Contestaţie la executare. Decizia nr. 600/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 600/2015
DOSAR NR._ APEL - noul cod de procedură civilă
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 600
Ședința publică din data de 25 septembrie 2015
Președinte: M. I.
Judecător: G. S.
Grefier: N. D.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul contestator M. V., domiciliat în București, ., ., ., sector 4, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat T. M., din Târgoviște, ..11, ., împotriva sentinței civile nr. 1085 pronunțată la data de 11.03.2015 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. G. M., domiciliată în Baia M., ., . M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat V. C. M., din București, sector 4, ., ., având ca obiect contestație la executare.
Prezența și susținerile părții prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.09.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 18.09.2015 și 25.09.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
La Judecătoria Târgoviște, în urma declinării competenței dispusă de Judecătoria Răcari, prin sentința civilă numărul 297/26.03.2014, a fost înregistrată sub același număr ca la Judecătoria Răcari, respectiv_, contestația la executare formulată de contestatorul M. V. împotriva intimatei M. G. M..
S-a arătat că această contestație este formulată împotriva formelor de executare pornite de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești- M. D. și M. A. D., în dosarul de executare 738/2013, încuviințat de Judecătoria Târgoviște prin încheierea din 7.10.2013 în dosarul nr._ .
S-a solicitat ca, în baza probelor ce vor fi administrate, instanța să constate că suma avansată de creditoare nu este în cuantum de_ lei și că, în realitate, s-a achitat întreaga creanță și nu se justifică motivul pentru care creditoarea a formulat cererea de executare silită.
Contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații-cerere admisă de instanță.
În motivarea contestației la executare s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2453/7.04.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosarul nr._, a dispus desfacerea căsătoriei dintre el și creditoare, încredințarea către mamă, spre creșterea și educare, a minorei M. Alissa M., iar el a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data de 13.03.2009, că încă din luna aprilie 2009 a început a vira sume de bani către fiica minoră, bani ce erau ridicați de către mama acesteia, că prin intermediul unor societăți de curierat aproape în fiecare lună i-a trimis minorei diferite colete, iar în interiorul acestor cutii punea, de asemenea diferite sume de bani, că având în vedere că fosta soție, după despărțirea lor, și-a mutat domiciliul în mai multe locații, a fost nevoit să apeleze la aceste societăți de curierat unde, pe lângă bunurile ce le trimitea minorei punea și suma de minim 500 lei, că în cursul anului 2013 intimata a depus plângere la Poliția Baia M., plângere ce are ca obiect abandon de familie, dosarul purtând nr. 1404/P/2013, invocând că el nu ar fi achitat suma de 500 lei lunar la care a fost obligat prin sentința mai sus menționată și că în cadrul acestui dosar penal, a dat o declarație în care a indicat toate sumele de bani și bunurile remise această minoră, indicând și trei martori ce cunoșteau faptul că, pe lângă sumele de bani și bunurile înmânate atât minorei cât și mamei, știau de faptul că el punea bani în coletele ce erau trimise de către el și primite de intimată.
Intimata a formulat întâmpinare susținând că afirmațiile contestatorului referitoare la plata pensiei de întreținere începând cu luna aprilie 2009 fie prin viramente, fie cu ocazia trimiterii unor colete către minoră, sunt neadevărate, că momentul de la care contestatorul a început să își îndeplinească obligațiile de plată a pensiei de întreținere este luna aprilie 2013, când a depus împotriva acestuia plângere penală pentru abandon de familie, că pentru toate perioada anterioară lunii aprilie 2013 contestatorul nu i-a plătit minorei sumele datorate, că ocaziile în care acesta contribuia la întreținerea minorei erau în perioada sărbătorilor de C. și de Paști, când îi trimitea pachete, însă nu și pensia de întreținere și că un alt eveniment la care contestatorul a contribuit a fost serbarea zilei de naștere a minorei.
La Judecătoria Târgoviște, contestatorul a depus o cerere în care a cerut diminuarea comisionului executorului judecătoresc precum și o cerere intitulată precizări vizând obiectul prezentei contestații la executare atât sub aspectul motivelor de fapt cât și sub aspectul motivelor de drept.
