Servitute. Decizia nr. 176/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 3427/315/2010**
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 176
Ședința publică din data de 26 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. G.
Judecător: S. D.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil promovat de recurenții intervenienți în nume propriu B. M. R. Y. domiciliată în Târgoviște, ., nr. 14, județul Dâmbovița, B. G. domiciliat în Târgoviște, ., nr. 14, județul Dâmbovița și de CABINETUL DE A. „ B. G. „ cu sediul profesional în Târgoviște .. 8, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 453/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimat pârât fiind S. E. N. domiciliat în Târgoviște, .. 6, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs servitute.
Cererea de recurs a fost timbrată cu suma de 171,4 lei conform chitanțelor nr._ din 8.04.2015,_ din 21.04.2015,_ din 8.04.2015, și_ din 16.03.2015 și timbru judiciar în valoare de 8 lei.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța la cererea apărătorului recurenților reclamanți a amânat pronunțarea la data de azi 26 mai 2015 dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr.3427/315 în data de 09.04.2010, reclamantul C. de A. „B. G.”, în contradictoriu cu pârâta S. Nicolița – decedată, cu moștenitorul S. E. N., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună conservarea servituții de trecere la calea publică, . terenul pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că, inițial, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1009/298 din 04.07.1958 la notariatului de Stat Raional Târgoviște, numita S. M. a vândut soților G. și M. N., casa și terenul situate în Târgoviște, ..6, actualmente nr.8, cu o servitute de trecere cu vehiculul și cu piciorul.
La data de 15.06.1987 a decedat N. G., moștenitorii acestuia fiind I. P. și P. E., conform certificatului de moștenitor nr.1024/15.07.1987, eliberat de Notariatul de Stat județean Dâmbovița, iar în urma decesului numitei P. E., a rămas unic moștenitor P. I. conform certificatului de moștenitor suplimentar nr.62, eliberat de BNP N. D..
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic 156/03.02.2010, soția reprezentantului reclamantului împreună cu nepotul său B. V., au cumpărat de la P. I. casa și terenul situat în Târgoviște, ..8, județul Dâmbovița, iar nepotul a făcut act de donație pe numele reprezentantului reclamantului.
La data de 22.03.2010 Baroul Dâmbovița, prin decizia nr.12, a dispus înființarea Cabinetului de A. B. G., având sediul profesional în Târgoviște, ..8. Începând cu acea dată fiul pârâtei nu îi mai permite avocatului B. G. să se ducă la sediul cabinetului.
A mai precizat reclamantul că autorii săi au folosit servitutea de trecere de peste 50 de ani și de aceea solicită conservarea ei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.616 raportat la dispozițiile art.576 și următoarele din Codul civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus următoarele înscrisuri: decizia nr.12/22.03.2010 emisă de Baroul Dâmbovița, certificat de înregistrare fiscală ., nr._/26.03.2010 eliberat de A.N.A.F, contract de vânzare-cumpărare din data de 04.07.1958 transcris în registrul de transcripțiuni de la grefa Tribunalului Popular al Raionului Târgoviște sub nr.958/05.07.1958, schiță a imobilelor înstrăinate de S. M., certificat de moștenitor nr.1024/15.07.1987, eliberat de Notariatul de Stat județean Dâmbovița, certificat de moștenitor suplimentar nr.62 la certificatul de moștenitor de calitate nr.8/18.01.2008 eliberat de BNP N. D., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.156/03.02.2010 de BNP F. M. și contract de donație autentificat sub nr.309/26.02.2010 de BNP F. M. (f.19).
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
La data de 15.04.2010, a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interes propriu formulată de B. G. și B. M. Y..
În motivarea cererii, intervenienții au reluat precizările din cuprinsul cererii de chemare în judecată susținând însă că pârâta este o doamnă onestă și respectabilă și că nu doresc ca servitutea de trecere să fie împovărătoare și că înțeleg să aibă relații de bună vecinătate, sens în care se angajează să folosească drumul de trecere doar pe timpul zilei.
Au mai precizat, intervenienții că pârâta are un câine ciobănesc care împiedică trecerea clienților pe drumul de trecere.
În data de 21.04.2010 intervenienții B. G. și Y. M. Renee și reclamantul au formulat o cerere completatoare (f.29) solicitând înscrierea-notarea în cartea funciară nr._ a localității Târgoviște, nr. cadastral 6868, a servituții de trecere pe terenul proprietatea pârâtei așa cum a fost stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Popular Raional Târgoviște sub nr.266/1958.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.19-1, pct.c, lit.a din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996 coroborate cu dispozițiile art.96 din ordinul Directorului General al ANCPI nr.633/2006.
La data de 22.04.2010, intervenientul B. G. a depus la dosarul cauzei (f.31-32) procura generală autentificată sub nr.642/16.04.2010 de BNP F. M. și contractul de comodat autentificat sub nr.643/16.04.2010 de BNP F. M..
