Revendicare imobiliară. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 5113/315/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 164
Ședința publică din data de 19 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. G.
Judecător: S. D.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil promovat de recurentul reclamant D. Gh. N., domiciliat în comuna Dragomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 4514 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimați pârâți fiind D. V., domiciliat în ., și D. V., domiciliat în Târgoviște, .. 3, ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs revendicare + pretenții.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 205 lei conform chitanței nr._ din 16.04.2015 și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat recurentul reclamant D. Gh. N. personal și asistat de avocat V. Ș., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 și intimatul pârât D. V. personal, lipsind intimatul pârât D. V..
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită cu părțile, cererea de recurs fiind legal timbrată, la dosar din partea recurentului fiind depus răspuns la întâmpinare.
In temeiul disp. art. 159 1 alin 4 din codul de procedură civilă de la 1865, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Tribunalul, din oficiu, dispune comunicarea copiei de pe răspunsul la întâmpinare și intimatului pârât prezent la acest termen.
Apărătorul recurentului reclamant D. Gh N., avocat Ș. V., având cuvântul, arată că nu solicită probe și nu mai are cereri de formulat.
Intimatul pârât D. V. având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului reclamant D. Gh N., avocat Ș. V., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
Intimatul pârât D. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului, a se menține sentința civilă a instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât a respectat tranzacția ce a fost încheiată cu martori.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă de la 1865, declară dezbaterile închise, urmând a delibera.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub numărul_, reclamantul D. N. a chemat în judecată pe pârâții D. C., D. V., D. I., P. E., D. V., arătând că formulează acțiune în revendicarea a 400 mp teren arabil extravilan, precum și a lipsei de folosință a acestei suprafețe din luna mai 2009, până în prezent în valoare de 3.000 lei.
Ulterior și-a restrâns cererea de chemare în judecată, în proces rămânând în calitate de pârâți doar D. V. și D. V..
Motivând cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut următoarele:
Suprafața de 400mp este cea lipsă din terenul ce i-a revenit ca urmare a încheierii unei tranzacții consfințită de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ prin sentința civilă nr. 2712/13.05.2009, tranzacție încheiată între el și pârâți.
Conform tranzacției, lui i-au revenit:
Suprafața de 1800 mp. în T 19, P. 1030/4 care se învecinează la nord DE 1031, sud – T. I., vest – D. V. și est – I. I.- teren arabil extravilan, conform TP_/19.06.2002;
Suprafața de 400 mp. T 6 P.1/1, teren arabil intravilan, situat în T 6 P. 1/1 cu vecinii: nord – D. C., la sud – DC 1241, la est – D. C. și la vest – DCL 1167;
Sulte de 220 lei, 410 lei despăgubire pentru casă și 1500 lei, diferența de teren intravilan.
La această tranzacție au fost atașate și schițe, făcute în creion de către pârâtul D. V., fără ca suprafețele de teren împărțite de ei, prin acord, să fie măsurate de un specialist.
Atât tranzacția cât și schițele au fost semnate de fiecare dintre ei, iar hotărârea de expedient a devenit definitivă și irevocabilă.
După încheierea acestei tranzacții, a mers la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița în vederea efectuării cadastrului pentru suprafețele de teren ce i se cuveneau, dar ca urmare a măsurătorilor topografice a rezultat lipsa unei suprafețe de 400 mp din terenul arabil extravilan cuvenit subsemnatului.
Aici au și început problemele dat fiind faptul că a adus la cunoștința pârâților această situație iar aceștia au împiedicat atât inginerii topografi cât și executorul judecătoresc pe care l-a adus la fața locului pentru a-i lăsa în proprietate liberă și în folosință terenul, astfel cum s-au înțeles.
Acționând astfel, pârâții au invocat faptul că el (reclamantul) ar fi semnat și schițele făcute personal de către pârâtul D. V.; acest pârât nu are studii de specialitate, însă, în virtutea relațiilor de rudenie, el (reclamantul) a considerat că acesta este corect.
Se pare că reaua-credință a existat la acesta încă din momentul schițării terenurilor deoarece numai astfel își explică înverșunarea împotrivirii la măsurătorile realizate de către inginerii topografi M. H. și G. V. dar și la executarea d-nului B. C..
Pentru aceste motive solicită să pronunțe o sentință prin care să se admită prezenta cerere de revendicare a celor 400 mp teren arabil extravilan găsit lipsă, în urma măsurătorilor cadastrale, din terenul ce-i revine ca urmare a tranzacției.
Pentru lipsa de folosință a acestui teren solicită despăgubiri în valoare de 3000 lei pentru perioada începând cu 13.05.2008 până în prezent.
Învederează că:
Astfel cum rezultă in înscrisurile atașate, el (reclamantul) a plătit impozitul pentru suprafața de 1800 mp teren arabil extravilan și pentru cea de 400 mp teren intravilan, așa cum rezultă din tranzacția încheiată cu pârâții;
În evidențele funciare ale primăriei el (reclamantul) figurează conform certificatului fiscal cu aceste suprafețe, ceea ce arată și faptul că el posedă întreaga suprafață astfel cum este ea înscrisă în tranzacție cât și în certificatul fiscal, în ciuda opoziției pârâților care, după momentul perfectării tranzacției, au dorit să amplaseze bornele după bunul lor plac, ceea ce conduce la reaua lor credință; tocmai de aceea solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
De asemenea, solicit ca în baza probelor administrate să se constate, mai ales prin efectuarea unei expertize topografice, fiecare suprafață stăpânită atât de către el (de reclamant), cât și de fiecare pârât în parte pentru a se dovedi la cine există suprafața mai mare de teren decât a fost trecută în precizata tranzacție.
În drept, art. 563 și urm. din Noul Cod Civil.
Pârâtul D. V., și invocând calitatea de mandatar a celorlalți pârâți (dovedită prin împuternicirea de la fila 22), a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, în esență, s-au reținut următoarele:
Titlul de proprietate al reclamantului este un contract de tranzacție, contract cu care reclamantul a fost de acord; acesta a participat direct la stabilirea semnelor de hotar, fixând bornele terenului de 1800 mp.
Niciodată bornele fixate de ei nu au fost mutate într-un sens sau altul, iar în situația de față este o greșeală de măsurătoare, aceasta nefiind sesizată la semnarea tranzacției, ci numai ulterior de către reclamant.
Reclamantul a încercat să intre în posesia terenului însă într-o modalitate ce-i convenea numai lui; era nevoie de strămutarea semnelor de hotar ce nu mai respecta datele înscrise în contractul de tranzacție.
Contestația la executare introdusă de către el, D. V., a fost admisă, formele de executare pornite de executor B. C. fiind anulate.
