Revendicare imobiliară. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 804/283/2014
DOSAR NR._ APEL - noul cod de procedură civilă
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 312
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Președinte: G. S.
Judecător: M. I.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta reclamantă U. A. Teritorială ., cu sediul în comuna Brănești, ., împotriva sentinței civile nr. 1217 pronunțată la data de 25.11.2014 de către Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională Poșta Română S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 2, ., având CUI nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 24 aprilie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 29 aprilie 2015 pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei note scrise, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei P. la data de 18.06.2014, reclamanta UAT . in judecata paratele CN Poșta Română SA si Directia Regionala de Posta Sud-Muntenia-Ploiesti (ultima ulterior scoasa din cauza la cererea reclamantei de restrangere a cadrului procesual) solicitand ca, prin hotarare judecatoreasca, sa se dispuna „lasarea in deplina proprietate si posesie” a unei suprafate de 700mp teren aferent „Baia Comunala” situat in Branesti si a cladirii cu aceeasi titulatura, in suprafata de 180mp, amplasata pe terenul mentionat.
In motivarea actiunii, a invederat faptul ca cele doua imobile fac parte din domeniul public al UAT Branesti, fiind inscrise in inventarul domeniului public la poz. 179-180, atestat prin Anexele 1-44 la HG nr. 1975/2004, dar sunt folosite de Oficiul Postal Branesti, fara a avea incheiat un contract de inchiriere sau un titlu de proprietate.
Prin intampinarea depusă la data de 08.09.2014 pârâta a invocat exceptia netimbrarii cauzei (ulterior ramasa fara obiect, ca urmare a conformarii reclamantei la dispozitia instantei) si pe fond solicitand respingerea actiunii.
Parata a arătat că prin decizia Consiliului Popular Dambovita nr. 70/01.03.1980 imobilul in cauza a fost trecut in administrarea Directiei Judetene de Posta Dambovita si ulterior in proprietatea acesteia prin HG nr. 371/1998 privind infiintarea Companieie Naționale Posta R. SA, că imobilul a fost inclus abuziv in HG nr. 1975/2004 in conditiile in care actul nu avea efecte asupra situatiilor juridice deja create, că din 1998 si pana in prezent, parata a platit impozitul aferent și că între parti a mai existat un litigiu avand ca obiect „evacuare” (dosar nr._ al Judecatoriei P.) in cadrul caruia s-a retinut ca reclamanta nu a facut dovada proprietatii.
Prin răspunsul la întampinare depus la data de 19.09.2014, s-a arătat că HG nr. 371/1998 a vizat doar bunurile aflate in domeniul privat al statului, in conditiile in care bunul revendicat face parte din domeniul public din anul 2005.
Prin sentința civilă nr. 1217/24.11.2014 instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că litigiul inregistrat pe rolul Judecatoriei P. sub nr._, a fost initiat de catre aceeasi reclamanta (UAT . de 14.11.2006, importiva paratei din prezenta cauza (CN Posta R. SA) si a avut ca obiect pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care să se dispuna evacuarea paratei din imobilul situat in . cel din prezenta cauza), motivarea având la baza lipsa unui titlu de proprietate al paratei si in probatiune a fost invocata HG nr. 1975/2004. In aparare, parata a invocat prev. HG nr. 371/1998 si aceleasi argumente in sensul neretroactivarii legii civile. Actiunea a fost respinsa in fond prin sentința civilă nr. 1035/12.11.2007, retinandu-se in motivare ca „reclamanta nu a facut dovada proprietatii asupra acestui imobil” iar „parata face dovada proprietatii”. Apelul formulat a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 143/07.04.2008 a Tribunalului Dambovita (dosar nr._ – fara a se exercita si cale de atac a recursului), in considerente retinandu-se ca „intre obiectul pricinii si motivarea actiunii exista o vadita contradictie, prin obiect actiunea fiind de evacuare, iar motivarea apartinand actiunii in revendicare, dupa natura dreptului si scopului urmarit”, că dreptul real de proprietate al reclamantei nu poate fi aparat decat pe calea actiunii in revendicare, nicidecum pe calea actiunii in evacuare, cu atat mai mult cu cat parata invoca la randul sau existenta unui drept de proprietate propriu și că întrucât reclamanta a inteles sa utilizezez calea actiunii in evacuare si nu pe cea in revendicare pusa la indemana sa, iar judecatorii nu pot schimba obiectul actiunii ... solutia instantei de fond de respingere a capatului de cerere referitor la evacuare este legala si temeinica.
