Contestaţie la executare. Decizia nr. 386/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 386/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 386
Ședința publică din 29.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR- S. I.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta intimată M. I. E. A. cu domiciliul în cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 33, județ Dâmbovița, împotriva încheierii de ședință din 18.11.2014 și a sentinței civile nr.4398/25.11.2014, pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori C. I. cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 31A, județ Dâmbovița, C. L. cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 31A, județ Dâmbovița și C. C. cu domiciliul ale la Cabinet avocat I. A. din Târgoviște, ., județ Dâmbovița, intimat fiind B. E. Judecătoresc „Z. C.” cu sediul în Târgoviște, Calea București, ., ., dosarul având ca obiect „contestație la executare ”.
Apelul este timbrat cu chitanța nr._/02.03.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanta intimată M. I. E. A. asistată de avocatul M. A. Ernest, intimații contestatori C. I., C. L., asistați de avocatul I. G. care a răspuns și pentru intimatul contestator C. C., lipsă fiind intimatul C. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizarea că apelul este timbrat, după care:
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
Avocatul M. A. Ernest, pentru apelanta intimată M. I. E. A., precizează că nu are cereri de formulat.
Avocatul I. G., pentru intimații contestatori C. I., C. L., C. C., precizează că nu are cereri .
Tribunalul, în baza art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, se socotește lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică în aceeași zi, față de acordul părților prezente; în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra apelului dedus judecății, acordând cuvântul, în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă, părților prezente.
Avocatul M. A. Ernest, având cuvântul pentru apelanta intimată M. I. E. A., susține motivele de apel arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, că materialul probatoriu a fost analizat incomplet. Referitor la reproșarea faptului că apelanta nu ar fi încercat soluționarea amiabilă înainte de oferta de plată, avocatul apelantei apreciază că nu este nelegală maniera în care s-a procedat când apelanta a depus în cont 45.317 lei reprezentând toate datoriile față de creditor, pe care l-a înștiințat să primească suma și care nu a ridicat banii pana la aceasta dată. Cu privire la critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de executare apreciază că la adăpostul acestui motiv se află de fapt dorința de a nu părăsi imobilul . Avocatul apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul de a fi respinsă contestația, fie admiterea în parte a contestației numai cu privire la cheltuielile de executare .
Avocatul I. G., având cuvântul pentru intimații contestatori C. I., C. L., C. C., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond, care este legală și temeinică . Referitor la faptul că nu s-au ridicat banii, avocatul intimaților precizează că preschimbarea termenului de ridicare a banilor a fost realizat de executor după introducerea contestației la executare iar executarea era suspendată. Avocatul arată că oferta de plată este un drept la care se recurge pentru eliberarea de plată iar una din condițiile ce trebuie îndeplinite este refuzul creditorului de a primi plata, că avocatul apelantei a recunoscut că apelanta nu a încercat o înțelegere cu privire la executarea amiabilă . Susține avocatul că nu există motive de casare a sentinței de fond prin care s-a anulat o executare nulă și solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocatul apelantei precizează că se suspendase executarea cu privire la evacuare și intimații nu au fost împiedicați să ridice banii .
În replică, avocatul I. G. pentru intimați, solicită să se aibă în vedere că suma nu a fost pusă la dispoziția intimaților ci se află în posesia executorului.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra apelului civil de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 26.05.2014 sub nr._ contestatorii C. I. C. L. și C. C. în contradictoriu cu intimații M. I. E. A. și B. E. Judecătoresc „Z. C.” au formulat contestație la executare prin care au solicitat anularea executării silite ce formează obiectul dosarului 27/2014 pe rolul B. Z. C., anularea somației din 20.05.2014, anularea dispoziției de poprire,anulara încuviințării de executare silită, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat, în esență, că prin sentința civilă 2416/2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul_ s-a dispus evacuarea contestatorilor din imobilul proprietatea intimatei, aceasta fiind obligată să plătească contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la acest imobil, instituindu-se în favoarea contestatorilor un drept de retenție.
Susțin contestatorii că au fost de acord cu evacuarea, însă executarea silită este nelegală, netemeinică și prematur începută.
Contestatorii au fost somați să evacueze imobilul în termen de 8 zile de la primirea somației și să plătească cheltuielile de executare, iar prin oferta reală de plată cu nr. 1/O/2014 au fost invitați să ridice recipisele pentru sumele datorate la data de 29.08.2014 la B. C. Z..
