Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 1261/283/2013
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 31
Ședința publică din 16.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – S. I.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă C. V. E. domiciliata în ., .,județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.691/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DÂMBOVIȚANEWS, cu sediul în comuna Vulcana P., ., județul Dâmbovița și S. M. B., domiciliat în comuna Vulcana P., . Dâmbovița, dosarul având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală ”.
Apelul este timbrat cu chitanța nr._/08.10.2014, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei .
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 09.01.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 16.01.2015 .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei P. sub nr._, reclamanta C. V. E. a solicitat: obligarea pârâților DâmbovițaNews și S. M. B. la plata, în solidar a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru articolele de presă publicate în mod sistematic de acestia; obligarea în solidar a celor doi pârâți la publicarea hotărârii, în termen de 5 zile de la comunicare, în trei ziare de circulație națională, iar în caz de refuz, să fie obligați la plata sumei de 500 lei/zi cu titlu de daune cominatorii; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea actiunii se invedereaza instantei de judecata faptul ca, începând cu 28.03.2013, pârâtul S. M. B., în calitate de redactor șef DâmbovițaNews a început un „sabotaj” asupra reclamantei, prin publicarea de articole neadevărate, eronate, apte să o discrediteze, încălcându-i demnitatea, onoarea, reputația și prestigiul profesional, fiind supusă astfel disprețului public. In cuprinsul articolelor de presă i s-au adus acuzații ca o reacție față de refuzul de a furniza pârâților fotocopii deținute de instituția pe care o conduce. Menționează că nu putea da curs solicitarii fără a încălca Legea nr. 544/2001. Pârâtul S. M. B. a comunicat opiniei publice aspecte neadevărate în condițiile în care reclamanta ocupă funcția de director în baza unei decizii a ISJ Dâmbovița iar ștatele de plată au fost depuse de contabila unității de învățământ în fiecare lună la Primaria Branești iar cheltuielile aferente au fost transmise similar la Primarie (toate facturile și contractele au fost verificate de Curtea de Conturi). Aprecierile făcute în presa nu pot intra în sfera de incindență a judecăților de valoare ci sunt reale fapte ilicite, ce constituie unul dintre elementele obligatorii ale raspunderii civile delictuale. Și în cadrul următoarelor articole de presă, pârâtul a denigrat persoana reclamantei depășind pragul exercitării cu profesionalism a activității jurnalistice (reclamanta arata ca a fost acuzata de furt sau complicitate la furt și că ar avea o anumită orientare sexuală).
Prejudiciul produs consta în atingerea adusa demnității, onoarei și reputației reclamantei prin imputarea desfășurării unor activități ilegale și a unor atitudini care pot atrage oprobiul public printr-un mijloc de informare a publicului larg. Există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și cauzarea unui prejudiciu moral reclamantei, prin aceea că persoanele care au citit respectivul articol, a obținut informații de natură să afecteze moralitatea reclamatei. Arată că pe fondul afecțiunii de care suferă (diabet) starea de sănătate i s-a înrăutățit ca urmare a îndoielii asupra persoanei sale în rândul colegilor, elevilor și părinților acestora prin articolele de presa publicate de pârât.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art.1357, art. 1373, art. 73-74, art.252-253 din Codul civil și art.30 din Constituție.
În probațiune, a fost solicitată administrarea probei testimoniale, ce-a constând în interogatoriul pârâtului și înscrisurile atașate acțiunii (fila 10-146).
Pârâții au depus întampinare la dosarul cauzei la data de 19.09.2013 solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că articolele publicate pe portalul DâmbovițaNews conțin date și fapte reale.
În susținerea întâmpinării a fost solicitată proba testimonială cu interogatoriu și înscrisuri.
