Reziliere contract. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2475/284/2007

DOSAR NR._ RECURS

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 46

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Președinte: A. S.

Judecător: D. Ș.

Judecător: G. S.

Grefier: I. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă C. D., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, Calea Moșilor, nr. 215, ., . și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat „A. G.” din municipiul București, sectorul 3, .. 47, ., împotriva sentinței civile nr. 1118 pronunțată la data de 11.04.2008 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O., domiciliată în municipiul București, sectorul 1, ., . domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat „T. M.” din municipiul G., .., ., ., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, prin încheierea pronunțată la data de 07.01.2014 (aflată la fila 159) și repusă pe rol, din oficiu, la data de 28.01.2015, potrivit referatului întocmit și aflat la fila 160 a dosarului, pentru a se verifica de către tribunal dacă a intervenit perimarea de drept a prezentului recurs, cererea de recurs este motivată și legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, achitată prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._ din 4.11.2008 (aflată la fila 32), după care:

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare timp de un an din vina părților, de la data fixată în vederea judecării când, părțile legal citate, nu s-au prezentat, astfel încât s-a suspendat judecata prin încheierea pronunțată la data de 07.01.2014, și, având în vedere și dispozițiile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, rămâne în deliberare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Cu adresa nr._ din 04.07.2007, Tribunalul Dâmbovița a inaintat dosarele nr. 1991/2007 si 2423/ 2006 deoarece prin decizia civila nr 285 pronuntata la data de 23 .05. 2007 s-a admis apelul declarat de catre P. O., cauza fiind trimisa spre rejudecare.

In cel de al doilea ciclu procesual cauza a fost inregistrata sub nr 2475 / 284/ 2007.

S-a reținut din lecturarea lucrarilor dosarului inaintat ( cel cu nr 2423/ 2006 ) ca are ca obiect cererea formulata de catre reclamanta P. O. impotriva piritei C. D. prin care solicita rezolutiunea contractului de vinzare- cumparare autentificat la BNP „ M. J. „ sub nr 3167 la data de 6.07.2005 urmare indeplinirii conditiei rezolutorii, cu plata de daune interese.

S-a aratat in motivarea cererii ca intre reclamanta, prin mandatara C. T. si pirita s-a incheiat contractul mai sus mentionat avind ca obiect terenul intravilan in suprafata de 784 mp din care 119 mp categoria curti constructii si 665 mp teren arabil, situat pe raza satului Gulia, ., in T 25, P 181/ 2 cu nr. cadastral 2059 .

Prin acest contract s-a convenit ca pe terenul in discutie sa se edifice o constructie de catre . SA in baza contractului de executie nr 1437 / 2005 incheiat intre aceasta societate si . SRL, in caz contrar contractul urma sa se desfiinteze retroactiv cu repunerea partilor in situatia anterioara .

S-a mai precizat ca potrivit contractului de executie . SA trebuia sa construiasca un imobil tip S. Standard cu destinatia de locuinta, pretul stabilindu-se la valoarea de 340 .800 RON inclusiv TVA ,modalitatea de plata convenita fiind: 15 % avans din valoarea constructiei achitata cu ordin de plata la 24.06.2005 iar restul de 85% stabilindu-se a se achita in etape, conform situatiei de lucrari lunare.

S-a menționat ca beneficiarul nu si-a indeplinit obligatia de a plati, imprejurare fata de care i s-a trimis notificarea nr. 202 / 2006 prin care i s-a adus la cunostinta ca incepind cu data de 12.06.2006 contractul s-a reziliat.

Cererea astfel cum a fost formulata, precizata si completata, a fost solutionata prin sentinta civila nr 2176 pronuntata la data de 29.11.2006, sentinta prin care s-a respins exceptia prematuritatii cererii invocata de catre pirita, respingindu-se pe fond cererea reclamantei, cu motivarea ca partile au inserat in contract o stipulatie pentru altul dind conventiei lor un caracter mixt, delegind terte persoane in absenta, fapt neadmis in conditiile in care contractul de executie era deja incheiat, legea civila reglementind numai raspunderea proprie cind se refera la conditia rezolutii, reclamanta nedemonstrind culpa proprie a piritei.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. O., cale de atac admisa prin decizia civila nr. 265 pronuntata la data de 23 .05.2007 in dosarul nr. 1991 / 120 / 2007 si prin care considerind ca instanta de fond a incalcat principiul oralitatii dezbaterilor, a desfiintat hotarirea si a trimis cauza spre rejudecare in vederea adminitrarii de probe pe fondul cauzei .

In rejudecare, la termenul din 12 .10.2007, pirita a solicitat suspendarea judecatii cauzei, aducind ca argumente existenta dosarului nr.9150 / 4 / 2007 pe rolul Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, ce are ca obiect anulare act, actiune in simulatie, obligatie de a face, precum si autodenuntul facut, cerere pusa in discutia partilor si pe care instanta a respins-o avind in vedere caracterul facultativ al prevederilor art. 244 alin 1 Cod procedură civilă dar si cele 2 conditii cerute cumulativ pentru incidenta acestui caz de suspendare a judecatii.