La data de 03.05.2010, prin Serviciul Registratură al Judecătoriei Târgoviște a fost depusă o cerere de intervenție în interesul reclamantului, formulată de numiții B. G. și Y. M. Renee (f.45), cerere la care au renunțat la data de 10.05.2010 (f.43).
Legal citată pârâta a formulat întâmpinarea prin care a invocat excepția lipsa calității procesuale pasive a pârâtului S. E. –N., motivat de faptul că nu este proprietarul terenului pe care se pretinde conservarea servituții și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, solicitând respingerea acțiunii așa cum a fost formulată, a cererii de intervenție și a cererii completatoare.
În motivare, pârâta a precizat că din contractul de vânzare- nr.1009/298 din 04.07.1958 se desprinde faptul că N. G. a cumpărat o construcție și teren de 150 mp, care la est se învecina cu restul proprietății vânzătoarei pe cca. 8 m, dar și cu ulița de servitute de trecere cu vehicule și cu piciorul pe o lungime de 2m, ceea ce duce la concluzia că pe terenul vânzătoarei (autoarea pârâtei – mama sa) nu exista o servitute ci o uliță de servitute, uliță care există și în prezent. Este posibil ca accesul la acea uliță să se fi obturat prin concesionarea de la primărie de către titularul reclamantului a unei suprafețe de teren.
A mai precizat pârâta că din schița aferentă contractului menționat se observă că terenul cumpărat de N. G. se învecina pe latura de est cu autoarea sa, S. M., dar și cu ulița de servitute care permitea accesul și permite și în continuare accesul la .>
Este de observat că în actele translative de proprietate, ulterioare, cu privire la terenul de 150 mp, respectiv CM nr.1024/1987, CM suplimentar nr.62/21.03.2008, contractul nr.156/2010 și de donație nr.309/2010, nu se menționează existența vreunei servituți de trecere.
A mai apreciat pârâta că cerere reclamantului este inadmisibilă deoarece terenul cumpărat de acesta nu este loc înfundat.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.156/2010 ca și din actul de donație nr.309/2010 se desprinde faptul că terenul cumpărat se învecinează la sud cu „vecinul nostru cumpărătorul B. G.-9,69 m.l- și Drum de Acces-6,52 m.l., V-drum de acces-1,23 m.l. și …”, astfel că terenul nu numai că are ca vecinătate drum de acces, dar se și învecinează cu proprietatea cumpărătorului B. G.
Din Ordinul Prefectului nr.74/2000 prin care i s-a atribuit lui P. I., vânzătorul, suprafața de 160 mp, rezultă că terenul se învecinează la sud cu drum de acces.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 și următoarele din Codul de procedură civilă.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: Ordinul nr.74/12.03.2000, eliberat de Prefectul județului Dâmbovița, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil-teren intravilan în suprafață de 148 mp situat în municipiul Târgoviște, ..8, județul Dâmbovița, descriere topo privind același imobil, certificat de moștenitor nr.1688/26.11.1982, eliberat de Notariatul de Stat județean Dâmbovița în dosar nr.1677/1982 și o schiță a terenul în suprafața de 145 mp înstrăinat de S. M..
La data de 02.06.2010 reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare prin care a precizat că a înțeles să cheme în judecată doar pe pârâta S. Nicolița, nu și pe fiul acesteia, că are calitate procesuală activă și că a renunțat la cererile de intervenție formulate.
A mai precizat, reclamantul că din certificatul de urbanism nr.332/26.05.0210 rezultă că prin realizarea împrejmuirii nu se va desființa drumul de servitute existent în actele de proprietate, începând cu contractul nr.266/58, precum și actele de vânzare-cumpărare autentice încheiate cu autorul P. I., că nu a concesionat de la primărie nici un teren și nu a obturat ieșirea la calea publică, . de acces fiind de fapt creat pentru Hotelul King, acesta neexistând în momentul primei vânzări și că nu dorește crearea unei noi servituți, ci conservarea uneia deja existente. În acest sens, reclamantul a făcut referire la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară în specialitatea topografie întocmită de expertul D. M., depusă la dosarul cauzei (f.82-83).
La termenul de judecată din data de 29.06.2010, instanța a încuviințat proba cu cercetarea locală luând act și de renunțarea la cererile de intervenție formulate.
La data de 07.07.2010, reclamantul a făcut noi precizări la cererea de chemare în judecată (f.100), indicând ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art.675 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 20.10.2010, instanța de fond a încuviințat proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, iar la termenul din data de 09.02.2011 a încuviințat proba cu interogatoriul părților și doi martori.
La data de 04.01.2011, numiții B. G. și M. Y. Renee au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, cereri ce au fost încuviințate, în principiu, conform dispozițiilor art.52 Cod procedură civilă, la termenul de judecată din data de 09.02.2011 (f.196).
La termenul de judecată din data de 29.02.2012, instanța a luat act de decesul pârâtei, în cauză fiind introdus, fiul acestei S. E. N., în calitate de unic moștenitor al acesteia.
Prin sentința civilă nr.2073/04.04.2012 instanța a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, acțiunea și cererile de intervenție.
