Evacuare. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 4826/315/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.22
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. D.
Judecător: C. M. G.
Grefier: S. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de apelantul pârât L. I. - CNP_ domiciliat în Spania dar cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C. V. cu sediul în ., ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 2676 din 7 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE cu sediul în Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs petenții.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu sumele de 162 lei conform chitanței nr. 9101 din 23.10.2014 și cu suma de 36 lei conform chitanței nr. 1251 din 18.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit atât apelantul pârât L. I. cât și reprezentantul intimatei reclamante U. A. Teritorială Municipiul Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: se invederează instanței că pentru acest termen procedura de citare fiind legal îndeplinită, cererea de apel fiind legal timbrată.
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
În conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă raportat la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința din aceeași zi.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,și totodată având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 20.05.2013 sub nr._, reclamanta UAT Municipiul Târgoviște a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L. I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. obligarea pârâtului la plata sumei totale de 4589,18 lei, reprezentând chirie restantă în cuantum de 3661,00 lei, majorări de întârziere în cuantum de 128,00 lei, contravaloare utilități –cheltuieli comune în cuantum de 537,11 lei și majorări de întârziere calculate pentru neplata la termen a utilităților în cuantum de 263,29 lei; 2. rezilierea Contractului de închiriere nr._/11.07.2003; 3. evacuarea pârâtului din imobilul situat în Târgoviște, .. A2 .> În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, între reclamantă și pârât s-a încheiat Contractul de închiriere menționat privind imobilul menționat, ulterior fiind încheiate și actele adiționale din 07.06.2007 și 25.11.2009. S-a învederat faptul că pârâtul nu a achitat chiria, deși continuat să locuiască în spațiul menționat, astfel încât s-au acumulat debitele menționate.
A mai precizat partea și că:
Deși contractul a încetat la data de 30.09.2010, pârâtul a continuat să ocupe locuința închiriată, refuzând în mod nejustificat plata chiriei precum și a contravalorii utilităților ce i-au fost furnizate.
În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 2 C.civ., 102 din Legea nr. 71/2011, art. 969, 1413 și 1437 C.civ. de la 1864.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
În data de 25.06.2013 a fost înregistrată o cerere precizatoare prin care partea a arătat că înțelege să modifice câtimea obiectului cererii, în sensul obligării pârâtului la plata sume totale de 4557,29 lei reprezentând chirie restantă în cuantum de 3761,00 lei, majorări de întârziere în cuantum de 128,00 lei, contravaloare utilități –cheltuieli comune în cuantum de 405,45 lei și majorări de întârziere calculate pentru neplata la termen a utilităților în cuantum de 263,29 lei;
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare (f-79), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată a nefondată pentru următoarele motive:
Contractul de închiriere invocat de către reclamantă a încetat în data de 30.09.2010 și nu există un act adițional de prelungire a valabilității acestuia semnat de către ambele părți.
A eliberat apartamentul în anul 2008 întrucât a plecat în Spania iar de la această dată nu a mai locuit în el.
La eliberare a predat apartamentul și cheia administratorului blocului care i-a spus că în locul său îl va folosi o rudă de a sa și care până la perfectarea formelor va plăti toate obligațiile ce decurg din folosința locuinței, motiv pentru care în perioada 2008-ianuarie 2011 nu sunt restanțe.
După această dată imobilul a fost ocupat de o rudă a administratorului, persoana fiind găsită de către pârât în luna august 2012, când a venit din concediu și care a confirmat că locuiește acolo și că va plăti chiria și toate utilitățile.
În luna august 2013, venind în țară a constatat că tot el figurează în calitate de chiriaș în acel apartament deși locuia altă familie, motiv pentru care a depus o cerere la locator prin care făcea cunoscut faptul că nu mai locuiește.
În drept, nu au fost invocate dispoziții legale iar în dovedire au fost depuse înscrisuri.
La termenul din 09.01.2014, prima instanța, calificând apărările pârâtului ca reprezentând în parte susțineri ale unei excepții de inadmisibilitate, a pus în discuția părților această excepție și deliberând a decis respingerea acesteia ca neîntemeiată pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acelei încheieri (f-82).
La termenul din 05.07.2014 instanța a luat act de cererea reclamantei de renunțare la judecarea capătului de cerere privind evacuarea pârâtului.
Instanța de fond a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți precum și proba cu interogatoriu.