În realitate, suprafața de 1800 mp este mai mică, reclamantul participând efectiv la stabilirea bornelor de hotar.
Pentru o mai bună înțelegere și soluționare a cauzei solicit instanței să atașeze dosarul civil nr._ în care s-a soluționat contestația la executare.
Ei, pârâții, sunt de acord cu anularea tranzacției și refacerea ei cu toate că o parte din ei și-au întabulat dreptul de proprietate și acum sunt supuși altor cheltuieli, ceea ce nu este corect.
Acest aspect se impune pentru că oricum semnele de hotar și dimensiunile suprafețelor de teren inclusiv configurația lor se vor schimba.
Pentru a cere lipsa de folosință a terenului, reclamantul trebuie să facă dovada că suprafața de teren lipsă i-a fost acaparată abuziv și a fost folosită de cel care a acaparat-o, însă ei suntem posesori de bună credință, stăpânind conform semnelor de hotar stabilite de către toți, prin acord.
Cererea de chemare în judecată a fost modificată, rămânând ca pârâți numai D. V. și D. V..
La solicitarea părților s-au administrat probele cu înscrisuri, martori, expertiză.
Prin sentința civilă nr. 4514/27.11.2014, Judecătoria Târgoviște a respins cererea restrânsă (conform celor stabilite prin încheierea din 9.01.2013) și precizată având ca obiect „revendicare imobiliară și pretenții”, acțiune formulată de reclamantul D. GH. N., în contradictoriu cu pârâții D. V. și D. V., a luat act că reclamantul a afirmat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța s-a întemeiat pe următoarele considerente:
În prezenta acțiune restrânsă, reclamantul D. N. a solicitat obligarea pârâților D. V. și D. V. la a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 400 mp teren arabil extravilan despre care a arătat că ar face parte din suprafața de 1800 mp situată în tarlaua 19, . i-ar fi revenit în urma unei tranzacții încheiată cu pârâții și cu ceilalți moștenitori, în dosarul nr._ .
Deși inițial i-a chemat în judecată pe toți cei cu care a încheiat tranzacția, ulterior și-a restrâns cererea de chemare în judecată, astfel încât pârâți au rămas numai cei doi indicați mai sus.
Sentința nr. 2712/13.05.2009 pronunțată în dosarul invocat de reclamant se află în copie la filele 12-14 și poartă mențiunea „definitivă și irevocabilă”.
Prin această sentință a fost consfințită tranzacția părților, după ce, în prealabil se pronunțase încheierea de admitere în principiu și se dispusese efectuarea unor expertize în specialitățile topo și construcții. Din cuprinsul tranzacției consfințită de către instanță, rezultă că părțile nu au făcut referire la identificarea făcută de către expertul topo; din practicaua sentinței rezultă că părțile au depus copia unui înscris intitulat „proces verbal de tranzacție încheiat la data de 6.09.2009” precum și un set de schițe, în copie, despre care au arătat că fac parte din tranzacția încheiată între părți.
Se impune a se respinge acțiunea în revendicare și, pe cale de consecință, cererea în pretenții, întrucât, în raport de situația de fapt dovedită prin înscrisuri, a fost aleasă o cale greșită, problema invocată de reclamant neputând fi soluționată pe calea acțiunii în revendicare.
Astfel, s-a făcut dovada că părțile au convenit în fața instanței de partaj să respecte suprafețele conturate de plantarea bornelor, înțelegere care nu poate fi contestată pe calea acțiunii în revendicare.
La dosarul de față au fost atașate provizoriu atât dosarul în care s-a pronunțat sentința descrisă mai sus, cât și dosarul în care s-a soluționat contestația la executare formulată de către pârâtul de astăzi D. V. în contradictoriu cu părțile cu care a încheiat tranzacția în discuție.
După atașarea provizorie și după consultarea părților, au fost depuse la dosar copii ale înscrisurilor relevante din cele două dosare, copii aflate la filele 46-85.
La fila 54 se află copia unei schițe rudimentare care a fost semnată de către părțile din dosarul de partaj în care s-a pronunțat tranzacția; pe schiță este făcută mențiunea că aceasta face parte din tranzacție, mențiune făcută de către președintele completului învestit cu dosarul de partaj.
Se apreciază că o hotărâre de expedient este una atipică, întrucât instanța nu realizează o judecată astfel încât nu se poate vorbi despre autoritate de lucru judecat. Așa cum s-a stabilit în practică și în doctrină, o tranzacție consfințită printr-o hotărâre de expedient poate fi desființată, fapt ce se restrânge și asupra hotărârii de expedient.
În speță, instanța de fond nu a fost sesizată pentru desființarea tranzacției, aspect despre care se va vorbi, pe larg, mai jos.
Se constată că, la momentul pronunțării hotărârii de expedient, erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și, respectiv, cele ale vechiului Cod civil, astfel încât, pentru a stabili semnificația juridică a hotărârii de expedient și a tranzacției, instanța se va raporta la dispozițiile în vigoare atunci.
Interpretând gramatical și coroborat art. 271-273 (care fac parte din Sectiunea a III – a intitulată ,,Hotararile care consfintesc invoiala partilor”), se constată că, în privința procedurii de urmat, acestea nu prevăd decât că părțile pot veni oricând cu învoiala lor și să ceară consfințirea, că cererea de confințire se soluționează în Camera de consiliu sau în ședință publică precum și că învoiala trebuie să fie înfățișată în scris, după consfințire, aceasta urmând să alcatui dispozitivul hotararii.
Se constată că, din punct de vedere al normelor de drept substanțial, instituția tranzacției este tratată în codul civil la art. 1704-1717.
Se apreciază că, din punct de vedere al dispozițiilor cu incidență în materia tranzacției judiciare (cum este cazul în speță), sunt relevante dispozițiile art. 1704, 1706, 1709, 1710.
Se apreciază că o instanță căreia i se cere să consfințească o tranzacției, dacă va considera că poate fi consfințită tranzacția, trebuie să dea eficiență voinței părților, fără a judeca ori a adăuga ceva. Hotărârea de expedient are funcția de a autentifica această învoială prin prisma consimțământului care se exprimă în fața sa. De asemenea, întrucât instanța face verificări sumare, tranzacția face dovada și cu privire la aceste verificări.
Se constată că acțiunea în revendicare este acea acțiune civilă reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia. Codul civil nu cuprinde decât prevederi izolate în aceasta materie, referindu-se, însă, la revendicarea bunurilor mobile.
În ceea ce privește bunurile imobile, Codul civil nu conține nici o dispoziție.
Temeiul juridic al acțiunii în revendicare îl constituie dreptul de proprietate.
Potrivit art. 480 cod civil ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege .”
Potrivit art. 1169 cod civil ,,Cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.”
Pârâtul dintr-o acțiune în revendicare are avantajul posesiei; acesta, ca posesor, se bucură de o prezumție relativă de proprietate, astfel încât nu trebuie să facă dovada titlului său de proprietate.
Firește că, dacă pârâtul nu ocupă vreo suprafață de teren din cel dovedit a fi proprietatea reclamantului, acțiunea în revendicare trebuie respinsă pentru acest considerent.
Faptul că pârâtul nu este vecin al terenului (așa cum invocă pârâtul D. V.) nu înseamnă că acesta nu ar fi putut acapara (în fapt) din terenul reclamantului.
În speță, actul de proprietate al autorului părților este reprezentat de titlul de proprietate emis în baza legii fondului funciar, titlu în care suprafața din T 19P1030/4 este indicată ca având 4600mp.
Prin tranzacție, părțile nu ar putea dovedi decât cum au împărțit terenul proprietatea autorului lor (pentru că nimeni nu poate transmite mai mult decât are), iar nu și un drept de proprietate asupra unui teren pentru care autorului nu i s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate.
De asemenea, trebuie ținut cont că, de regulă, numerele de . dintr-un titlu de proprietate trebuie să-și afle corespondentul într-un plan parcelar, în speță, după cum se va detalia mai jos, în planul parcelar este menționată o suprafață mai mare decât cea din titlu.
După cum s-a arătat, suprafața de teren din ./4 este menționată în cuprinsul titlului de proprietate nr._/19.06.2002 (f. 11) ca având dimensiunea de 4600 mp și ca având categoria arabil.
Potrivit tranzacției, suprafața din ./4 a fost împărțită între reclamant și pârâții de astăzi.
Pârâții afirmă (f.87) că suprafața a fost împărțită în 4 părți și că al patrulea lot i-ar fi revenit lui D. I. care ar fi primit sultă de la D. V., sumă de bani care ar fi reprezentat contravaloarea suprafeței de 1400 mp arabil extravilan din ./4. Au mai afirmat că această suprafață se adaugă la suprafața de 1400 mp primită de D. V. în aceeași . încât D. V. ar avea în total o suprafață de 2800 mp situată în respectivele .>
La termenul din 9.01.2013 (când pârâții au făcut afirmațiile de mai sus) instanța l-a întrebat pe reclamant cum motivează calitatea procesuală a tuturor pârâților chemați inițial în judecată, ocazie cu care acesta a renunțat la chemare în judecată a celorlalți.
În cadrul concluziilor scrise, reclamantul a făcut referire numai la pârâtul D. V. despre care a afirmat că ar fi mutat bornele și că în acest fel i-ar fi acaparat suprafața de teren revendicată astăzi, aspect care, afirmă reclamantul, ar fi dovedit chiar de declarația martorului propus de acesta.
În cadrul notelor scrise depuse de către pârâți, D. V. a arătat că nu înțelege de ce a fost și el chemat în judecată, în condițiile în care terenul său nu se învecinează cu terenul pârâtului.
Încă din motivarea întâmpinării, cei doi pârâți au arătat că tranzacția ar trebui anulată și că ar trebui reconfigurate loturile întrucât convenția consfințită de instanță nu și-ar avea corespondentul în realitate.
Cu toate acestea, pârâții nu au învestit instanța cu o solicitare concretă de anulare a tranzacției (caz în care ar fi trebuit să arate și cum ar fi arătat tranzacția refăcută dar și care este temeiul de drept al acestei solicitări-la acel moment pârâții fiind asistați de avocat), astfel încât instanța de față nu poate analiza dacă tranzacția trebuie anulată.
În același timp, instanța remarcă faptul că, în cadrul notelor scrise, pârâții au arătat că „la insistențele apărătorului reclamantului instanța nu a ținut cont de aspectele invocate de” ei.
Instanța punctează că nu există o etapă prealabilă în cadrul căreia o instanță de judecată să poată analiza temeinicia unor motive de tipul celor invocate de către pârâți, astfel încât, opinia exprimată de către aceștia în cuprinsul notelor scrise nu-și are corespondentul nici în situația procesuală de fapt, nici în dispozițiile legale.
După cum s-a anticipat mai sus, la solicitarea pârâtului de astăzi, D. V., părțile din prezenta acțiune introductivă s-au mai judecat într-o contestație la executare, soluționată prin sentința civilă nr. 3172/17.10.2011 pronunțată în dosarul nr._ ; la filele 83-85 se află copia acestei sentințe din cuprinsul căreia rezultă că a fost admisă contestația la executare și că au fost anulate toate actele de executare emise în dosarul nr. 10/2011 instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc B. C. V..
Din cuprinsul considerentelor sentinței numărul 3172/2011 rezultă că, în esență, motivele admiterii contestației, sunt:
Executorul judecătoresc a făcut referire (în procesul verbal încheiat la 17.07.2011) la o schiță a terenului întocmită de expertul topo H. M., fără ca în dosarul de executare comunicat instanței să se regăsească această schiță care ar fi trebuit să fie o anexă a unui raport de expertiză;
Nici în dosarul fondului nu se regăsește o asemenea schiță, acolo fiind întocmit un raport de expertiză de către expertul E. A.;
Alăturat cererii de executare silită, reclamantul de astăzi a depus o schiță întocmită de G. I. V., despre care face vorbire executorul judecătoresc în somația emisă la 14.04.2011;
Executorul judecătoresc nu trebuia să aibă în vedere această ultimă schiță ci ar fi trebuit să ceară creditorului cele 4 schițe la care face trimitere dispozitivul hotărârii de expedient;
Din dispozitivul titlului executoriu și din susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierile din dosarul_, rezultă că, sub aspectul împărțirii terenurilor, ca suprafața și amplasament, nu mai era nimic de executat, împărțirea în fapt fiind anterioară redactării tranzacției, potrivit termenilor folosiți în cuprinsul ei („s-au fixat borne de beton între proprietăți și, de comun acord, ne obligăm să le respectăm”).
Instanța de față apreciază că soluția dată în contestația la executare nu are vreo influență cu privire la litigiul de față, întrucât instanța sesizată cu contestația la executare nu avea de cercetat dacă a avut/loc o acaparare, ci doar dacă executarea silită s-a făcut în condițiile legii, în concret, stabilindu-se că părțile executaseră voluntar, astfel încât nu mai era nevoie să se apeleze la executor, și respectiv stabilindu-se că executorul se folosise de schițe care nu fuseseră avute în vedere la consfințirea tranzacției, respectiv, care nu se întocmiseră în dosarul de partaj.
În speța de față, instanța trebuie să stabilească doar dacă, prin raportare la titlul prezentat de reclamant, a avut/nu a avut loc o acaparare a terenului de către pârâți sau de către unul dintre aceștia.