În cuprinsul cererii, în esență, contestatorul a afirmat că prezenta contestație vizează: somația emisă la data de 24.10.2013, prin care s-a stabilit creanță în sumă de_ lei; încheierea din 24.10.2013, prin care s-a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 3520,04 lei; somația din data de 9.07.2014, prin care s-a stabilit creanța suplimentară în sumă de 5500 lei; încheierea din data de 9.07.2014, prin care s-au stabilit cheltuieli suplimentare în sumă de 4850,54 lei, că motivul de fapt al promovării contestației l-a constituit și îl constituie în continuare stabilirea corectă a întinderii creanței, pentru că executorul judecătoresc a ajuns la stabilirea creanței într-un cuantum fără corespondent în realitate, solicitând stabilirea corectă a întinderii creanței atât sub aspectul sumei de bani pe care o datorează creditoarei cu titlu de pensie de întreținere pentru minoră cât și sub aspectul sumei de bani pe care o datorează cu titlul de cheltuieli de executare.
În vederea stabilirii corecte a creanței contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită pentru perioada aprilie 2009-iulie 2010, solicitând ca instanța să observe că cererea pentru începerea executării silite a fost depusă de creditoare la executorul judecătoresc la data de 25.07.2013, dată ce obliga executorul să procedeze la stabilirea creanței numai pentru perioada cuprinsă între 25.07._10, și nicidecum începând cu aprilie 2009, căci -după cum a expus– pentru perioada aprilie 2009-iulie 2010 a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, conform art. 705 alin. 1 din codul de procedură civilă iar în aceste condiții, pentru acest motiv, creanța datorată trebuie redusă cu suma de 8000 lei, reprezentând cuantumul pensiei aferente perioadei aprilie 2009-iulie 2010.
A mai solicitat reducerea creanței urmare plății realizate anterior începerii executării silite, susținând că urmare cererii de începere a executării silite, executorul trebuia să stabilească cuantumul creanței pentru perioada iulie 2010-iulie 2013, că buna credință de care trebuie să dea dovadă creditoarea o obligă pe aceasta să recunoască executorului judecătoresc că a primit plăți cu titlul de pensie de întreținere pentru minoră, atât prin foi de vărsământ, cât și prin coletele pe care le trimitea lună de lună, că a fost nevoit să apeleze la această modalitate de a plăti pensia de întreținere prin bani puși în colete poștale, datorită atitudinii creditoarei care își muta domiciliul în diferite locații, că prin foi de vărsământ a reușit să dovedească achitarea pensiei de întreținere în perioada decembrie 2012-iulie 2013, în cuantum de 4000 lei, astfel că urmează să fie redusă creanța și cu această sumă de 4000 lei.
Contestatorul a mai precizat că având în vedere că pe parcursul derulării procedurii de executare silită, executorul judecătoresc a completat creanța și cu suma de 5500 lei reprezentând pensie de întreținere aferentă perioadei august 2013-iunie 2014, creanță la care a adăugat cheltuieli de executare în sumă de 4852,54 lei, pentru această parte de presupusă creanță invocă stingerea obligației prin plată, că dovadă în acest sens sunt foile de vărsământ depuse la dosar și care atestă plata pensiei de întreținere din luna august 2013 la zi, că și pentru această perioadă pârâta a dat dovadă de rea credință și nu a prezentat executorului judecătoresc aceste foi de vărsământ, că nu datorează intimatei suma de bani pentru perioada august 2013-iulie 2014, astfel că nu poate fi obligat nici la cheltuielile de executare în cuantum de 4852,54 lei stabilite pentru această creanță, de altfel, a contestat chiar prin cerere separată și contestă și în cadrul prezentelor precizări, cheltuielile de executare în cuantum de 3520,04 lei, stabilite prin încheierea nr. 738/2013, pentru creanța inițială în cuantum de_ lei și apreciază cuantumul acestor cheltuieli de executare ca fiind excesiv, dat fiind faptul că a fost stabilit pe baza unei presupuse creanțe, nu numai contestate, dar chiar dovedit a fi redusă cu suma de_ lei, plus suma ce va rezulta din declarațiile martorilor.
În concluzie, a solicitat admiterea contestației la executare; anularea în parte a somației nr. 738/2013, în sensul reducerii creanței de_ lei cu suma de_ lei plus suma ce va rezulta din declarațiile martorilor; anularea parte a încheierii nr. 738/2013, în sensul reducerii cheltuielilor de executare în cuantum de 3520,04 lei, proporțional cu cuantumul final al creanței; anularea somației și încheierii de stabilire creanță și cheltuieli suplimentare din 9.07.2014 (creanță 5500 lei și cheltuieli de executare de 4852,54 lei).
