Revendicare imobiliară. Decizia nr. 958/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 2201/284/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 958
SEDINTA PUBLICĂ DIN DATA DE 5 noiembrie 2013
Instanța compusă din:
Președinte: S. D.
Judecător: A. S.
Judecător: G. S.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil promovat de recurentul reclamant R. M. domiciliat în București, .. 12, ., ., împotriva sentinței civile nr. 820 din 11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr._, intimat pârât fiind D. E. C. domiciliat în București, ., ., ., dosarul având ca obiect recurs revendicare imobiliară.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 803 lei conform chitanței nr._ din 3.09.2013 și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitatea apărătorilor părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 5 noiembrie 2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemarer în judecată a pârâtului Daneț E. C., înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._ /3.10.2012, reclamantul R. M. a solicitat obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren intravilan de 4612 metri pătrați de pe raza comunei Cornățelu, județul Dâmbovița.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că alături de D. G. C. și R. Ș. C., este proprietarul terenului în suprafață de 4 hectare, din ., conform sentinței civile nr. 465/18.04.1997 a Judecătoriei Răcari, teren ce le-a aparținut bunicilor lor E. și Ș. D..
S-a menționat că prin procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc din cadrul SPCEJ „M. F. și M. G. R.” la data de 01.07.2010, s-a procedat la punerea lor în posesie pe 3,5 hectare teren aferent construcțiilor și 0,5 hectare livadă, executarea fiind contestată de către pârât care posedă în perimetrul celor 4 hectare suprafața de 4.612 metri pătrați, teren intabulat conform încheierii nr._/26.05.2005 a OCPI Dâmbovița în cartea funciară numărul 80 a comunei Cornățelu la numărul cadastral 394.
Se precizează că pârâtul a intrat în posesia terenului în urma adjudecării la două licitații ale Băncii Internaționale a religiilor, aflată în faliment la acea dată, în favoarea căreia existau două contracte de ipotecă pentru imobilele deținute la acea vreme de către debitoarea S.C. AGRINCOR S.A. Cornățelu, imobilele fiind ipotecate de către S.C. AGRINCOR S.A. Cornățelu după ce sentința nr. 465/18.04.1997 a devenit irevocabilă, adică în anul 1998.
Consideră reclamantul că titlul său de proprietate este preferabil celui deținut de către pârât.
În drept au fost enunțate dispozițiile art. 563 Cod Civil.
S-au depus la dosar următoarele acte: cerere de revendicare, sentința civilă nr. 465/1997, încheierea din 4 martie 2009, proces verbal de executare din 1 iulie 2010, planul terenului din Cornățelu, act de adjudecare din 7 aprilie 2004, act de adjudecare din 14 noiembrie 2004, act de vânzare cumpărare din 10 februarie 1940, adeverința Primăriei Cornățelu nr. 1328/1999, extras arhivele naționale nr. C 1844/2006, certificat de moștenitor nr. 560/1995, certificat de moștenitor nr. 1131/1985, certificat de moștenitor nr. 954/1975.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și cerut introducerea în cauză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.P.R.L. ELRAD, susținând că prin decizia civilă nr. 5462/20.06.2005 a I.C.C.J. s-a stabilit că terenul revendicat de către reclamant nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, deoarece aceștia au primit și bani și dividende și chiar 10 hectare teren în schimbul suprafeței de 2,8 hectare.
S-a depus la dosar la dosar certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0692.
Reclamantul nu a fost de acord cu cererea de introducerea în proces a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a lichidatorului S.P.R.L. ELRAD.
După punerea în discuție a acestei cereri instanța a respins-o constatând că nu sunt incidente în cauză dispozițiile articolului 57 din Codul de procedură Civilă.
La cererea reclamantului au fost încuviințate probele cu acte, interogatoriu și expertiză tehnică având ca obiective identificarea terenului în funcție de actele de proprietate ale părților și dacă terenul se găsește în posesia pârâtului și cât anume ocupă din acest teren .