Întrucât în afara hotărârii de expedient, dreptul reclamantului se dovedește și prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 și care are nr._/19.06.2002, este necesar a se identifica întreaga suprafață de 4600 mp din ./4.
Expertul G. E. desemnat în cauză a avut de stabilit dacă în fapt există suprafața de 4600 mp ori dacă există o suprafață mai mare ori, după caz, mai mică decât aceasta; de asemenea, expertul a avut de comparat situația de fapt cu datele din planul parcelar, sens în care instanța, după ce în prealabil i-a adus la cunoștință expertului, a adresat o solicitare către comisia locale cerându-i să-i pună acestuia la dispoziție respectivul plan.
Expertul a depus lucrarea intitulat „Raport de expertiză tehnico-judiciară” (f. 107-116); după ce (prin încheierea din 23.10.2013, f. 145-147) i s-a cerut completarea lucrării, expertul a depus lucrarea intitulată „Raport de expertiză tehnico-judiciară” (f. 178-187).
Părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la această ultimă lucrare.
Din ultima lucrare de expertiză rezultă următoarele:
Reprezentantul primăriei i-a pus la dispoziție expertului planul parcelar iar acesta a făcut pe teren măsurători liniare cu panglică de oțel de 50 de metri pentru aplicarea acestui plan, pentru verificarea bornelor, corectarea vecinilor, etc;
Expertul a aplicat buloane metalice în vederea conservării în timp îndelungat;
În ./4, terenul a fost măsurat pe limitele gardului existente la fața locului de vecinătățile de nord, sud, est și vest, suprafața totală găsită în acest perimetru fiind de 5782 mp;
Din acest perimetru a fost delimitat, pe toată latura de nord, drumul de exploatare DE 1031, având o lățime de 6 m și o suprafață de 919 mp;
În raportul inițial de expertiză, drumul DE 1031 a fost considerat ca fiind doar între punctele 8-7-4, pe distanța de 57,27 ml și cu lățimea existentă în teren; explicația expertului de a proceda astfel, este aceea că de-a lungul gardului existent, pe aliniamentul punctelor 8-16-9-10-11-12-13, terenul nu mai are funcția de drum, fiind cultivat fie cu brazde de legume, fie cu pomi fructiferi, fiind în folosința pârâtului D. V.;
Astfel, după delimitarea drumului DE 1031, suprafața totală stăpânită de părțile în proces situat în T. 19, P. 1030/4, este de 4863 mp având categorii de folosință arabil și livadă și vecinătățile: N- DE 1031 (limită convențională), E – I. I., S- T. I., V- Militoiu N.(pe toate aceste trei laturi existând gard);
Terenul, așa cum este în fapt, cu dimensiuni și vecinătăți, este reprezentat în schița de plan Anexa 1 iar linia punctată reprezintă drumul efectiv lăsat de părți pentru a se putea circula cu mijloc de transport sau de muncă;
În planul parcelar, terenul din T 19 P.1030/4 este în suprafață de 6000mp, categoria de folosință arabil extravilan, cu vecinătățile și dimensiunile: N – DE 1031 (50 ml), E – I. I. (fără dimensiune), S – moștenitori T. I. (70 ml), V – M. N. (48 ml);
Aplicarea pe teren a acestui plan parcelar este reprezentată în schița de plan Anexa 2, cu culoare verde;
Conform dimensiunilor de pe acest plan parcelar aplicate în teren ar rezulta o suprafață totală de 5300 mp., dar drumul DE 1031 s-ar opri în punctul 9, astfel, pe distanța 47.98 m, vecinătatea la Nord nu ar mai fi DE 1031, ci C. M.;
Pe planul parcelar, punctul unde drumul de exploatare DE 1031 se înfundă nu este lizibil și nici reprezentant primăriei nu a putut răspunde la această problemă;
În ceea ce privește compararea rezultatelor de la obiectivele anterioare (compararea situației de fapt cu planul parcelar și cu titlul de proprietate) cu schița de la fila 54 din prezentul dosar (este schița ce face parte din tranzacție), expertul a stabilit că: această schiță nu prezintă nici dimensiuni, nici suprafețe și din ea nu se pot trage concluzii cu privire la suprafața totală a parcelei de teren sau a dimensiunii loturilor rezultate în urma înțelegerii dintre părți; vecinii corespund cu titlul de proprietate și cu planul parcelar, cu mențiunea că, și în această schiță, drumul de exploatare DE 1031 pare că se înfundă în punctul 9, dar nu există corelație cu vecinul din nord pe această porțiune (conform declaraților din teren ale pârâtului D. V., aici s-ar învecina cu drumul DE 1031, conform schiței analizate rest proprietate D. V.);
Bornele în discuție sunt niște bucăți de beton de secțiune pătrată care sunt fixate în pământ astfel: punctul 5 reprezintă borna 1 și este la distanță de 14,32 de colțul gardului cu I. I. (punctul 3); punctul 6 reprezintă borna 2 și este la distanță de 11,76 m față de borna 1; punctul 19 reprezintă borna 3 și este la distanță de 13,50 m față de gardul cu I. I. (punctul 20); punctul 31 reprezintă borna 4 și este la distanță de 9,50 m față de borna 3;
Aceste borne ar delimita, conform tranzacției, cele 3 loturi rezultat în urma lotizării: Lotul I – D. N., Lotul II- D. V. și Lotul III-D. V.;
Calculând suprafețele fiecărui lot pe limitele fixate de aceste borne, rezultă următoarele: Lotul I – D. N., ar avea suprafața de 1391 mp, Lotul II – D. V., ar avea suprafața de 1011 mp iar Lotul III-D. V., ar avea suprafața de 2462 mp; aceste loturi au fost schițate în planul anexa 3;
La fața locului s-a găsit un orificiu în pământ, care conform declarațiilor lui D. N., ar rezulta amplasamentul inițial al bornei 1, afirmație contrazisă de pârâtul D. V. care a afirmat că orificiul s-ar datora executorului judecătoresc B. C. care ar fi delimitat astfel suprafața de 1800 mp conform tranzacției;
Din cauza faptului că pe schița anexată tranzacției nu este reprezentată nici o dimensiuni a locului care ar stabili un amplasament al acestor borne, nu există o schiță de reper, o distanță sau o dimensiune, expertul nu are nici un punct de referință la care să se raporteze pentru a se pronunța dacă aceste borne au fost/nu au fost mutate;
În ceea ce privește culturile existente pe teren, se constată că: pe terenul aferent pe loturile 2 și 3 se găsește livadă cu pomi fructiferi, pe terenul aferent drumului DE 1031, pe aliniamentul 26-9, se găsesc brazde cu legume și pe aliniamentul 9-10-11-12 se găsesc pomi fructiferi aparținând lui D. V.; pe lotul 1 aparținând lui D. N., terenul este arabil.