Prin cerere, contestatorii mai arată că este vorba de prestații reciproce, iar obligația lor de evacua imobilul se naște după ce primesc suma de bani datorată de intimată, sens în care fiind anunțați că data de executare a obligației este pe 29.08.2014 au făcut demersuri să își găsească o locuință și să o evacueze pe cea a intimatei.
Executorul judecătoresc a primit suma de 45.317,57 lei de la debitoarea intimată, i-a consemnat la CEC pe 28.04.2014 la dispoziția B. C. Z., a emis pe 05.05.2014 oferta reală de plată în care se specifică data de 29 august 2014, iar apoi înregistrează cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Târgoviște, pentru evacuare. Pe data de 20.05.2014 executorul emite încheierea pentru stabilirea cheltuielilor de executare silită la suma de 9.237,17 în sarcina contestatorilor, apoi somația de plată a cheltuielilor de executare.
Contestatorii au formulat și cerere de suspendare a executării silite.
La cerere au fost atașate înscrisuri.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare la data de 05.08.2014, prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare, motivând, în esență, că prin oferta de plată și consemnare la CEC a sumei datorate, prin intermediul B. Z. C., consideră că a fost liberată de datorie, fiind aplicabile prevederile art. 1008 alin. 1 NCPC, și a apelat la forța de constrângere a executării silite. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În probațiune a solicitat înscrisuri, martori și interogatoriu.
La data de 24.07.2014 B. Z. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât organul de executare nu are interese proprii în executarea silită.
La data de 04.09.2014 contestatorii au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, întrucât decizia Curții Constituționale stabilește și excepții de la această regulă, atunci când executorul judecătoresc are interese proprii sau îndeplinește în mod defectuos un act de executare, iar în speță motivul invocat de contestatori este executarea defectuoasă efectuată de executorul judecătoresc.
Arată că în speță este situația legală prevăzută de art. 676 C. proc. civ intitulat executarea prestațiilor reciproce, iar executorul a încălcat acest text de lege precum și art. 662 din cod de proc civ.
Instanța la solicitarea părților a încuviințat proba cu înscrisuri, și din oficiu proba cu interogatoriu.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.4398/25.11.2014 prin admiterea acțiunii și anularea formelor de executare silită din dosarul nr.27/2014.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin sentința civilă nr. 2416 din 15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr._ a admis acțiunea formulată de M. I. A. și a dispus evacuarea pârâților C. I., C. L. și C. C. din imobilul proprietatea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională și a instituit în favoare pârâților un drept de retenție asupra imobilului, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 39.423,07 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de pârâții reclamanți, precum și a sumei de 3.894,5 lei cheltuieli de judecată, către pârâți.
Sentința civilă arătată mai sus a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 369 din 05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul_ .
Conform acestei sentințe, în speță, părțile se află în situația unor prestații reciproce, iar art. 676 din c. proc. civ. cu denumirea marginală executarea obligațiilor reciproce, prevede: ,,când executarea depinde de o contraprestație, ce rezultă din același titlu executoriu și urmează să fie făcută de creditor în același timp cu prestația debitorului, executarea va fi făcută numai după ce creditorul a oferit debitorului propria prestație sau după ce a făcut dovada cu înscris că debitorul a primit-o ori este în întârziere cu primirea ei.
Instanța de fond a apreciat că nu s-a respectat această prevedere legală de către contestatoare și de către executorul judecătoresc.
Astfel, intimata, fără a oferi propria prestație contestatorilor a formulat în aceeași zi, la data de 05.05.2014, cerere de executare silită înregistrată pe rolul executorului judecătoresc B. Z. C., prin care a solicitat evacuarea contestatorilor din imobilul proprietatea sa în baza sentinței civile 2416 din 15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr._, precizând că a efectuat contraprestația sa prin consemnarea sumelor datorate pe recipisa CEC și înregistrarea ofertei de plată nr. 1/O/2014 din data de 05.05.2014. (fila 154)
La aceeași dată, intimata a formulat și cerere privind emiterea unei somații în cadrul procedurii ofertei de plată pe seama creditorilor, precizând că a consemnat suma prin recipisa CEC nr._/1/28.04.2014 (fila 160).
B. Z. C. a emis oferta reală de plată la data de 05.05.2014 prin care a solicitat contestatorilor ca la data de 29.08.2014 orele 09.00 să se prezinte la B. E. Judecătoresc în vederea ridicării sumelor la care intimata a fost obligată prin titlul executoriu. (fila 161).
