Fond funciar. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 131/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.131
Ședința publică din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. G.
Judecător: B. Brînzică
Judecător: A. S.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile promovate de C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR CONȚEȘTI cu sediul în .,dar cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinetul de avocatură T. M. cu sediul profesional în Târgoviște, ., ., ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița, DIRECȚIA S. TÂRGOVIȘTE cu sediul în Târgoviște, str. . I, nr. 68, județul Dâmbovița, și de recurenta reclamantă C. C. domiciliată în C., ., nr.26, ., ., împotriva sentinței civile nr. 778 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, intimat pârât fiind C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR T. cu sediul în T., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs fond funciar.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 42 din Legea 1/2000.
Dezbaterile și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea apărătorilor părților de a depune la dosar concluz6ii scrise, a amânat pronunțarea la datele de 14 și respectiv 21 aprilie 2015, dată la care a pronunțat următoarea deciziei civilă:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.778/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, s-a admis in parte cererea de chemare in judecata, formulată de reclamanta C. C., împotriva pârâtelor C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR CONȚEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA, DIRECȚIA S. DÂMBOVIȚA, și C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR T., astfel cum a fost precizata la datele din 01.02.2012 si 18.09.2013.
Obliga paratele C. L. de Fond Funciar Contesti si C. J. de Fond Funciar Dambovita la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei pentru suprafata de 17,70 ha teren cu vegetatie forestiera pe raza comunei Contesti, in natura daca exista teren disponibil.
In cazul in care nu exista teren diponibil, reconstituirea se va face in echivalent banesc.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin cererea precizata in sedinta din 01.02.2012, reclamanta prin aparator a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate dupa V. C. pentru toate terenurile ce au apartinut acestuia, respectiv cele mentionate in procesul verbal de preluare din 02.03.1949 in suprafata de 35,28 ha, formate din doua trupuri:
- trupul Ciair Salcuta – 10,90 ha;
- trupul Maritica – Boteni – 2,5 ha;
- livezi pomi – 2,10 ha;
- vii – 0,98 ha;
- C. – 1,10 ha;
- neproductivi cu diferiti arbori – 2,5 ha;
In plus, a precizat ca solicita terenul aferent constructiei Moara din Salcuta in suprafata de 5.000 mp, obliectiv ce a fost demolat, in prezent facand obiectul unui contract de concesiune incheiat intre Priamria Contesti si un investitor privat.
Cu privire la amplasament, arata ca, pentru suprafata de 8,5800 ha aferenta titlului de proprietate nr._/23.01.2002 si pentru suprafata de 9 ha aferenta titlului de proprietate nr._/12.01.1996, insumand suprafata de 17,58 ha au fost emise titluri unor persoane neindreptatite, aratand ca a promovat actiune in constatarea nulitatii absolute, fara insa a depune dovezi in acest sens.
Prin cererea depusa in sedinta publica din 18.09.2013 reclamanta prin procurator a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate dupa autorul V. C. pe vechiul amplasament detinut conform actelor eliberate de Arhivele Nationale D. J. Dambovita, suprafetele solicitate fiind: 15,20 ha padure Zavoi la distanta de 5 km de resedinta administratiei ( V. C.) si 2,50 ha cu diferiti arbori langa resedinta administratiei, in total 17,70 ha individualizate in raportul de expertiza extrajudiciara.
In sedinta publica din 16.10.2013 aparatorul reclamantei a aratat ca pentru suprafetele de 15,20 ha padure Zavoi si 2,50 ha cu diferiti arbori, in total 17,70 ha, nu mai solicita reconstituirea pe vechiul amplasament, ci pe un alt amplasament.
In sedinta publica din 20.11.2013 instanta a luat act de precizarea facuta de aparatorul reclamantei in sensul ca solicita reconstituirea dreptului de proprietate dupa def. V. C. pentru suprafetele de 15,20 ha padure Zavoi si 2,50 ha cu diferiti arbori, in total 17,70 ha si nu mai solicita reconstituirea pe vechiul amplasament, ci pe un alt amplasament sau despagubiri banesti, fiind respins capatul 3 din cererea precizatoare avand ca obiect constatare nulitate absoluta a titlurilor de proprietate ca fiind tardiv formulat.