A înaintat pârâtul la dosar concluzii scrise.
S-a întocmit în cauză raportul de expertiză tehnică de către inginer M. Coneliu, raport împotriva căruia s-au formulat obiecțiuni de către reclamant și după punerea lor în discuție instanța le-a încuviințat, sens în care expertul a completat lucrarea, menționând că la faza de teren nu a fost prezent și pârâtul și că s-a conformat dispozițiilor stabilite de către instanță.
S-a invocat de către pârât excepția coparticipării procesuale obligatorii și după punerea în discuție a acesteia instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.820/11.06.2013 s-a respins cererea reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul D. E. C. deține terenul în litigiu, identificat cu numărul cadastral 394 și înscris în cartea funciară numărul 180 a localității Cornățelu, teren pe care este amplasată o construcție în suprafață de 215,57 metri pătrați pe care l-a obținut în baza actelor de adjudecare nr. 2682/07.04.2004 și 3157 bis/14.10.2004. Din măsurătorile topografice a rezultat că suprafața este de fapt de 4842 metri pătrați, teren care nu face parte din ceea ce revendică reclamantul.
S-a avut în vedere că reclamantul R. M. a solicitat anterior anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a S.C. AGROMAR Cornățelu și deja s-a statuat irevocabil că actul este emis legal, deci a fost validat de către o instanță judecătorească.
Comparând cele două titluri de proprietate pe care le dețin părțile instanța de fond a dat eficiență celui pe care-l are pârâtul, hotărârea judecătorească de care beneficiază reclamantul fiind ulterioară certificatului de atestare a dreptului de proprietate .
S-a concluzionat că titlul pârâtului este unul validat irevocabil judecătorește, trecut prin filtrul mai multor instanțe de judecată, inclusiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept soluția s-a întemeiat pe dispozițiile art. 563 din Codul Civil.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în considerarea art.304 punctul.9 Cod procedură civilă, cu motivarea că fiind în situația unei acțiuni în revendicare în care ambele părți posedă titlu de proprietate, pentru același imobil, dar de la autori diferiți, instanța de judecată trebuia să dea eficiență titlului cu data mai veche, respectiv celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, această din urmă soluție fiind o aplicație a principiului Nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet”
S-a susținut că titlul reclamantului provine de la autorul principal D. Ș., cumpărătorul terenului în suprafață de 4 hectare de la N. N. G., conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 06 februarie 1940, conform planului care face parte integrantă din act, terenul revendicat fiind inclus în această suprafață așa cum a constatat expertul topo numit în cauză.
De asemenea, s-a menționat că hotărârea judecătorească despre care susține instanța de fond că beneficiază reclamantul, adică sentința civilă nr. 465/1997, pronunțată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. 512/1997, sentință al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea din 04 martie 2009, este un al doilea titlu.
Recurentul a subliniat că titlul pârâtului nu este certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0692/29.03.1994, ci actele de adjudecare din 07 aprilie 2004, respectiv 14 octombrie 2004, obținute în condiții dubioase din moment ce în 1997, prin sentința nr. 465/16 aprilie 1997, Judecătoria Răcari admisese acțiunea sa în revendicare și urma „...să dispună restituirea imobilului compus din 11 camere și dependințe și a terenului aferent în suprafață de 0,5 ha livadă, suprafața de 3,5 ha teren curte, precum și magazia de cereale și grajdul”, așa cum rezultă din considerentele sentinței.