Reclamanta a depus răspuns la întampinare solicitând să se constate decăderea pârâților din dreptul de administrare a probei cu înscrisuri în condițiile în care acestea nu au fost atașate întampinării. În ceea ce privește proba video solicitată arata că există suspiciuni cu privire la modalitatea legală în care a fost aceasta realizată și că pârâtul este cercetat pentru șantajul unor edili.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.691/08.07.2014 prin respingerea acțiunii.
În considerentele sentinței s-a reținut că înca de la prima sa hotarare importanta in acest domeniu, in cauza Handyside vs. UK, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, ca libertatea de exprimare consacrata in parag. 1 al art. 10, constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice „una din conditiile primordiale ale progresului ei”. Sub rezerva parag. 2 al aceluiasi text, libertatea de exprimare priveste nu numai „informatiile sau ideile” apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pe cale care „contrariaza, socheaza sau nelinistesc”, ca o expresie a pluralismului, a tolerantei si a „spiritului de deschidere intro societate democratica”.
Art. 10 din CEDO apara libertatea de exprimare a opiniilor si ideilor, precum si cea de informare, fara nicio constrangere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele traditionale la cele moderne. Oricine isi exercita insa libertatea de expresie sau de informare isi asuma „indatoriri si responsabilitati” a căror intindere depinde de domeniul in care este pusa in valoare.
Uneori, libertatea de exprimare/informare poate fi in conflict cu anumite interese colective sau individuale, ceea ce inseamna ca nu poate fi conceputa decat in cadrul unor limite, instanta europeana a drepturilor omului statuand prin jurisprudenta sa in probleme care au impus analiza echilibrului intre exercitiul dreptului la libera exprimare, pe de o parte, si protectia drepturilor individuale, pe de alta parte.
Libertatea de informare este un element al libertatii de exprimare (alaturi de libertatea de opinie) si nu presupune numai libertatea de a difuza informatii, ci luarea in considerare, a libertatii publicului de a primi informatii in mod liber si din diverse surse (cauza G. Cohen-Jonathan). Libertatea presupune „responsabilitatea”, limitele fiind generate de necesitatea protejarii unor valori sociale si a drepturilor sau reputatiei apartinand altor persoane. Depasirea acestor limite este de natura sa angajeze raspunderea civila sau chiar penala.
Privita prin prisma „indatoririlor si responsabilitatilor”, libertatea jurnalistica de informare trebuie subordonata conditiei „de a se actiona cu buna credinta”, dar Curtea a admis ca libertatea de exprimare a ziaristilor presupune „o posibila doza de exagerare sau chiar de provocare”. Opiniile jurnalistice lipsite de orice baza factuala pot fi considerate ca excesive, fiind astfel in afara protectiei conferite de art. 10 din CEDO.
Presa are datoria efectiva de a alerta opinia publica cand detine informatii despre „malversatii prezumate” ale unor functionari publici, cu obligatia de a furniza „o baza factuala suficienta”. Protejarea reputatiei altei persoane nu reprezinta o incalcare a libertatii de exprimare jurnalistica, daca criteriul probant se subsumeaza „unei mari probabilitati”.
Curtea a apreciat ca un membru al corpului didactic reprezinta „un simbol de autoritate pentru elevi”, astfel incat are indatoriri si responsabilitati deosebite. Din acest motiv, limitele criticii admisibile cu privire la acesta sau la comportamentul altor functionari publici facute de presa, pot fi mai largi decat pentru un simplu particular, chiar similare celor privind oamenii politici (Janowski vs. Polonia 1999).
In cauza T. vs. Luxembourg (2001), CEDO a statuat ca atunci cand sunt implicate probleme de interes general, nu se poate impune unui ziarist sa se disocieze in mod sistematic si formal de continutul unor citari ce ar putea insulta terte persoane prin atingeri aduse onoarei, rolul presei fiind de a oferii informatii despre imprejurari aflate in discutie publica la un moment dat.
