Servitute. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 996/283/2010
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.39
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. Ș.
Judecător: A. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta-reclamantă A. V. F., domiciliată în P., ., nr.70, jud. Dâmbovița,, împotriva sentinței civile nr. 1612/08.12.2011, pronunțată de Judecătoria P., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul- pârât P. C., domiciliat în P., ., jud. Dâmbovița, având ca obiect servitute.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.02.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria P. sub nr._ din 4.05.2010 reclamanta A. V. a chemat în judecata pe pârâtul P. C., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să i se permită trecerea pe terenul paratului, la calea publică.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului situat în orașul P., . (fosta Stejarului), nr.79, județul Dâmbovița, teren învecinat pe latura de est cu pârâtul, că terenul ce-i aparține este înfundat, accesul făcându-se prin partea de Vest, în baza unui acord de voință cu vechiul proprietar al acestui teren - P. E., care a vândut altor persoane ce nu îi mai permit trecerea pe terenul lor și practic terenul reclamantei este înfundat din motive independente de voința sa.
Mai susține reclamanta că singura cale legala de ieșire la calea publică se poate crea numai trecând pe terenul vecin, proprietatea paratului, aceasta fiind cea mai scurtă cale de acces la un drum public și că terenul afectat servituților ar fi în suprafață de 50 mp, cu o valoare de 1.000 lei și este de acord să despăgubească pe pârât.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 616 Cod civil.
In dovedirea cererii, s-a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8273/5 09 1991.
La 26.05.2010 paratul a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
In dovedire, s-a depus alăturat întâmpinării următoarele acte: s.c. nr.5794/20.10.1988 pronunțata în dosarul nr.1536/1988 al Judecătoriei Târgoviște, proces verbal nr.307/1989 din 20 aprilie 1989, schița plan conform cu loturile din hotărârea nr. 1536/1988, o chitanță de mână datată 16 decembrie 1981, adresa nr._/12.05.1988 a Consiliului Popular oraș P..
La termenul de judecata din 15 07 2010 reclamanta, prin apărător, a solicitat admiterea probei cu expertiza, prin care să se stabilească daca exista cale de acces de la domiciliul reclamantei la calea publica.
Instanța a dispus efectuarea unei cercetări locale stabilită pentru data de 20.10.2010 și a prorogat efectuarea expertizei după cercetarea locală.
La dosar au mai fost depuse, în copie, următoarele acte: proces verbal de vecinătate a imobilului (situat în U.A.T.- oraș P., ., nr. 87), încheiere de autentificare nr._/4.12.1992, o chitanță de mână datată 24 04 1979, procura judiciara (autentificata sub nr. 2153/19 iulie 2010) prin care se împuternicește numita Pietrosanu S. să-l reprezinte pe tatăl său, Pietrosanu C..
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cercetarea locală a fost reprogramată pentru data de 25.10.2010.
In urma acesteia a fost întocmit un proces-verbal (reclamanta nu s-a prezentat), care a fost consemnat în scris și depus la dosarul cauzei.
Cercetarea locală a fost reprogramată pentru data de 25.01.2011, iar apoi pentru data de 22.03.2011 din cauza condițiilor nefavorabile.
Instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la prezenta cauza, dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului să-i permită reclamantei accesul la calea publică pe terenul pârâtului pe calea ordonanței președințiale.
La data de 22.03.2011 a fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit un proces verbal care a fost consemnat în scris și depus la dosarul cauzei.
Prin încheierea de ședință din 23.03.2011 instanța de fond a încuviințat proba cu expertiza tehnică având ca obiectiv stabilirea servituții de trecere, atât cu piciorul, cât și cu mijloc de transport, evaluarea terenului și calculul despăgubirilor.
S-a numit expert în specialitatea agricultură în persoana domnului B. I..