Urmare a acestor precizari, instanta a retinut ca reclamanta solicita reconstituirea dreptului de proprietate dupa def. V. C. pentru suprafetele de 15,20 ha padure Zavoi si 2,50 ha cu diferiti arbori, in total 17,70 ha si nu mai solicita reconstituirea pe vechiul amplasament, ci pe un alt amplasament sau despagubiri banesti, dar solicita reconstituirea si pentru restul de terenuri mentionate in precizarea din 01.02.2012, conform concluziilor formulate oral in fata instantei de aparatorul reclamantei in sedinta din 10.09.2014 si comunicate in scris la data de 17.09.2014.
In acest context, fiind solicitata reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma def. V. C., instanta este tinuta de constatarile instantei de recurs cu privire la acest defunct, in sensul ca, desi in primul ciclu procesual nu a fost precizat autorul, totusi reclamanta a produs probe privind dreptul de proprietate al lui V. C..
A mai stabilit instanta de recurs faptul ca, reclamanta a facut dovada ca a formulat cerere catre C. L. de Fond Funciar Contesti inregistrata sub nr. 157/30.11.2005 pentru retrocedarea suprafetei de 50 ha teren arabil pe raza comunei Contesti si faptul ca in dovedirea dreptului de proprietate al lui V. C. s-a depus un proces verbal din 2.03.1949 de unde reiese ca s-a preluat de la acesta suprafata totala de 35,28 ha.
S-a stabilit si faptul ca reclamanta a facut dovada calitatii de mostenitoare a def. V. C., dar si aspectul ca de pe urma aceluiasi autor s-au mai retrocedat terenuri conform titlurilor de proprietate nr._/1995 si nr._/2002 altor persoane.
Fiind astfel stabilit ca reclamanta a formulat cerere pentru reconstiturea dreptului de proprietate si ca si-a dovedit calitatea, instanta va analiza intinderea dreptului de proprietate.
Statuarile instantei de recurs privind suprafata totala de 35,28 ha teren ce a apartinut autorului V. C. au fost facute in baza procesului verbal din 2.03.1949.
In fata prezentei instante, reclamanta nu a mai produs probe suplimentare cu privire la totalul suprafetei.
Din totalul de 35,28 ha teren, urmeaza a fi scazute suprafetele retrocedate catre alte persoane conform titlurilor de proprietate nr._/1995 si nr._/2002, respectiv un total de 17,58 ha teren retrocedat, ramanand o diferenta de 17,70 ha teren.
Aceasta diferenta a fost indicata de reclamanta ca fiind constituita din 15,20 ha padure Zavoi si 2,50 ha cu diferiti arbori si a fost identificata in raportul de expertiza intocmit de expert M. C. inregistrat la data de 08.09.2014 in sensul ca, pe vechiul amplasament, este teren cu vegetatie forestiera situat in extravilanul comunei Contesti si se regaseste in Tabelul 1 – Formular privind inventarierea si evaluarea patrimoniului unitatii C. V. la pct. 9 lit. e si pct. 9 lit. g.
In acest context, fiind dovedit dreptul de proprietate pentru un total de 35,28 ha teren, fiind retrocedat partial prin cele doua titluri de proprietate, respectiv suprafata de 17,58 ha, cererea reclamantei apare ca fiind intemeiata in parte, doar pentru diferenta de 17,70 ha teren cu vegetatie forestiera situat in extravilanul comunei Contesti, astfel cum a fost identificata in raportul de expertiza, suprafata despre care reclamanta in mod constant in precizarile formulate a aratat ca este diferenta de teren.
Cu privire la celelate suprafete, cererea urmeaza a fi respinsa intrucat suprafata de 17,58 ha a fost deja retrocedata si titlurile de proprietate in vigoare, nefiind facuta dovada anularii lor, iar pentru suprafata de 0,9364 ha nu au fost produse dovezi care sa conduca la concluzia ca a fost in proprietatea def. V. C., suprafata fiind excedentara totalului rezultat din insumarea suprafetelor din procesul verbal din 2.03.1949.
F. de cele expuse, in baza art. 8, 11, 13 si 53 din Legea nr. 18/1991, cererea a fost admisa in parte si obligate paratele C. L. de Fond Funciar Contesti si C. J. de Fond Funciar Dambovita la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei pentru suprafata de 17,70 ha teren cu vegetatie forestiera pe raza comunei Contesti, in natura daca exista teren disponibil.
