Partaj judiciar. Decizia nr. 377/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 377/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
IDECIZIA NR.377
Ședința publică din data de 21mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. Ș.
Judecător: A. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta-pârâtă G. P., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3317/25.09.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._ /2014, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. M. cu domiciliul în București, Calea Moșilor, nr. 209, ., ., sector 2 și G. I., cu domiciliul în București, Calea Moșilor, nr. 209, ., ., sector 2, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Societății Civile Profesionale de Avocați SCP D., Balabeș și Asociații, din București, .. 5, ., ., având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelanta-pârâtă G. P. și intimata-reclamantă G. I., lipsă fiind intimatul-reclamant G. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
După referatul cauzei, conform dispozițiilor art.154 (7) Cod procedură civilă președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.
Apelanta-pârâtă G. P. depune la dosarul cauzei o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru a-și pregăti apărarea și depune înscrisuri în dovedirea apelului.
Intimata-reclamantă G. I. arată că se opune cererii de amânare formulată de apelanta-pârâtă, întrucât nu înțelege ce apărare să pregătească, câtă vreme s-au acordat deja mai multe termene de judecată, astfel că a avut suficient timp să-și formuleze apărarea.
Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de apelanta-pârâtă, având în vedere că de la momentul înregistrării cererii de apel și până la acest moment a trecut o perioadă de timp suficientă pentru ca aceasta să-și pregătească apărarea, fiind acordate mai multe termene de judecată.
Intimata-reclamantă G. I. cu privire la taxa judiciară de timbru ce se impune a fi achitată în prezentul apel arată că aceasta nu a fost achitată, motiv pentru care invocă excepția anulării apelului ca netimbrat.
Tribunalul pune în discuția părților excepția anulării apelului ca netimbrat, invocată de intimata-reclamantă.
Intimata-reclamantă G. I. având cuvântul solicită admiterea excepției invocate, în sensul de a se anula apelul ca netimbrat, deoarece nu s-a depus la dosar dovada achitării acesteia.
Apelanta-pârâtă G. P. având cuvântul arată că nu are bani pentru achita taxa judiciară de timbru aferentă apelului de față.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare asupra excepției anulării apelului ca netimbrat, invocată de intimata-reclamantă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ la data de 19.09.2014, reclamanții G. M. și G. I., au chemat în judecată pe pârâta G. P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea deschiderii procedurii succesorale privind pe defuncta G. M., decedată la 30.08.2007, având calitatea de moștenitor al defunctului G. I., decedat la 21.09.2010 și constatarea deschiderii procedurii succesorale privind pe defunctul G. I., a se constata calitatea reclamanților de moștenitori ai lui G. I., tatăl defunctei G. M., precum și drepturile reclamanților de moștenire și partajarea bunurilor succesorale de pe urma ambilor decedați.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că bunurile ce compun masa succesorală din moștenirea rămasă de pe urma defunctului G. I. sunt: cota indiviză de ½ din bunul imobil constând în apartamentul situat în Târgoviște, ., ., ., compus din 2 camere și dependințe, cota indiviză de ½ din bunul imobil constând în garsoniera situată în Târgoviște, Aleea Griviței, ., județ Dâmbovița, cota indiviză de ½ din bunurile mobile din apartamentul situat în Târgoviște., ., ., ., constând în mobilier, porțelanuri, cărți, sume de bani, bunuri de uz casnic, alte bunuri mobile și conta indiviză de ½ din bunurile mobile din garsoniera din Târgoviște, Aleea Griviței, ., județ Dâmbovița, constând în mobilier, porțelanuri, cărți, sume de bani, bunuri de uz casnic, bijuterii, alte bunuri mobile, bunuri ce se află în posesia pârâtei, soția defunctului G. I. și mama defunctei G. M.. Reclamanții au evaluat cotele indivize astfel: cota indiviză de ½ din apartament la suma de 13.000 euro, echivalentul a 58.000 lei, căta indiviză de ½ din garsonieră la suma de 7.500 euro, echivalentul a 33.750 lei, cota indiviză de ½ din bunurile mobile aflate în apartament la 5.000 lei, cota indiviză de ½ din bunurile mobile aflate în garsonieră la 8.000 lei.