Printr-o cerere înregistrată sub nr. 996/18 04 2011 expert B. I. a precizat că a convocat părțile pentru data de 11 04 2011, orele 14,00, pentru efectuarea fazei de teren a expertizei, le-a prezentat obiectivele expertizei stabilite de către instanță, iar în momentul când a trecut la măsurători, paratul s-a opus pe motiv că nu acceptă să ofere drum de servitute ci dorește fie să fie vândut reclamantei, fie să-i ofere teren la schimb.
Instanța a pus în vedere pârâtului prin mandatar să permită expertului să efectueze lucrarea în teren, cu mențiunea că în caz contrar se va aplica o amendă judiciară.
Expertul a depus la dosar o nouă cerere prin care a precizat că în data de 23.05.2011 a convenit cu părțile să se întâlnească pentru efectuarea fazei de teren, însă pentru a doua oara pârâtul s-a opus și nu i-a permis să execute măsurătorile, a anexat în copie și procesul verbal întocmit la data de 23 mai 2011.
Instanța a stabilit efectuarea fazei de teren a expertizei în data de 3.06.2011 orele 12,00. S-a dispus de asemenea și însoțirea de către organele de poliție a expertului agricol desemnat pentru efectuarea expertizei în cauză.
Expertul a depus la dosar o nouă cerere prin care arată că a luat legătura cu părțile în litigiu, iar paratul a solicitat ca măsurătorile să se efectueze după cosirea ierbii, reclamanta fiind și ea de acord.
La 28.06.2011 a fost depus la dosar raportul de expertiza întocmit de expert agricol Brasoveanu I. care concluzionează că terenul reclamantei nu are ieșire la o cale de acces. Totodată, a arătat că drumul de servitute este prezentat sugestiv in schița din anexa nr 1 și are o lungime de 79 ml, o lățime de 3 ml și o suprafață de 237 mp. În urma evaluării terenului intravilan, proprietatea pârâtului a rezultat un preț de 43.5924 ron/mp, iar valoarea celor 237 mp cât ocupă drumul de servitute este de 10.331 ron. Despăgubirile ce trebuiesc plătite de reclamantă paratului reprezintă 30% din valoarea terenului, respectiv 3.099 ron.
Mandatarul paratului a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza, în sensul că reclamanta are o altă cale de acces, respectiv 14 m din terenul pe care aceasta l-a cumpărat.
Instanța a admis aceste obiecțiuni și a dispus ca expertul să menționeze dacă reclamanta are o altă cale de acces la calea publică.
Expertul a formulat în scris o completare la raportul de expertiză prin care precizează că la pag.6 a raportului de expertiza, în capitolul Concluzii a arătat că – terenul reclamantei nu are ieșire la o cale de acces și nu a scris că reclamanta nu mai are o altă cale de acces. A mai arătat că terenul reclamantei se învecinează în partea de nord cu terenul numitului N. N. și în V deține teren reclamanta, pentru ca apoi să facă o notă cu privire la completare la raportul de expertiză în sensul că terenul reclamantei în partea de nord se învecinează cu al numitului M. M. și nu al lui N. N..
S-au formulat obiecțiuni la completarea raportului de expertiză de către reclamantă prin apărător în sensul ca expertul să menționeze dacă este o cale mai scurtă de trecere și dacă se face trecerea pe mai multe proprietăți.
Prin completarea la raportul de expertiză expertul a menționat că terenul lui M. M. este situat între proprietățile reclamantei - dar că din gospodăria reclamantei fiind distanța mică între construcții nu se poate trece cu agregate cu tracțiune mecanică.
Printr-o nota cu privire la completarea raportului de expertiza expertul a făcut precizarea că la completarea anterioară a raportului de expertiză s-a strecurat o greșeală, în sensul că terenul reclamantei pentru care se solicită drum de servitute se învecinează în partea de nord cu terenul numitului Mandoiu M. și nu cu terenul numitului N. N., așa cum a arătat în completarea la raportul de expertiza.
La interpelarea instanței, reclamanta a precizat că nu are nicio altă cale de acces, a folosit de 20 ani aceasta cale și nu poate trece la calea publică pe terenul vecinului Mandoiu M., cu mențiunea că acesta i-a permis să treacă cu piciorul doar pentru a culege fructele. A mai arătat că nu a făcut propunere de despăgubiri pârâtului.