La termenul din 3.12.2014 instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu privind tardivitatea formulării petitului vizând invocarea prescripției, petit formulat în cadrul contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 1085/11.03.2015 Judecătoria Târgoviște a respins ca tardiv formulat, petitul referitor la invocarea prescripției, a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost lămurită și completată, a constatat că debitorul a plătit suma de 5500 lei din suma solicitată prin somația din 24.10.2013, a redus la 2542 lei onorariul de executor (partea redusă va fi suportată de creditoare), a anulat în parte somația mobiliară și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.10.2013, pentru suma de 5500 lei debit și 682 lei onorariu executor, acte pe care le-a menținut pentru suma de 20.500 le debit și 2838, 04 lei cheltuieli de executare silită, sume pentru care poate continua executarea silită, a respins cererea privind anularea încheierii din 9.07.2014 de stabilire cheltuieli suplimentare de 1332,50 lei, sumă pentru care poate continua executarea silită, a constatat că debitorul nu are de executat o obligație de plată a pensiei de întreținere de pentru perioada august 2013-iunie 2014 și pe cale de consecință, a anulat, pentru suma de 5500 lei actul de executare prin care s-a stabilit această sumă, executarea silită nemaiputând continua pentru suma respectivă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că executarea silită contestată se referă la suma de bani la care a fost obligat contestatorul cu titlu de pensie de întreținere către fiica lui minoră, încredințată mamei spre creștere și educare, sentința fiind pusă în executare la cererea mamei minorei, intimata din prezenta cauză, că prin titlu executoriu contestatorul a fost obligat la plata sumei de 500 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei, începând cu 13.03.2009 și până la majoratul minorei, astfel că titlul executoriu nu conține o creanță determinată, ci una determinabilă care poate fi pusă în executare, însă numai în măsura în care nu a fost plătită voluntar de către debitorul pensiei de întreținere, că la data de 8.08.2013, a formulat cerere de executare silită arătând că creanța ar fi de 26.000 lei și că ar reprezenta pensia alimentară neachitată de contestator în perioada aprilie 2009-iulie 2013, că intimata a afirmat că, de la data pronunțării sentinței și până la cea a formulării cererii de executare silită, debitorul contestator nu ar fi plătit nicio sumă de bani din cea la care a fost obligat prin sentința pusă în executare silită, că afirmațiile contestatorului cum că în realitate ar fi achitat întreaga creanță, fapt pe care l-ar dovedi fie prin foi de vărsământ (pentru perioada decembrie 2012-iulie 2013, în cuantum total de 4000 lei), fie prin martori pentru sumele ce ar fi fost puse în coletele ce conțineau diverse bunuri trimise minorei și că în ceea ce privește sumele ce ar fi fost puse în colete, nu cunoaște cu exactitate suma trimisă în această modalitate se apreciază că aceste două afirmații se contrazic întrucât contestatorul nu poate afirma că a plătit întreaga creanță câtă vreme chiar el recunoaște că nu cunoaște cuantumul exact al sumelor de bani ce ar fi fost trimise în colete și că este neverosimil ca o terță persoană să țină mai bine evidența plăților decât cel care trebuie să facă plata, că în privința coletelor care ar fi fost trimise de contestator, se constată că în cererea introductivă nu se dau detalii privind societatea prin intermediul căreia se trimiteau aceste colete, că declarațiile martorilor se contrazic între ele și cu celelalte probe dar și că, prin conținutul lor, acestea nu sunt apte pentru a face dovada celor afirmate de către contestator, că în condițiile în care existau modalități specifice privind trimiterea banilor, nu s-a oferit o explicație plauzibilă privind trimiterea banilor în colet, că totuși prima instanță a coroborat declarația martorului cu conținutul înscrisurilor din care rezultă că . sumelor cu titlu de pensie de întreținere către fiica părților, că atât contestatorul, cât și martorii relatează situații necorespunzătoare adevărului, că singurele elemente la care se poate raporta pentru a stabili executarea/neexecutarea obligației de plată a pensiei de întreținere sunt reprezentate de înscrisurile eliberate de societatea de curierat și în care se menționează exact sumele și semnificația lor coroborat cu borderourile ce conțin semnături de primire respectiv, sunt reprezentate de ordinele de plată depuse la dosar, că în privința primei categorii de înscrisuri, se reține că, deși . ca expeditor al sumelor de bani, totuși acestea erau trimise de către contestator, că în ceea ce privește perioada avută în vedere la debutul executării silite (aprilie 2009-iulie 2013), sumele rezultate din înscrisurile doveditoare sunt de 1500 lei la 27.05.2009, 500 lei pentru decembrie 2012, câte 500 lei pentru lunile ianuarie 2013-iunie 