În fapt, reclamanții au arătat că sunt nepoții de frate predecedat ai defunctului G. I., ei fiind copiii lui G. M., decedat, fratele defunctului G. I., G. M. fiind fiica lui G. I.; la data decesului G. I., acesta era căsătorit cu G. P., care are vocație succesorală în calitate de soție supraviețuitoare, care a avut o fiică pe G. M., singura descendentă de gradul I, care nu avea descendenți de gradul I sau de gradul II și părinți predecedați pe G. C. și G. E., avea un frate predecedat, pe G. M. și doi nepoți pe G. M. și G. Iaona, ce au vocație succesorală în calitate de nepoți de frate predecedat; mai arată reclamanții că defunctul G. I. nu a lăsat testament și nu știu ca defuncta G. M. să fi lăsat testament, reclamanții acceptând succesiunea în termenul legal de opțiune succesorală, conform Codului civil din 1864, intrat în vigoare în 1865.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 670, 672 cod civil din 1864, intrat în vigoare în 1865, art. 1143, 670 din codul civil din 2009, art. 194 și următ. cod proc. civ..
Au fost anexate cererii introductive: copii de pe certificatul de deces ., nr._, certificatul de naștere ., nr. 2542, extrase din registrul de deces cu privire la defuncții G. E., G. C., certificat de naștere ., nr. 2536, certificat de deces ., nr._, certificat de căsătoriei C.j. nr._, certificat de deces ., nr._, certificat de naștere .. 6, nr._, certificat de naștere .. 6, nr._, declarații de acceptare pură și simplă a succesiunii autentificată sub nr. 402/17.03.2011 și sub nr. 401/17.03.2011, certificate cu nr. de înregistrare_/18.03.2011 și nr._/18.03.2011, nr._/12.12.2012.
La data de 25.10.2013 reclamanții au depus la dosar borderou cu înscrisuri, respectiv copii de pe declarație olografă dată de N. A., certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 13/25.10.2013, nr. 10/25.10.2013, certificat de deces ., nr._, certificat de naștere ., nr. 2542, certificat de naștere ., nr. 2536, certificat de deces ., nr._, certificat de naștere . 6, nr._, certificat de naștere nr. N 6, nr._, declarații de acceptare pură și simplă a succesiunii autentificată sub nr. 402/17.03.2011 și sub nr. 401/17.03.2011, cererea de chemare în judecată, cărți de identitate ., nr._, ., nr._, ., nr._, procură specială autentificată sub nr. 397/24.10.2013, la data de 01.11.2013 reclamantul G. M. a depus la dosar precizări, arătând că cota indiviză de ¼ din garsoniera din Târgoviște, ., ., . este în valoare de 20.113, 25 lei, cota indiviză de ½ din apartamentul din Târgoviște, ., ., ., este în valoare de 58.891, 5 lei, valori de impunere fiscală, precizări la care au fost atașate copii de pe adresa nr. 268/23.10.2013, adresa nr._/23.10.2013, procesul-verbal încheiat la 28.10.2013, precizare formulată de reclamanți, în sensul că din masa succesorală face parte garsoniera cu nr. 62 din Târgoviște, ., ., la data de 15.11.2013 reclamanții au depus la dosar taxa de timbru în sumă de 3.950, 23 lei.
La termenul de judecată din 27.02.2014, instanța, în temeiul disp. art. 204 Cod proc. civ. a luat act de precizările făcute de reclamanți cu privire la componența masei succesorale ce se cere a fi partajată, în sensul că masa succesorală este compusă din apartamentul nr. 46 situat în Târgoviște, ., . și bunurile mobile ce se regăsesc în acest apartament. În temeiul disp. art. 980 Cod proc. civ. instanța a pus în vedere reclamanților să precizeze în scris bunurile mobile a căror partajare o solicită și să evalueze aceste bunuri.
La data de 18.03.2014 pârâta a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr._/04.05.1999, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4404.
La termenul de judecată din 20.03.2014, reclamanta G. I. a depus la dosar precizări, prin intermediul cărora solicită a se lua act că defunctul G. I. are o contribuție la dobândirea apartamentului supus partajării de ¾, iar contribuția pârâtei este de ¼, ca urmare a faptului că defunctul a fost ofițer în armată și a avut venituri substanțiale, pârâta neavând niciodată loc de muncă. În cuprinsul acelorași precizări enumeră bunurile supuse partajării: dormitor din lemn de trandafir, compus din pat, șifonier, vitrină, studio, bibliotecă cu vitrină, două fotolii, masă mică, mobilier de bucătărie, aragaz, frigider, precum și cota indiviză de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Târgoviște, ., ., .. În temeiul disp. art. 254, 255, 258 Cod proc. civ. a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, urmând ca asupra probei cu expertiză de specialitate să se pronunțe în cadrul încheierii de admitere în principiu, potrivit disp. art. 984 Cod proc. civ..