In ceea ce priveste functionarii publici, CEDO a statuat existenta unei „obligatii specifice de moderatie si retinere”, conform statutului acestora. Totodata limitele exercitiului de exprimare jurnalistica sunt date de mentinerea unui echilibru intre „interesul informarii publicului” si „limitele uneori indoielnice ale surselor jurnalistice”.
Instanta a raportat probatoriul administrat in prezenta cauza la principiile generale care garanteaza atat dreptul la imagine si reputatie al reclamantei cat si cele care garanteaza dreptul la libertatea de experimare/informare a paratilor – societate media si editor, asa cum au fost enuntate in cele ce preced.
Se constata ca paratii au avut la dispozitie o baza factuala (nu neaparat si suficienta sau intemeiata – instanta neputandu-se pronunta in acest sens in lipsa unei investirii din partea reclamantei, cea care fixeaza cadrul procesual) care sa permita exprimarea unor opinii jurnalistice (chiar cu elemente de exagerare destinate evident atragerii opiniei publice asupra subiectului) la adresa probitatii profesionale a reclamantei (martorii audiati in cauza la propunerea paratilor, proba video si chiar unele inscrisuri depuse de reclamanta care atesta refuzul acesteia intemeiat sau nu de a furniza informatii de interes public).
In fapt, paratii au redat in media informatii care le-au fost puse la dispozitie de alte persoane, buna sau reaua-intentie a acestora din urma nefacand obiectul acestei judecati.
Instanta de judecata nu poate face aprecieri asupra temeiniciei „acuzatiilor” aduse reclamantei in cadrul unui proces in care aceasta a inteles sa cheme in judecata doar reprezentantii mass-media, ci este limitata procesual la verificarea ipotezei ca paratii sa fi actionat cu rea-credinta si fara indicii temeinice asa cum sustine reclamanta.
In conditiile in care aspectele redate in presa sunt preluate de la persoane avand, similar reclamantei, un statut de persoane publice (ex. primar), capata pentru parat plauzibilitatea necesara publicarii si caracterul exonerator al unei eventuale acuzatii de rea-credinta jurnalistica. In ceea ce priveste aspectele declarate de martora M. L., in evident conflict personal cu reclamanta, paratii puteau da dovada de prudenta sporita in utilizarea unei astfel de surse informative, dar in conditiile unei dezbateri publice deja declansate, nu se poate imputa acestora folosirea tuturor surselor, mai ales ca reclamanta a ales, prin propria pasivitate, sa nu-si exercite dreptul la replica.
Împotriva acestei sentințe reclamanta C. V. E. a declarat apel.
În motivarea apelului aceasta a arătat că instanța nu a realizat o analiză a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale rezumându-se la respingerea acțiunii.
Dacă ar fi analizat cu atenție aceste aspecte, ar fi constatat că asupra imaginii apelantei s-a produs un grav prejudiciu și există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Instanța de fond a încălcat și normele imperative de procedură civilă referitoare la decăderea pârâtului din proba cu înscrisuri, ca urmare a faptului că nu au fost depuse odată cu întâmpinarea. În același timp, instanța nu analizează înscrisurile depuse de apelantă la dosar, făcând referire doar la înregistrările video.
În drept, art.1350, 1357, 1373, art.70-74, 252, 253 Cod Civil.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
Intimata Dâmbovița News a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru că instanța de fond a reținut toate aspectele în mod corect.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
În ceea ce privește încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor procedurale referitoare la decăderea din proba cu înscrisuri, Codul de procedura civila, nu prevede că în situația nedepunerii înscrisurilor odată cu întâmpinarea intervine sancțiunea decăderii din această probă, textele de lege indicate de apelantă în cuprinsul răspunsului la întâmpinare în sprijinul acestei afirmații, cuprinzând doar mențiunea necesității depunerii înscrisurilor propuse drept probe prin întâmpinare, odată cu acest act procesual, în suficiente exemplare pentru instanță și pentru comunicarea către celelalte părți. Art.254 codul de procedura civilă face vorbire despre sancțiunea decăderii, însă se referă la situația în care probele nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, ori cel mai târziu la prima zi de înfățișare, în speță fiind vorba despre neatașarea înscrisurilor la întâmpinare, motiv pentru care textul de lege nu-și găsește aplicarea.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că la data de 09.05.2013, prin cererea înregistrată sub nr.2757, D. C. în calitate de membru al Consiliului de Adminstrație al Școlii Brănești a solicitat Școlii Gimnaziale Brănești să i se pună la dispoziție rezultatele elevilor la examenele de simulare la Limba Română și Matematică. În cuprinsul acestei cereri, există o mențiune olografă semnată de apelantă în calitate de director al Școlii Gimnaziale Brănești prin care se arată că „trebuia să partipați la ședințele Consiliului de Administrație unde se discută toate problemele școlii, nu numai nivelul de pregătire care este bun”.