2013, 500 lei pentru iulie 2013, că aceste sume totalizează 5050 lei, astfel încât fiind executate de bunăvoie, aceste sume nu mai puteau fi executate silit, situație existentă de la începerea executării silite și că referitor la perioada august 2013-iunie 2014, se constată că în dosarul de executare silită nu există vreo încheiere separată privind stabilirea sumei pretins datorată pentru această perioadă, că doar în încheierea intitulată ca fiind de ,,stabilire cheltuieli suplimentare din data de 9.07.2014” se vorbește despre faptul că, în plus față de suma de 26.000 lei (cât s-a indicat inițial a fi cuantumul sumei pentru care s-a pornit executarea silită), se execută silit și obligația de plată a sumei de 5500 lei aferentă perioadei august 2013-iunie 2014, iar dispozitivul acestei încheieri nu se referă decât la majorarea cheltuielilor de executare, nu și la calcularea sumei de bani ce ar fi datorată pentru perioada august 2013-iunie 2014, astfel că nu există un act de executare prevăzut de lege (art. 628 alin 2-4 Cod de procedură civilă) prin care să se stabilească faptul că s-ar mai datora și suma de 5500 lei dar că, din actele de executare începând cu iulie 2014, rezultă că se urmărește silit și această sumă de bani, astfel încât există interesul pentru contestator de a se stabili dacă datorează/nu datorează sume de bani pentru perioada august 2013-iunie 2014.
S-a mai reținut că din înscrisurile care dovedesc plata (și care se încadrează în categoria celor analizate mai sus), rezultă că, pentru această ultimă perioadă, debitorul contestator și-a executat obligația de plată, că din înscrisuri rezultă că partea contestatoare a plătit pensie de întreținere după cum urmează: 250 lei pentru august 2013, câte 500 lei pentru lunile septembrie-decembrie 2013, 500 lei în ianuarie –mai 2014, 300 lei pentru iunie 2014, astfel că s-a constatat că pârâtul nu datorează sume de bani pentru perioada august 2013-iunie 2014, obligația sa fiind stinsă prin plată voluntară, că în raport de suma indicată în actele de executare prevăzute de lege și emise de executor ca având semnificația de sumă de obținut pe calea executării silite și ca provenind din sentința pusă în executare silită, contestatorul a făcut dovada că, din suma datorată pentru perioada aprilie 2009-iulie 2013, a plătit suma de 5050 lei, astfel încât, neexistând această creanță de 5050 lei (fiind stinsă prin plată), aceasta nu putea să fie executată silit, motiv pentru care, pentru această sumă, instanța a anulat în parte somația mobiliară și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.10.2013, că din suma indicată în aceste acte ca fiind debit rezultat din sentință, contestatorul are de plătit suma de 20.500 lei, acesta nedovedind că a făcut plata pentru sumele care nu sunt reflectate de actele descrise mai sus ca vizând perioada aprilie 2009-iulie 2013, că executarea silită poate continua pentru suma de 20.500 lei, că stabilind că suma de executat la data formulării cererii de executare silită era de 20.500 lei și că onorariul executorului se calculează în funcție de cuantumul sumei ce se execută silit, prima instanța a diminuat onorariul, aplicând ,,regula de trei simplă” și stabilind că cheltuielile de executare sunt de 2838,04 lei, că dacă pentru suma de 26.000 lei indicată ca fiind de urmărit s-a stabilit un onorariu de 3224 lei, înseamnă că, pentru suma de 20.500 lei datorată în realitate de contestator, onorariul este de 2542 lei, că cheltuielile inițiale de executare se compun din acest onorariu la care se adaugă celelalte sume obținându-se suma de 2838,04 lei pentru care poate continua executarea silită, că întrucât intimata cunoștea că partea debitoare a plătit suma de 5050 lei și nu a adus la cunoștința executorului existența acestor plăți, înseamnă că acesta din urmă nu a încălcat nici un fel de norme, neavând de unde cunoaște despre existența plăților și stabilind cheltuielile de executare prin raportare la informațiile date de creditoare și ca urmare, suma de 682 lei (partea redusă) din onorariul inițial va fi suportată de intimată, că prin dispozitivul încheierii din data de 9.07.2014 doar s-au majorat cheltuielile de executare, nedându-se alte dispoziții și că în privința acestei încheieri nu s-au invocat alte motive decât cele referitoare la cuantumul creanței de datorat, cuantum care ar influența cheltuielile de executare, că nici un motiv pentru a anula total sau parțial această încheiere sau de a reduce suma menționată în cuprinsul ei ca fiind suma cu care s-au majorat cheltuielile de executare silită (1332,50 lei), astfel încât și pentru această sumă poate continua executarea silită și s-a avut în vedere că necesitatea majorării (inclusiv prin includerea onorariului de avocat) a fost determinată de faptul că s-au mai făcut și alte cheltuieli ulterioare primei încheieri de stabilire a cheltuielilor de excutare întrucât nu a putut fi recuperată suma stabilită mai sus ca fiind neplătită de către contestator.