Instanța constată că în schița de la fila 48, ce reprezintă o copie a celei întocmită de către experta E. A., după pronunțarea IAP, în dosarul de partaj, terenul din T 19 P 1030/4 a fost măsurat ca având 7156 mp (din care 912 mp drum), cu toate că în acte (după cum afirmă experta) suprafața era de 4600 mp.
Comparând forma terenului, așa cum este ea redată de către experta E. A. în schița de la fila 48, cu forma terenului, așa cum este ea redată de către expertul G. în schițele atașate raportului de expertiză, se constată că nu există identitate; de asemenea, din compararea celor două schițe rezultă că punctele cardinale sunt notate în mod diferit de către cei doi experți.
În cuprinsul tranzacției se menționează că D. I. a primit sultă de la D. V. contravaloarea terenului de 1400 mp arabil extravilan, din T 19, P 1030/4; instanța remarcă faptul că în cuprinsul tranzacției nu se face referire la poziționarea acestei bucăți de 1400 mp, așa cum se întâmplă în cazul celorlalte suprafețe din T 19, P 1030/4 ce le revin celor 3 părți din prezenta.
Explicația ar putea fi aceea că descrierea s-a făcut cu ocazia prezentării lotului lui D. V.. După cum se va detalia mai jos, în prima înțelegere depusă în dosarul de partaj, lui D. V. nu-i revenea o altă suprafață decât cea pe care a primit-o de la D. I..
Așa cum rezultă din schița de la fila 48, experta E. A. a găsit pe teren o suprafață totală de 7156 mp (din care 912 mp drum).
De remarcat că, deși experta E. se referă la o suprafață de 6244 mp (care nu include drumul), atunci când aceasta întocmește propunerile de lotizare, se referă la suprafețe care (în această locație) totalizează 4600mp; ca urmare, este o diferență de 1644 mp care nu a fost inclusă de către expert E. în propunerile de lotizare; de asemenea, se remarcă faptul că în schița E. nu este indicată decât vecinătatea cu ,,M. Nic.”, părând că mai există două porțiuni ale laturii de est (se au în vedere punctele cardinale indicate de expertă) în legătură cu care experta nu indică vecinătățile, porțiuni care conform schiței anexă la tranzacție sunt corespunzătoare restului de proprietate al lui D. V..
De notat că deși în schița anexă la tranzacție nu se folosește decât expresia ,,rest proprietate”, totuși aceasta este înscrisă pe partea de schiță vizând terenul ce se învecinează cu cel care i-a fost atribuit pârâtului D. V., astfel încât se deduce că este vorba despre acest pârât.
Este de remarcat că, în schița anexa 1 atașată raportului inițial și care nu a mai fost menținută de către expertul G. după ce i s-a cerut completarea, D. V. era indicat ca fiind vecinul de la Vest al terenului măsurat, vecinătate existentă între punctele 8-9 .
În schițele atașate ultimei lucrări, expertul îi indică drept vecini, între punctele 8 și 9, pe Tutu S. și C. M., cu toate că în titlul de proprietate nu sunt indicate asemenea vecinătăți.
După depunerea primei lucrări, printre altele, instanța i-a cerut expertului să lămurească indicarea în schiță a vecinătății cu D. V.; expertul nu a dat vreo explicație expresă în partea scriptică a ultimei lucrări, însă a prezentat vecinătățile despre care s-a făcut vorbire imediat anterior.
În planul parcelar referitor la T19P1030 (f.187), plan atașat de expert la lucrarea de expertiză, terenul autorului părților nu are este indicată una dintre vecinătăți.
La solicitarea instanței, Comisia locală a trimis copia planului parcelar în care sunt consemnate vecinătățile cu Tutu și cu C..
Prin adresa de la fila 151, aceasta a arăta că potrivit planului parcelar și titlului de proprietate nu rezultă nicio vecinătate cu D. V..
Instanța apreciază că, deși din schița de la fila 54 ar rezulta că suprafața de teren atribuită lui D. N. ar fi mult mai mare decât cea atribuită lui D. V. (deși a unuia ar fi de 1800mp iar a celuilalt ar fi de 1400mp), totuși, trebuie ținut cont de faptul că aceasta este o schiță rudimentară, prin care doar s-a dorit a se indica faptul că terenul este împărțit în 3 loturi precum și a se indica poziționarea acestora.
Din schiță nu se înțelege dacă lotul ce-i revine lui D. V. (și care, potrivit afirmațiilor acestuia, ar include și suprafața de 1400mp ce i-a revenit lui D. I. și pe care acesta i-ar fi dat-o în schimbul unei sulte) este cu mult mai mare decât al lui D. N. (indicat ca având 1800mp).
După cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că, la întocmirea schiței rudimentare, nu a existat preocupare pentru reflectarea proporțiilor.
De remarcat că forma terenului din această schiță este de diferită de forma prezentată de expert G. și mai apropiată de forma prezentată de expert E.. De asemenea, spre deosebire de cele două schițe întocmite de experți, cele trei loturi au forme regulate (dreptunghi și respectiv pătrat + dreptunghi), deși în mod evident, din compunerea lor nu s-ar putea obține formele desenate de către fiecare din cei doi experți.
Este de remarcat și că instrumentele folosite de expert E. ca și schița întocmită de către aceasta sunt diferite de instrumentele actuale și de modul actual de întocmire a schițelor. Ca urmare, în compararea rezultatelor trebuie să se țină cont și de acest aspect.
Persoana autorizată V. G., solicitată de reclamant pentru a-i măsura terenul a întocmit schița aflată în copie la fila 68 (nu rezultă data întocmirii) și este evident că aceasta s-a preocupat pentru a identifica o suprafață de 1800mp care să-i revină reclamantului.
Din această schiță rezultă că au fost poziționate și bornele găsite la fața locului; este evident că la poziționarea suprafeței de 1800mp nu s-a ținut cont de aceste borne; dacă s-ar fi ținut cont, atunci suprafața reclamantului ar fi fost mai mică întrucât poziția celor două borne de la capete conduce la concluzia că, potrivit opiniei executantului, acestea sunt incluse în terenul reclamantului, în loc să fi fost la marginea terenului, așa cum sunt semnele de hotar.
În notele scrise, reclamantul invocă faptul că D. V. le-ar fi mutat pe cele care au fost plantate în legătură cu încheierea tranzacției, cu toate că în acțiunea introductivă nu face o asemenea descriere, aspect despre care se va vorbi mai jos.
Dacă se face totalul suprafețelor măsurate de către V. G., se ajunge la concluzia că suprafața din T19P1030 ar avea 5320mp, ceea ce înseamnă că se depășește suprafața (de 4600mp) din tranzacție și din titlul de proprietate.
