Pretenţii. Decizia nr. 908/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 908/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1344/315/2013
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 908
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013
Președinte: G. S.
Judecător: A. S.
Judecător: D. Ș.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă P. comunei Moțăieni, cu sediul în ., ., județul Dâmbovița, prin reprezentant legal primarul I. F., împotriva sentinței civile nr. 2420 pronunțată la data de 15.05.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă I. M., lipsă fiind reprezentantul recurentei pârâte P. comunei Moțăieni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este motivată și netimbrată, după care:
Tribunalul, din oficiu, pune în discuția intimatei reclamante prezente excepția netimbrării recursului, având în vedere că recurenta pârâtă nu a satisfăcut cerința timbrajului aferent cererii de recurs, deși a fost înștiințată despre cuantumul acestuia prin citația emisă pentru acest termen de judecată, fiind incidente în speță dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 35 alin. (5) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, și, având în vedere și dispozițiile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra excepției mai sus invocate.
Intimata reclamantă prezentă I. M., având cuvântul, solicită admiterea excepției invocată din oficiu și anularea recursului ca netimbrat, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul rămâne în deliberare asupra excepției netimbrării recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ /6.02.2013, reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâta P. comunei Moțăeni, județul Dâmbovița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1456,00 lei reprezentând cheltuieli transport perioada mai-iunie 2012, pentru desfășurarea activității de pregătire, organizare și desfășurare a alegerilor locale din anul 2012, indexată cu rata inflației și cu dobânda legală la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că la data de 14.04.2012 în urma tragerii la soți efectuată de către Tribunalul Dâmbovița pentru alegerile locale din10.06.2012, a fost desemnată locțiitor al Biroului Electoral de Circumscripție nr. 53 Moțăeni, județul Dâmbovița.
În această perioadă a desfășurat activități de pregătire, organizare și desfășurare a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 10.06.2012 în incinta Primăriei Moțăeni, județul Dâmbovița.
Împreună cu președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 53, a întocmit și depus foile de prezență (pontajele), precum și calculul cheltuielilor aferente perioadei 14.04._12, astfel cum au procedat și celelalte birouri electorale de circumscripție din județ, respectând dispozițiile art. 2 din H. G. nr. 142/2002, privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012 coroborat cu prevederile H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în ală localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului.
În vederea decontării cheltuielilor cu mijloace de transport efectuate, a întocmit și depus împreună cu președintele Biroului Electoral de Circumscripție atât foile de prezență, cât și ordinele de deplasare (însoțite de bonurile de benzină), semnate și ștampilate la compartimentul economic al Primăriei Moțăieni.
S-a susținut că până la data prezentei, nu i-au fost decontate cheltuielile de transport pentru un nr. de 26 de zile aferente perioadei mai – iunie 2012 și solicitând clarificarea situației existente, a primit din partea pârâtei adresa cu nr. 27P/9.01.2013 în care se susține faptul că plata s-a efectuat în baza referatului întocmit și semnat de către Președintele Biroului Electoral de Circumscripție, așa cum se observă din referatul la care P. face referire, acesta nu poartă ștampila Biroului Electoral nr. 53 și nu este conform foilor de prezență pentru fiecare lună, certificate prin ștampila și semnătura președintelui Biroului Electoral.
Mai mult decât atât, se arată faptul că atât președintele Biroului cât și personalul auxiliar sunt trecuți în acest referat cu un număr de 42 de zile pentru transport, singura persoană care nu a fost trecută astfel fiind ea (reclamanta), ceea ce dovedește nu numai reaua-voință manifestată de către P. Moțăieni, dar dă și un caracter de ilegalitate a documentelor întocmite de către aceasta.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2 din H. G. nr. 142/2012, coroborat cu H. G. nr. 1860/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pe considerentul că reclamanta a primit drepturile bănești în calitatea sa de locțiitor al Biroului, calculate potrivit dispozițiilor legale ale H.G. nr.142/2012 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul. 2012, H.G. nr.1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare, și în baza foilor de prezență și a calculului prezentat Compartimentului contabilitate de către președintele B. nr. 53 Moțăieni.