Prin sentința nr. 2676/07.07.2014, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea ultimului capăt al acțiunii referitor la evacuarea pârâtului; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către partea reclamantă UAT Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul L. I., având ca obiect pretenții, a fost reziliat contractul de închiriere nr._/11.07.2003; a fost obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 4557,74 lei, din care 3761,00 lei reprezintă chirie pentru perioada august 2011 – februarie 2013, 128,00 lei reprezintă majorări de întârziere pentru neplata chiriei din lunile august și septembrie 2011, 405,45 reprezintă contravaloare utilități-cheltuieli comune pentru perioada februarie 2011 – februarie 2013 și 263,29 lei penalități de întârziere pentru neplata la termen a utilităților.
Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat Contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință pentru tineri nr._/11.07.2003, având ca obiect locuința situată în Târgoviște, .. A2 .. II din contract, s-a prevăzut că stabilirea chiriei se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data încheierii contractului de închiriere și că neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere.
Prin contractul menționat au dobândit drepturi locative atât titularul de contract, pârâtul, cât și membrii familiei acestuia. De asemenea în contract a fost prevăzută expres posibilitatea prelungirii duratei acestuia.
Contractul a fost prelungit prin actele adiționale din 07.06.2007 și 25.11.2009.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtului în sensul că ultimul act adițional nu este însușit de către parte având în vedere că semnătura nu îi aparține pârâtului întrucât potrivit art. 301 alin. 1 C.p.c. partea era datoare să conteste semnătura, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea înscrisului. Or, pârâtul prin întâmpinarea depusă la f-79 nu a contestat actul adițional, modificându-și poziția procesuală abia cu ocazia punerii în discuție a excepției inadmisibilității.
Ulterior acestei ultime date, contrar susținerilor pârâtului, se constată că a operat tacita relocațiune, imobilul rămânând în folosința pârâtului după expirarea termenului contractual fără a fi împiedicat de către locator (art. 1437 și 1452 C.civ. de la 1864, aplicabil prin raportare la momentul încheierii contractului, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011).
Se constată astfel că deși pârâtul a contestat însușirea unora din actele adiționale și tacita relocațiune, a recunoscut atât în cuprinsul întâmpinării cât și prin răspunsurile la interogatoriu (a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 1 unde partea admite că i-a fost adusă la cunoștință că nu se încheie actul de reziliere) că în 2007 a convenit cu administratorul ca să se mute în apartament altcineva și că abia in 2013 a depus cerere prin care să aducă la cunoștință că nu mai locuiește în imobil.
Chiria lunară deși nu a fost stabilită contractual într-un anumit cuantum, ea este determinabilă potrivit dispozițiilor contractuale, prin raportare la dispozițiile legale, și anume hotărârile consiliului locale.
Instanța de fond a constatat pe baza înscrisurilor depuse la dosar constând în contract și tabel calcul debite că în prezent valoarea debitului restant este de 4557,74 lei, din care 3761,00 lei reprezintă chirie pentru perioada august 2011 – februarie 2013, 128,00 lei reprezintă majorări de întârziere pentru neplata chiriei din lunile august și septembrie 2011, 405,45 reprezintă contravaloare utilități-cheltuieli comune pentru perioada februarie 2011 – februarie 2013 și 263,29 lei penalități de întârziere pentru neplata la termen a utilităților.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamanta a făcut pe deplin dovada pozitivă a existenței în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă totală de 8510,18 lei.
Astfel, potrivit art. 662 alin. 2 C.p.c., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. A.. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteală.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 969 C.civ. de la 1864, potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, instanța de fond a apreciat întemeiat capătul de cerere având ca obiect pretenții. Având în vedere clauza penală inclusă în art. II pct. 1 din contractul de închiriere, pârâta va fi obligată să plătească și suma reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe zi calculate asupra debitului principal.
În ceea ce privește rezilierea contractului, instanța de fond a reținut că părțile au inclus la art. IV lit. a pct. 1 din Contractul de închiriere un pact comisoriu conform căruia întârzierea la plata chiriei pentru mai mult de două luni dă dreptul proprietarului să solicite rezilierea contractului. Pe cale de consecință, având în vedere și prevederile art. 1020-1021 C.civ. de la 1864, precum și faptul că întârzierea la plata chiriei aferente lunilor indicate în acțiune este mai mare de două luni și este imputabilă pârâtului, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezilierea Contractului de închiriere.
