Pretenţii. Decizia nr. 420/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 420/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.420
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Instanța compusă din:
Președinte: M. M.
Judecător: L. B.
Grefier: Acxinia N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta – pârâtă . REASIGURĂRI SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr.15, ., împotriva sentinței civile nr.978/28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant V. I., domiciliat în Fieni, ., ., . și cu intimatul – pârât T. G., domiciliat în București, ., ., ., dosarul având ca obiect pretenții.
Apel legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei, achitată cu ordinul de plată nr.3.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic P. S. pentru apelanta – pârâtă, intimatul – reclamant asistat de avocat M. Olivian, lipsă fiind intimatul – pârât.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță.
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Tribunalul, fiind primul termen de judecată în conformitate cu Noul Cod de procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Dâmbovița, Secția I civila.
Consilier juridic P. S., pentru apelanta - pârâtă, arată că Tribunalul Dâmbovița este competent în soluționarea pricinii.
Tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 237 Cod procedură civilă, constatând că dosarul se află în etapa de cercetare a procesului, pune în discuție probele, în vederea estimării duratei cercetării procesului, conform art.238 din Noul Cod de procedură civilă.
Consilier juridic P. S., pentru apelanta - pârâtă, estimează durata cercetării procesului, la o zi, nemaiavând cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
Avocat M. Olivian, apărătorul intimatului – reclamant, estimează durata cercetării procesului, la o zi, precizând că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.
În conformitate cu art. 482 din Noul Cod procedură civilă rap. la art. 238 din Noul Cod procedură civilă, judecătorul, ținând cont de împrejurările cauzei și susținerile părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi, apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții.
Astfel, în conformitate cu art. 482 din Noul Cod procedură civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 Noul Cod procedură civilă, judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședință publică în aceeași zi, față de acordul părților prezente.
Consilier juridic P. S., având cuvântul pentru apelanta – pârâtă, solicită admiterea apelului, admiterea excepțiilor invocate și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată. Cu privire la cele două excepții, puterea lucrului judecat și prescripția dreptului la acțiune, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate, motivarea fiind aceea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.430 Cod procedură civilă, neexistând o hotărâre judecătorească care să statueze deja asupra unei cereri asemănătoare a reclamantului, iar prescripția dreptului la acțiune nu poate opera, cursul acesteia fiind întrerupt de existența cauzelor purtate în timp, cauze în care reclamantului, deși parte în proces, nu i s-a dat curs unor astfel de cereri. Mai arată că, instanța de fond a motivat în mod contradictoriu respingerile ca neîntemeiate a celor două excepții.
Avocat M. Olivian, apărătorul intimatului – reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, arătând că V. I., nu a fost niciodată citat în calitate de reclamant în dosarul nr._, cum greșit susține apelanta, deși a fost prezent la toate termenele de judecată nu a fost audiat, sentința nu i-a fost comunicată, motiv pentru care nu o putea critica nefiindu-i opozabilă. Faptul că instanța nu a judecat și situația lui V. I., nici măcar pe cale incidentă, nu reprezintă o culpă a acestuia. Va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Răcari sub numărul_ /14.01.2014 reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâții T. G. și . Reasigurare SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 130.000 lei daune morale urmare suferinței cauzate de moartea fiului său V. I., care s-a produs la data de 12.08.2008 în urma unui accident rutier.
În fapt, reclamantul a arătat că prin sentința penală numărul 169/12.09.2011 a Judecătoriei Răcari, în dosarul numărul 666.1._ pârâtul T. G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni și amendă penală de 2000 lei, iar latura civilă a format obiectul dosarului numărul_, soluționat prin sentința numărul 32/04.02.2012 definitivă prin respingerea recursului la data de 11.09.2013. Astfel, pârâtul a fost obligat alături de asigurătorul . Reasigurare SA la plata sumei de 18.600 lei daune materiale și 130.000 lei daune morale către V. A., soția reclamantului, mama victimei V. I..