În motivarea soluției instanța a reținut următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. În cauză, Cabinetul de avocat „B. G.”, prin reprezentantul său, avocat B. G. a solicitat conservarea unei servituții existente de terenul pârâtei S. Nicolița care i-ar permite o mai bună folosire a terenului în suprafață de 148 mp, situat în municipiul Târgoviște ..8, județul Dâmbovița și a construcție aflate pe acest teren, imobile ce au făcut obiectul contractului de comodat autentificat sub nr.643/16.04.2010 de BNP F. M., în care Cabinetul de avocat B. G. are calitatea de comodatar (f.32).
Prin contractul de vânzare-cumpărare transcris în registrul de transcripțiuni aflat la Grefa Tribunalului Popular al raionului Târgoviște, regiunea Ploiești, sub nr.266/1958, numita S. M., în calitate de vânzătoarea a vândut numiților N. G. și M. suprafața de teren de 150 mp situată în Târgoviște, ..6, cu următoarele vecinătăți: la nord rest proprietate S. M. pe o lungime de 13,20 m, la sud cu proprietatea Organizației P.M.R. raion Târgoviște pe o lungime de 13,85 m, la este cu restul proprietății S. M. și cu ulița de servitute de trecere cu vehicule și cu piciorul pe o lungime de 2 m și la vest cu proprietatea Organizației P.M.R. raion Târgoviște pe o lungime de 10.95 m.
Contractul anterior menționat, depus la dosarul cauzei a fost însoțit de un plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate pe care S. M. urma să-l înstrăineze.
Conform certificatului de moștenitor nr.1024/15.07.1987, moștenitori ai defunctului N. G. au rămas numiții P. I. și E., acesta decedând la data de 08.09.2007, unic moștenitor al acesteia, conform certificatului de moștenitor suplimentar nr.62 la certificatul de moștenitor de calitate nr.8/18.01.2008, eliberat de BNP N. D., fiind numitul P. I.. Acesta din urmă a vândut intervenienților B. G. și M. Renee Y. și numitului B. V., terenul în suprafață de 148 m.p, situat în intravilanul municipiului Târgoviște, ..8 (fost număr 6), județul Dâmbovița, cu următoarele vecinătăți: N-S. Nicolița-13,21m.l., E-S. Nicolița-11.41 m.l. S-vecinul B. G.-9,69 m.l., V-drum acces-1,23 m.l. și S.C.Autocom -9.05 m.l împreună cu construcția amplasată pe teren.
La data de 26.02.2010 între intervenienți și B. V. s-a încheiat un contract de donație, autentificat sub nr.309/26.02.2010 de BNP F. M. (f.17-19), prin care B. V. dona unchiului său, B. G. cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în intravilanul municipiului Târgoviște, pe ..8, județul Dâmbovița, iar la data de 16.04.2010 intervenienții, în calitate de comodanți și reclamant Cabinetul de Avocat „B. G.” reprezentat de avocat B. G., în calitate de comodatar au încheiat un contract de comodat autentificat sub nr.643 de BNP F. M. (f.32), având ca obiect terenul în suprafață de 148 mp și construcția amplasată pe acest teren.
Conform certificatului de moștenitor nr.1688/26.11.1982 (f.73), pârâta S. Nicolița este unica moștenitoarea a defunctei S. M., în masa succesorală a acesteia fiind inclusă suprafața de 550 mp, teren de construcție situat în municipiul Târgoviște, ..6, județul Dâmbovița, suprafață de teren ce a fost înscrisă în cartea funciară nr._ a municipiului Târgoviște (f.39).
Prin Ordinul Prefectului județului Dâmbovița nr.74/12.03.2000 numitului P. I. i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 160 mp în baza art.36 alin.3,6 din Legea nr.18/1991, suprafață de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.156/03.02.2010. Din analiza planului de amplasament și delimitarea a bunului imobil (f.63) privind imobilului teren în suprafața de 148 mp, situat în Târgoviște, ..8, județul Dâmbovița, întocmit în anul 2009, Ordinul Prefectului județului Dâmbovița anterior menționat (f.70), instanța de fond a constatat că există o inadvertență privind vecinătățile. Astfel, la nord figurează ca vecină pârâta, în ambele acte invocate, în schimb pe latura estică apare numitul S. P., în ordinul prefectului și pârâta în planul de amplasament, în latura sudică apare ca vecin B. G., în planul de amplasament și drum de acces, în ordinul prefectului, iar pe latura vestică apare drum acces și S.C. Autocom, în planul de amplasament și S.C. Autocom în ordinul prefectului.
Pe latura sudică, în mod greșit apare ca vecin B. G., acest lucru explicându-se prin faptul că pe această latură s-a efectuat o împrejmuire ilegală, situație de fapt ce rezultă din constatările Inspectoratului de Stat în Construcții (adresa nr.1347/19.05.2011 fila 256) unde se menționează că împrejmuirea executată de B. G. pe latura sudică nu este cuprinsă în prevederile autorizației solicitate, respectiv cum rezultă din certificatul de urbanism nr.332/16.05.2010 eliberat de Primăria municipiului Târgoviște (f.50) în care s-a solicitat acordarea autorizației de construcție pe latura estică și nordică.