Instanța de fond a constatat și incidența dispozițiilor art.24 lit. b din Legea nr.114/1996 republicată (aplicabil prin raportare la momentul nașterii raporturilor juridice contractuale, în baza art. 102 și 103 din Legea nr. 71/2011), potrivit cărora „rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face (...) la cererea proprietarului, atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv”.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul L. I., a declarat apel invocând dispozițiile art.466,467,468, 470, 476-480 Cod procedură civilă.
Prin motivarea în fapt, apelantul pârât a arătat că s-a admis cererea reclamantei fiind obligat la plata sumei de 4.557,74 lei reprezentând despăgubiri civile; că sentința civilă este netemeinică și nefondată pe probe și argumente juridice temeinice, dată cu ignorarea actelor probatorii de la dosar și cu interpretarea greșită a valabilități contractului de închiriere și actelor adiționale aferente acestuia; că prin sentința civilă apelată s-a admis cererea formulata de UAT Primăria Târgoviște, fiind obligat la plata sumei de 4.557,74 lei cu titlul de chirie la un imobil pe care l-a avut închiriat, utilități, penalități și dobânzi; că pentru a se pronunța această sentință prima instanță a reținut că, deși contractul de închiriere nu a mai fost prelungit valabil prin act adițional, în cauză ar fi vorba de o relocațiune tacită, deși presupusa relocațiune tacita a avut loc după data părăsirii locației de către apelant și predării apartamentului către administratorul blocului; că referitor la motivarea instanței că în temeiul art.969 cod civil vechi, convenția este obligatorie între părți, apelantul apreciază că această convenție nu mai era valabilă pentru perioada la care se solicită plata chiriei și nici locatarul nu mai beneficia de locuință; că în cursul soluționării litigiului a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție care a fost respinsă, motiv pentru care o invocă și în faza de apel; că respectivul contract de închiriere nr._/23.07.2003, încheiat între apelant și reclamantă, a încetat, de facto și de drept, la data de 30.09.2010, astfel încât neexistând un act adițional de prelungire a validității acestuia semnat de ambele părți, nu se poate vorbi și nici invoca valabilitatea unui act, ori rezilierea lui după ce acesta a expirat, întrucât nu mai este valid și nu mai ponte produce efecte juridice; că acel contract invocat de reclamanta a fost prelungit prin doua acte adiționale; că ultimul act adițional a fost încheiat la data de 25.XI.2009 sub nr._ și prevede ca termenul de închiriere se prelungește până la data de 30.09.3010, după acest termen contractul putând fi prelungit numai cu acordul ambelor părți; că întrucât de la această dată nu s-a mai produs nicio prelungire de contract semnată de ambele părți, acesta a încetat la data de 30.09.2010, situație în care nu se mai pot cere despăgubiri posterior acestei date, despăgubiri care de fapt nici nu există pentru perioada anterioară datei de 30.09.2010, acestea fiind solicitate începând cu data de august 2011-februarie 2013; că potrivit cap. IV din contract „încetarea contractului"" contractul își încetează valabilitatea când: a expirat termenul prevăzut în contract ori în termen de 30 zile de la părăsirea domiciliului de către titularul de contract; că se află în ambele situații de încetare a contractului și nu într-un caz de evacuare din locuință care, conform ultimului alineat din contract se face prin sentință judecătorească; că actul adițional, fără dată și număr, anexat cererii de chemare în judecată, nu este semnat de apelant astfel încât nu are nicio valabilitate cu privire la prelungirea valabilității contractului și nici cu privire la cuantumul chiriei; că, în asemenea condiții, se întărește inadmisibilitatea cererii întrucât nu se face nicio dovadă a valabilității contractului de închiriere prin acest act, iar actul adițional din 25.11.2009, prin care se prelungește valabilitatea contractului până la data de 30.10.2010 este caduc neavând forță legală întrucât nu poate produce efecte asupra unui act anterior care nu mai este valabil; că solicită ca, în baza actelor probatorii aflate