În continuare s-a arătat că întreaga suprafață de 4 ha, împreună cu construcțiile situate pe aceasta, reprezentând curtea casei de la Cornățelu, din care face parte și terenul revendicat, a fost expropriată în baza Decretului-lege nr. 83/1949, imobilele făcând parte din categoria celor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, așa cum a decis Î.C.C.J. prin decizia nr. 1083, pronunțată în data de 11 februarie 2005 în dosarul nr. 8530/2004, prin care a validat decizia civilă nr. 1291 din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Fiind preluate în mod abuziv, aceste imobile sunt considerate a nu fi ieșit din patrimoniul proprietarilor, astfel că Statul român, nefiind proprietar, nu putea să transmită dreptul de proprietate al acestor imobile altor persoane, conform principiului „Nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet”. Or, actele de adjudecare ale pârâtului sunt date de către executorul Băncii Internaționale a Religiilor, bancă în favoarea căreia terenul a fost ipotecat de către posesoarea terenului de la aceea dată, S.C. AGRINCOR S.A. Cornățelu, în baza unor contracte de împrumut încheiate după rămânerea definitivă a sentinței nr. 465/1997, pronunțată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. 512/1997, dosar în care S.C. AGRINCOR S.A. a fost parte, sentința fiindu-i opozabilă.
Cu alte cuvinte, titlul recurentului provine de la un verus dominus, pe când cel al pârâtului provine de la un non dominus.
În temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, sentința recurată fiind dată fără drept de apel, recurentul a solicitat ca instanța de recurs să aprecieze și asupra netemeiniciei sentinței, după cum urmează:
A reținut instanța de fond în considerente că „Din măsurătorile topografice a rezultat că suprafața este de fapt 4842 metri pătrați, teren care nu face parte din ceea ce revendică reclamantul”, or, din completarea raportului de expertiză, rezultă limpede că terenul revendicat este inclus în suprafața de 4 ha prevăzută în planul alăturat actului de vânzare-cumpărare nr. 4568/1940.
Netemeinicia sentinței recurate rezultă și din faptul că instanța de fond, în motivarea sentinței, nu face nicio referire la contractul de vânzare din anul 1940, referindu-se numai la sentința civilă nr. 465/1997, fără a-și spune părerea cu privire la nevalabilitatea titlului pârâtului.
S-a considerat că instanța de fond, în loc să compare actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 06 februarie 1940 cu actele de adjudecare, compară numai cel de-al doilea titlu al reclamantului, adică sentința civilă nr. 465/16 aprilie 1997, cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0692/29:03.1994, și nu cu titlul pârâtului, adică actele de adjudecare.
Potrivit sintezei actelor de proprietate anexată, titlul cel mai bine caracterizat este al reclamantului și nu al pârâtului, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în revendicare.
Intimatul pârât D. E. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, prin respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamantul R. M., în raport de următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 47 Cod procedură civilă și art. 137 alin. (1), Cod procedură civilă, a invocat excepția coparticipării procesuale obligatorii.
Pentru terenul în discuție, din care acesta deține o suprafață de aprox. 12%, există emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0692 al Ministerului Agriculturii, eliberat la data de 23.09.1994, transcris la nr. 90/04.02.1997, în registrul de transcripțiuni imobiliare al Judecătoriei Răcari, deci anterior transcris pronunțării sentinței civile nr. 465/18.04.1997 a Judecătoriei Răcari.
Prin sentința civilă nr. 878/22.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel București, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1161/20.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins acțiunea formulată de R. M. în anularea parțială a terenului revendicat de acesta, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat în anul 1994, către S.C AGRINCOR Cornățelu, constatându-se că acest act a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință s-a admis cererea sa de intervenție în interes propriu, în proces existând, deci, autoritate de lucru judecat, atât în ceea ce privește validitatea titlului antecesoarei intimatului, cât și ocrotirea proprietății și posesiei bunurilor sale, aflându-se în fața unui litisconsorțiu obligatoriu, având în vedere că titlul de proprietate al Ministerului Agriculturii reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate ., nr. 0692, nu este desființat, fiind validat irevocabil judecătorește de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așadar recurentul R. M. avea obligația să cheme în judecată și pe Ministerul Agriculturii, cu sediul în București, .. 24, sector 3, și pe S.P.R.L ELRAD, cu sediul în Ploiești, ., ., în calitate de lichidator al S.C. AGRINCOR S.A. Cornățelu.