Tot în sprijinul celor anterior menționate, instanța de fond a reținut mențiunile cuprinse în adresa nr.88/01.07.2011 a Poliției Locale a Municipiului Târgoviște unde se menționează (f.282) că s-a realizat o împrejmuire din „plasă metalică profilată, situată pe latura sudică a proprietății la distanța de 1,0 metri față de calcanul locuinței existente care a cuprins în interior teren aparținând domeniului public” nefiind respectat planul de situație atașat la procesul-verbal nr._/22.09.1993 de punere în posesie a terenului în suprafață de 95 mp. Analizând acest proces-verbal (f.290) rezultă clar că pe latura sudică apare ca vecinătate drum acces.
A mai reținut prima instanța că nu se susțin constatările expertului P. I. (f.309-311) care a menționat că servitutea a cărei conservare se solicită este delimitată de punctele 1-8-19-21-23-25-22-18-17-16-1 și are suprafața de 72 mp.
Mai reține expertul că făcând comparație între schița anexă la contractul nr._, terenul de 148 mp (150 mp din acte) corespunde cu descrierea de la schiță și ca vecinătate, ulița de servitute apare pe o lungime de 2 m și logic această uliță duce până în .>
Această „concluzie logică” a expertului nu este susținută de actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, chiar în contractul la care expertul face referire se menționează ca vecinătatea pe latura estică este reprezentată de restul proprietății numitei S. M. și uliță de servitute de trecere cu vehiculele și cu piciorul pe o lungime de 2 m și nu de 32,49 m așa cum reține expertul.
În contractele încheiate ulterior, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.156/03.02.2010 (f.14-16) și contractul de donație autentificat sub nr.309/26.02.2010 (f.17-19) pe latura estică figurează ca vecinătate pârâta și nu este menționată nicio servitute.
Ulița de servitute este de fapt drumul de acces existent și în prezent și care este în administrarea Primăriei, așa cum a reținut expertul A. S., expertul inițial desemnat în cauză (f.166 și 236), care identifică în mod corect imobilului aparținând reclamantului, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.156/03.02.2010 de BNP F. M., dar și imobilul aparținând intervenienților care este în prelungirea primului, în suprafață de 95 mp situat în Târgoviște ..14 și care a făcut obiectul Ordinului Prefectului Dâmbovița nr.74.
Expertul P. I. face referire, atunci când identifică servitutea, la planul cadastral, ori verificând planul de amplasament și delimitarea a bunului imobil, cu număr cadastral_, întocmit în anul 2009 (f.327), și confirmat de OCPI Dâmbovița se constată că nu este menționată pe latura estică existența vreunei servituți. De observat că planul de amplasament depus la dosarul cauzei la fila 316 și care vizează același bun imobil, respectiv terenul în suprafață de 148 mp, situat în Târgoviște, ..8 și în care apare menționată o servitute de trecere, nu poartă nici avizul O.C.P.I. Dâmbovița și nici ștampila și semnătura executantului.
Această situație a fost creată exclusiv din faptul că nu a fost analizată temeinic situația pe teren și coroborate în mod corect actele de care dispun părțile.
Prin acapararea terenului aflat în administrarea Primăriei, intervenienții și reclamantul au lăsat să se inducă idee că accesul de la proprietatea reclamantului la calea public, . făcea pe proprietatea pârâtei, ori acest acces se realizează cu ușurință pe drumul de acces existent.
Obiectul cererii de chemare in judecata, astfel cum s-a inserat în precizările ulterioare, este conservarea dreptului de servitute, ceea ce presupune existenta acestui drept, a cărei exercitare ar fi obstrucționată de pârâtă.
Din acest punct de vedere, deși servitutea prevăzută de art. 616 cod civil este clasificată ca fiind una legală, dreptul proprietarului fondului aservit nu poate fi exercitat decât în limitele stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Numai ulterior instituirii dreptului de servitute se poate pune în discuție conservarea acestui drept, în primejdie de a fi exercitat, prin acțiunea proprietarului fondului aservit. Nu se poate conserva ceea ce nu s-a stabilit cu caracter definitiv.
Împotriva acestei sentințe, a fost declarat recurs.
La termenul din 14.12.2012 Tribunalul Dâmbovița a pus în discuție calea de atac exercitată și a recalificat calea din recurs în apel iar prin decizia civilă nr. 270/20.12.2012 a admis apelul formulat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul. Prin de decizia nr. 1667/11.06.2013 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat decizia Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare ca instanță de recurs.
Prin decizia civilă nr. 1069/29.11.2013 Tribunalul Dâmbovița a admis recursul formulat de către reclamant și intervenienți și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare.
În motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut următoarele:
La data de 15.04.2010 B. G. și B. M. Y. Renee au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând conservarea dreptului de servitute, cerere pe care ulterior la data de 21.04.2010 (filele 24 și 29 dosar) au precizat-o solicitând și înscrierea – notarea în cartea funciară a servituții de trecere.