Instanța de fond a mai reținut că în ceea ce privește reglementarea executării silite și a contestației la executare, sediul materiei pentru executarea silită este reprezentat de art. 622-913 ce fac parte din Cartea a V a ,,Despre executarea silită” Cod de procedură civilă, că dispozițiile generale se află reglementate la art. 622-725, conținute de titlul cu același nume, că în speță, fiind vorba despre îndeplinirea unei obligații privind plata unei sume de bani, înseamnă că nu se poate pune problema aplicării Titlului III ,,Executarea silită directă”, astfel că se aplică dispozițiile Titlului II ,,Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului”, ce cuprinde art. 726-886, că luarea măsurii anulării unui act de executare/unor acte de executare/ unei executări silite, trebuie să se facă după niște reguli și constată că acestea sunt cele reglementate de art. 174 și următoarele din noul Cod de procedură civilă și care reprezintă norma generală în materie de nulitate a actelor de procedură, normă aplicabilă întrucât nu există alte norme speciale, că potrivit art. 703 Cod de procedură civilă, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător, că art. 174 alin 1 Cod de procedură civilă, definește nulitatea ca fiind acea sancțiune care lipsește de efecte, total sau parțial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, că așa cum rezultă din coroborarea art. 175 cu art. 177, în privința nulităților condiționate, se va aplica sancțiunea nulității numai dacă vătămarea produsă prin nesocotirea cerințelor legii nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, că în privința nulităților necondiționate, sancțiunea se va aplica dacă a fost invocată în condițiile prescrise de lege și va interveni independent de existența/inexistența unei vătămări, că în privința nulităților condiționate, se remarcă, pe de o parte, categoria nulităților exprese (cele prevăzute de lege în mod expres) iar, pe de altă parte, categoria nulităților virtuale (cele neprevăzute expres de lege, dar care rezultă implicit din încălcarea uneia dintre condițiile de valabilitate a actului de procedură), că existența acestor categorii și regimul acestora rezultă din art. 175 alin 2, texte de lege din care rezultă că, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, există o prezumție relativă (partea adversă poate face dovada contrară) că s-a produs o vătămare, că per a contrario, dacă nulitatea nu este prevăzută expres de lege (adică este virtuală), atunci nu există această prezumție că s-a produs o vătămare, cel care invocă nulitatea, trebuind să facă dovada vătămării creată prin nerespectarea dispozițiilor legale și că ținând cont de specificul faptului că o asemenea solicitare se adresează cu privire la o executare silită, înseamnă că, atunci când se pune problema anulării executării silite însăși sau problema anulării unor acte ce vizează executarea contestată, trebuie să fie identificate acele norme care se referă la executarea silită din Codul de procedură civilă sau din alte acte normative, norme ce conțin reguli privind executarea silită, norme în legătură cu care se invocă a fi avut loc încălcarea și că potrivit art. 662 alin 1 Cod de procedură civilă, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă și că în speță, o parte din creanță era stinsă înainte de momentul formulării cererii de executare silită astfel încât în această privință, în mod evident nu sunt îndeplinite cerințele art. 662 alin 1 Cod de procedură civilă, ceea ce înseamnă că a fost identificată norma încălcată, vătămarea produsă contestatorului (urmărirea bunurilor sale) neputând fi înlăturată decât prin anularea în parte a actelor de executare efectuate pentru obținerea pe cale silită a sumei de 5050 lei și a cheltuielilor de executare (onorariu executor) corespunzător acestei sume.