Mai mult, recurentul, deși a fost despăgubit, se prevalează de un pretins titlu declarat prescris prin decizia nr. 202/27.02.2011, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița.
Încheierea de „lămurire” a dispozitivului sentinței civile nr. 465/18.04.1997, pronunțată de Judecătoria Răcari, „apărută la distanță în timp, de peste 12 ani de la data rămânerii definitive a acesteia”, prin judecătoarea M. F. (condamnată pentru infracțiuni săvârșite în legătura cu profesia și abuzuri în exercitarea funcției) sfidează orice regulă de procedură și principiu de drept, intervenind după ce la data de 09.06.2000, s-a finalizat executarea silită a respectivei hotărâri judecătorești, prin încheierea din data de 11.06.2000, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul de executare nr. 93/2000 al B.E.J. M. F..
Art. 403 (3) din Codul de procedură civilă, modificat parțial prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată M.O. nr. 177 din 26 iulie 1993, incident la data pronunțării sentinței civile nr. 465/18.04.1997, pronunțată de Judecătoria Răcari, „ cel din urmă act de executare este încheierea pe care instanța va trebui să o facă, fără citarea părților, îndată ce va primi procesul-verbal de executare constând în săvârșirea executării”.
Acest act jurisdicțional, conform art. 403 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aplicabil în acea perioadă (actualizat cu unele modificări aduse prin Legea nr. 59/26 iulie 1993), constituie „cel din urmă act al executării, care odată ce a apărut, are ca efect neprimirea niciunei contestații asupra executării (fie și cea privitoare la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii).
În consecință, recurentul era limitat la posibilitatea de a exercita calea de atac împotriva încheierii din 11.06.2000, în termenul prevăzut de art. 284 din Codul de procedură civilă, incident la acea dată (art. 284 din codul de procedură civilă modificat parțial prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată M.O. nr. 177 din 26 iulie 1993), potrivit căruia „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. De asemenea, art. 283 din același Cod de procedură civilă, aplicabil, prevede „partea care a renunțat la apel, cu privire la o hotărâre, nu mai are dreptul de a face apel”.
Încheierea de „lămurire”, a dispozitivului sentinței civile nr. 465/18.04.1997, pronunțat după 12 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, „se opune” față de intimat, ca „terț”, neparticipând în cadrul respectivei proceduri „cu valoarea unui fapt juridic și cu cea a unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă”.
Pentru aceste motive, s-a solicitat să se constate și să se rețină că prin acțiunea recurentului este vătămat într-un drept legitim fundamental (de proprietate), fiind proprietar cu acte în regulă al suprafeței de teren de 4612 mp și al unei construcții situate pe acesta, precum și dobândirea proprietății acestor bunuri, s-a parafat la data de 07.04.2004, respectiv la data de 14.10.2004, prin adjudecare, în cadrul licitației publice organizate de BIR, prin lichidator, pentru valorificarea garanțiilor imobiliare, constituie pentru credite acordate și nerestituite de S.C. AGRINCOR Cornățelu, dreptul intabulându-se, conform încheierii nr. 1139/26.05.2005, înscriindu-se în Cartea Funciară la nr. 180, cu nr. cadastral 394 și nr._/10.06.2005, Cartea Funciară nr. 181 nr. cadastral 408, 409.
S-a subliniat că S.C. AGRINCOR Cornățelu deținea clădirea și terenul dobândit de intimat, în baza Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr. 0692, emis la data de 23.09.1994, de Ministerul Agriculturii și Alimentației, transcris la nr. 90/04.02.1997 în Registrul de transcripțiuni imobiliare al Judecătoriei Răcari, deci anterior pronunțării sentinței civile nr. 465/18.04.1997 al Judecătoriei Răcari.