la dosarul cauzei și în temeiul art. 480, cod procedură civilă, să–i fie admis apelul, să fie schimbată în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată; că referitor la contractul de închiriere nr._/23.07.2003, încheiat între pârât și reclamantă, acesta a încetat la data de 07.07.2007, data ultimului act adițional NESEMNAT astfel încât neexistând un act adițional de prelungire a validității acestuia semnat de ambele părți, nu se poate vorbi și nici invoca valabilitatea unui act, or rezilierea lui după ce acesta a expirat, întrucât nu mai este valid și nu mai poate produce efecte juridice; că reclamanta susține că a avut loc la prelungirea contractului prin două acte adiționale, ultimul încheiat la 25.11.2009, act adițional nesemnat de pârât care prevede că termenul de închiriere se prelungește până la data de 30.09.2010, după acest termen contractul putând fi prelungit numai cu acordul ambelor părți; că și dacă s-ar lua ca valabil acest act adițional, cum de la această dată nu s-a mai produs nicio prelungire de contract .semnată de ambele părți, este clar că acesta a încetat la data de 30.09.2010 situație în care nu se poate pretinde plata chiriei începând cu anul 2011 pe un act nevalabil; că a eliberat apartamentul în anul 2007 întrucât a plecat în Spania, iar de la această dată nu a mai locuit în el, eliberându-l de toată mobila pe care o avea; că la plecarea și eliberarea garsonierei a predat apartamentul și cheia administratorului blocului de la acea dată. B. A., care i-a spus că în locul său îl va folosi o rudă de-a sa și care, până la perfectarea formelor de închiriere de către acesta, va plăti toate obligațiile ce decurg din folosința locuinței; că solicite să se constate că pentru perioada 2008-ianuarie 2011 nu sunt restanțe la chirie și utilități, fapt ce dovedește că acestea au fost plătite de persoana care a locuit fără contract de închiriere în acea garsonieră, apelantul neavând nici un interes să plătească chiria pentru o locuință pe care nu o mai folosea; că în luna august 2013 venind în țară și constatând că tot el figurează în calitate de chiriaș în acel apartament, deși locuia o altă familie, a depus o cerere la locator prin care făcea cunoscut despre faptul că nu mai locuiește în apartament din 2007 fiind plecat în Spania; că din analiza listelor de întreținere pentru anii 2011-2013, depuse de reclamantă, la poziția sa, nu apar sume restante pentru această perioadă, concluzia fiind că, ori cel care a locuit în acea perioadă a achitat toate obligațiile, or reclamanta prin departamentul de specialitate, luând act de predarea cheii și eliberarea garsonierei nu a mai evidențiat cheltuieli în sarcina sa; că un aspect determinant ce trebuie reținut este acela că, actul adițional din 07 iunie 2007(fila 16), prin care s-a majorat chiria de la 27 la 63 lei nu poartă nicio semnătură la chiriaș fiind un act nevalabil, fără putere juridică, astfel încât și sub acest aspect suma pretinsă este incorectă și nedatorată; că potrivit cap. IV din contract „încetarea contractului” acesta își încetează valabilitatea când: a expirat termenul prevăzut în contract sau în termen de 30 zile de la părăsirea domiciliului de către titularul de contract; că se află în ambele situații de încetare a contractului, întrucât el nu a mai folosit garsoniera din 2007 fiind plecat în Spania și nu într-un caz de evacuare din locuință care, conform ultimului alineat din contract se face prin sentință judecătorească; că prin certificatul de recensământ din localitatea AGUARON-SPANIA, a făcut dovada că din 17.01.2007 este rezident în Spania, deci nu putea sa mai locuiască în imobilul din România; că actul adițional, fără dată și număr, anexat cererii de chemare în judecată, nu este semnat de el astfel încât nu are nicio valabilitate cu privire la prelungirea valabilității contractului și nici cu privire la cuantumul chiriei; că în ce privește reglementarea acestei situații urmează să se constate că reclamanta are culpa exclusivă si determinantă în această cauză, deoarece la expirarea contractului -07.07.2007, nu a solicitat evacuarea lui din locuința, și nici nu a prelungit valabilitatea contractului prin act adițional.