Mandatarul paratului a precizat că există cale de acces pe proprietatea lui Mandoiu sau N. și pentru a ajunge la calea publica ar trebui să treacă doar pe o singura proprietate - aceea a lui Mandoiu.
Reclamanta prin apărător a solicitat iar instanța a încuviințat ca expertul să precizeze dacă există o cale mai scurtă de trecere și dacă pe acea variantă trecerea se face pe mai multe proprietăți.
Paratul a formulat în scris o cerere de reexaminare amenda împotriva amenzii de 5 milioane lei vechi la care a fost obligat prin încheierea de ședința din 15 06 2011, cerere care a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 16.11.2011.
Expertul a depus la dosar o completare la raportul de expertiza, precizând următoarele:
- calea de acces mai scurtă și după punctul de vedere al paratului ar fi trecerea peste terenul proprietatea numitului M. M., teren care se interpune între cele 2 suprafețe de teren proprietatea reclamantei, care are o lățime de 15,70 ml. Menționează că terenul numitului Mandoiu M. este împrejmuit pe toate cele 4 laturi, iar în zona celor 2 terenuri ale reclamantei, împrejmuirea este cu bulumaci și sârmă ghimpată. Pentru a ajunge în zona ambelor suprafețe de teren ale reclamantei ar fi necesară intrarea prin . pe terenul reclamantei și apoi să se treacă printre cele două rânduri de construcții ale acesteia, între care este o distanță mică ce nu permite trecerea cu agregate agricole de tracțiune mecanică. In această variant, trecerea s-ar face pe terenul numitului Mandoiu M.. Anexează și schița de ansamblu privind terenurile reclamantei și paratului.
Paratul a mai depus la dosar un memoriu ș un certificat de urbanism nr.1/10.02.1993.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria P. prin sentința civilă nr.1612/8.12.2011 a respins acțiunea formulată de reclamanta A. V. F. în contradictoriu cu pârâtul P. C., precum și cererea privind cheltuielile de judecata formulate de pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta A. V. F. a chemat în judecată pe paratul Pietrosanu C., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligat să-i permită trecerea pe terenul său la calea publică, că din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri a rezultat că reclamanta este proprietara suprafeței de 3033 m.p. situat în intravilanul orașului P., teren ce pe latura de est se învecinează cu pârâtul și pârâtul este proprietarul suprafeței de 3170 m.p conform sentinței civile nr. 5794 din 20.10.1994 pronunțata de Judecătoria Târgoviște în dosarul 1536/1998, iar conform contractului de vânzare-cumpărare_ din 4.12.1992, pârâtul împreună cu P. S. au vândut lui Sabloski C. suprafața de 1247,40 mp teren curți construcții, situat în . ce se învecinează pe două laturi – drum acces.
Prima instanță a mai reținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză (completare) întocmit de ing.B. I., terenul reclamantei în partea de nord se învecinează cu terenul numitului M. M. ( nota completatoare a raportului de expertiză) pe o latură de 15,70 m.l. ), expertul precizând că drumul de servitute care s-ar crea pe terenul paratului ar fi în suprafață de 237 m.p. pe o lungime de 79 m.l și o lățime de 3 m.l. și valoarea terenului ar fi de_ lei, rezultând din același raport că reclamanta are posibilitatea de a ieși la calea publică, atât pe terenul pârâtului, cât și pe tenul ce aparține numitului M. M. dar pe care nu l-a chemat în judecată.
Așa cum rezultă din schița anexă la raportul de expertiză, s-a mai reținut că terenul reclamantei se învecinează în partea de nord cu terenul lui M. M., după care urmează o altă proprietate a reclamantei, aceasta putând folosi terenul lui M. M. pentru a ajunge la gospodăria sa, de unde are ieșire directă la calea publică, or în această situație terenul folosit pentru trecere ar avea o lățime de 15,70 m.l., ceea ce presupune că ar fi o cale mai scurtă prin proprietatea acestuia decât prin proprietatea pârâtului.
