Contestaţie la executare. Decizia nr. 460/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 460/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.460
Ședința publică din 25 iunie 2015
Instanța compusă din:
Președinte: L. B.
Judecător: M. M.
Grefier: Acxinia N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta – intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR) – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ., CP 87, nr.401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.4015/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – contestatoare R. L., domiciliată în B., .. C3, . în G., ., ., județul G. și cu adresa de corespondență în G., Calea București, nr.57, județul G..
Apel timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 17,5 lei, achitată cu ordinele de plată nr._,_,_,_,_,_.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță,
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. (1) din codul de procedură civilă raportat la art. 482 din același cod, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, la o zi, apreciind că acesta este un termen optim și previzibil.
Socotindu-se lămurit, tribunalul, în baza art. 244 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședința publică din aceeași zi.
Astfel, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă raportat la art. 482 din același cod, având în vedere faptul că apelanta - intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare asupra excepției tardivității declarării apelului, invocată din oficiu.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 06.06.2014, sub nr._, contestatoarea R. L. a chemat în judecată intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea încheierii nr. 2174 din data de 19.05.2014 emisă de SCPEJ „ M. D. și M. A. D.”, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, prin actul procedural menționat a fost obligată la plata sumei de 426,66 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită în dosarul de executare silită nr. 2174/2013, pentru faptul că nu a achitat de bunăvoie suma de 28 euro, creanță reprezentând despăgubire stabilită prin procesul-verbal nr._/31.05.2011 emis de CNASNR S.A., dar ea nu datorează acest debit pentru că achitat în termen de 48 de ore de la data înștiințării, respectiv la data de 01.08.2013 la Banca Comercială Română din B., prin ordinul de încasare nr._, despăgubirea de 28 de euro.
La data de 01.08.2014, contestatoarea a depus completări și modificări al cererii de chemare în judecată prin care a susținut în continuare că nu datorează suma pentru care s-a solicitat punerea sa în executare silită și nici cheltuielile de executare și a arătat că în luna august 2013 a primit de la intimată notificarea nr._/15.07.2013 prin care i se solicita să achite suma de 28 euro despăgubire stabilită prin titlul executoriu menționat, pentru că în ziua de 27.10.2010, ora 11:52 a circulat cu autoturismul pe care îl deține în proprietate, înmatriculat sub nr._ pe drumurile publice, fără a deține rovinieta valabilă, că la data de 01.08.2014 a achitat despăgubirea de 28 de euro stabilită prin procesul-verbal arătat în termen de 48 de ore de la data primirii înștiințării și că temeiul legal al stabilirii acestei despăgubiri în constituie art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, conform anexei 1 din același act normativ despăgubirea pentru autoturism este de 28 euro și acoperă o perioadă de 1 an.
De asemenea prin același act procesual, contestatoarea a mai învederat că, prin urmare procesul verbal nr._ încheiat ulterior la data de 31.05.2011, ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 2174/2013 a fost încheiat ca urmare a faptului că la data de 01.12.2010 (deci la distanță de o lună și jumătate față de prima contravenție constatată) a circulat pe drumurile publice cu același autovehicul fără a deține rovinietă valabilă, însă conform celor mai sus arătate, obligația trebuie considerată ca fiind deja stinsă prin ordinul de încasare nr._/01.08.2013 ce reprezintă despăgubire în cauză, acoperind o perioadă de 1 an, respectiv de la data impunerii acestei obligații (27.10.2010 când a fost încheiat primul proces – verbal constatator al contravenției) până la 27.10.211, iar dacă ar trebui să achite această obligație (de 28 de euro, impusă pe o perioadă de 1 an) pentru fiecare proces – verbal de contravenție ce i-a fost încheiat în această perioadă scurtă de timp, ar echivala cu o plată nedatorată și o îmbogățire fără just temei.
Intimata a depus întâmpinare prin care, în esență a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/31.05.2011 cu valoare de titlu executoriu, a derulării în continuare a procedurii de executare silită, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinire, în sensul obligării debitoare la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri și pe care și-a întemeiat-o în drept pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă precum și pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul actului procedural.
Prin sentința civilă nr. 4015 din 04.11.2014, instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat executarea silită efectuată de către B. M. D. și M. A. D. în dosarul de executare 2174/2013.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 04.11.2013 CNADNR a formulat pe rolul SCPEJ M. D. și M. A. D. cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/31.05.2011, prin care contestatoarea a fost sancționată conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fiind obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro potrivit art. 8 alin. 3 din același act normativ ,că prin încheierea din data de 14.11.2013 executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 2174/2013 împotriva debitoarei R. L.. La data de 09.01.2014 Judecătoria Târgoviște a admis cererea de încuviințare a executării silite prin încheiere, în dosarul nr._/315/2014 și a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Prin încheierea din data de 19.05.2014 din dosarul de executare nr. 2174/2013 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma de 426,66 lei (fila 80). Prin ordinul de încasare nr._/01.08.2013, contestatoarea a achitat în contul CNADNR suma de 127 lei reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.03.2011.