La data de 03.05.2010 aceeași intervenienți au formulat și cerere de intervenție accesorie, pentru ca apoi, prin cererea de la fila 43, ambii intervenienți să renunțe la cererea de intervenție accesorie.
În consecință, instanța de fond a rămas învestită cu soluționarea cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost completată, asupra sa pronunțându-se prin dispozitivul sentinței recurate, în sensul respingerii intervenției formulate de intervenienții B. G. și B. M. Y. Renee.
Prin contractul de vânzare-cumpărare transcris în registrul de transcripțiuni aflat la Grefa Tribunalului Popular al raionului Târgoviște, regiunea Ploiești, sub nr.266/1958 (fila 8) numita S. M., în calitate de vânzătoarea a vândut numiților N. G. și M. suprafața de teren de 150 mp situată în Târgoviște, ..6, cu următoarele vecinătăți: la nord rest proprietate S. M. pe o lungime de 13,20 m, la sud cu proprietatea Organizației P.M.R. raion Târgoviște pe o lungime de 13,85 m, la est cu restul proprietății S. M. și cu ulița de servitute de trecere cu vehicule și cu piciorul pe o lungime de 2 m și la vest cu proprietatea Organizației P.M.R. raion Târgoviște pe o lungime de 10.95 m. Contractul anterior menționat, a fost însoțit de un plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate.
Conform certificatului de moștenitor nr.1024/15.07.1987 (filele 11-12), moștenitori ai defunctului N. G. au rămas numiții P. I. și E., aceasta decedând la data de 08.09.2007, unic său moștenitor, conform certificatului de moștenitor suplimentar nr.62 la certificatul de moștenitor de calitate nr.8/18.01.2008, eliberat de BNP N. D. (fila 13) fiind numitul P. I.. Acesta din urmă a vândut intervenienților B. G. și M. Renee Y. și numitului B. V., terenul în suprafață de 148 m.p, situat în intravilanul municipiului Târgoviște, ..8 (fost număr 6), județul Dâmbovița, cu următoarele vecinătăți: N-S. Nicolița-13,21 m.l., E-S. Nicolița-11.41 m.l. S-vecinul B. G.-9,69 m.l., V-drum acces-1,23 m.l. și S.C.Autocom -9.05 m.l împreună cu construcția amplasată pe teren.
La data de 26.02.2010 între intervenienți și B. V. s-a încheiat un contract de donație, autentificat sub nr.309/26.02.2010 de BNP F. M. (filele 17-19), prin care B. V. dona unchiului său, B. G. cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în intravilanul municipiului Târgoviște, pe ..8, județul Dâmbovița, iar la data de 16.04.2010 intervenienții, în calitate de comodanți și reclamant Cabinetul de Avocat „B. G.” reprezentat de avocat B. G., în calitate de comodatar au încheiat un contract de comodat autentificat sub nr.643 de BNP F. M. (fila 32), având ca obiect terenul în suprafață de 148 mp și construcția amplasată pe acest teren.
Conform certificatului de moștenitor nr.1688/26.11.1982 (fila 73), pârâta S. Nicolița este unica moștenitoarea a defunctei S. M., în masa succesorală a acesteia fiind inclusă suprafața de 550 mp, teren de construcție situat în municipiul Târgoviște, ..6, județul Dâmbovița, suprafață de teren ce a fost înscrisă în cartea funciară nr._ a municipiului Târgoviște (fila 39).
Prin Ordinul Prefectului județului Dâmbovița nr.74/12.03.2000 numitului P. I. i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 160 mp în baza art.36 alin.3, 6 din Legea nr.18/1991, o parte din acest teren făcând obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.156/03.02.2010 – titlu de proprietate al soților B..
Din schițele rapoartelor de expertiză întocmite de expert A. S. (fila 236) și P. I. (fila 311) rezultă că în partea sudică a proprietății recurentei și intervenienților se află un drum de acces din . în administrarea primăriei, drum ce asigură accesul părții la un alt imobil, lipit de cel ce face obiectul prezentei cauze, dobândit de intervenient în temeiul art.35, alin.3 din legea 18/1991 și a deciziei nr.318/1991 a Prefectului Dâmbovița, conform adresei nr.2073/24.08.1993 și procesului verbal de punere în posesie încheiat la 22.09.1993 sub nr._ (filele 183 – 184 dosar), ce poartă numărul stradal 14, având o suprafață de 95 mp.
Prin adresele nr.1347/19.05.2011 întocmită de Inspectoratul în Construcții Dâmbovița și nr.88/01.07.2011 se arată că intervenientul a realizat o împrejmuire și o locuință nelegale, pentru care urmează să intre în legalitate, însă aceste lucrări nu se referă la imobilul în litigiu, ci la cel dobândit în anul 1993, aflat în imediata vecinătate a drumului de acces aflat în administrarea primăriei. Acest lucru rezultă și din adresa nr.2106/01.07.2010 întocmită de Inspectoratul Teritorial în Construcții Dâmbovița, ce arată că în proprietatea intervenientului B. G. se află două terenuri aflate pe ..8 și nr.14, din planurile cadastrale prezentate de acesta rezultând că ambele imobile se învecinează pe latura sudică cu drumul de acces, unde intervenientul a desființat împrejmuirea veche din panouri prefabricate din beton armat și a executat una nouă, care nu a fost realizată pe vechiul amplasament, ci înspre drumul de acces, ocupând o porțiune din domeniul public.