S-a mai reținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva in legătură cu raporturile juridice dintre părți, că dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente -obiect, părți, cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, că altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, că această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitatea juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, și că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prev. de art.6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el putând cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Totodată s-a mai reținut că potrivit Codului de procedură civilă (art. 430 alin. 2), autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa, iar disp. art. 431 Cod procedură civilă garanteaza ca „nimeni nu poate fi chemat in judecata in aceeasi calitate, in temeiul aceleasi cauze si pentru acelasi obiect” și că din cele expuse mai sus rezulta ca, intre aceleasi parti a existat un litigiu solutionat definitiv de instantei judecatoresti, avand acelasi temei - argumente si probe invocate ca si in prezentul litigiu, că deși se invoca de catre reclamanta faptul ca exceptia autoritatii de lucru judecat nu opereza din cauza diferentei de „obiect” (prima actiune avand ca obiect – evacuare, iar cea de a doua – revendicare). Asa cum a retinut instanta de apel, desi primul litigiu a fost „intitulat” actiune in „evacuare”, motivarea a fost una de „revendicare”, motiv pentru care instanta de fond s-a pronuntat asupra titlului de proprietate in favoarea paratei (si in devafoarea reclamantei), generand premisele autoritatii de lucru judecat prin „considerente” (art. 430 alin. 2 NCpc), iar instanta de apel a mentinut solutia, pârâta invocând, practic, lipsa unei mențiuni exprese în sensul că solutia a fost mentinuta, dar pentru alte considerente, in conditiile in care judecatorul fondului s-a pronuntat nemijlocit asupra titlului de proprietate, că deși instanta de apel a procedat riguros la delimitarea clara a celor doua actiunii si a intemeiat solutia din apel pe argumentele celei in „evacuare”, (in temeiul art. 296 C. in vigoare la acea data) dispunand-se „pastrarea hotararii instantei de fond” nu s-au rastrunat explicit premisele autoritatii de lucru judecat din considerentele sentintei de fond și că reclamanta nu a uzat de calea de atac a recursului, in cadrul careia ar fi putut invoca nelegalitatea hotararii de fond in sensul unei motivatii a judecatorului „straina de natura pricinii” sau „prin interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii”, dovedind pasivitate procesuala.
De asemenea, s-a reținut că principiul conform caruia si considerentele unei hotarari pot prezenta putere de lucru judecat a fost consacrat si prin cauza CEDO Lindon, Otchakovsky-Laurens si July c. Frantei din 22.10.2007., că în cauza Amuraritei c. Romaniei, CEDO a constatat ca, desi initial instantele au confirmat calitatea reclamantilor de proprietari ai unui teren, ., prin „reexaminarea problemelor tratate in procedura anterioara” a fost dipusa o solutie contrara, in conditiile in care „chestiunea preliminara a dovedirii dreptului de proprietate” fusese deja analizata, incalcandu-se principiul securitatii juridice și că în ceea ce priveste respingerea autoritatii de lucru judecat prin prisma „obiectelor diferite”, CEDO a statuat, in cauza M. si altii contra Moldovei (25.04.2006), ca instantele ”admisesera exact aceleasi aparari ... pe baza exact a acelorasi motive”, motiv pentru care a fost incalcat principiul securitatii juridice, chiar daca prima actiune avea ca obiect „plata pensii” iar cea de a doua privea „rezilierea contractelor”.
Instanta a reținut totodata si argumentul pârâtei in sensul ca, . a probelor care ar putea conduce la o solutie favorabila reclamantei (ipotetic), o actiune subsecventa de evacuare ar avea categoric si identitatea de obiect pentru invocarea autoritatii de lucru judecat, nu doar prin prisma considerentelor exprimate de instante in litigiile anterioare, ramase definitive si irevocabile.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea căii de atac s-a arătat că potrivit art. 430 coroborat cu art. 431 Cod procedură civilă, lucrul judecat presupune ca un nou litigiu, între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință, că în cauza de față nu sunt îndeplinite cele trei condiții, că dosarul nr._ a avut ca obiect evacuarea pârâtei și obligarea pârâtei la acordarea daunelor interese iar prezenta cauză are ca obiect revendicare, că în cadrul dosarului nr._ nu s-a analizat dreptul de proprietate al părților ci doar condițiile de admisibilitate a acțiunii de evacuare, că acțiunea petitorie este acțiunea prin care se solicită instanței stabilirea în mod direct ca reclamantul este titlarul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun și că redobândirea posesiei bunului este doar un efect accesoriu al admiterii acțiunii petitorii, că acțiunea posesorie este o acțiune reală prin care se urmărește apărarea posesiei, ca stare de fapt împotriva oricărei tulburări, asigurând menținerea acestei stări ori redobândirea posesiei, atunci când aceasta a fost pierdură, astfel că prin această acțiune se protejează doar stare de fapt numită posesie, fără a se pune în discuție starea de drept, existența unui drept de proprietate sau altui drept cu privire la lucrul în legătură cu care s-a creat această stare de fapt și că în ceea ce privește efectele acțiunii posesorii este recunoscut faptul că hotărârea judecătorească prin care se respinge acțiunea posesorie introdusă de către proprietarul deposedat de bunul său nu are autoritate de lucru judecat față de acțiunea în revendicare imobiliară promovată ulterior de către acesta, întrucât, deși cele două procese presupun aceleași părți și implică aceeași pretenție, și anume redobândirea posesiei bunului, în primul caz, acțiunea posesorie se întemeiază pe calitatea reclamantului de posesor al bunului, în timp ce în cazul acțiunii în revendicare, reclamantul invocă legitimitatea posesiei bunului prin existența unui drept de proprietate.