La termenul de judecată din 10.04.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare și copii de pe certificatul de deces ., nr._, de pe certificatul de încadrare în grad de handicap nr._/18.10.2005, de pe certificatul de deces ., nr._, procesul-verbal de inventariere încheiat la 10.01.1989, decizia civilă nr. 127/03.02.1995. în cuprinsul întâmpinării pârâta arată gradele militare ale defunctului G. I., faptul că în timpul căsătoriei a fost mamă, soție, s-a ocupat de gospodărie, de creșterea și educarea copilului, în anul 1994 a vândut casa părinților săi din Reghin, împreună cu bunurile, în anul 1987 soțul și fiica sa au avut grave probleme de sănătate, soțul decedând în anul 2010, fiica decedând în anul 2007, pârâta îndurând singură acest calvar, îngrijindu-i singură, fără niciun aport sau ajutor din exterior, niciodată reclamanții nu au ajutat-o în vreun fel, nu au fost nici la înmormântarea fiicei sale, dând dovadă de indolență și absenteism față de familie.
La termenul de judecată din 08.05.2014, reclamanta G. I. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă și copii de pe adresa nr. RP 1302/07.05.2014, certificatul de deces ., nr._, certificatul de deces ., nr._, extras din actul de deces nr._, certificat de deces eliberat de Republica Elenă la 11.07.2002, adeverința nr._ eliberată la 10.07.2002, adeverința nr._/11.07.2002, extras al actului de deces, pașaport seria_, trei înscrisuri în limba elenă, extras din actul de deces nr._. În răspunsul la întâmpinare, reclamanții evidențiază comportamentul pârâtei față de soțul bolnav și față de fiica sa, atât în copilărie, cât și în perioada maturității acesteia, faptul că pârâta era cunoscută ca o persoană cheltuitoare, care a cheltuit banii rezultați din vânzarea casei părintești, înainte de achiziționarea apartamentului; au mai arătat reclamanții că pârâta s-a aflat în indiviziune cu rudele sale privind proprietatea din Reghin, că aceasta a fost toată viața casnică, că nu avea decât gânduri de înavuțire.
Reclamanții au mai depus la dosar un înscris, în dublu exemplar, prin care arată că au făcut demersuri pe lângă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Centrul M. Județean Dâmbovița, pârâta a depus la dosar note scrise și copii de pe adresă către comandatul de Poliție al orașului Reghin datată 07.10.1996, cerere de chemare în judecată formulată de G. P. împotriva pârâților L. Ș., L. Vilmoș și P. V., adresa nr. 72. 682/29.10.1996. În temeiul disp. art. 934 Cod proc. civ. instanța a acordat cuvântul asupra încheierii de admitere în principiu, pronunțată la 29.05.2014.
La termenul de judecată din 19.06.2014, în temeiul disp. art. 331 Cod proc. civ. a fost desemnat să întocmească lucrarea de expertiză în specialitatea construcții, expertul N. A. E., iar la data de 02.09.2014 a fost depus la dosar raportul de expertiză; s-au mai depus la dosar procură judiciară și note scrise, la data de 25.09.2014 pârâta a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția prescripției dreptului de acceptare a succesiunii, excepții pe care instanța le-a pus în discuția părților și respins.
Prinsentința civilă nr.3317/25.09.2014, Judecătoria Târgoviște aadmis în parte cererea formulată de reclamanții G. M., G. I., împotriva pârâtei G. P., așa cum a fost precizată, a dispus partajarea de pe urma defunctului G. I., omologând raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert N. E., astfel:
,,L. nr. 1 – pârâta G. P. primește:
- apartament cu 2 camere situat în Târgoviște, ., ., ., în valoare de 95. 954 lei;
- plătește sultă lotului nr. 2, suma de 23.998, 5 lei.
L. nr. 2 – reclamanții G. M. și G. I. primesc:
- sultă de la lotul nr. 1, suma de 23.988, 5 lei” și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.599, 425 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de admitere în principiu din 29.05.2014 a fost admisă în parte și în principiu cererea așa cum a fost precizată, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului G. I., s-a constatat că moștenitori sunt reclamanții, cu o cotă de ½ și pârâta cu o cotă de ½, s-a constatat că masa succesorală se compune din cota de 1/2 din apartamentul situat în Târgoviște, ., ., . și s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea construcții, pentru evaluarea și formarea loturilor.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert N. E. și apartamentul a fost evaluat la suma de_ lei, masa succesorală având valoarea de_ lei .
S-a întocmit o singură variantă de lotizare, prin care s-a atribuit apartamentul pârâtei, cu obligația de a plăti sultă suma de_, 5 lei și s-a precizat că apartamentul nu este comod partajabil în natură..
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Potrivit art. 987 cod proc.civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților .
În speță, reclamanții domiciliază în București, nu au solicitat atribuirea bunului în natură, iar pârâta domiciliază chiar în apartamentul supus partajului, are o cotă-parte mai mare și a solicitat atribuirea în natură.
Pentru considerentele mai sus expuse și pentru considerentele încheierii de admitere în principiu din 29.05.2014 instanța a admis cererea în parte așa cum a fost precizată și a dispus partajarea omologând raportul de expertiză.
Potrivit art. 453 cod proc civilă, proporțional cu pretențiile admise și mărimea cotei-părți, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1599,425 lei, constând în taxa de timbru și onorariu expert.
Cu privire la înscrisurile privind cheltuieli de judecată, depuse de reclamanți la data de 29.09._, instanța le-a înlăturat, întrucât partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, potrivit art. 452 Cod proc civilă și, în speță, dezbaterile au fost închise la data de 25.09.2014.
Împotriva sentinței civile menționate de declarat apel, în termen legal, pârâta G. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivul principal al apelului fiind acela că cererea de partaj judiciar a fost introdusa de 2 (două) persoane fără calitate procesuala activa.
In acest sens, se menționează ca ea este soția supraviețuitoare a defunctului G. I., decedat la data de 21.09.2010, ea fiind moștenitoarea soțului său prin acceptarea tacita a averii acestuia care se compune din 1/2 din apartamentul situat in Targoviste, ., . ea a locuit încă de la data dobândirii lui, din anul 1972 si în care locuiește și in prezent.
Se mai arată că reclamanții sunt nepoți de frate ai solului său, nu au avut și nu au nicio legătura cu acest apartament.
Deși soțul său a decedat in anul 2010 reclamanții au formulat cerere de deschidere a procedurii succesorale notariale abia in anul 2013, adică cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de vechiul Cod Civil pentru acceptarea succesiunii. In aceste condiții, invocă prescripția dreptului de acceptare a succesiunii defunctului său soț, G. I. de către reclamanții intimați G. I. si GIILEI M..
Se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, a se dispune respingerea cererii de partaj succesoral a reclamanților G. I. si G. M. ca fiind formulata de persoane fără calitate procesuala activa.
Nu s-a indicat temeiul de drept al apelului.
Tribunalul a stabilit taxa de timbru aferentă apelului la suma de 1975 lei, cererea de ajutor public judiciar formulată de către apelanta pârâtă fiind respinsă definitiv.
S-a dispus citarea apelantei pentru termenul din data de 21.05.2015 cu mențiunea să timbreze cererea de apel cu taxa de timbru de 1975 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Apelanta, legal citat, s-a prezentat în instanță fără dovada achitării taxei de timbru, susținând că nu are bani să plăteascătaxa de timbru, intimata-reclamantă G. I. invocând excepția netimbrării apelului pentru nesatisfacerea timbrajului pus în vedere prin citație.
Examinând apelul, în raport de excepția de netimbrare invocată, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, tribunalul urmează a-l anula ca netimbrat pentru următoarele considerente:
Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această ordonanță, fiind datorate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, iar, potrivit art. 2 din același act normativ, taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, astfel cum prevede art. 32 O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din actul normativ mai sus invocat, cererea pentru încuviințarea executării silite se taxează cu 20 lei pentru fiecare titlu executoriu, iar, potrivit art. 23 alin. (1) lit. a), cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță, dar nu mai puțin de 20 lei, taxele judiciare de timbru plătindu-se anticipat (art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru).
Tribunalul mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității așa cum rezultă din alineatul (3) al articolului mai sus citat, iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
Tribunalul constată că apelantul avea obligația legală de a timbra cererea de apel cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, taxă ce i-a fost adusă la cunoștință prin citația emisă pentru primul termen de judecată, 29.01.2015, apelantul fiind legal citat la adresa indicată în cuprinsul cererii de apel.
Constatând netimbrarea cererii de apel, neconformarea apelantei obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru primul termen de judecată -21.05.2015, când procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, tribunalul, față de cele ce preced, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 470 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât va anula apelul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă G. P., cu domiciliul în Târgoviște, ., împotriva sentinței civile nr. 3317/25.09.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._ /2014, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. M. cu domiciliul în București, Calea Moșilor, nr. 209, ., ., sector 2 și G. I., cu domiciliul în București, Calea Moșilor, nr. 209, ., ., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Societății Civile Profesionale de Avocați SCP D., Balabeș și Asociații, din București, .. 5, ., ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
D. Ș. A. S. N. P.
J.F. S. C. P.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.D.Ș./tehnored.D.Ș.
5 ex/22.05.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 564/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