Explicația faptului că prin ordinul prefectului nr. 74/2000 în partea sudică a terenului de 160 mp atribuit în proprietatea lui P. I. (autorul recurentului și intervenienților) se află drumul de acces aflat în administrarea primăriei, rezidă în faptul că acestuia i s-a atribuit întreg terenul aflat în proprietatea și posesia recurentului și intervenienților (inclusiv suprafața de 95 mp menționată mai sus situată pe ..14), în litigiu fiind în discuție doar cei 145 mp ce se află pe una dintre laturile terenului de 95 mp.
Față de această situație de fapt tribunalul reține că ulița de servitute de care se face vorbire în schița întocmită în anul 1958 se află pe terenul pârâtei intimate (anterior S. M.), așa cum se arată și în rapoartele de expertiză întocmite de expert A. S. și expert P. I..
Martorii audiați C. V., P. I., M. V., Pupezeanu M. G. au arătat că accesul la proprietatea recurentului (cea de 145 mp) se realiza pe terenul pârâtei intimate (servitutea fiind delimitată prin gard și porți așa cum se confirmă și în raportul de expertiză A. Spiridion, declarațiile martorilor confirmând cele reținute în rapoartele de expertiză – schița la raportul de expertiză A. S. de la fila 202 dosar. Martorul P. I., de la care au dobândit proprietatea recurentul și intervenienții a arătat că pe una dintre laturi se învecina cu un drum care permitea accesul la o clădire care în prezent aparține Jandarmeriei și duce la restaurantul Bulevard (Cina), martorul nefolosind niciodată acest drum de acces (adică, cel aflat pe terenul dobândit de recurent prin procesul verbal de punere în posesie încheiat la 22.09.1993 sub nr._).
A mai precizat martorul că și nașii săi care au fost proprietarii terenului anterior lui, au folosit același drum de acces (cel prevăzut în contractul de vânzare cumpărare autent. sub nr.156/03.02.2010, contract de donație autent. sub nr.309/26.02.2010 aflate la filele 14-19 dosar coroborate cu încheierea de completare a omisiunii materiale nr.1405/05.05.2010 autent. sub nr.1405– fila 91 dosar), în fața proprietății lor fiind un garaj care există și în prezent, iar pe latura stângă un gard de beton, era platată viță de vie și era amplasat și un stâlp de electricitate. Până la momentul vânzării proprietății accesul se făcea pe acest drum. În schimb, ceilalți martori audiați la propunerea pârâtei intimate – M. V. și Pupezeanu M. G. – au declarat că nu i-au văzut pe intervenienți sau pe P. I. ieșind la calea publică prin curtea intimatei, accesul numitului P. I. la calea publică, făcându-se printr-o poartă care permitea accesul la calea publică, respectiv . un drum ce permitea accesul și la restaurantul Cina, actualmente Bulevard.
După cum e poate observa, declarațiile martorilor sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât în nici unul dintre rapoartele de expertiză nu se arată dacă pe terenul intimatei există urmele servituții de trecere.
Servitutea este definită de art.576 Cod Civil, ca fiind o sarcină impusă unui fond, pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Servitutea presupune existența a două imobile, învecinate ce aparțin unor persoane diferite, imobilul asupra căruia se instituie servitutea, fiind denumit fond aservit, iar cel în favoarea căruia se naște servitutea, fiind fond dominant.
Potrivit art. 616 C.Civ., proprietarul al cărui fond este înfundat și nu are ieșire la calea publică poate cere drept de trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi. Servituțile, ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, pot fi dobândite prin titlu, prin destinația proprietarului și prin uzucapiune. Textul citat constituie temei legal atât pentru actiunile în constituire cât si pentru actiunile în conservarea servitutii de trecere. Art.620-643 Cod Civil reglementează servituțile stabilite prin fapta omului, 624 Cod Civil prevăzând că servituțile necontinue și neaparente se pot constitui prin titlu.
În speță, servitutea a cărei conservare se solicită a fost stabilită prin titlu, ea regăsindu-se în toate actele de proprietate ce stau la baza dobândirii dreptului de proprietate/folosință al recurentului și intervenienților, fiind reprezentată în cuprinsul schițelor la rapoartele de expertiză –filele 202 și 311 dosar.
Conform art.674 C.p.c. de la 1865 cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacã: 1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; 2. reclamantul dovedește ca, înainte de aceasta data, el a posedat cel puțin un an; 3. posesiunea lui întrunește condițiunile cerute de art. 1846 și 1847 din codul civil.