În drept, art. 998 și următoarele din Codul Civil.
Pârâta G. România asigurare Reasigurare SA a solicitat în întâmpinarea pe care a formulat-o respingerea acțiunii ca inadmisibilă deoarece latura civilă a fost soluționată.
Au fost invocate de către pârâta . Reasigurare SA excepțiile puterii de lucru judecat și prescripției dreptului la acțiune, excepții puse în discuție în ședință publică și pe care instanța le-a respins ca neîntemeiate motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de articolul 430 din Codul de Procedură Civilă, neexistând o hotărâre judecătorească care să statueze deja asupra unei cereri asemănătoare a reclamantului, iar prescripția dreptului la acțiune nu poate opera cursul acesteia fiind întrerupt de existența cauzelor purtate în timp, cauze în care deși parte reclamantul nu i s-a dar curs unei astfel de cereri.
Prin sentința civilă nr. 978/28.10.2014 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamant și a fost obligat pârâtul T. G. alături de asigurătorul . Reasigurare SA la plata sumei de 130.000 lei daune morale către reclamantul V. I. (tatăl victimei V. I. decedat în urma accidentului rutier din 12.08.2008 de pe raza comunei Tărtășești, județul Dâmbovița).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul este tatăl victimei V. I., decedat în urma unui accident rutier produs din vina pârâtului T. G. la data de 12.08.2008 pe raza comunei Tărtășești, județul Dâmbovița, că prin sentința penală numărul 169/12.09.2011 a Judecătoriei Răcari acest pârât a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă la care a fost adăugată și cea a amenzii de 2000 lei, că în dosarul ce a reprezentat latura civilă a cauzei penale, înregistrat sub numărul_ Judecătoria Răcari, prin sentința civilă numărul 32/04.02.2012, definitivă prin respingerea recursului la data de 11.09.2013, pârâtul T. G., alături de asigurătorul . Reasigurare SA au fost obligați la plata sumei de 18.660 lei daune materiale și 130.000 lei daune morale către soția reclamantului V. A. (mama victimei decedate).
A reținut instanța de fond că în cauza de față este evidentă suferința încercată de către reclamant urmare pierderii fiului său, această pierdere fiind una violentă, fulgerătoare și de nerecuperat pentru orice părinte.
O astfel de suferință se privește separat pentru fiecare dintre părțile care se pot constitui în această calitate în raport de victima unui accident, iar relația afectivă dintre cei implicați se cuantifică în cazul părinților, în mod asemănător, neputându-se face dovezi între sentimentele materne și cele paterne, ceea ce conduce la admiterea cererii de față.
Așadar, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile exercitării acțiunii civile, infracțiunea i-a produs reclamantului un prejudiciu moral, între infracțiunea săvârșită, pentru care cel vinovat a fost condamnat definitiv și prejudiciul cerut există legătura de cauzalitate, prejudiciul este unul cert și nu i-a fost reparat reclamantului care își manifestă voința în sensul de a fi despăgubit, că pârâtul T. G. va răspunde pentru acest prejudiciu moral și de asemenea va răspunde și asigurătorul în limita plafonului maxim care este stabilit anual prin hotărâre de guvern, că asigurătorul acordă despăgubirile în baza contractului de asigurare, fiind aceasta o răspundere contractuală asumată prin contractul respectiv.
Instanța de fond a avut în vedere toate aceste considerente și dispozițiile articolelor 998 și 969 din Codul Civil, aplicabile în speță alăturat celor ale articolelor 49 și 55 din Legea numărul 136/1995.
La data de 23.12.2014 pârâta G. R. Asigurare Reasigurare SA a formulat apel împotriva soluției instanței de fond criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii excepțiilor invocate și a înlăturării obligației de plată a despăgubirilor reprezentând daune morale.