In cazul in care nu exista teren disponibil, reconstituirea se va face in echivalent banesc.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâtele Direcția S. Dâmbovița, C. Județeană de fond funciar și C. Locală de fond funciar Contești.
În recursul său, reclamanta a arătat următoarele: instanța nu a respectat îndrumările deciziei de casare și prin încheierea din 19.06.2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul disp. art.1551 Cod procedură civilă. Cauza a fost repusă pe rol la 21.05.2013, stabilindu-se termen la data de 12.06.2013. La această dată, care nu constituie prima zi de înfățișare, în sensul disp.a rt.134 Cod procedură civilă de la 1865, deoarece a fost procedura incompletă cu pârâții, s-a dispus amânarea cauzei la 18.09.2013, dată la care a completat acțiunea, unde la pct.3 a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/1995 și titlul de proprietate nr._/2002. Cauza s-a amânat la data de 16.10.2013 la cererea pârâtei Direcția S. Dâmbovița și ulterior s-a amânat la data de 20.11.2013 când instanța i-a respins punctul 3 din acțiunea precizată întrucât nu ar fi respectat dis. art.132 și art.134 Cod procedură civilă de la 1865.
A mai arătat recurenta C. C., că în realitate prima zi de înfățișare era 18.09.2013, cu procedura completă, în aceste condiții nu i se putea respinge ca tardivă această cerere, soluție care a prejudiciat-o grav, întrucât sunt considerate ca valabile cele două titluri de proprietate emise unor persoane care nu au nicio legătură cu autorul său V. C.. Instanța nu a încuviințat nicio probă în acest sens, astfel că nu a soluționat fondul cauzei.
Astfel că recurenta solicită în baza art.312 Cod procedură civilă de la 1865, casarea cu reținere și rejudecarea cauzei într - o primă teză, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare.
La rândul său, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița a formulat următoarele motive de recurs, arătând că în conformitate cu prev. art.27 din HG nr.890/2005, coroborată cu cele ale art.53 din Legea nr.18/1991, modificată, în situația în care reclamanta era nemulțumită de soluția adoptată de către comisia locală putea formula contestație în termen de 10 zile de la primirea înștiințării ce conține modul de soluționare, contestația urmând a fi soluționată de către comisia județeană printr-o hotărâre, iar reclamanta în termen de 30 zile putea formula plângere la instanță. Așa cum se reține de către instanța de fond, cererea reclamantei a fost respinsă pentru că nu a prezentat actele din care să reiasă vocația succesorală, iar actele de proprietate depuse erau nedatate și ilizibile. Reclamanta nu a făcut dovada că a urmat procedura prealabilă obligatorie, instanța de fond reținând că la dosar există o contestație care nu are număr de înregistrare ori o altă viză care să dovedească depunerea ei la organul de drept.
A mai precizat recurenta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița, că hotărârea este nelegală, instanța nu se pronunță asupra reconstituirii în sine, ci obligă cele două comisii să reconstituie dreptul de proprietate. Un alt aspect criticabil la sentință este acela că instanța de fond nu a stabilit modalitatea în care se va realiza reconstituirea dreptului de proprietate – în natură sau prin măsuri reparatorii, deși în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză, iar obiectivele expertizei au fost suplimentate, unul din ele fiind chiar identificarea terenurilor. Având în vedere reglementările exprese și imperative ale Legii nr.165/2013, instanța avea obligația de a stabili dacă reconstituirea urmează a se face în natură sau prin măsuri compensatorii. Astfel, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate.