Instanța de fond a constatat că legea nu face distincție referitor la modalitatea de plată a acestui tarif, motiv pentru care consideră că debitoarea contestatoare a plătit tariful de despăgubire prin ordinul de încasare nr._/01.08.2013, pentru perioada 28.10._11, și obligarea acesteia la plata unui alt tarif de despăgubire pentru procesul verbal care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, întrucât nu avea achitat tariful de despăgubire la data de 02.12.2010, este inechitabilă, împovărătoare pentru debitoare și îmbogățire fără justă cauză pentru creditoare.
Mai mult decât atât, în susținerea acelorași considerente, potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează. Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contraveției săvâșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii meționate.
De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O ancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”
În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România Curtea a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.
De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei.
Totodată, Curtea a constatat că, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
La data de 05.02.2015 intimata a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal contestația la executare, motivând că tariful de despăgubire înscris în procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/31.05.2011 a fost abrogat prin Legea nr. 144/2014. În sensul solicitării de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic și legal întocmit, contestatoarea a invocat aplicabilitatea Legii nr. 144/2012 raportată la prevederile constituționale. Arată contestatoarea că în sensul prevederilor constituționale precum și cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, se arată că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.
Mai mult, prin decizia Curții Constituționale s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege indicat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma „ nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii lei, sancțiunile nu se mai execută, aspect care, potrivit prevederilor constituționale raportate la art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care legea de referință nu mai califică fapta drept contravenție.
Precizează apelanta că procesul verbal și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, considerente în care procesul verbal de contravenție are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul său, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silită pentru considerentele expuse.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție, cu valoare de titlu executoriu, a derulării în continuare a procedurii de executare silită, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocându-se excepția de tardivitate a apelului, motivat de faptul că apelul a fost declarat după termenul de 10 zile libere de la comunicarea hotărârii de fond.
Pe fondul apelului, se solicită respingerea acestuia ca inadmisibil și nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 35 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitată la instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 4015 din 04.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea R. L. și a fost anulată executarea silită efectuată de către B. M. D. și M. A. D. în dosarul de executare 2174/2013.
Mai reține tribunalul că, prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția tardivității formulării apelului. Întrucât este vorba de o excepție care, conform art. 248 Cod procedură civilă, face de prisos cercetarea căii de atac, tribunalul este obligat a se pronunța cu prioritate asupra acesteia.
Conform dispozițiilor art. 650 Cod procedură civilă, în forma acestuia nemodificată prin Legea nr. 138/15.10.2014 (aplicabil în speța de față), hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă legea nu prevede altfel.
Aplicând textul de lege la speța dedusă judecății, tribunalul reține că din cuprinsul dovezii de comunicare a sentinței apelate rezultă că aceasta a fost comunicată apelantei CNADNR la data de 19.01.2015 iar cererea privind declararea căii de atac a fost expediată cu poșta la data de 02.02.2015, respectiv după expirarea termenului de 10 zile care începuse să curgă la data de 19.01.2015 și se împlinise pe data de 30 ianuarie 2015. Calculul termenului de 10 zile s-a făcut de tribunal prin raportare la dispozițiile art.181 Cod procedură civilă care reglementează modul de calcul al termenelor procedurale.
Cum neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din acest drept afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, tribunalul urmează a respinge apelul declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca fiind tardiv formulat întrucât de la data comunicării hotărârii și până la data exercitării căii de atac au trecut mai mult de 10 zile, iar partea nu a dovedit vreo cauză de împiedicare mai presus de voința sa.
Față de considerentele expuse, tribunalul urmează a admite excepția tardivității formulării apelului și a respinge apelul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului.
Respinge, ca tardiv introdus, apelul civil declarat de apelanta – intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR) – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ., CP 87, nr.401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.4015/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – contestatoare R. L., domiciliată în B., .. C3, . în G., ., ., județul G. și cu adresa de corespondență în G., Calea București, nr.57, județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. B. M. M.
GREFIER,
Acxinia N.
Judecatoria Targoviste
Dosar fond_
Judecător fond: B. L. E.
Red. M.M./Tehnored. B.E.
4 ex./16.07.2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 467/2015. Tribunalul... → |
|---|