Privitor la excepția puterii de lucru judecat apelanta a arătat că evenimentul rutier care a avut loc ca urmare a decesului fiului reclamantului s-a produs la data de 12.08.2008 din vina conducătorului autotractorului marca Mercedes Benz, că în urma evenimentului rutier s-a deschis dosarul de cercetare penală nr. 1390P/2008 privind pe inculpatul T. G., pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, că prin sentința penală nr. 169/12.09.2011, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, latura civilă fiind disjunsă și formând obiectul dosarului nr._, că în cursul judecății, la data de 14.11.2011 s-a dispus conceptarea în calitate de reclamant a numitului V. I., dosar ce a fost soluționat de Judecătoria Răcari prin sentința civilă nr. 32/04.02.2012, fără ca instanța să se pronunțe cu privire la reclamant.
Mai precizează apelantă că această sentință a fost atacată cu recurs doar de partea civilă V. A., soția reclamantului, fără ca reclamantul V. I., deși citat, să critice soluția instanței de fond.
Arată apelanta,că întrucât reclamantul a înțeles să formuleze o nouă acțiune în sensul solicitării obligării sale la plata sumei de 130.000 lei, reprezentând daune morale, deși avea posibilitatea de a ataca soluția instanței de fond pronunțată în dosarul nr._, s-a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepție care nu este limitată de dispozitivul hotărârii, ci se întinde și asupra considerentelor hotărârii care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu aceasta.
De vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu între aceleași părți a fost soluționat irevocabil pe cale incidentală sau pe fond, într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanță, a dobândit putere de lucru judecat și în mod corect trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior, sens în care s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, apelanta arată că cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul V. I., este o cerere cu caracter patrimonial și potrivit dispozițiilor legale privind prescripția, dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, termen care se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune, iar prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită de fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspundea de ea.
În speța de față, arată apelantul, reclamantul a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului chiar de la data de 12.08.2008 când s-a produs evenimentul rutier, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție care s-a împlinit 3 ani mai târziu.
Cu privire la cele două excepții instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate cu motivarea neîndeplinirii condițiilor art. 430 din Codul de procedură civilă, neexistând o hotărâre judecătorească care să statueze deja asupra unei cereri asemănătoare a reclamantului, iar prescripția dreptului la acțiune nu poate opera, cursul acesteia fiind întrerupt de existența unor cauze purtate în timp, cauze în care reclamantului, deși parte în proces, nu i s-a dat curs unor astfel de cereri.
Mai arată apelanta că instanța de fond a motivat în contradictoriu respingerile ca neîntemeiate a celor două excepții, menționând că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi statuat deja asupra unei cereri asemănătoare a reclamantului, iar pe de altă parte, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune fiind motivată pe considerentul că a fost întrerupt cursul acesteia de existența cauzelor purtate în timp, în care reclamantului, deși parte în proces, nu i s-a dat curs unor astfel de cereri.
În drept, art. 430, 454,470 – 471 Cod procedură civilă, art. 2517 Cod civil.
Intimatul V. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Privitor la excepția puterii de lucru judecat arată că a fost conceptat ca reclamant în cauza civilă nr._, iar identitatea de obiect și cauză există numai formal, deoarece instanța nu a judecat și situația sa, că a avut în această cauză termen în cunoștință, că a fost prezent la toate termenele de judecată, nefiind audiat, dreptul invocat în prezenta cauză nefiind discutat nici măcar pe cale incidentală, sentința nr. 32/04.02.2013 nu i-a fost comunicată și deci nu a putut-o critica, nefiindu-i opozabilă, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția puterii de lucru judecat.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, această excepție a primit o soluționare corectă întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, astfel că arată intimatul, a avut termen în cunoștință din data de 21.04.2010 potrivit încheierii de ședință din dosarul nr. 666.1._ .
Prin încheierea de ședință din data de 14.11.2011 în dosarul nr._ s-a dispus conceptarea sa ca reclamant, și a fost prezent în sala de judecată, condiții în care, cursul prescripției a fost întrerupt, calitatea de reclamant neputând avea altă semnificație decât aceea a promovării unei cereri de chemare în judecată, condiție prevăzută de art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 16 alin. 2 din același act normativ, nesoluționarea acțiunii civile în procesul penal nefiind enunțată printre situațiile strict și limitativ prevăzute de textul de lege.
