Pretenţii. Încheierea nr. 28/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 28/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 7977/315/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. S.
JUDECĂTORI – L. B.
M. M.
GREFIER - A. P.
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile promovate de recurentele-pârâte F. de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, S. de Distribuție a Energiei Electrice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 236, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.2147 pronunțate la data de 22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. M., domiciliată în ., R. C., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., R. E. și R. C.-M., domiciliați în comuna Bărbulețu, . Dâmbovița, având ca obiect ”pretenții”.
Recurs timbrat cu suma de 139,5 lei conform O.P. nr. 572/03.07.2013 și timbru judiciar de 1,50 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic T. P. pentru recurentele-pârâte, avocat R. A. pentru intimații-reclamanți, lipsă fiind aceștia.
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul pricinii, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Reprezentanta recurentei, consilier juridic T. P., depune la dosar delegație de reprezentare precizând că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat în cauză.
Avocat R. A. având cuvântul pentru intimații-reclamanți precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat în cauză.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Consilier juridic T. P. având cuvântul pentru recurentă solicită ca instanța să aibă in vedere faptul că deși expertul agricol a calculat corect valoarea prejudiciului, diminuând producția ce se putea realiza cu 32, 02 % datorita coexistentei stâlpilor LEA, motivația acestuia conform căreia responsabili de aceasta lipsa de folosința ar fi societățile recurente - parate este nejustificata si nereala, instanța de fond neluând in seama trimiterile paratelor la concluziile raportului electroenergetic; dacă instanța ar fi interpretat corect legislația incidența in cauza si ar fi interpretat cele doua expertize reținând concluziile experților in funcție de specialitățile lor, ar fi observat ca motivația expertului agricol privind pericolul de electrocutare in activitățile de stropire, ori necesitatea tăierii coroanei pomilor sunt contrazise documentat si justificat cu trimitere la normative tehnice in vigoare de expertul electroenergetic.
Din aceste motive recurentele susțin că în prezenta cauza intimații-reclamanți nu au făcut dovada, prin probele administrate, că au îndeplinit condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Reprezentanta intimatei mai arată că din considerentele sentinței atacate, instanța de fond a reținut, cu totul nejustificat, ca paratele vor fi obligate la plata sumei de 3355 lei cu titlu de despăgubiri, considerând ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât reclamanții au fost nevoiți sa procedeze la ajustarea pomilor, la coborârea acestora in talie, pentru a nu prezenta pericol de electrocutare ori de deteriorare a instalațiilor electrice.
Din cele menționate reiese cu claritate că instanța nu a avut deloc in vedere expertiza electroenergetica, deși a decis ca este utila si concludenta cauzei, motiv pentru care a dispus atașarea dos._, mai mult instanța de fond a înlăturat, fără a motiva, apărările recurentelor - pârâte.
Față de cele arătate, reprezentanta intimatei consideră că s-a dovedit ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsita de temei legal, interpretând greșit dispozițiile legale invocate si omițând a retine toate probatoriile administrate, motiv pentru care solicită admiterea recursului si pe fond respingerea acțiunii intimaților - reclamanți ca nelegala si netemeinica cu cheltuieli de judecata;
Avocat R. A. având cuvântul pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Recurenta-contestatoare având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate deoarece este netemeinică și nelegală.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului civil de față.
TRIBUNALUL
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise potrivit dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 05 decembrie 2013.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI I. S. L. B. M. M.
GREFIER,
A. P.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 227/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 649/2013. Tribunalul... → |
---|