Urmare a acestei cereri, intimatul S. M. B. în calitate de redactor șef al cotidianului online DâmbovițaNews a solicitat apelantei prin adresa înregistrată sub nr.175/21.03.2013 (fila 23 dosar fond) copii ale proceselor verbale încheiate cu ocazia ședințelor Consiliului de Administrație din perioada 15.09.2012 – 15.03.2013, copii ale statelor de plată inclusiv pentru orele suplimentare și pentru plata cu ora, copii ale facturilor privind cheltuielile făcute de școală toate din aceeași perioadă și copii ale contractelor de prestări servicii încheiate între unitatea școlară și diferite societăți comerciale.
La această solicitare, apelanta a răspuns prin adresa nr.187/27.03.2013 (fila 24 dosar fond) în sensul că nu poate furniza aceste documente, deoarece nu sunt informații de interes public în sensul legii nr. 544/2001.
Față de cele relatate, pârâții intimați au publicat mai multe articole în presa online prin care au prezentat activitatea desfășurată de apelantă, făcând o . afirmații cu privire la lipsa sa de profesionalism, conducerea abuzivă a școlii, falsificarea de documente ori comportamentul sexual față de părinții elevilor.
Din declarațiile martorilor S. N., Tanu M.,S. M., P. I. și D. C. (filele 201 -205 dosar fond) rezultă că informațiile publicate în articolele de presă, au avut un impact negativ asupra reclamantei apelante, existând și la nivelul instituției de învățământ unele discuții între profesori precum și între elevi.
Potrivit art.1357 și urm. Noul cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.
În privința faptei ilicite a intimaților aceasta constă în publicarea unor articole cu tentă jignitoare la adresa apelantei. Fapta săvârșită este una ilicită atunci când prin ea se încalcă normele dreptului obiectiv și sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane ori sunt prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane.
Potrivit art. 30 alin 6 din Constituția României:,, Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.”
În ceea ce privește cea de-a doua condiție (existența unui prejudiciu) instanța apreciază că, în această materie, din interpretarea dispoziției constituționale citată mai sus, rezultă că demnitatea, onoarea, viața particulară ale unei persoane precum și dreptul său la propria imagine, sunt valori ce trebuie respectate și că respectarea lor reprezintă limite ale libertății de exprimare. Instanța apreciază că încadrarea unei fapte (ce este exercitată cu ocazia unei exprimări) ca fiind una de natură a atinge valorile ocrotite de art. 30 alin 6 din Constituție și, pe cale de consecință, ca fiind de natură a crea un prejudiciu moral, trebuie să fie făcută în mod concret de la caz la caz.
Deci, instanța de judecata nu trebuie să se transforme in legiuitor pozitiv, ci trebuie sa aplice dispozițiile legale incidente în speță, într-un mod care sa asigure repararea adecvata a oricărui prejudiciu suferit de o persoana în urma constatării unei atingeri aduse reputatiei și onoarei.
Acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale este compatibilă cu regulile de conviețuire socială și cu principiile de echitate și justiție care pretind ca autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecințele negative ale acesteia. În acțiunea de daune morale certitudinea poartă numai cu privire la existența prejudiciului, nu și la întinderea acestuia.