Prin sentința civilă nr. 1118/11.04.2008, Judecătoria Răcari a admis în parte cererea astfel cum a fost formulată, precizată și ulterior completată de către reclamantă, a dispus rezolutiunea contractului de vinzare cumparare autentificat sub nr. 3167 la data de 6.07. 2005 de catre Biroul Notarului Public „M. J.” cu repunerea partilor in situatia anterioara (restituirea pretului de 15.000 lei de catre reclamanta si obligarea piritei sa lase terenul ce a format obiectul contractului in deplina posesie reclamantei), a respins capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului ce a format obiectul contractului de vinzare cumparare, precum si obligarea pârâtei la plata de daune interese și a obligat pârâta la plata sumei de 1005, 2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar stabilite in limita pretentiilor admise).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 06.07.2005 intre reclamanta P. O. prin madatara C. T. si pirita C. D. s-a incheiat un contract de vinzare cumparare autentificat sub nr. 3167, prin care reclamanta vinde piritei suprafata de 784 mp teren intravilan situat in T 25, P 181/ 2, pe raza satului Gulia, judetul Dimbovita, precum si suprafata indiviza de 98,8 mp din drumul de acces, pretul vinzarii cumpararii fiind de 15.000 lei achitati de catre vinzatoare la data incheierii contractului.

Prin acest contract partile contractante au convenit de comun acord ca terenul este dobindit in scopul de a se edifica pe acesta o constructie ce urma sa fie finalizata de catre de catre . SA, in baza contractului de executie nr 1437 din 23 .06.2005, vinzarea facindu-se sub conditie rezolutorie ca in cazul nerespectarii acestei clauze, contractul de vinzare cumparare se va desfiinta retroactiv cu repunerea partilor in situatia anterioara si restituirea prestatiilor efectuate.

La data de 17.08. 2006 vinzatoarea sesizeaza instanta cu prezenta cerere prin care solicita rezolutiunea contractului de vinzare cumparare urmare indeplinirii conditiei rezolutorii ,repunerea partilor in situatia anterioara, constatarea unui drept de proprietate asupra terenului si obligarea piritei la plata de daune interese in cuantum de 20.000 lei.

Cererea s-a considerat întemeiată în parte.

Astfel potrivit contractului de vinzare cumparare incheiat intre parti s-a facut sub conditie rezolutorie, conditie stipulata in cuprinsul acestuia.

S-a probat ca pirita nu si-a executat obligatia asumata prin contract, anume aceea de edificare a unei constructii cu destinatia de locuinta pe terenul cumparat.

Existenta unui litigiu intre societatea ce urma sa execute constructia si societatea beneficiara, litigiu ce are ca obiect rezilierea contractului de executie nu prezinta relevanta in stabilirea culpei, de vreme ce clauza prevazuta in contractul de vinzare cumparare reprezinta vointa .>

Mai mult, in situatia in care o astfel de actiune se admite finalizarea constructiei nu mai poate fi facuta de catre de catre . SA.

S-a apreciat ca fata de situatia existenta in cauza, sunt indeplinite conditiile cerute pentru a putea interveni rezolutiunea contractului incheiat.

Ca efect al dispunerii acestei masuri s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului, repunere ce implica inclusiv intoarcerea terenului in patrimoniul celei care a vindut si care l-a dobindit in baza contractului de vinzare cumparare autentificat sub nr 2974/2004 astfel ca solicitarea privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului nu poate fi primita.

Cu privire la daunele interese solicitate si o astfel de solicitare urmeaza a fi respinsa, reclamanta nefacind dovada existentei vreunui prejudiciu pe care sa-l fi suferit ca urmare a neexecutarii obligatiei de catre pirita.

Împotriva sentinței civile a instanței de fond a declarat recurs pârâta C. D., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata reclamantă P. O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.

Prin încheierea de ședință din data de 07.01.2014 (fila 159) tribunalul a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, ca urmare a neprezentării părților legal citate în instanță.

Cauza a rămas în nelucrare până la data de 28.01.2015, când tribunalul a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a dosarului în vederea discutării perimării, împrejurare, urmând să constate intervenită această sancțiune.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această situație să se datoreze inacțiunii părții.

Altfel spus, perimarea operează sub condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speța de față unde, după suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă raportat la alineatul 2 al aceluiași articol, măsură dispusă la termenul de judecată din data de 07.01.2014, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii.

În condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare - calculat conform art. 101 alin. (3) Cod procedură civilă - niciuna din părți nu a înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, astfel încât tribunalul urmează să constate perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă C. D., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, Calea Moșilor, nr. 215, ., . domiciliul ales la Cabinetul de avocat „A. G.” din municipiul București, sectorul 3, .. 47, ., împotriva sentinței civile nr. 1118 pronunțată la data de 11.04.2008 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O., domiciliată în municipiul București, sectorul 1, ., ., . domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat „T. M.” din municipiul G., .., ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. S. D. Ș. G. S.

GREFIER,

I. M.

Jud. fond N. S.

Judecătoria Răcari

Dosar fond nr._

Red. A.S. / Tehnored. I.M.

2 exemplare / 02.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA