Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 70/cc
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.70/cc
Ședința din camera de consiliu din data de 26 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. Ș.
Judecător: A. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta-creditoare E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin . SRL București, cu sediul ales în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din 08.12.2015, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. M., domiciliată în com. Crângurile, ., având ca obiect - investire cu formulă executorie.
Apel legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform O.P. nr._/15.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
După referatul cauzei, conform dispozițiilor art.154 (7) Cod procedură civilă președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
În conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă rap. la art. 238 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi, apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții și luând act că prin motivele de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu disp.art.411 alin.2 NCPC
În conformitate cu art. 482 din Codul de Procedură Civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică în aceeași zi.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, creditoarele E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin . SRL București, au solicitat învestirea cu formulă executorie a contratului de credit nr. 780/06.10.2005 încheiat între BCR SA și debitorul S. M., domiciliată în com. Crângurile, ..
În motivarea cererii, creditoarele au arătat că asigurătorul BCR Asigurări a preluat dreptul de creanță prin plata primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat în temeiul dispozițiilor legii asigurărilor.
Invocă art. 120 din OG nr. 99/2006 și art. 6401 C.p.c..
Anexat cererii s-au depus contratul de credit nr. 780/06.10.2005 încheiat între BCR SA și debitorul S. M. (original) și înscrisuri, în copie.
Prin încheierea de ședință din data de 08.12.2014, Judecătoria Găești a respins cererea de învestire cu formulă executorie, formulată de creditoarele E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin . SRL București.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Găești a reținut următoarele:
Creditoarele E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited au solicitat învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit încheiat între BCR SA și debitor, susținând totodată că asigurătorul BCR Asigurări a preluat dreptul de creanță prin plata primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat.
Creditoarele nu au depus, însă, la dosar contractul sau contractele de cesiune prin care BCR Asigurări ar fi cesionat dreptul de creanță, astfel că nu au făcut dovada că au împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Față de acestea, instanța a respins cererea de învestire cu formulă executorie, formulată de creditoare.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel, în termen legal, apelantele-creditoare E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin . SRL București criticând-o pe considerentul că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de investire cu formulă executorie, întrucât nu s-a făcut dovada cesiunii de creanță cu privire la debitorul S. M., câtă vreme la dosarul cauzei au fost depuse toate înscrisurile doveditoare, respectiv titlul executoriu în original, contractul de asigurare RCC 006/13.05.2005, OP privind plata primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat, precum și contractele de cesiune dintre . și IFN Next Capital Finance SA, IFN Next Capital Finance SA și Varde Investment Limited și dintre Varde Investment Limited și E. Internațional Beteiligungsverwalttungsgellshhaft MBH și Next Capital Investemnt Limited.
Se susține de apelante că aceste înscrisuri au fost depuse anexat cererii de investire cu formulată executorie la registratura instanței în data de 03.12.2014, însă, acestea nu au ajuns la dosarul cauzei, iar pentru justa soluționare a cererii sale de apel sunt anexate din nou in susținerea prezentului apel.
Se solicită admiterea apelului astfel cum fost formulat, schimbarea, in tot, a încheierii din data de 08.12.2014, iar pe fond admiterea cererii de investire cu formula executorie.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1573, 1574 NCC, art.6401 Noul Cod de proc civ., art.1391 si urm. din Vechiul Cod civil.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Examinând încheierea civilă apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea dedusă judecății creditoarele E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited au solicitat învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit încheiat între BCR SA și debitor, susținând totodată că asigurătorul BCR Asigurări a preluat dreptul de creanță prin plata primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat.
Prima instanță a respins cererea formulată pe considerentul că respectivele
creditoare nu au depus la dosar contractul sau contractele de cesiune prin care BCR Asigurări ar fi cesionat dreptul de creanță, astfel că nu au făcut dovada că au împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Cum această lipsă a fost complinită în calea de atac, prin depunerea înscrisurilor lipsă anterior menționate și cum cererea creditoarelor îndeplinește condițiile prevăzute de art.6401 alin.3 din Codul de procedură civilă raportat la art.120 din O.G. nr.99/2006, actele depuse în susținerea cererii făcând dovada temeiniciei acesteia, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba, în tot, încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de investire cu formulă executorie a contractului de credit nr. 780/06.10.2005, încheiat între BCR SA și debitorul S. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantele-creditoare E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin . SRL București, cu sediul ales în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din 08.12.2015, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. M., domiciliată în com. Crângurile, ..
Schimbă, în tot, încheierea apelată, în sensul admiterii cererii de investire cu formulă executorie a contractului de credit nr. 780/06.10.2005, încheiat între BCR SA și debitorul S. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.02.2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
D. Ș. A. S. N. P.
Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 780/06.10.2005, încheiat între BCR SA și debitorul S. M. pentru care s-a pronunțat prezenta decizie nr. 70/cc/26.02.2015 de învestire cu formulă executorie. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.
Președinte, Grefier,
J.F. M. E. N.
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Red.D.Ș./tehnored.D.Ș.
3 ex/16.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 141/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul... → |
|---|