Deși executorul judecătoresc a stabilit ca data de ridicare a sumelor de către creditori, data de 29.08.2014, încunoștințând contestatorii în acest sens, acesta, prin încheierea din data de 05.05.2014 a admis cererea formulată de creditoare și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 27/2014, (filele 162-163), a înregistrat în aceeași zi pe rolul Judecătoriei Târgoviște cerere de încuviințare a executării silite, iar prin încheierea din data de 08.05.2014 pronunțată în dosarul_, a fost încuviințată executarea silită privind evacuarea debitorilor din imobilul proprietatea intimatei. (filele 165-166).
Cu toate că debitoarea a ales pentru eliberarea de datoria existentă față de contestatori procedura ofertei de plată și consemnațiunii, aceasta a fost făcută în mod arbitrar, după o apreciere samavolnică, încălcându-se astfel și prevederile titlului VIII din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 1005 c. proc. civ. când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urmă este în drept să facă ofertă reală și să consemneze ceea ce datorează.
Din interogatoriul dispus și administrat de instanță din oficiu, luat atât contestatorilor, cât și intimatei, reiese că debitoarea M. I. A., nu a oferit plata datoriei către contestatori și în consecință nu a existat un refuz din partea acestora de a primi această plată, ba mai mult decât atât, contestatorii au declarat că dacă primeau suma prevăzută în titlul executoriu, evacuau benevol imobilul proprietatea intimatei, nefiind nevoie de executarea silită.
Abia după refuzul dovedit al creditorilor de a primi plata, intimata debitoare putea urma procedura ofertei reale.
Executorul judecătoresc în mod nelegal a efectuat procedura ofertei de plată și a consemnațiunii, stabilind data de 29.08.2014 pentru ridicarea sumelor, și fără a respecta acest termen, a început în mod nelegal executarea silită privind evacuarea contestatorilor, și, în timp ce aceștia așteptau data de 29.08.2014 să primească suma datorată de intimată, executorul judecătoresc a desfășurat în continuare acte de executare, stabilind prin încheierea din data de 20.05.2014 cheltuieli de executare în sumă de 9.237,17 lei, iar la aceeași dată a somat contestatorii să evacueze imobilul în termen de 8 zile de la comunicare, iar în termen de 1 zi să achite suma de 9.237,17 lei. (filele 171-172).
Constatând că în speță părțile sunt în cazul executării unor prestații reciproce, instanța de fond a reținut că executarea a fost începută fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 662 C. proc. civ. referitoare la exigibilitatea creanței. Creanța intimatei nu este exigibilă, atâta timp cât aceasta nu a efectuat propria prestație, de plată a sumei oferită prin titlul executoriu, cu atât mai mult cu cât a comunicat contestatorilor termenul de 29.08.2014 pentru achitarea datoriei.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză executarea silită a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 676 Cod proc. civ., ale titlului VIII privind procedura ofertei de plată și consemnațiunii, precum și ale art. 662 din c. proc civ, instanța va admite contestația la executare, va anula toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 27/2014 aflat pe rolul B. Z. C..
Împotriva acestei sentințe, M. I. E. A. a declarat apel.
În motivarea în fapt a cererii, apelanta a arătat că interpretarea textelor de lege este formală, specualativă și incorectă. Procedura ofertei de plată este un instrument juridic oferit debitorului în cazul refuzului creditorului de a primi plata și care este calificat de art.1005 Codul de procedura civila, ca un drept, de care acesta poate uza.
Așa fiind, în mod corect apelanta a procedat, având în vedere relațiile tensionate dintre părți și imposibilitatea comunicării cu aceștia la achitarea voluntară prin ordin de plată a sumei de 45.317,47 lei.
Inițierea concomitentă a formalităților în scopul evacuării contestatorilor s-a cantonat doar la stadiul somării lor, fără întocmirea unor acte de executare silită propriu zise.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri noi.
În drept, art.476, alin.1, art.480, alin.2 codul de procedura civilă.
Intimații C. I., C. L. și C. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului deoarece în speță sunt aplicabile disp. art.676 codul de procedura civilă referitor la excepția de neexecutare a contractului.
S-a dispus prin dec. civ. nr.596/19.12.2014 suspendarea executării silite din dosarul de executare nr.27/2014 până la soluționarea definitivă a contestației la executare, reținând că în executarea propriei obligații apelanta a avansat suma datorată intimaților, dar fără a respecta procedura ofertei reale de plată, condiții în care nu se poate reține îndeplinirea propriei obligații.