Împotriva sentinței civile a declarat apel contestatorul, susținând că în concret criticile vizează dispozițiile prin care instanța de fond a soluționat capătul de cerere vizând prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru perioada aprilie 2009 - iulie 2010; capătul de cerere prin care s-a solicitat reducerea creanței, urmare plății realizate anterior începerii executării, pentru perioada iulie 2010 - iulie 2013; capătul de cerere prin care s-a solicitat reducerea cheltuielilor de executare constând în reducerea onorariului executorului judecătoresc și capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, că aparent instanța de fond a realizat o analiză profundă a situației deduse judecății, că în ceea ce privește dispoziția prin care instanța de fond a soluționat capătul de cerere prin care a solicitat să se constate ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită pentru perioada aprilie 2009 - iulie 2010 se impune a se observa că prin încheierea din 03.12.2014 instanța de fond a admis excepția tardivității formulării contestației la executare prin prisma petitului referitor la prescripție, reținând în esență că nu a fost sesizată prin contestația introductivă să cerceteze prescripția, însă această concluzie a instanței de fond este greșită, întrucât prin contestația inițială a solicitat stabilirea corectă a întinderii creanței, deoarece executorul judecătoresc a ajuns la stabilirea unei creanțe în cuantum fară corespondent în realitate iar prin cererea formulată și intitulată precizări, nu a făcut altceva decât să individualizeze și să dezvolte argumentele pentru care a formulat contestația pentru a se stabili întinderea corectă a creanței, astfel că nu se poate reține că la acel moment a invocat pentru prima dată prescripția, că analiza comparativă făcută de instanța de fond între instituția perimării executării silite și instituția prescripției executării silite, nu se justifică în contextul impus de particularitățile speței, că cererea pentru începerea executării silite a fost depusa de creditoare la executorul judecătoresc la data de 25.07.2013, dată ce obliga executorul judecătoresc să procedeze la stabilirea creanței numai pentru perioada cuprinsă între 25.07._10, și nicidecum începând cu aprilie 2009, căci pentru perioada aprilie 2009 - iulie 2010 a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, conform ari.705 alin. 1 Cod pr.civ. și că în aceste condiții, creanța datorată trebuia redusă cu suma de 8.000 lei, reprezentând cuantumul pensiei aferente perioadei aprilie 2009 -iulie 2010.
S-a mai arătat că în ce privește dispoziția prin care instanța de fond a soluționat capătul de cerere prin care a solicitat reducerea creanței, urmare a plății realizate anterior începerii executării, pentru perioada iulie 2010 - iulie 2013, instanța de fond a dat eficiență numai probei cu înscrisuri, ignorând cu desăvârșire situația ce rezultă din proba testimonială administrată în cauză, din care rezultă că încă din 2009 a virat sume de bani către fiica sa, bani ce au fost ridicați de mama acesteia, respectiv creditoarea din actuala cauză, că declarația martorei O. S. G. se coroborează perfect cu declarațiile celorlalți doi martori, respectiv F. Gheorghiiâ și M. M. C., care în cunoștință de cauză au declarat că lunar, în pachetele pe care le trimitea către creditoare, introducea sumele de bani la care era obligat cu titlu de pensie de întreținere, respectând astfel obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, că intimata a refuzat să se prezinte la interogatoriu, deși a fost legal citată cu această mențiune, motiv pentru care se impunea a se da eficiență disp.art.358 Cod pr.civ. vizând consecințele neprezentării la interogatoriu, că nu datorează creditoarei suma de bani pentru perioada anterioară lunii august 2013, astfel că nu poate fi obligat nici la cheltuielile de executare stabilite pentru această creanță, că și în condițiile admiterii în parte a contestației, instanța de fond a soluționat greșit capătul de cerere vizând reducerea cheltuielilor de executare și stabilirea obligației intimatei la plata cheltuielilor de judecată, că în ceea ce privește dispoziția instanței prin care a soluționat capătul de cerere privind stabilirea corectă a cheltuielilor de executare, se impune a se constata că în mod greșit s-a stabilit că pentru suma de 1332.5 lei stabilită cu titlu de cheltuieli suplimentare de executare, executarea silită poate continua, că această sumă a fost stabilită cu titlu de cheltuieli suplimentare de executare, urmare emiterii somației din data de 09.07.2014, prin care s-a stabilit în mod eronat, o creanță suplimentară de 5500 lei, că instanța de fond a constatat că debitorul nu are de executat o obligație de plată a pensiei de întreținere pentru perioada august 2013- iunie 2014 anulând actul de executare prin care s-a stabilit această sumă, astfel că era evident că nu poate dispune continuarea executării silite pentru cheltuielile de executare suplimentare aferente creanței anulate, că în mod greșit a redus cheltuielile de executare stabilite prin încheierea din data de 24.10.2013, aplicând "regula de trei simplă" pentru onorariu expert, fără să aplice această regulă și pentru celelalte cheltuieli de executare și că trebuia să aplice această regulă numai după ce reducea onorariul de expert la limita prevăzută de lege iar situația este similară și pentru dispoziția prin care s-a soluționat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât, prin probele administrate a dovedit admisibilitatea și temeinicia în totalitate a contestației la executare.