Faptul că instanța nu a judecat și situația sa nici măcar pe cale incidentă, arată intimatul, nu reprezintă o culpă a sa, atât timp cât dispozițiile legale în materie – art. 76 și art. 320 din vechiul Cod de procedură penală, instituie obligații clare în sarcina organului judiciar și a instanței, în sensul de a i se pune în vedere reclamantului că se poate constitui parte civilă în cauză, obligații neîndeplinite însă.
În drept, art. 150 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În cererea de apel se reiterează excepțiile invocate la fond și care, în opinia apelantei au fost respinse neîntemeiat și anume excepția puterii de lucru judecat și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art.248 Noul Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, iar dacă s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
Astfel, prioritară este excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât dacă acțiunea este prescrisă nu se va cerceta puterea de lucru judecat.
Referitor la acest motiv de apel, instanța constată că aplicabile în cauză sunt dispozițiile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, accidentul producându-se la data de 12.08.2008, înainte de . Noului cod civil care s-a realizat la 1.10.2011, fiind incidente disp.art.6 alin.4 din Noul Cod civil, conform cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Din examinarea dispozițiilor acestui decret se reține că potrivit art. 1 „dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”.
Potrivit art.3, termenul prescripției este de 3 ani,iar conform
art.7 prescripția începe sa curgã de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silitã.”
ART. 8stipulează că: „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicitã, începe sa curgã de la data cînd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoascã, atît paguba cît și pe cel care rãspunde de ea”, iar art.16 prevede că: „Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, facuta de cel în folosul cãruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacã cererea a fost introdusã la o instanta judecãtoreascã, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începãtor de executare. Prescripția nu este întreruptã, dacã s-a pronunțat încetarea procesului, dacã cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsã, anulatã sau dacã s-a perimat, ori dacã cel care a fãcut-o a renunțat la ea”.
Pentru reclamant termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data când acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască persoana vinovată de producerea accidentului și care i-a cauzat un prejudiciu moral, respectiv de la data de 12.08.2008, iar în acest interval de timp reclamantul nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și nici nu a invocat pretenții civile în dosarul nr._, în care a fost conceptat în calitate de reclamant, alături de soția sa V. A., care a primit atât daune materiale cât și daune morale de la pârât și asigurător, probabil înțelegând că aceste daune materiale și morale să îi despăgubească pe ambii soți, pentru că în caz contrar avea posibilitatea să atace într-o cale de atac sentința civilă nr.32/2012 a Judecătoriei Răcari prin care s-a soluționat latura civilă a procesului penal.
Nu se regăsesc cauze de întrerupere a termenului de prescripție, prevăzute expres de art.16 din Decretul nr.167/1958, reclamantul neintroducând nici o cerere de chemare în judecată în contra pârâților, în condițiile în care acesta a fost conceptat din oficiu de către instanța respectivă și nu a formulat pretenții proprii, astfel că în mod eronat prima instanță a apreciat că derularea cauzelor purtate în timp a avut un efect întreruptiv de prescripție.
Prin urmare, tribunalul apreciază ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de apelanta pârâtă, ceea ce conduce la considerarea apelului ca fondat în temeiul dispozițiilor art.480 Noul Cod de procedură civilă, acesta urmând a fi admis și a fi schimbată în tot sentința apelată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și respingerii cererii de chemare în judecată ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – pârâtă . REASIGURĂRI SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr.15, ., împotriva sentinței civile nr.978/28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant V. I., domiciliat în Fieni, ., ., . și cu intimatul – pârât T. G., domiciliat în București, ., ., ..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
M. M. L. B. Acxinia N.
Judecătoria Răcari
Dosar fond:_
Judecător fond: A. V.
Red. B.L./Tehnored. B.E./G.G
5 ex./08.07.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