Și dreptul de proprietate al antecesoarei S.C. AGRINCOR Cornățelu asupra terenului respectiv, a fost înscris în Cartea Funciară la nr. 17, conform atestării Biroului de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Răcari, prin încheierea nr. 51/28.06.2000, intimatul fiind dobânditor de bună-credință, după cum se poate constata.
De altfel, pentru respectivul teren (2,5 ha) prin sentința civilă nr. 48/10.02.2003 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, conform deciziei civile nr. 5462/20.06. 2005 a Î.C.C.J. București, s-a dispus, în temeiul art. 9 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, respingându-se din acest motiv contestația recurentului împotriva deciziei nr. 686/01.10.2001.
În raport de precizarea din cuprinsul sentinței civile nr. 465/18.04.1997, conform căruia autorul dreptului, D. Ș., figurează înscris în evidențele anilor 1948-1950 cu teren intravilan în suprafață de 4 ha, iar D. E. cu teren arabil în extravilan în suprafață de 50 ha, să se constate și faptul că prin emiterea titlurilor de proprietate nr._/06.12.1997 (pentru 10 ha) și nr._/24.04.2002 (pentru 40 ha), pe numele lui R. M. s-a recunoscut dreptul de proprietate, ulterior, în natură, pentru 50 ha.
Încălcându-se principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 (2) din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile” și art. 1 din Codul Civil, aplicabil la data respectivă „legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”, s-au invocat la pronunțarea încheierii de „lămurire” a dispozitivului sentinței civile nr. 465/18,04.1997, dispozițiile art. 2811 (l), din Codul de procedură civilă, „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Cererea poate fi formulată în termenul prevăzut de lege pentru declararea, după caz, a apelului sau recursului împotriva acelei hotărâri. Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea se va atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței”.
În raport cu dispozițiile art. 725 (1), din Codul de procedură civilă, care stabilesc că dispozițiile legii noi de procedură, se aplică din momentul intrării în vigoare doar proceselor „în curs de judecată, începute sub legea veche” (ceea ce nu este cazul în speță, fiindcă sentința nr. 465/18.04.1997, a rămas definitivă prin neapelare) și „executărilor începute sub legea veche”, deci nerealizate (ceea ce nu este cazul în speță, fiindcă ultimul act de executare s-a săvârșit la data pronunțării de către Judecătoria Răcari a încheierii din 11.06.2000, art. 403 alin. (3).
În concluzie, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat.
Se reține că în speță nu s-a dat eficiență tuturor probelor administrate.
Concret, instanța de fond nu a analizat efectele juridice ale sentinței civile nr. 465/18 aprilie 1997, pronunțată în dosarul nr. 512/1997 al Judecătoriei Răcari, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din Camera de Consiliu din 4 martie 2009 (filele 9 – 12 dosar fond).
Deși prin sentința civilă irevocabilă nr. 878/22.03.2007 a Curții de Apel București s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. M. pentru anularea parțială a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor . nr.0692/1994 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, s-a pierdut din vedere că în cadrul acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 512/1997 menționat, . a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie printre alte bunuri, suprafața de 3,5 ha teren aferent unor construcții, imobile preluate autoarei reclamantului R. M., D. E., conform Decretului nr. 83/1949.
Prin urmare, pentru suprafața de teren în litigiu, pârâta de atunci, . mai avea drept de dispoziție, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată în revendicare a fost pusă în executare silită, în dosarul nr. 249/2010, întocmit de Societatea civilă profesională a executorilor judecătorești ,,M. F. și M. G. R.”.
Chiar dacă lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 465/18.04.1997 a intervenit la 04.03.2009, societatea pârâtă avea obligația să o respecte, fiindu-i opozabilă, bunurile imobile ce au făcut obiectul acesteia neputând fi grevate cu sarcini în favoarea B I R și executate silit de lichidatorul BIR ..V.A) SA, în cadrul licitației publice, adjudecate în favoarea intimatului pârât (filele 17 – 18 dosar fond).