În speță, nu a fost dovedită cu certitudine folosirea terenului de către reclamant sau autorii săi timp de un an înainte de tulburarea posesiei, declarațiile martorilor fiind contradictorii cu privire la acest aspect. Chiar dacă autorul recurentului P. I. a declarat că a folosit servitutea a cărei conservare se solicită până la momentul înstrăinării terenului, declarația sa nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Pe de altă parte, tribunalul apreciază necesară întocmirea unui supliment la raportul de expertiză, care să arate dacă pe teren există urmele folosirii servituții și dacă raportat la pomii existenți, stâlpul de electricitate și garajul amplasat pe terenul – fond aservit, aceasta a fost folosită sau ar putea fi folosită în viitor.
Cauza a fost înregistrat în rejudecare în data de 16.12.2013.
În acord cu dispozițiile instanței de control judiciar prin încheierea de ședință din 13.02.2014 a fost suplimentat probatoriul, dispunându-se atât efectuarea unui supliment la raportul de expertiză cât și audierea a câte un martor pentru fiecare parte pentru dovedirea împrejurărilor de fapt invocate la termenul de judecată menționat.
Astfel la termenul din 08.05.2014 au fost audiați martorii propuși de către părți (f-47 și urm.) iar la termenul din 06.11.2014 a fost depusă completarea la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr.453/29.01.2015, Judecătoria Târgoviște a respins cererea de chemare în judecată formulată de către partea reclamantă C. DE A. "B. G.”, în contradictoriu cu pârâtul S. E. N. și intervenienții B. M. R. Y. și B. G., ca neîntemeiată, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții B. M. R. Y. și B. G., ca neîntemeiată și a obligat pe reclamantă la plata către pârâtul S. E. N. a sumei de 4100,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit art. 315 alin. 1 C.p.c. de la 1865 în caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultat că instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea sau modificarea, respectând soluțiile date problemelor de drept dezlegate.
Prin raportare la dispozițiile menționate dar și la considerentele de drept expuse, instanța a analizat cererile formulate exclusiv în limita stabilită de instanța de control, înlăturând exclusiv actele ulterioare actului considerat a fi nelegal întocmit precum și pe cele subsecvente care nu au o existență de sine stătătoare.
Soluția s-a impus cu atât mai mult prin raportare la principiile aplicabile nulității actelor procedurale. Conform unuia dintre aceste principii, care se regăsește consacrat și în art. 106 alin. 1 C.p.c., anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care ele nu pot avea o existență de sine stătătoare.
Făcând în cauza de față aplicarea celor enunțate anterior, a rezultat în opinia instanței că atât actele procedurale anterioare soluției primei instanțe, în primul ciclu procesual, cât și cele ulterioare care au o existență de sine stătătoare (cum ar fi de exemplu înscrisurile depuse ulterior) sunt menținute, instanța fiind ținută de ele.
Pornind de la aceste considerente prealabile, menite să fixeze limitele cadrului procesual, instanța a avut în vedere situația de fapt și drept reținută de prima instanță astfel cum a fost cenzurată de către instanța de control judiciar, precum și probele deja administrate.
Astfel, în cauză, chiar instanța de recurs a stabilit cu putere de lucru judecat că:
Servitutea a cărei conservare se solicită în prezent cauză a fost stabilită prin titlu, ea regăsindu-se în toate actele de proprietate ce stau la baza dobândirii dreptului de proprietate/folosință a reclamantului și intervenienților, fiind reprezentată în cuprinsul schițelor la rapoartele de expertiză –filele 202 și 311 dosar.
Conform art.674 C.p.c. de la 1865, în forma de la momentul sesizării instanței de fond în primul ciclu procesual, cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacã: 1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; 2. reclamantul dovedește ca, înainte de aceasta data, el a posedat cel puțin un an; 3. posesiunea lui întrunește condițiunile cerute de art. 1846 și 1847 din C.civ. de la 1864.
A fost necesară în speță, dovedirea cu certitudine a folosirii terenului de către reclamant sau autorii săi, timp de un an înainte de tulburarea posesiei întrucât declarațiile martorilor audiați în primul ciclu procesual au fost contradictorii în privința acestui aspect.
Or, din analiza declarațiilor martorilor nu a rezultat că înaintea pretinsei tulburări calea de acces ar fi fost folosită de către reclamant, intervențienți ori autorul lor, cel puțin un an.
Astfel, din chiar declarația martorului propus de către reclamant a rezultat că a avut loc doar o încercare de folosire a acestei căi doar în lunile în care reclamantul și intervenienții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului învecinat cu această cale, cu ocazia mutării autorului P. I., ulterior, calea nemaiputând fi folosită, fapt ce a determinat de altfel și formularea în luna iunie a aceluiași an 2010 a prezentei acțiuni.
Declarația martorului propus de către reclamant nu a putut fi însă reținută în totalitate, ci doar în măsura coroborării cu celelalte probe administrate întrucât din chiar susținerile sale rezultă că s-a aflat în serviciul reclamantului și al intervenienților, fiind angajat să demoleze un garaj și să mute un autoturism ca și mobila din locuința autorului părților. Din acest motiv declarația martorului a fost înlăturată ca nefiind credibilă.