Pentru toate aceste motive, apelantul a solicitat admiterea apelului, să fie schimbată în tot sentința civilă nr.2676/07.07.2014, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, Municipiul Târgoviște a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește primul motiv de apel referitor la greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, tribunalul constată că acesta nu este fondat întrucât acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului apelant la plata unor sume de bani reprezentând chirie și contravaloarea utilităților, rezilierea contractului de închiriere și evacuare este o acțiune admisibililă în principiu, susținerile apelantului referitoare la lipsa unui contract de închiriere valabil între părți fiind apărări de fond vare nu pot duce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Criticile apelantului referitoare la faptul că între el și intimata reclamantă nu mai existau raporturi contractuale din anul 2007 respectiv din anul 2010 nu sunt fondate având în vedere că faptul că apelantul figurează într-un certificat de recensământ cu domiciliul în Aguaron, Zaragoza, Spania din ianuarie 2007 nu poate conduce la concluzia că acesta a locuit efectiv la adresa de domiciliu; că nu are relevanță care a fost domiciliul apelantului în anul 2007 în condițiile în care s-a solicitat de către reclamanta intimată contravaloarea chiriei și a utilităților pentru perioada august 2011 – februarie 2013 și, așa cum rezultă din actul adițional la contractul de închiriere încheiat la 25.11.2009, contractul de închiriere din 2003 a fost prelungit de apelant pe un an, începând de la 01.10.2009; că susținerea apelantului pârât în sensul că actul adițional la contractul de închiriere încheiat la 25.11.2009 nu ar fi fost datat și semnat de ambele părți este nereală, întrucât înscrisul de la fila 98 a fost semnat atât de locator cât și de chiriaș, iar apelantul pârât nu a contestat semnătura, potrivit art. 301 alin. 1 C.p.c. conform căruia partea era datoare să conteste semnătura, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea înscrisului și că ulterior datei de 01.10.2010, în mod corect prima instanță a constatat că a operat tacita relocațiune, imobilul rămânând în folosința pârâtului după expirarea termenului contractual fără a fi împiedicat de către locator (art. 1437 și 1452 C.civ. de la 1864, aplicabil prin raportare la momentul încheierii contractului, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011).
Susținerea apelantului în sensul că nu datorează chirie întrucât nu a mai locuit în apartament în perioada august 2011 – februarie 2013, iar potrivit Capitolului IV din contract, contractul de închiriere și-ar fi pierdut valabilitatea nu este întemeiată având în vedere că părăsirea domiciliului de către titularul contractului sau renunțarea la contract nu a fost adusă la cunoștința locatorului, iar în aceste condiții nu putea să înceteze contractul de închiriere, așa cum a pretins apelantul. De altfel, chiar prin întâmpinare, apelantul pârât a recunoscut faptul că a depus o cerere de anulare a contractului de închiriere de abia la 27.08.2013 (cerere aflată la fila 114 din dosar); că în anii 2011 -2012, a subînchiriat locuința primită de la reclamantă unei alte persoane care a locuit efectiv, cel puțin, până în august 2012 și că, până în luna august 2013, a locuit în garsonieră o familie.
Apărarea apelantului pârât în sensul că a predat cheia administratorului în 2007 sau 2009, așa cum a susținut prin răspunsul la interogatoriul luat la cererea reclamantei intimate, nu poate fi primită întrucât, potrivit Capitolului III din contract, chiriașul avea obligația de a preda la mutarea din locuință, proprietarului, locuința în stare de folosință, curățenie și cu obiectele de inventar trecute în procesul verbal întocmit la preluarea locuinței, iar apelantul nu a făcut dovada că a predat locuința în stare de folosință și curățenie, în baza unui proces verbal care trebuia întocmit la plecarea din locuință.
Faptul că reclamanta nu a solicitat evacuarea sa din locuință deși nu a mai prelungit în scris contractul de închiriere nu are nicio relevanță în cauză în condițiile în care contractul de închiriere poate fi prelungit doar prin simpla împrejurare că imobilul a rămas în folosința pârâtului apelant, chiriaș, și după expirarea termenului contractual fără a fi împiedicat de către locator.
Referitor la critica apelantului privind cuantumul chiriei, tribunalul constată că aceasta nu este fondată întrucât chiria locuinței are un cuantum stabilit prin dispozițiile legale, neavând relevanță faptul că apelantul pârât nu a semnat actul adițional la contractul de închiriere întocmit în 2007 câtă vreme acesta a acceptat plata chiriei în continuare și a semnat actul adițional la contract din 2009.
Față de considerentele mai sus expuse, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul și va păstra sentința atacată.
Față de dispozițiile 453 din Codul de Procedură Civilă, tribunalul va respinge cererea apelantului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de apelantul pârât L. I., CNP_, domiciliat în Spania, dar cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C. V., cu sediul în ., ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 2676 din 7 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind U. administrativ teritorială Municipiul Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, reprezentată de primarul municipiului.
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015.
Președinte Judecător
S. D. C. M. G.
Grefier
S. S.
j.f. S. I. A.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red. SD
Tehnored. AGh+ SD
4 ex./23.01.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 31/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul... → |
|---|
