Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 301/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 301/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 559/120/2015

Dosar nr._ FOND

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.301

Ședința publică de la 25.02.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE – B. Brînzică

GREFIER - V. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect recunoaștere hotărâre străină, cerere formulată de reclamantul G. P., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul Individual de Avocat N. V., cu sediul în Târgoviște, ..L2, ., județul Dâmbovița.

Cererea este legal timbrata conform chitantei de la dosar nr._/19.01.2015 cu suma de 50 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat N. V., reprezentând pe reclamantul G. P..

Grefierul de ședință, referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță, după care,

După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.

Tribunalul, în conformitate cu Noul Cod de procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Dâmbovița, Secția I civila.

Apărătorul reclamantului, avocat N. V., arată că Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă este competent în soluționarea cauzei.

Tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.

Apărătorul reclamantului, avocat N. V., arată că estimează durata procesului la o zi și nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat.

În conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă rap. la art. 238 din Codul procedură civilă, tribunalul, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi, apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții.

În baza cu art. 482 din Codul de procedură civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul procedură civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședință publică în aceeași zi.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părții prezente în ordinea și condițiile prevăzute de art. 216 din Codul de procedură civilă, pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.

Apărătorul reclamantului, avocat N. V., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.1095 Cod procedură civilă și pe cale de consecință să se pronunțe o hotărâre de recunoaștere a hotărârii străine emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.7 Castellon.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 28.01.2015, reclamantul G. P., în contradictoriu cu pârâtul N. A. A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună recunoașterea hotărârii străine emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.7 Castellon, prin care s-a consfințit divorțul între reclamant și pârâtă.

În motivarea cererii, arată că a fost chemat în judecată de pârâtă pentru a fi recunoscută hotărârea mai sus menționată prin care s-a pronunțat dizolvarea prin divorț a căsătoriei dintre soți, că după administrarea probatoriului, instanța sesizată de pârâtă a admis cererea pe care a formulat-o și a dispus dizolvaarea prin divorț a căsătoriei dintre soți, hotărâre care a rămas definitivă și irevocabilă la data de 31.03.2014 și a fost tradusă, legalizată și supralegalizată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1095 și urm.Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în sumă de 50 lei.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei, hotărârea tradusă, legalizată și supralegalizată.

Examinând cererea formulată, tribunalul o apreciază ca întemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată ca urmare a unei acțiuni intentate de G. I. împotriva lui G. P. și prin care s-a pronunțat dizolvarea prin divorț a căsătoriei încheiate de soți cu toate efectele legale pertinente.

Potrivit dispozițiilor art.1094 Cod procedură civilă „Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare” și art.1095 Cod procedură civilă „ Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea”.

În cauză se constată că instanța care a pronunțat hotărârea a avut competența legală în materie, fapt menționat în cuprinsul hotărârii.

Totodată, între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea există tratat de reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârii pronunțate în cele două țări, conform normelor internațional privat.

În consecință, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.1095 Cod procedură civilă, tribunalul va admite cererea și va recunoaște efectele hotărârii pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță nr.7 Castellon-Spania, la data de 7.03.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul G. P., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul Individual de Avocat N. V., cu sediul în Târgoviște, ..L2, ., județul Dâmbovița.

Recunoaște pe teritoriul României efectele sentinței nr.213/14, pronunțată la data de 7.03.2014 de Judecătoria de Primă Instanță nr.7 Castellon.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2015.

Președinte,Grefier,

B. Brînzică V. C.

Red.BB/CV

Ex.3/2.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 301/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA