.1261/03.09.2012 la BNP B. I. din Găești, depusă la dosar de către reclamant, pârâta a arătat că recunoaște contribuția exclusivă a reclamantului la dobândirea bunului, însă articolul 30 alin. (1) din Codul familiei prevede că „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”, iar art. 31 din același act normativ enumeră, cu caracter limitativ, categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soț.
În virtutea prezumției de comunitate instituite de art. 30 alin. (1) din Codul familiei, devin bunuri comune chiar și bunurile dobândite de oricare dintre soți în perioada în care aceștia erau separați în fapt, această împrejurare având importanță numai pentru determinarea întinderii părții care se cuvine fiecăruia dintre soți, ori ca un criteriu pentru atribuirea bunului în cadrul partajului, dar nu pentru a fi considerat un bun dobândit în timpul căsătoriei ca fiind propriu al unuia dintre soți, având în vedere că alin. 2 al art. 30 interzice în mod imperativ să se schimbe natura juridică a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei prin sintagma „orice convenție contrară este nulă”, sens în care instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
La data de 28.05.2013 reclamantul a formulat recurs împotriva soluției instanței de fond, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond.
Arată recurentul că a chemat în judecată pe pârâta V. M., pentru a se constata că suprafața de 1000 mp teren situată în . act autentic de vânzare – cumpărare, este bun propriu și nu bun comun realizat în timpul căsătoriei, deoarece la data achiziționării terenului era despărțit în fapt de mulți ani, de pârâtă, iar aceasta nu a avut nicio contribuție.
Mai precizează recurentul că instanța de fond i-a respins acțiunea reținând că în cauză operează prezumția comunității de bunuri, sens în care apreciază acțiunea ca admisibilă deoarece era despărțit în fapt de pârâtă de mai mulți ani, iar actul de vânzare cumpărare s-a încheiat între el și vânzător iar pârâta nu a avut nicio contribuție la achiziționare, așa cum de altfel a și recunoscut.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul va admite recursul, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond dă o interpretare eronată a dispozițiilor art.30 Codul familiei cu privire la prezumția de bunuri comune ale soților dobândite în timpul căsătoriei, precum și a excepțiilor de la această prezumție, prevăzută de art.31 Codul familiei.
S-a reținut de prima instanță că în fapt, bunurile dobândite în perioada despărțirii în fapt a soților sunt tot bunuri comune, beneficiind de prezumția de comunitate a bunurilor din timpul căsătoriei părților, întinderea cotei-părți ce se cuvine părților putând fi determinată cu ocazia unui partaj de bunuri comune.
În realitate, sunt întemeiate susținerile recurentului, în sensul că acțiunea este admisibilă având în vedere faptul că la data dobândirii bunurilor-suprafața de 1000 mp teren agricol intravilan ., respectiv 12 august 1993, părțile erau despărțite în fapt de mai mulți ani, pârâta recunoscând acest fapt, prin procura autentificată sub nr.1261/3 septembrie 2013 (f.11) dosar fond, din care rezultă că aceasta nu a avut nici o contribuție la dobândirea acestui imobil-teren agricol intravilan.
Instanța de fond a confundat natura juridică a prezumțiilor legale cu caracter absolut și care sunt determinate expres de lege și prezumțiile simple, ce nu sunt stabilite de legiuitor, putând fi combătute prin orice mijloc de probă.
Astfel, în art.31 Codul familiei, se instituie prezumția de bunuri comune ale soților, în sensul că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
În același timp, legiuitorul precizează expres, în art.31 Codul familiei, excepțiile de la prezumția de bunuri comune ale soților.
Instanța de fond a greșit când a apreciat că prezumția de bunuri comune este absolută, excepțiile fiind cele expres prevăzute în art.31 Codul familiei.
Excepția comunității de bunuri comune ale soților este relativă, putând fi combătută de oricare dintre soți prin orice mijloc de probă admis de lege.
La dosarul de fond, fila 9 există o procură specială a intimatei pârâte V. M., autentificată sub nr.1261 din 3 septembrie 2012, din care rezultă recunoașterea acesteia că soțul reclamant a dobândit în nume propriu terenul cumpărat, cu banii săi, în perioada despărțirii în fapt a soților.
Așa fiind, prezumția de comunitate de bunuri comune ale soților poate fi răsturnată prin recunoașterea părții adverse și prin orice mijloc de probă admis de lege, fiind lăsată la aprecierea judecătorului potrivit art.1203 Cod civil.
Respingerea acțiunii de către instanța de fond chiar dacă este menționată ca fiind nefondată, din motivarea hotărârii, rezultă că acțiunea reclamantului ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, prezumția de comunitate de bunuri comune ale soților neputând fi răsturnată prin alte probe admise de lege.
Această soluție este asimilată cu necercetarea fondului litigiului, așa încât potrivit art.297 Cod procedură civilă, se impune casarea cu trimitere a cauzei aceleiași instanțe.
Urmează ca tribunalul să admită recursul reclamantului, să caseze sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea probatoriului necesar și util cauzei în completarea recunoașterii intimatei pârâte a pretențiilor reclamantului.
Prin urmare, în fond, după casare, instanța va administra și alte probe necesare și utile soluționării cauzei: interogatoriu pentru părți, proba testimonială, expertiză tehnică judiciară ori extrajudiciară, alte acte de înscriere a bunului cumpărat în evidențele cadastrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant D. M., domiciliat în ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.397/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, intimată-pârâtă fiind V. M. domiciliată în comuna Răscăieți, .. M., nr. 54, județul Dâmbovița.
Casează hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
I. S. L. B. M. M.
GREFIER,
A. P.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Judecător fond: C. C.
Red. S. I.
Tehnored. B.E./
3 ex./10.09.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 697/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 841/2013. Tribunalul... → |
|---|