În drept, s-a reținut că potrivit prevederilor art.616 din codul de procedură civilă proprietarul al cărui loc este înfundat și care nu are ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului cu îndatorarea de a-l despăgubi iar potrivit art.617 cod civil trecerea trebuie făcută pe drumul cel mai scurt care să iasă la drum și care conform art.618 cod civil ar pricinui o pagubă cât mai mică.
Față de aceste dispoziții legale și față de situația de fapt reținută și prezentată în considerente, prima instanță a apreciat că rezultă că reclamanta prin solicitarea sa a ales calea cea mai lungă la drumul public în contradictoriu cu dispozițiile legale, fiind evident că așa cum s-a arătat este necesar a se analiza și cealaltă variantă și alte posibilități dar aceasta se poate face în condițiile în care figurează în cauză și ceilalți vecini acest apanaj fiind al reclamantei care în baza principiului disponibilității ce grevează procesul civil formează cadrul procesual.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că se impune a respinge acțiunea reclamantei.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, reclamanta A. V. F., criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie, susținând că, în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea pentru servitutea cea mai scurtă și cea mai directă ieșire la calea publică, indicându-i o variantă de trei ori mai lungă, în formă de L, care străbate trei proprietăți, deși, din toate probele administrate rezultă cu certitudine că singura cale de acces de la calea publică, la terenul proprietatea sa este proprietatea vecinului său, P. C., servitute de care s-a uzat din anul 1991, de când și-a dobândit acel teren cu contractul de vânzare autentificat sub nr. 8273/05.09.1991.
În dezvoltarea criticilor apelanta arată că pârâtul, dominat de rea credință și fenomenul infracțional, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/01.12.1992, a vândut exact terenul de servitute fără să consemneze aceasta în contract, situație de care a aflat doar la momentul judecătorii litigiului; că proba cu cercetare locală s-a efectuat în lipsa sa; că instanța nu a rezolvat servitutea, dar a dispus calcularea despăgubirilor, fără să ia în calcul că servitutea este urmarea înțelegerii avută cu 21 ani în urmă.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta A. V. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C. instituirea unei servituți de trecere pe fondul aservit aparținând acestuia din urmă.
Din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză, procesul-verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu planșele fotografice și susținerile părților, a reieșit că terenul aparținând reclamantei A. V. F., în suprafață de 3033 mp, este un loc înfundat, neavând niciun fel de ieșire la calea publică De altfel, caracterul de loc înfundat al terenului a fost reținut și de instanța de fond.
În ceea ce privește posibilele variante de constituire a dreptului de servitute, expertul fondului a reliefat două .
Astfel, expertul a stabilit în contradictoriu cu pârâtul P. C. drumul de servitute, care este prezentat in schița din anexa nr. 1 și care are o lungime de 79 ml și o lățime de 3 ml, fiind în suprafață de 237 mp.
Întrucât pârâtul a susținut că reclamanta are o altă cale de acces, pe terenul numitului M. M., în completarea la raportul de expertiză, expertul de la fond a menționat că terenul reclamantei se învecinează în partea de nord cu terenul numitului M. M. și în V deține teren reclamanta, terenul lui M. M. fiind situat între proprietățile reclamantei, dar că din gospodăria reclamantei, fiind distanța mică între construcții, nu se poate trece cu agregate cu tracțiune mecanică.
Expertul a mai arătat, ulterior și că pentru a ajunge în zona ambelor suprafețe de teren ale reclamantei, ar fi necesară intrarea prin . pe terenul reclamantei și apoi să se treacă printre cele două rânduri de construcții ale acesteia, între care este o distanță mică ce nu permite trecerea cu agregate agricole de tracțiune mecanică, iar în această variantă, trecerea s-ar face pe terenul numitului Mandoiu M., anexând și schița de ansamblu privind terenurile reclamantei și paratului.