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză tribunalul va admite apelul pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de apel potrivit căruia în mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității formulării contestației la executare prin prisma petitului referitor la prescripție acesta este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 204 Cod procedură civilă reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
Prin sentința civilă nr. 297/26.03.2014 a fost admisă excepția de necompetență teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
La primul termen de judecată după declinarea competenței contestatorul a formulat precizări privind obiectul contestației la executare invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru perioada aprilie 2009-iulie 2010 așadar nu s-ar putea reține că au fost încălcate dispoz. art. 204 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte precizările formulate au avut doar menirea de a identifica motivele pentru care a formulat contestația la executare, contestatorul solicitând de altfel prin cererea inițială stabilirea corectă a creanței pe care o datorează intimatei astfel că din această perspectivă nu se poate susține că a existat o modificare a cererii.
In acest context cum cererea pentru începerea executării silite a fost formulată la data de 25.07.2013 executorul judecătoresc avea obligația să stabilească cuantumul creanței doar pentru perioada cuprinsă între 25.07.2010 și 25.07.2013 având în vedere că pentru perioada aprilie_10 în conformitate cu dispozițiile art. 705 Cod procedură civilă dreptul de a obține executarea silită era prescris și prin urmare se impunea reducerea creanței pe care contestatorul o datora intimatei și cu suma de 6500 lei având în vedere că din foaia de vărsământ emisă la data de 27.05.2009 contestatorul achitase suma de 1500 Ron.
Susținerea apelantului în sensul că instanța de fond a dat eficiență numai probei cu înscrisuri fără a reține și situația ce a reieșit din depoziția martorilor audiați în cauză în ce privește plata realizată pentru perioada anterioară începerii executării silite aceasta nu este întemeiată.
Din considerentele sentinței rezultă că prima instanță a făcut o amplă analiză a depozițiilor martorilor audiați în cauză, în aprecierea declarațiilor ținând seama atât de sinceritatea acestora cât și de împrejurările în care martorii au luat cunoștință de faptele pe care le-au relatat, astfel că în mod corect instanța de fond s-a raportat pentru a stabili executarea sau neexecutarea obligației de plată a pensiei de întreținere de către contestator doar la înscrisurile emise de către societatea de curierat și în care sunt prevăzute sumele de bani ca și semnificația acestora.
Cât privește cheltuielile de executare stabilite prin încheierea din data de 24.10.2013 acestea urmează a fi de asemenea reduse prin raportare la suma de bani rămasă de executat, respectiv cea de 1400 lei, astfel că și motivul de apel potrivit căruia prin modul de calcul făcut de instanța de fond privind cheltuielile de executare contestatorul a fost obligat la plata unor cheltuieli de executare nejustificate este întemeiat.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul contestator M. V., domiciliat în București, ., ., sector 4, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat T. M., din Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1085 pronunțată la data de 11.03.2015 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. G. M., domiciliată în Baia M., ., . M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat V. C. M., din București, sector 4, ., .
Schimba în parte sentința civilă în sensul că admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită pentru perioada iunie 2009 - iunie 2010.
Anulează în parte somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.10.2013 și pentru suma de 6500 lei debit, acte pe care le menține pentru suma de_ lei debit total și 1760 lei cheltuieli de executare.
Obligă intimata la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.09.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | |
M. I. | G. S. |
GREFIER
N. D.
Jud. fond T. E. M.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red. SG/tehnored. A.G-
6 ex./23.10.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 981/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 601/2015. Tribunalul... → |
|---|