În drept a invocat disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recursul său, pârâta C. Locală de fond funciar Conțești, a precizat că instanța de fond trebuia să se conformeze dispoziției instanței de recurs și să procedeze la soluționarea cauzei pe baza înscrisurilor depuse și la care face trimitere expresă în considerentele hotărârii de casare - procesul – verbal din 02.03.1949, titlul de proprietate nr._/1995 și titlul de proprietate nr._/2002. cum, din procesul – verbal din 02.03.1949 rezultă că de la C. V. s-a preluat suprafața totală de 35,28 ha teren, din care numai 15,20 ha păduri și cum, prin cele două titluri de proprietate, s-au mai retrocedat terenuri și altor persoane pretins a fi moștenitoare ale aceluiași defunct, în mod nejustificat, instanța de fond a ajuns la concluzia că se impun e reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 17,70 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei Conțești. Modalitatea în care s-a pronunțat instanța de fond, în sensul că obligă pârâtele la reconstituirea dreptului de proprietate în natură dacă există teren disponibil sau în echivalent bănesc, dacă nu există teren disponibil, reprezintă o încălcare a disp. art.129 Cod procedură civilă privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost dispusă și efectuarea expertizei, ale cărei concluzii u au fost folosite sub nicio formă la justa soluționare a cauzei. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Direcția S. Dâmbovița a formulat recurs arătând că instanța de fond a rămas în pronunțare la un termen la care Direcția S. Dâmbovița nu era prezentă astfel, Direcția S. Dâmbovița a formulat cerere pentru lipsă de apărare la termenul din 10.09.2014 motivată de concediul de odihnă al consilierului juridic împuternicit în cauză. La data de 8.09.2014, expertul depune la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topo. Raportul de expertiză nu a fost depus cu 5 zile înainte de termenul de judecată, chiar socotind că a fost depus pe 5.09.2014, acesta nu a fost depus în termenul procedural iar instanța de judecată nu acordă termen pentru luare la cunoștință asupra raportului de expertiză și nu dispune comunicarea acestuia către partea care, la termenul din 10.09.2014 nu era reprezentată și solicitase amânarea. Procedând în acest mod, instanța a încălcat dreptul la apărare, consacrat de art. 24 al Legii fundamentale. Principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituțional, fiind consacrat prin art. 24 din Constituția României și depășește interesul părților întrucât respectarea sa tinde la aflarea adevărului în procesul civil, încălcarea lui atrăgând casarea hotărârii. De asemenea instanța a nesocotit principiul contradictorialității care constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil, contradictorialitatea presupune ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialității și al garantării dreptului la apărare fiind sancționată cu nulitatea hotărârii. Unitatea a fost lipsită de posibilitatea de a combate concluziile raportului de expertiză. Chiar dacă instanța a amânat pronunțarea, faptul că nu s-a acordat un termen pentru ca Direcția S. Dâmbovița să ia la cunoștință de raportul de expertiză, a făcut imposibilă formularea de obiecțiuni prin care să combatem concluziile eronate și neîntemeiate ale expertului., încălcându-se în acest mod dreptul nostru la apărare. Pe fondul cauzei, soluția instanței de fond este întemeiată pe o expertiză lipsită de valoare probantă și pe înscrisuri cu valoare declarativă.
Reclamanta nu a prezentat în susținerea cererii titlurile de proprietate ci un proces-verbal datând din 1949, în care se menționează că autorului V. C. i s-a preluat o suprafață totală de 35,28 ha, din
care 15,20 ha pădure zăvoi și 2,5 ha teren neproductiv. Nu rezultă care este temeiul legal al obligării Direcției Silvice Dâmbovița, să predea și suprafața de 2,5 ha teren neproductiv, având în vedere că acesta nu are categoria de teren forestier.
A insistat pe tot parcursul procesului, în primul și în cel de- al doilea ciclu procesual ca reclamanta să se conformeze dispozițiilor art. art.39(2) din HG 890/2005 privind procedura de constituire, reconstituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor:, în conformitate cu care, persoanele care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, au obligația să depună o dată cu cererea si schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat.
Reclamanta nu a făcut alte demersuri decât să solicite Direcției Silvice Dâmbovița și Ocolului Silvic Răcari (adresa nr.2434/26.03.2012)să eliberăm adeverință din care să rezulte că există pe raza . de 15,2 ha teren zăvoi și 2,5 neproductiv.
Cu privire la expertiza tehnică efectuată de expert M. C., o apreciază lipsită de valoare probantă.
Expertul pretinde că a identificat și măsurat terenul pe vechiul amplasament iar «identificarea » s-a realizat în baza indicațiilor pro causa a unor persoane aduse de reclamantă.
Expertiza este un mijloc de probă al cărei "scop"este de a lămuri împrejurări de fapt pentru care este necesară părerea unui specialist. Calitatea de specialist nu îi conferă acestuia dreptul să țină cont de părerea unor persoane care nu au nicio calitate în proces. Calitatea de martor în procesele ce au ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate este determinată doar de calitatea de a fi proprietar vecin pe una din laturi și nu pe aceea de „cunoscător a terenului”. Proba testimonială trebuie solicitata de reclamant și admisă de instanță și trebuie administrată în fața instanței.