De remarcat că V. G. s-a întemeiat pe indicațiile reclamantului (prezumție pe care instanța o trage din faptul că nu s-a dovedit că și celelalte părți ar fi fost de față) și că, așa cum a notat pe schiță, această poziționare ar fi suprafețele rezultate din sentință.
De asemenea, de remarcat că pentru pârâtul D. V. s-a indicat suprafața de 2120 mp, ceea ce, fără vreo explicație, contravine tranzacției și reduce terenul lui D. V..
Din această schiță nu rezultă dimensiunea drumului iar traseul acestuia este diferit de cel al drumului desenat de către expert G..
În procesul verbal de la fila 62 (cel întocmit la data de 21.04.2011 de către BJ B.) se consemnează că pârâtul D. V. a declarat că ar avea la adresa de domiciliu o suprafață de 1400mp pe care se află o casă precum și suprafața de 1400 mp din T 19P1030/4 ce i-a revenit în urma partajului.
Instanța constată că pârâtul nu a contestat mențiunile făcute de către executor, însă, apreciază instanța, întrucât se mai face și mențiunea că debitorul declară că nu mai are și alte bunuri, întrucât nu rezultă scopul venirii acestuia la birou, ar rezulta că această venire ar avea legătură cu obligația unui debitor de a-și prezenta bunurile, astfel încât acestea să poată fi urmărite.
Ca urmare, nu se poate reține o preocupare a executorului pentru descrierea suprafețelor ce i-au revenit prin sentință, cu sau fără terenul primit de la D. I..
În interogatoriul luat reclamantului de astăzi în dosarul de partaj, (f.81) descriind înțelegerea verbală dintre părți care ar fi avut loc înainte de introducerea cererii de partaj, acesta arată că terenul din extravilan (ce constituie corp comun-de notat că în titlul de proprietate nu mai sunt menționate alte suprafețe în extravilan decât cea din T19 P 1030) a fost împărțit în loturi egale de câte 1400mp pentru fiecare dintre frați, numerotate de la 1 la 6, și că au fost cu toții de acord ca D. V. să primească terenul pe care acesta are casa iar apoi au fost de acord ca suprafața alăturată celei primită de D. V., să-i revină lui D. I. care a dorit să aibă teren lângă acest frate.
Din același interogatoriu rezultă că și P. E. ar fi primit în extravilan o suprafață de 1400mp, astfel încât este evident că anterior procesului de partaj moștenitorii au folosit o suprafață mai mare de 4600mp cât este în titlul de proprietate (sunt 6 frați x 1400 mp, înseamnă 8400mp); de asemenea, este evident că o parte din drumul DE 1031 a fost folosit pentru cultivare, acesta fiind motivul pentru care experta E. s-a referit la măsurarea unui teren ce include și drumul (obținând un total de 7156mp, mai puțin, deci decât 8400mp cât credeau moștenitorii că au împreună), firesc fiind ca experta să nu aibă în vedere acest drum atunci când a măsurat întreg terenul autorului părților, întrucât acesta nu putea primi în proprietate un drum care în titlul de proprietate era indicat drept vecinătate.
Și D. V., interogat cu aceeași ocazie (f.82) vorbește despre șase părți egale în care s-a împărțit terenul din extravilan. Mai vorbește pârâtul și despre faptul că în legătură cu terenul ce i-a revenit lui D. N. a avut loc un litigiu și că acesta a pierdut din teren.
Mai înainte de înfățișarea tranzacției consfințită de instanță, părțile mai prezentaseră (la data de 22.04.2009-f.51,52) o altă formă a unei înțelegeri.
În cuprinsul acesteia se arată că reclamantul ar urma să primească în extravilan o suprafață de 1800mp, D. V. una de 1400mp iar D. I. ar urma să primească o suprafață de 1400mp (despre care se arată că acesta i-ar fi dat-o, în 1994, lui D. V. și că este de acord ca aceasta să-i fie trecută lui D. V., fără nicio pretenție, pentru că acesta a avut grijă de părinți.).
În lotul lui D. V. nu se indică vreo suprafață din T19P1030 ci numai o suprafață totală de 1400mp din intravilan.
Din cele de mai sus rezultă că, cel puțin la momentul încheierii convenției din 22.04.2009, părțile au convenit în scris împărțirea unui teren de 4600mp, cât era în titlu.
Tot în cuprinsul acestui înscris (semnat de toți moștenitorii și denumit ,,Proces verbal de înțelegere încheiat azi, 20.04.2009” ) se face mențiunea că, în ceea ce privește terenul din ,,T19P1034/4 au fost fixate răzoarele prin borne de hotar de comun acord de către părțile CC posedă suprafețe în această . care a stabilit-o expertul judecătoresc pe care ne obligăm să le respectăm.”.
Din cele de mai sus, rezultă că încă anterior datei de 20.04.2009 se fixaseră borne și că terenul se împărțise în patru loturi, ceea ce înseamnă că s-a avut în vedere și suprafața ce i-a revenit lui D. I. și pe care acesta i-a dat-o lui D. V. care primise la rândul lui una.
A doua convenție s-a încheiat la 6.05.2009.
Instanța apreciază că este evident că, neexistând concordanță între pretențiile celor ce primiseră teren în acest punct și cuprinsul titlului de proprietate, moștenitorii nu puteau realiza întabularea dreptului de proprietate pentru terenul considerat de către ei ca fiind cel primit la partaj, moment în care au intervenit nemulțumiri.
Filele avute în vedere de către instanță atunci când a descris schițele întocmite de V. G. sunt cele depuse de părți, însă, la filele 92-95 se află, în dublu, schițe copiate de către grefier din dosarul de contestație la executare, respectiv, din copia dosarului de executare 10/2011 atașat contestației la executare.
Persoana autorizată V. G. mai întocmește și o schiță (f.67) care ar însemna varianta obținută dacă s-ar respecta poziția bornelor de beton; astfel, ar rezulta că reclamantul ar avea o suprafață de 1413mp, că D. V. ar avea o suprafață de 1162mp iar D. V. ar avea una de 2759mp, și în această schiță se remarcă același traseu al drumului ca în schița precedentă.
La fila 97 se află copia filei 40 din dosarul_ întocmită, conform notărilor de pe aceasta, de către H. M. în calitate de ,,executant persoană autorizată” (iar nu în calitate de expert tehnic judiciar) .
Această schiță se referă numai la o suprafață de 1800mp (iar nu la întreaga suprafață din T19 P1034) și nu poziționează vreo bornă.
Din această schiță rezultă că pe teren se află un rând de pomi; întrucât doar acesta este poziționat, se deduce că ar fi singurul astfel de rând de pe acest teren.