Cerintele art. 1357 și urm. C.civ. trebuie analizate in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, in special ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde atat libertatea de opinie, cat si, ceea ce intereseaza in cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informatii sau idei, sau libertatea de exprimare" ce constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai" si acopera, nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica" (cauza Handyside contra Regatului Unit). Discursul referitor la personalitatile publice este probabil categoria de discurs aparata in cea mai mare masura de organele de la Strasbourg. Se poate afirma chiar ca, atunci cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la personalitatile publice, fie ca acestea ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total, iar protectia Conventiei este maxima. Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o obligatie" a ziaristilor de a raspandi informatii si idei, indeplinindu-si astfel rolul de caine de paza al democratiei" (Cumpana si Mazare c.Romaniei): daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, ținand mai ales de protectia drepturilor si reputatiei altora, îi revine totusi obligatia de a comunica, cu respectarea responsabilitatilor si indatoririlor sale, informatiile si ideile asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei, B. c. Moldovei).
Hotararile Curtii de la Strasbourg indica clar principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat in considerare de instante in situatia in care analizeaza o acuzatie, elementul determinant trebuind sa fie buna credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exacticitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, indeplinindu-si astfel datoria de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate, sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acestora) -Radio France si altii c. Frantei, Colombani c. Frantei, Harlanova c. Letoniei. Astfel inteleasa, buna credinta a ziaristilor le va atrage protectia art. 10 al Conventiei, chiar daca in speta nu reusesc sa faca proba veritatii.
De asemenea, Curtea a retinut in Hotararea din cauza Nilsen si Johnsen c. Norvegiei ca in contextul unei dezbateri publice privitoare la probleme de interes general in care, de o parte si de alta, erau in joc reputatii profesionale, Curtea a considerat ca o anumita doza de exagerare avea a fi tolerata. De altfel, in cauza D. c. Romaniei, Comisia Europeana a drepturilor omului a acceptat ideea ca ., unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme". Dupa ce a reafirmat ideea ca libertatea de exprimare aparata de art. 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca a avut loc o incalcare a Conventiei, luand in considerare pozitia speciala a presei . si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele care ocupa functii publice.
Asadar, o eventuala inexacticitate a faptelor prezentate nu exclude protectia art. 10 din Conventie in situatia in care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua credinta a ziaristului nu este dovedita.
În speța de față însă, discursul jurnalistic a depășit doza de exagerare permisă de libertatea de exprimare, articolele publicate de pârâții intimați conținând judecăți de valoare referitoare la profesionalismul și bunul simț al reclamantei apelante, concluzionându-se asupra faptelor pretins a fi săvârșite de aceasta, astfel încât cititorii, nu mai aveau libertatea de a decide asupra împrejurărilor relatate, fiindu-le impus punctul de vedere al redactorului articolelor. Trebuie avută în vedere și gravitatea faptelor relatate, respectiv săvârșirea unor infracțiuni (falsificarea de documente, deconturi ilegale) aspecte ce dacă s-ar dovedi a fi reale, ar putea atrage sancțiuni de natură penală împotriva reclamantei apelante sau comportament sexual deviant – afirmație de natură a conduce la afectarea reputației acesteia.
Un alt aspect relevant în aprecierea existenței unui prejudiciu moral, este profesia reclamantei apelante, respectiv aceea de directoare a unei instituții de învățământ, calitate în care cel puțin pe plan local, ar trebuie să se bucure de o înaltă probitate și ținută morală. Or, așa cum rezultă din declarațiile martorilor (Tanu M. – fila 202 dosar fond) pe plan local au existat discuții cu privire la articolele publicate, astfel încât nu se poate susține că acesta nu au avut un impact negativ asupra reputației apelantei.