Cu cheltuieli de judecată.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia a arătat că își menține motivele de apel îndeplinindu-și voluntar obligația de plată a despăgubirilor.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
Prin sentința civilă nr. 2416 din 15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr._ a admis acțiunea formulată de M. I. A. și a dispus evacuarea pârâților C. I., C. L. și C. C. din imobilul proprietatea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională și a instituit în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 39.423,07 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de pârâții reclamanți, precum și a sumei de 3.894,5 lei cheltuieli de judecată, către pârâți.
Sentința civilă arătată mai sus a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 369 din 05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul_ .
Prin somația și înștiințarea emise în dosarul execuțional nr.1/O/05.05.2014 (filele 43 - 44 dosar fond) apelanta a realizat procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, somând creditorii intimați să primească suma datorată, ce face obiectul contraprestației sale, conform titlului executoriu, cererea privind oferta de plată fiind formulată la data de 05.05.2014 (fila 160 dosar fond). În același timp, apelanta a formulat și cerere pentru evacuarea intimaților din imobil, așa cum se prevede în același titlu executoriu, cererea de executare silită fiind formulată tot la data de 05.05.2014 (fila 154 dosar fond).
Într-adevăr, conform art.1005 Codul de procedura civila, procedura ofertei de plată urmată de consemnațiune are ca premisă refuzul creditorului de a primi plata, în speță, nefăcându-se o asemenea dovadă, anterior întocmirii ofertei reale.
Mai mult decât atât, art.1009, alin.2 din același Codul de procedura civila prevede că în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii executorului judecătoresc, creditorul poate cere anularea acesteia pentru nerespectarea condițiilor de validitate, de fond si de forma ale ofertei de plata si consemnatiunii. Aceasta înseamnă că eventualele nemulțumiri ale creditorului cu privire la modul în care s-a realizat procedura ofertei reale, trebuie formulate pe calea acțiunii în anulare a acesteia.
În aceste condiții, nu se poate susține în cadrul unei contestații la executare, că nu au fost respectate disp. art.676 Codul de procedura civila referitoare la executarea obligațiilor reciproce, invocându-se pe această cale, eventuale nereguli ce puteau fi ridicate prin intermediul acțiunii în anularea ofertei de plată. În plus, art.676 Codul de procedura civila face vorbire despre faptul că ”executarea va putea fi facuta numai dupa ce creditorul a oferit debitorului propria prestatie ”, aceasta fiind și situația în cazul de față, prin intermediul ofertei de plată urmată de consemnațiune, oferindu-se îndeplinirea propriei obligații de către debitorul creditorului.
În plus, alin.3 din art.1009 Codul de procedura civila prevede că debitorul este considerat liberat la data consemnarii platii, în afară de cazul în care se anuleaza oferta de plata și consemnatiunea, ceea ce înseamnă că în lipsa anulării ofertei de plată, se consideră că apelanta este liberată de obligație stabilită în titlu executoriu, în sarcina sa, astfel încât în nici un caz nu ar putea fi reținută o lipsă a reciprocității de executare, care nu presupune o concomitență perfectă, permițând ca între cele două prestații să curgă un interval de timp rezonabil, în funcție de însăși natura obligațiilor reciproce, ce se execută.
În aceste condiții, în opinia tribunalului declanșarea executării silite pentru evacuarea intimaților, în același timp cu efectuarea ofertei reale de plată având ca obiect plata sumei de bani ce face obiectul obligației stabilită în sarcina debitoarei creditoare, nu afectează legalitatea actelor de executare silită privind evacuarea intimaților.
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.480 Codul de procedura civila, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, în sensul respingerii contestației la executare.
Potrivit art.451 codul de procedura civilă, tribunalul va reține culpa procesuală a intimaților în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată, motiv pentru care îi va obliga la plata sumei de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._/02.03.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanta intimată M. I. E. A. cu domiciliul în cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 33, județ Dâmbovița, împotriva încheierii de ședință din 18.11.2014 și a sentinței civile nr.4398/25.11.2014, pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori C. I. cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 31A, județ Dâmbovița, C. L. cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 31A, județ Dâmbovița și C. C. cu domiciliul ale la Cabinet avocat I. A. din Târgoviște, .. 11, ., județ Dâmbovița, intimat fiind B. E. Judecătoresc „Z. C.” cu sediul în Târgoviște, Calea București, ., ., județ Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii.
Obligă intimații la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
C. G. | S. I. | A. Ghiorghița |
Red CG/ tehnored CG/A.Gh.
7 ex/11.06.2015
Judecător fond B. L. E.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 388/2015. Tribunalul... → |
|---|