în opinia noastră instanța de fond, în fața unei astfel de lucrări trebuia să respingă cererea ca nedovedită.
Apreciază că nerespectându-se dispozițiile art.39(2) din HG 890/2005, nu s-a realizat reală identificarea amplasamentului suprafețelor de teren cu vegetație forestieră.
Mai mult decât atât, admiterea cererii pentru o suprafață de 2,5 ha cu categoria de folosință teren neproductiv și obligarea noastră la predarea acesteia este nejustificată și nu are un temei legal.
De altfel, expertul nici nu răspunde obiectivului nr.2 stabilit de instanță, acela de a stabili dacă amplasamentul este ocupat de alte persoane .
Pentru niciuna din suprafețele solicitate reclamanta nu a prezentat acte doveditoare suficiente, nu a prezentat titlurile de proprietate, nu are dovezi ale amplasamentului, astfel că soluția instanței de fond este neîntemeiată.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru refacerea expertizei.
La data de 21.01.2015 intimata – reclamantă C. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 10.03.2015 și C. Locală de fond funciar Conțești a formulat întâmpinare solicitând admiterea recursurilor declarate de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița și Direcția S. Dâmbovița și respingerea recursului declarat de recurenta C. C..
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art.3041 Cod procedură civilă de la 1865, cu privire la recursul declarat de reclamanta C. C., reține că, la data de 18.09.2013, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/12.01.1995 și a titlului de proprietate nr._/23.01.2002, cerere care nu a fost analizată de instanța de fond care a considerat că a fost tardiv formulată.
Verificând actele dosarului, tribunalul constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 8.11.2011, urmare a casării hotărârii inițial pronunțată.
Primul termen de judecată a fost la data de 30.11.2011, când procedura de citare cu reclamanta a fost nelegal îndeplinit.
Ulterior, la data de 11.01.2012, judecătorul cauzei a formulat cerere de abținere, iar la data de 1.02.2012 cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare la cererea Direcției Silvice Dâmbovița.
La termenul din 21.03.2012 cauza a suferit o nouă amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului reclamantei, iar la data de 10.04.2012 s-a dispus ca reclamanta să-și precizeze acțiunea, ca și la termenul din 22.05.2012.
Urmare a neîndeplinirii acestei obligații, cauza a fost suspendată la data de 19.06.2012 în baza art.1551 Cod procedură civilă de la 1865 și repusă pe rol la data de 27.05.2013.
La primul termen de judecată după suspendare, din 12.06.2013, procedura de citare cu părțile a fost nelegal îndeplinită, cauza fiind amânată la 18.09.2013, termen la care reclamanta a precizat acțiunea solicitând și anularea celor două titluri de proprietate.
Potrivit art.132 ali.1 Cod procedură civilă de la 1865, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantei un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.
Potrivit art.134 Cod procedură civilă de la 1865, este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Se constată așadar că acțiunea a fost completă în termen legal, cât timp la termenele din 10.04.2012 și respectiv 22.05.2012 reclamantei i s-a acordat această posibilitate, cauza fiind ulterior suspendată.
În consecință, cum instanța nu a analizat fondul cererii, sunt incidente disp. art.312 al.3 Cod procedură civilă de la 1865, urmând a fi admis recursul și casată în parte hotărârea, cu privire la soluționarea cererii de anulare a celor două titluri de proprietate.
În cauză sunt incidente disp. art.312 al.6 Cod procedură civilă de la 1865, deoarece acest text de lege a fost introdus prin Legea nr.201/2010, iar acțiunea a fost introdusă anterior, la data de 27.05.2007.
Referitor la recursul declarat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița, privind nerespectarea disp. art.27 din HG nr.890/2005 și ale art.53 din Legea nr.18/1991 de către reclamantă, tribunalul constată că la dosarul cauzei nu există dovezile de comunicare ale Hotărârii nr.33/19.12.2005 și nici ale Amendamentului nr.8819/18.10.2006, așa cum cer tocmai dispozițiile invocate de recurentă.