Fiind interogat de către instanța din contestația la executare (f.70), reclamantul de astăzi a arătat că H. M. a întocmit o schiță la cererea executorului judecătoresc.
Instanța constată că, așa cum rezultă din procesul verbal de la fila 69, urmare a discuților determinate de exprimarea poziției pârâtului de astăzi (D. V.) executorul a stabilit,(și) cu acordul acestuia din urmă, să aibă loc o remăsurare a terenului.
La fila 113 se află mai multe fotografii, care reprezintă anexe ale primului raport de expertiză; pe acestea se face mențiunea că se referă la bornele 1-3 și la două găuri în pământ (punctele 24,25).
Instanța constată că aceste trei borne sunt asemănătoare, având forma unui paralelipiped și că ,,găurile” au o formă rotundă.
Instanța apreciază că aceste constatări coroborat cu declarațiile martorilor și cu celelalte constatări ale instanței, dovedesc că nu a avut loc o mutare a bornelor plantate în 2009 dar și că prin luarea în considerare a acestora nu se obțin suprafețele din tranzacție.
Expertul G. s-a deplasat după ce executorul a întocmit procesul verbal menționat de instanța care a soluționat contestația la executare, proces verbal ce face referire la schița H..
Instanța apreciază că, din coroborarea tuturor aspectelor de mai sus cu faptul că și V. G. identificase, ca și H. M., o suprafață de 1800mp, rezultă că respectivele două găuri au rezultat după scoaterea țărușilor montați de executorul judecătoresc cu ocazia executării silite, poziția acestora fiind astfel făcută încât să-i ,,asigure” reclamantului cei 1800 mp, cu toate că se încălca poziția bornelor existente.
După audierea martorilor, reclamantul depune notele scrise în care pentru prima dată vorbește despre faptul că D. V. ar fi mutat bornele după tranzacție și că astfel se explică faptul că, dacă s-ar respecta poziția acestora, suprafața lui ar fi mai mică decât cea care i-ar fi revenit prin tranzacție.
În esență, motivul pentru care a formulat acțiunea în revendicare ar fi legate de problemele întâmpinate la OCPI și de întocmirea de către D. V. a schițelor anexă la raport, schițe care ar fi fost întocmite cu rea-credință; reclamantul a motivat de ce el ar fi proprietarul terenului de 1800 mp, acesta arătând, printre altele că el ar fi stăpânit întreaga suprafață de 1800 mp ,,în ciuda opoziției pârâților care au dorit să amplaseze bornele după bunul lor plac, și după momentul perfectării tranzacției”.
Totuși, remarcă instanța, reclamantul nu dă detalii despre ,,dorința pârâților” de a amplasa bornele, astfel încât nu rezultă că aceștia sau unul din ei le-ar fi mutat pe cele fixate cu ocazia tranzacției.
De altfel, motivarea cererii de chemare în judecată nu respectă în nici un fel structura clasică a acțiunii în revendicare: ,,acapararea de către un posesor neproprietar a terenului unui proprietar neposesor”.
Instanța apreciază că, din declarația martorului O. O. (f.286,287) propus de către reclamant, rezultă că, deși acesta a prășit terenul lui D. N., totuși nu a fost suficient de atent sau de interesat pentru a stabili cu care dintre frați se învecinează reclamantul, martorul indicându-l ca vecin pe D. V., fapt ce contravine celorlalte probe administrate în cauză, și sounând că nu știe numele celui de-al treilea frate care are teren acolo.
Martorul arată că nu a remarcat borne, întrucât buruianul era mare precum și că prima dată când a fost la prășit a remarcat existența unor țăruși care nu mai erau dar și faptul că terenul reclamantului se îngustase cu 2 m (aproximativ două rânduri.
Instanța constată că în înțelegerile scrise prezentate în timpul partajului se vorbește despre borne plantate, astfel încât nu se poate reține că țărușii plantați cu acordul tuturor s-ar fi aflat pe teren o perioadă îndelungată, așa cum ar rezulta din declarația acestui martor.
Așa cum rezultă din referatul și din dispozițiile de la fila 298, prima parte a declarației martorului I. G. a fost transcrisă de grefier, care va răspunde pentru corectitudinea transcrierii. Ca urmare, prima parte se află la fila 299 iar a doua parte se află la fila 287.
Martorul I. G. propus de pârâți a vorbit despre faptul că ar fi fost în preajmă când părțile discutau despre hotar, în primăvara lui 2009 și că plantarea bornelor ar fi avut loc la câteva zile de la discuție.
Instanța apreciază că deși martorul intenționează să fie privit ca o persoană care a putut observa tot ce s-a petrecut când au discutat cei trei frați, totuși, din chiar cele declarate de către el, rezultă că nu a putut auzi întreaga discuție a părților.
Martorul a arătat că se ajută cu D. V., cu care este vecin, precum și că atunci când avut loc discuția el se afla în grădina lui D. V. unde altoia niște pomi, dar se afla mai retras, la circa 70-80 m față de părți.
Totuși, martorul declară că a observat cum, cu ocazia acelei discuții, se făceau măsurători, că se puneau țăruși și că discuția era pașnică.
Martorul declară că l-ar fi ajutat pe D. V. când a scos țărușii și s-au făcut gropile precum și că ceilalți frați nu erau de față dar și că gropile s-ar fi făcut în aceeași poziție în care au fost țărușii.
A mai arătat că nu a stat până la sfârșit precum și că, la câteva zile după discuția aminitită mai sus, ar fi remarcat bornele plantate.
A declarat martorul că bornele ar fi rămas în aceeași poziție în care au fost plantate.
Instanța apreciază că nu s-a făcut dovada mutării bornelor găsite și de expertul G. și că, cel mult, se poate trage concluzia că D. V. ar fi plantat bornele altfel decât a convenit ce ceilalți doi frați.
Mai rezultă că, prin semnarea tranzacției în condițiile în care aceasta a avut loc ulterior acestei plantări a bornelor, reclamantul a fost de acord ca să aibă un titlu de proprietate asupra unui teren conturat de luarea în considerare a bornelor.
Ca urmare, problema invocată de către reclamant și care, ipotetic, ar putea fi reală (instanța nefiind învestită și neavând la acest moment suficiente elemente pentru a stabili că ar fi avut loc o plantare în alt loc decât cel convenit), nu poate fi rezolvată pe calea acțiunii în revendicare, ci pe o altă cale, cum ar fi solicitarea de anulare a tranzacției întemeiată pe o eventuală conduită neonestă a pârâților sau a pârâtului D. V..
În cadrul procesual trasat prin acțiunea în revendicare instanța nu este îndrituită să facă asemenea verificări, ci doar să stabilească înțelesul tranzacției (nu este îndrituită să analizeze incidența vreunui motiv de nulitate relativă) și apoi, să stabilească dacă a avut loc o acaparare a terenului la care se referă tranzacția.