Totodată s-a mai arătat că între părțile din prezenta cauză au existat o . litigii, fără însă a se stabili în mod definitiv care dintre cele două enități deține proprietatea asupra bunului, apreciind că singura acțiune care poate să tranșeze în mod irevocabil această dispută este prezenta cauză, în cadrul căreia instanța urmează a compara titlurile de proprietate ale părților și că în mod neîntemeiat instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat .
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că față de obiectul cererii de chemare în judecată a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că pe rolul instanței s-a aflat și dosarul nr._ având aceleași părți și aceeași calitate, cauza fiind soluționată irevocabil prin decizia nr. 143/7.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, că instanța de fond a apreciat corect că între cele două dosare există strânsă legătură având aceleași părți și aceeași cauză, că primul dosar are strânsă legătură cu soluționarea celui de față, având în vedere că instanța a apreciat că apelanta reclamantă nu a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu, că nu este necesară pronunțarea unei hotărâri cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei având în vedere că deja era pronunțată o hotărâre definitivă cu privire la acest fapt, că în acea cauză a făcut dovada proprietății imobilului invocând prevederile HG nr. 371/1998, act normativ prin care imobilul în litigiu a intrat în proprietatea CN Poșta Româna SA, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat că între aceleași părți a existat un litigiu soluționat definitiv de instanța judecătorească, având același temei, fiind folosite aceleași argumente și probe care sunt invocate și în prezenta cauză.
Examinând sentința civilă în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză tribunalul va admite apelul pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1035/12.11.2007 a fost respinsă acțiunea în evacuare formulată de apelanta din prezenta cauză împotriva intimatei, calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței respective fiind de asemenea respinsă prin decizia civilă nr. 143/07.04.2008, reținându-se în considerentele deciziei că între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție, prin obiect acțiunea fiind în evacuare iar motivarea aparține acțiunii în revendicare după natura dreptului și scopul urmărit, că cele două acțiuni de drept comun prezintă deosebiri esențiale, că între părți nu există raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept, de către pârâta din prezenta cauză, a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamantei și că dreptul real de proprietate al reclamantei nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare nicidecum pe calea acțiunii în evacuare, cu atât mai mult cu cât pârâta, aceeași cu cea din cauza de față, a invocat la rândul său existența unui drept de proprietate propriu.
Așadar, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat având în vedere că primul proces a aut ca obiect evacuare iar în prezenta cauză părțile se judecă pentru revendicare, precum și considerentele deciziei civile mai sus enunțate.
Evacuarea este o sancțiune civilă specifică raporturilor locative aplicabilă celor care ocupă fără drept, abuziv sau prin fraudă un imobil ori au calitatea de tolerați iar acțiunea în revendicare se distinge de acțiunea în evacuare prin caracterul ei petitoriu, ceea ce presupune că pârâta intimată este un posesor care stăpânește lucrul sub nume de proprietar.
Pe de altă parte, numai în cadrul acțiunii în revendicare se pot compara titlurile de proprietate invocate de părți, stabilindu-se care dintre părți are dreptul de proprietate mai bine conturat.
Prin urmare, hotărârea pronunțată în acțiunea în evacuare nu are putere de lucru judecat față de o acțiune petitorie întrucât cauza în cele două acțiuni este diferită.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă va admite apelul și va anula hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă U. A. Teritorială ., cu sediul în comuna Brănești, ., împotriva sentinței civile nr. 1217 pronunțată la data de 25.11.2014 de către Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională Poșta Română S.A., cu sediul în municipiul București, sectorul 2, ., având CUI nr._.
Anulează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. S. M. I.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond. M. O. O.
Judecătoria P.
Dosar nr._
Red. S.G./tehnored. B.E., A.G-
4 ex./29.05.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 93/2015.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2015. Tribunalul... → |
|---|