Ca atare, având în vedere că cele două comisii de fond funciar, cea județeană și cea locală, nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, nu pot pretinde de la reclamantă să respecte procedura administrativă prealabilă, chiar de ele nerespectată, invocându-și propria culpă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, și acesta se constată a fi nefondat deoarece, potrivit art.42 al.3 și 4 din HG nr.890/2005, în situația în care suprafețele de teren sunt insuficiente și compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri.
Reiese așadar că este de competența comisiei locale de fond funciar să stabilească dacă deține teren, dacă se realizează compensarea sau se vor acorda despăgubiri.
Mai solicită recurenta a se aplica disp. legii nr.165/2013, susținând că instanța avea obligația de a stabili dacă reconstituirea se va face în natură sau prin măsuri compensatorii, obligație care nu se identifică însă printre articolele acestui act normativ.
În recursul său, C. Locală de fond funciar Conțești susține că în mod arbitrar instanța de fond a reconstituit dreptul de proprietate pentru 17,70 ha teren cu vegetație forestieră, motiv care se constată a fi nefondat deoarece din suprafața totală de 35,2 ha ce a aparținut autorului V. C., suprafața de 17,58 ha teren arabil a fost reconstituită prin titlul de proprietate nr._/1995 și titlul de proprietate nr._/2002, rezultând un rest de 17,70 ha.
Este adevărat că în procesul – verbal din 2.03.1949 se menționează că doar 15,20 ha este teren forestier, dar 2,50 ha era teren cu diferiți arbori, identificat prin raportul de expertiză ca fiind în prezent teren cu vegetații forestiere.
Ultimul motiv de recurs se constată a fi identic cu cel al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița și, pentru aceleași considerente, va fi respins.
Recursul declarat de Direcția S. Dâmbovița privește încălcarea dreptului la apărare în sensul că instanța de fond nu a încuviințat cererea de amânare motivată de absența consilierului juridic și nedepunerea raportului de expertiză cu 5 zile înaintea termenului de judecată.
Potrivit art.156 al.1 Cod procedură civilă de la 1865 „Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”.
În cauză, pârâta Direcția S. Dâmbovița a mai solicitat amânarea cauzei pentru lipsa consilierului juridic la data de 16.10.2013, cerere încuviințată de către instanță.
Ca atare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.156 Cod procedură civilă de la 1865, în mod corect cererea a fost respinsă.
În consecință, tocmai în vederea respectării dreptului la apărare, conform art.156 alin.2 Cod procedură civilă de la 1865, a fost amânată pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Cât privește raportul de expertiză depus la data de 8.09.2014, părțile aveau posibilitatea de a solicita amânarea cauzei pentru studierea lui, însă niciuna dintre părți nu a formulat o astfel de cerere.
Mai contestă recurenta și modul de efectuare a expertizei însă, deși a fost încunoștințată la momentul deplasării la fața locului pentru identificarea terenurilor, aceasta nu s-a prezentat, astfel că afirmațiile apar ca nefondate.
De altfel, recurenta Direcția S. Dâmbovița nu precizează, și nici nu dovedește, categoria de folosință a terenului de 2,5 ha neproductiv cu pomi, și nici nu indică persoanele cărora li s-ar fi atribuit terenul.
În consecință, și acest recurs se constată a fi nefondat.
Față de toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va admite recursul declarat de reclamanta C. C. și va casa în parte hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii privind constatarea nulității a titlului de proprietate nr._/1995 și titlul de proprietate nr._/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil promovat de recurenta reclamantă C. C. domiciliată în C., ., nr.26, ., împotriva sentinței civile nr. 778 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ .
Casează în parte hotărârea atacată cu privire la cererea de constatare a nulității titlului de proprietate nr._/1995 și titlul de proprietate nr._/2002 și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursurile civile promovate de C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR CONȚEȘTI cu sediul în .,dar cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinetul de avocatură T. M. cu sediul profesional în Târgoviște, ., ., ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița, DIRECȚIA S. TÂRGOVIȘTE cu sediul în Târgoviște, str. . I, nr. 68, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 778 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, intimat pârât fiind C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR T. cu sediul în T., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.04.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
C. M. G. B. Brînzică A. S.
GREFIER,
S. E. S.
j. f. N. M. M.
Judecătoria Răcari
dosar nr._
red. CMG/AN
2 ex./21.05.2015
| ← Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 295/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 139/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