În ceea ce privește înțelesul tranzacției, instanța apreciază că, în raport de probele administrate, de cadrul procesual și de poziția părților nu poate stabili cu certitudine că voința reală a moștenitorilor a fost aceea de a împărți o suprafață mai mare decât cea din titlul de proprietate.
Mai apreciază că s-a făcut dovada că părțile au convenit în fața instanței de partaj să respecte suprafețele conturate de plantarea bornelor, înțelegere care nu poate fi contestată pe calea acțiunii în revendicare.
Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din datele de 19 și 26 noiembrie 2014 a declarat recurs reclamantul, susținând că prima instanță, în motivarea hotărârii, a invocat atât dispozițiile Codului vechi de procedură civilă, precum și dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, că apărătorul ales, respectiv P. I. nu avea dreptul de a exercita profesia de avocat și a influențat în mod direct soarta dosarului și că în mod eronat, prima instanță a considerat că o hotărâre de expedient care consfințise tranzacția dintre comoștenitori nu ar avea autoritate de lucru judecat, deși tocmai respectiva instanță de fond a fost cea care a validat înțelegerea părților printr-o sentință necontestată și devenită executorie, rămasă definitivă și irevocabilă.
Recurentul a mai susținut că judecătorul fondului ar fi trebuit să se abțină, deoarece fusese sesizat în anul 2008 cu judecarea pe fond a unei acțiuni de partaj succesoral între aceleași părți și a pronunțat o hotărâre de expedient definitivă și irevocabilă.
De asemenea, a arătat că prima instanță a afirmat pe de o parte că nu dispune de probe concludente ori suficiente pe care să își întemeieze hotărârea judecătorească, însă pe de altă parte a făcut nimic pentru a ieși din această situație și mai mult, a ignorat cererea în pretenții formulată.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea ori casarea sentinței recurate și a încheierilor care o preced.
În drept au fost invocate disp. art. 299 și următoarele, art. 304 alin. 1 pct.4, 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, precum și art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au arătat că în mod legal prima instanță a aplicat regulile de judecată ale vechiului Cod civil, că nu au nici o vină pentru soluționarea cu întârziere a dosarului, că apărătorul ales s-a pensionat și pentru a asigura în continuarea serviciile de reprezentare a fost încheiată o procură de reprezentare, că instanța nu a fost incompatibilă să judece și că recurentul a renunțat la capătul de cerere privind pretențiile, astfel că prima instanță nu l-a avut în vedere în mod corect.
La data de 14.05.2015 recurentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că intimații prezintă o situație de fapt eronată și că încercă să mistifice inclusiv afirmațiile reclamantului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Critica recurentului reclamant în sensul că prima instanță a amestecat dispozițiile vechiului Cod de Procedură Civilă cu cele ale noului Cod de Procedură Civilă, nu pot fi primite întrucât întregul proces a fost supus dispozițiilor Codului de Procedură Civilă de la 1865, fiind început sub legea veche, iar faptul că amânarea pronunțării s-a făcut în baza dispozițiilor art. 396 NCPC nu constituie decât o eroare materială care nu este de natură a vătăma în vreun fel vreuna dintre părți sau pe recurentul reclamant în mod special.
Cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că în mod eronat instanța de fond a procedat la judecarea cauzei în condițiile în care domnul P. I. a continuat să pledeze în proces și să apere drepturile intimatului pârât deși acesta nu mai avea calitatea de avocat de circa 6 luni, tribunalul constată că acesta nu este fondat având în vedere că la dosar (fila 29 respectiv fila 129) există împuternicirea avocațială a domnului avocat P. I. precum și procura dată la data de 01.10.2013 de pârâții D. V. D. V. domnului P. I. în vederea reprezentării lor în dosarul nr._ și că faptul că, potrivit adresei de la fila 140, pârâții intimați au fost reprezentați de o persoană care nu mai avea calitatea de avocat începând cu data de 01.01.2013, fiindu-le încălcat dreptul la apărare nu poate fi invocat de partea adversă ci doar de partea/părțile ale cărei/căror drepturi și interese au fost vătămate.
Susținerea recurentului în sensul că prima instanță a ignorat hotărârea de expedient care consfințise tranzacția dintre părți considerând că aceasta nu ar avea autoritate de lucru nu poate fi primită întrucât prima instanță a ținut seama atât de Sentința nr. 2712/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște (aflată în copie la filele 12-14) prin care a fost consfințită tranzacția părților, după ce, în prealabil se pronunțase încheierea de admitere în principiu și se dispusese efectuarea unor expertize în specialitățile topo și construcții cât și de titlul de proprietate nr._/19.06.2002 emis pe numele tuturor moștenitorilor defunctului D. G. în baza Legii nr. 18/1991, iar în considerente s-a menționat expres că aceasta este definitivă și irevocabilă.
În ce privește ultimul motiv de recurs referitor la faptul că prima instanță nu a stabilit în mod corect situația de fapt precum și la nelegalitatea sentinței atacate, tribunalul constată că acesta nu este fondat întrucât prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt pe baza înscrisurilor de la dosar, a depozițiilor martorilor dar și a raportului de expertiză întocmit în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respingând acțiunea în revendicare formulată de reclamant în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că pârâții intimați nu au acaparat nicio suprafață de teren de la reclamantul recurent și că motivul pentru care recurentul reclamant stăpânește o suprafață de teren mai mică decât în tranzacție nu este faptul acaparării de teren de către pârâți ci este legat de faptul că pârâții și reclamantul au partajat mai mult teren decât aveau în titlul de proprietate precum și de greșita delimitare a terenurilor cu prilejul încheierii tranzacției.
Această situație de fapt rezultă cu certitudine din concluziile din completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul G. E. (filele 178-187), dar și din titlul de proprietate nr._/19.06.2002 emis pe numele tuturor moștenitorilor defunctului D. G. în baza Legii nr. 18/1991, sentința civilă 2712/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște (aflată în copie la filele 12-14) prin care a fost consfințită tranzacția părților, raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ de expertul E. A. (aflat la filele 46-49), procesul verbal de înțelegere din 20.04.2009 (fila 51), procesul verbal de tranzacție din 06.05.2009 (fila 53) și schița de la fila 54 ce a constituit parte din tranzacția părților consfințită prin sentința civilă 2712/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște .
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat și va menține sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant D. Gh. N., domiciliat în comuna Dragomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 4514 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimați pârâți fiind D. V., domiciliat în ., și D. V., domiciliat în Târgoviște, .. 3, ., județul Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. G. S. D. B. Brînzică
GREFIER,
S. E. S.
j.f. T. E. M.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red. SD
Tehnored. AG+SD
2 ex./03.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 145/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 336/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