Problema de drept ce se cere a fi dezbătută în speță este aceea de a stabili dacă trecerea pe terenul proprietatea pârâtului, în varianta stabilită de către expert, la prima instanță, este oportună și dacă, în afara acestui drum de servitute mai există și alte variante, soluția de respingere a cererii, de către prima instanță, bazându-se tocmai pe argumentul stabilirii drumului de servitute pe altă proprietate a unei alte persoane, care nu figurează ca parte în litigiul de față, numitul M. M..
Pentru tranșarea acestei ultime împrejurări, Tribunalul a dispus completarea raportului de expertiză, de către același expert, în sensul de a identifica și vechiul drum de acces pe latura de Vest a proprietății reclamantei, practicat așa cum se arată în cererea de chemare în judecată și să precizeze dacă această cale este mai scurtă în comparație cu celelalte două variante stabilite la prima instanță, dacă este mai puțin păgubitoare pentru proprietarul fondului aservit, iar prin răspunsul ce se află la fila 31 din dosarul de apel, expertul a menționat că, în acord cu părțile, a identificat drumul de acces pe latura de Vest a proprietății reclamantei, care are lungimea cea mai mare în raport cu celelalte două variante ( 184,20 mp, în timp ce în variantele de la fond drumul de servitute are o lungime de 79 mp, respectiv 15,70 mp ), concluzionând că această cale ar fi cea mai păgubitoare pentru proprietarul fondului aservit și dominant, despăgubirile datorate de reclamantă numitului Savlovschi C., fiind de aproximativ 3 ori mai mari.
Față de aceste precizări făcute în completarea la raportul de expertiză efectuată în apel, tribunalul apreciază că această variantă de ieșire la calea publică nu poate fi avută în vedere de tribunal.
Rămâne în aceste condiții, ca tribunalul să aprecieze care dintre cele două variante prezentate de expertul de la fond apare ca fiind oportună și în conformitate cu prevederile art.616 Cod civil, în sensul de a crea reclamantei o cale de acces permanent către drumul public în vederea exercițiului deplin al dreptului real de proprietate al cărei titular este.
Sub acest aspect, tribunalul are în vedere că, așa cum s-a menționat și anterior, expertul de la prima instanță a arătat în lucrarea întocmită că terenul reclamantei se învecinează în partea de nord cu terenul numitului M. M. și în V deține teren reclamanta, terenul lui M. M. fiind situat între proprietățile reclamantei, dar că din gospodăria reclamantei, fiind distanța mică între construcții, nu se poate trece cu agregate cu tracțiune mecanică și că pentru a ajunge în zona ambelor suprafețe de teren ale reclamantei ar fi necesară intrarea prin . pe terenul reclamantei și apoi să se treacă printre cele două rânduri de construcții ale acesteia, între care este o distanță mică ce nu permite trecerea cu agregate agricole de tracțiune mecanică.
Referitor la pârâtul P. C., se reține că acesta este proprietarul suprafeței de 3170 mp, categorie fâneață naturală, cu ieșire directă la calea publică.
În contextul mai sus reliefat, tribunalul ținând seama de întregul material probator administrat în cauză, precum și de dispozițiile art.616 Cod civil, apreciază că servitutea de trecere în favoarea reclamantei pe terenul proprietatea pârâtului, se impune a fi stabilită potrivit variantei din raportul de expertiză întocmit de expert B. I. la instanța de fond, aceasta fiind singura cale care asigură reclamantei un acces efectiv la drumul public, cu agregate cu tracțiune mecanică, având în vedere categoria de folosință a terenului, asemenea agregate fiind necesare pentru exploatarea normală a fondului dominant, în condiții de maximă eficiență.