Potrivit art.10 din Convenția Europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Convenția și jurisprudența acesteia au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a căuta, de a primi și de a răspândi, fără considerații de frontieră, informații și idei prin orice mijloace de exprimare".
Astfel, tribunalul apreciază că prin limbajul folosit în unele dintre articole, precum și prin afirmațiile efectuate (falsul în documente, avansuri de natură sexuală față de unul dintre părinții elevilor școlii), intimații au depășit sfera unei simple informări a opiniei publice asupra unor împrejurări de fapt, realizând o afectare a reputației persoanei, nejustificată nici chiar în condițiile în care acuzațiile aduse s-ar fi dovedit a fi reale, deci independent de reaua sau buna credință a ziariștilor.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, instanța trebuie să aibă în vedere consecințele negative avute asupra apelantei, intensitatea cu care au fost percepute acestea, gravitatea prejudiciului moral.
În absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
În speță, cuantumul daunelor morale acordate semnifică o reparare a vătămării suferite, din probele administrate (declarații de martori) rezultând că apelanta a fost afectată emoțional, la nivelul unității școlare au existat unele discuții, fără însă ca acestea să fie descrise ca afectând în mod ireversibil reputația apelantei, având deci un caracter temporar.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că nu se justifică acordarea întregii sume solicitate de apelanta reclamantă prin acțiune, respectiv 10.000 lei, suma de 5.000 lei reprezentând o justă reparare a prejudiciul moral produs de pârâții intimați.
În ceea ce privește obligarea pârâților la publicarea hotărârii în ziare de largă circulație, pentru a justă și integrală reparare a prejudiciului suferit de apelanta reclamantă, tribunalul apreciază că este necesară publicarea acestei hotărâri, însă nu în trei ziare de largă circulație, așa cum a solicitat reclamanta apelantă în acțiune, ci chiar în ziarul ce a publicat articolele defăimătoare.
Art.1528, alin.1 Cod Civil prevede că în cazul neexecutării obligației de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația. Art. 1516 Cod Civil arată că “creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”
Instituția daunelor cominatorii apare ca un mijloc legal prin intermediul căruia un creditor îl poate determina pe debitorul său, să execute obligația de care acesta este ținut. Scopul daunelor cominatorii îl reprezintă constrângerea debitorului la executarea obligației respective prin „amenințarea pe care o reprezintă pentru debitor”.
În privința cuantumului daunelor cominatorii, tribunalul apreciază că suma de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, solicitată de reclamanta apelantă prin acțiune, este nejustificat de mare, pentru asigurarea îndeplinirii obligației de publicare a hotărârii judecătorești, fiind suficientă suma de 250 lei.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art.480 C.P.Civ., va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, a obligării pârâților intimați în solidar la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a publicării hotărârii judecătorești în publicația Dâmbovița News, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 250 lei pe zi de întârziere, în cazul refuzului de îndeplinire a acestei obligații.
Potrivit art.453 codul de procedura civilă, tribunalul va reține culpa procesuală a intimaților pârâți în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată și având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, va diminua proporțional pretențiilor admise valoarea onorariului de apărător, obligându-i pe pârâți în solidar la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de onorariu apărător, conform chitanței nr.3/28.07.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă C. V. E. domiciliata în ., .,județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.691/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DÂMBOVIȚANEWS, cu sediul în comuna Vulcana P., ., județul Dâmbovița și S. M. B., domiciliat în comuna Vulcana P., . Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei de 5.000 lei daune morale către apelantă, a publicării hotărârii judecătorești în termn de 5 zile de la comunicare în DÂMBOVIȚANEWS, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 250 lei pe zi întârziere în cazul refuzului de îndeplinire a acestei obligații.
Obligă pârâții în solidar la plata sumei de 1.000 lei onorariu apărător.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.01.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
S. I. | C. G. | A. Ghiorghița |
Red CG/ tehnored CG
Ex 5/28.01.2015
Judecător fond M. O. O.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 18/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Evacuare. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