S-a subliniat că reclamantei i s-au plătit cheltuieli de transport deși nu deținea un proprietate autoturism, anexând ca document justificativ certificatul de înmatriculare pentru autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_ deținut în proprietate de fratele său.
Citând prevederile art. 13 alin. 1 lit. f din H. G. nr. 1860/2006 cu modificările și completările ulterioare, pârâta a menționat că are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismul proprietate personală, motiv pentru care nu sunt dovedite susținerile reclamantei referitor la reaua-credință manifestată de instituția noastră.
Prin sentința civilă nr.2420/15 mai 2013 s-a admis în parte cererea reclamantei dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 1456 lei indexată cu indicele de inflație calculat începând cu 11.05.2012 până la data plății efective, respingându-se solicitarea de plată a dobânzii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a solicitat respingere cererii reclamantei, arătând că ar fi trebuit ca reclamanta să aibă autoturism personal pentru a putea beneficia de decontarea cheltuielilor de transport și că nu ar beneficia de asemenea decontare pentru că a depus doar o dovadă cu privire la autoturismul fratelui.
Instanța de fond a apreciat că o asemenea interpretare nu este cea corectă pentru că din economia dispozițiilor legale invocate de părți, referitoare la acest aspect, nu rezultă o asemenea condiție.
S-a subliniat că este adevărat că există și posibilitatea decontării altor tipuri de transport, dar acest lucru nu înseamnă că doar persoanele cu autoturism personal pot beneficia de decontarea cheltuielilor făcute cu acest tip de deplasare.
S-a argumentat că trebuie să se facă dovada (chiar și pe baza unei prezumții suficient de solide a faptului că a fost necesară deplasarea și că într-adevăr reclamanta s-a deplasat precum și că i s-a pus la dispoziție acest tip de mijloc de transport, condiții îndeplinite în prezenta.
Potrivit foilor colective de prezență (depuse de pârâtă în copie, filele 22,23,26 în dosar) s-a constatat că reclamanta a fost prezentă 59 de zile, din adresa de la fila 25, a rezultat că i-au fost decontate cheltuieli de transport pentru 16 zile pentru perioada 1.05._12 iar din adresa de la fila 27, a reieșit că în perioada 14.04._12, i-au fost decontate cheltuieli pentru un număr de 17 zile.
Ca urmare, nu au fost decontate cheltuieli de transport pentru 26 de zile.
Aplicând modalitatea de calculare folosită de pârâtă pentru decontările efectuate, rezultă suma de 1460,16 lei (65x2x7,5%x5,76=56,16 pe zix26 zile=1460,16 lei.
În acest context pârâta a fost obligată la plata sumei solicitate, cu indicele de inflație întrucât doar astfel poate fi satisfăcut principiul reparării integrale a prejudiciului creat prin neexecutarea obligației. S-a respins cererea de obligare la plata dobânzii legale, întrucât nu există temei legal pentru aceasta și pentru că a fost satisfăcut principiul reparării integrale.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a reiterat același punct de vedere menționat la judecata fondului, invocând art.13 alin.1 lit.f) din H.G. nr.1860/2006 cu modificările ulterioare, potrivit căruia „are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport…cu autoturismul proprietate personală”.
Deși a fost legal citată cu mențiunea de a timbra calea de atac cu 64 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, recurenta nu s-a conformat acestei obligații procedurale, împrejurare în care, în aplicarea prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tribunalul va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă P. comunei Moțăieni, cu sediul în ., ., județul Dâmbovița, prin reprezentant legal primarul I. F., împotriva sentinței civile nr. 2420 pronunțată la data de 15.05.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. S. A. S. D. Ș.
GREFIER,
I. M.
J.f. T. E. M.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Tehnored. A.S./18.11.2013
2 exemplare
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 52/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 143/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|