În plus, în această variantă se afectează o suprafață de teren relativ mică, de 237 mp (79 ml pe lungime și 3 ml ca lățime), din proprietatea pârâtului P. C. ( în suprafață totală de 3170 mp), împrejurare ce nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate pentru proprietarul fondului aservit, întrucât servitutea reprezintă doar un dezmembrământ al dreptului de proprietate, o simplă sarcină asupra fondului aservit ce se impune ca o limitare a exercițiului atributelor dreptului de proprietate de către titularul inițial, care practic, nu pierde nici unul din ele prin instituirea servituții, iar pentru această limitare, respectiv pentru paguba pricinuită proprietarului fondului dominant va fi obligat la despăgubiri.
În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, Tribunalul reține că expertul B. G., desemnat în prezenta cale de atac, a prezentat două variante de calcul a lipsei de folosință a terenului afectat de servitute.
Într-o primă variantă, în stabilirea contravalorii anuale pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 237 mp, expertul a luat în calcul producția ce s-ar obține de la cultura existentă pe teren, respectiv fâneață naturală, rezultând suma de 46,93 lei anual.
O a doua variantă de stabilire a contravalorii anuale pentru lipsa de folosință a terenului de 237 mp are în vedere prevederile Legii nr.50/1991, art.17, expertul concluzionând că suma datorată de reclamantă pârâtului ar fi de 541,056 lei/an.
Contrar punctului de vedere al expertului, Tribunalul apreciază că se impune obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 46,93 lei/anual, reprezentând lipsa de folosință a terenului afectat, prejudiciul în această modalitate fiind calculat după criteriul obiectiv al categoriei de folosință a terenului ce constituie fondul aservit ( fâneață naturală), cu luarea în calcul a producției de fâneață ce ar fi putut fi realizată de către pârât, în timp ce suma de 541,056 lei/an calculată în varianța a doua, este raportată la dispozițiile art.17 din Legea nr.50/1991 ce nu au incidență în speța de față, fiind o sumă disproporționat de mare, raportat atât la prețul de circulație a terenului, precum și la periodicitatea folosirii servituții de trecere.
Așa fiind, Tribunalul va dispune obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 46,93 lei/anual, reprezentând lipsa de folosință a terenului afectat servituții.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul apreciază sentința judecătoriei ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.616 Cod civil și art.618 Cod civil, astfel că în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba, în tot, hotărârea atacată și, în consecință, va admite cererea reclamantei și va stabili un drum de servitute în favoarea acesteia pe terenul proprietatea pârâtului, potrivit variantei inițiale din raportul de expertiză întocmit la fond de către expertul B. I. și cu schița anexă, drum de servitute în suprafață de 237 m.p., cu obligarea corespunzătoare a reclamantei la plata către pârât a sumei de 46,93 lei/anual, reprezentând lipsa de folosință a terenului aferent.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va fi obligat pârâtul intimat la plata către apelanta reclamantă a sumei de 1194 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, efectuate la fond (800 lei și 300 lei –onorarii experți, 91 lei taxă de timbru și 3 lei timbre judiciare), în apel urmând a fi respinsă cererea intimatului, ca parte căzută în pretenții, de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă A. V. F., domiciliată în P., ., nr.70, jud. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1612/08.12.2011, pronunțată de Judecătoria P., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. C., domiciliat în P., ., jud. Dâmbovița.
Schimbă, în tot, hotărârea apelată și, în consecință, admite cererea reclamantei și stabilește drum de servitute în favoarea acesteia pe terenul proprietatea pârâtului P. C., potrivit variantei inițiale din raportul de expertiză întocmit la fond de către expertul B. I. și cu schița anexă, drum de servitute în suprafață de 237 m.p. și obligă pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 46,93 lei/anual, reprezentând lipsa de folosință a terenului afectat.
Obligă pe pârât la plata sumei de 1194 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, efectuate la fond (800 lei și 300 lei –onorarii experți, 91 lei taxă de timbru și 3 lei timbre judiciare).
Respinge cererea intimatului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.02.2013.
P., JUDECATOR, GREFIER,
D. Ș. A. S. N. P.
J.F. M. I.
Dosar nr._
Judecătoria P.
Red.D.Ș./tehnoredact.D.Ș.
4 ex/20.03.2013
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 302/2013.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 87/2013.... → |
|---|