În acest context, contractele de împrumut încheiate cu fosta BIR au fost garantate cu terenul în litigiu, deși la data constituirii garanțiilor în favoarea împrumutătorului, societatea împrumutată nu mai era proprietară, cu toate că avea certificatul de atestare a dreptului de proprietate menținut valabil, deoarece fusese evinsă în cadrul acțiunii în revendicare.
Astfel, intimatul pârât D. E. C. a adjudecat un imobil teren ca urmare a executării silite a debitoarei ., care în realitate nu mai era proprietară din anul 1997.
Din această perspectivă, critica recurentului reclamant conform căreia fosta societate nu putea să transmită un drept (dreptul de garantare a împrumuturilor cu bunuri imobile) pe care nu îl avea, apare ca fiind justificată în condițiile în care potrivit celor expuse, mai caracterizat era titlul reclamantului beneficiar al unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat.
Așadar, viciile ce au afectat garantarea împrumuturilor contractate de ASC Agrincor SA a făcut posibilă dobândirea de către intimat a unui drept de proprietate care s-a dovedit în cele din urmă incert.
Contrar susținerilor intimatului, în litigiul de față nu se impunea atragerea în proces a Ministerului Agriculturii și Alimentației, emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate al terenului aparținând . vreme în cadrul acțiunii în revendicare au calitate de părți cel ce se pretinde titular al dreptului de proprietate (reclamantul) și cel ce manifestă opoziție la titlul acestuia (pârâtul), iar faptul că titlul societății menționate a fost înscris în Registrul de transcripțiuni imobiliare anterior pronunțării sentinței civile nr. 465/1997 nu este de natură să lipsească această hotărâre de efecte juridice.
Tribunalul mai are în vedere că vechiul Cod de procedură civilă nu a instituit un termen limită până la care se poate cere lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului din cuprinsul hotărârilor judecătorești, procedura reglementată de art. 2811 Cod procedură civilă putând fi valorificată oricând. Numai procedura înscrisă în art.2822 Cod procedură civilă (omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cererei conexe sau incidentale) era suspusă unui termen imperative de apel de 15 zile, calculate de la data comunicării sentinței de fond, nr.465/18.04.1997, însă încheierea din 4 martie 2009 nu a vizat această ipoteză.
Este de subliniat faptul că unui subdobânditor cum este intimatul pârât nu-i sunt opozabile doar actele autorului său (.) în baza cărora a dobândit prin licitație unele bunuri imobile, și ci faptele cu relevanță juridică strâns legată de acestea.
În consecință, titlul original de proprietate al autoarei recurentului reclamant, a fost reconfirmat prin sentința civilă nr. 465/1997 care fiind opozabilă societății comerciale devine opozabilă și subdobânditorului unei părți a dreptului de proprietate asupra bunurilor Imobile.
Se mai are în vedere că potrivit completării la raportul de expertiză(fila 118 dosar fond) teernul posedat de către intimat face parte din fosta proprietate a autorului reclamantului, înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare nr.4568/1940.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.3, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat recurentul reclamant R. M. domiciliat în București, .. 12, ., ., împotriva sentinței civile nr. 820 din 11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr._, intimat pârât fiind D. E. C. domiciliat în București, ., ., ..
Modifică în tot hotărârea atacată în sensdul admiterii cererii și obligării pârâtului de a lăsa în deplină proprietate reclamantului suprafața de 4612 m.p. identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul M. C..
Obligă intimatul la 1807,5 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 5 noiembrie 2013.
P. JUDECĂTORI
S. D. A. S. G. S.
GREFIER
S. E. S.
J.f. A. V.
Judecătoria Răcari
Dosar_
Tehnored. A.S./I.B.
3 exemplare/3.12.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1082/2013. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 362/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