Împrejurarea de fapt reținută, referitoare la nedovedirea unei posesii de cel puțin un an, a rezultat și din declarația martorului propus de către pârât care a arătat că autorul reclamantului, P. I., nu avea acces prin curtea pârâtului, accesul la imobilul său făcându-se printr-o stradă laterală pe care se făcea și aprovizionarea pentru un restaurant.
Expertul, la rândul său a concluzionat că nu există urme ale folosirii servituții și că nici în viitor calea de acces nu ar putea fi folosită decât dacă este defrișată vegetația, mutat stâlpul, desființat garajul și mutată canalizarea.
Aceste aspecte menționate anterior au pus de altfel în discuție și incidența unui caz de stingere, sau cel puțin de suspendare a dreptului de servitute pretins, în temeiul dispozițiilor art. 636 C.civ. de la 1864. Relevantă a fost de asemenea și împrejurarea că deși condiția rezolutorie care afectează dreptul de servitute, privitoare la inexistența unei alte căi de acces la drumul public, nu apare menționată expres în titlu, ea s-a dedus totuși din însăși rațiunea instituirii unui astfel de drept, și anume asigurarea unicei căi de acces către drumul public. Or, în cauză, din probele administrate a rezultat că reclamantul, ca și intervenienții au deja o altă cale de acces la drumul public dorind să reinstituie folosința și asupra căii de acces de pe terenul deținut de către pârât deși, astfel cum a indicat și expertul o astfel de folosință nu s-ar putea exercita nici în prezent și nici în viitor fără anumite lucrări de amenajare și desființare a unor construcții.
Nu a putut fi reținută susținerea reclamantului și a terților intervenienți în sensul că traseul căii de acces pentru care se solicită conservarea posesiei a fi altul decât cel constat deja de către expert întrucât, din analiza cererilor formulate de către părți în primul ciclu procesual, ca și a rapoartelor de expertiză a rezultat că servitutea a cărei conservare se solicită este cea stabilită prin titlu și reprezentată în cuprinsul schițelor la rapoartele de expertiză –filele 202 și 311 dosar, astfel cum a reținut de altfel cu putere de lucru judecat și instanța de control judiciar. În realitate părțile încearcă modificarea cadrului procesual deși au susținut că nu vizează o modificare a acțiunii.
Pentru aceste motive de fapt și de drept instanța a hotărât respingerea capătului principal al acțiunii.
În privința cererii de rectificare a cărții funciare nr._ cu număr cadastral_ instanța a hotărât respingerea acesteia față de împrejurarea că o astfel de acțiune nu vizează prin ipoteză mențiuni din propria carte funciară ci mențiuni din cuprinsul unei cărți funciare deschisă pe numele unei alte persoane. Aceasta a fost concluzia care s-a desprins din interpretarea coroborată a art. 33 alin. 1 și 2, art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996 (aplicabil prin raportare la momentul producerii cauzei invocate drept temei al rectificării, în baza art. 76 din Legea nr. 71/2011), articole din care rezultă că acțiunea în rectificare se îndreaptă împotriva titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară care se pretinde a fi neconformă cu situația reală a imobilului. Pârâtul din prezenta cauză, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară invocat de către reclamant nu figurează cu nici un drept cu privire la bunurile înscrise în cartea funciară ce se solicită a fi rectificată. În măsura în care partea vizează modificarea unor înscrieri din cartea sa funciară, așa cum apare în cererea completatoare (de la f-324 din dosarul primei instanțe -prim ciclu procesual), atunci ea trebuie să urmeze mijlocul legal prevăzut pentru această ipoteză.
Asupra cererii de intervenție principală, formulată de către terți, instanța, față de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, a hotărât respingerea acestora. În motivare instanța a avut în vedere în principal aceleași considerente de fapt și drept expuse anterior în privința acțiunii reclamantului, reținând că nici terții nu au făcut dovada condiției dovedirii unei posesii de cel puțin un an anterioare tulburării sau deposedării.
În privința cererii de obligare a reclamantului și a terților intervenienți la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că cererea pârâtului este întemeiată, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.p.c. de la 1865.
La stabilirea sumelor datorate și a celor îndreptățiți la acestea instanța a avut în vedere dovezile depuse la dosar (onorarii de avocat fond, căi de atac și rejudecare, onorariu de expert, taxe judiciare pentru formularea căilor de atac, din care rezultă atât cuantumul acestora cât și persoanele care au suportat aceste cheltuieli.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul C. de A. „B. G.” criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată că instanța de fond a carei hotărâre a fost atacata si in final casata in mod greșit a analizat cererea formulata de reclamant apreciind ca servitutea la care a făcut referire in cuprinsul cererii de chemare in judecata este cea înscrisa in actul din anul 1958, cand de fapt el și-a întemeiat cererea pe disp ait. 674 C.proc.civ si a solicitat servitute folosita de autorii săi.
Instanța de fond investita cu rejudecarea cauzei după casare a avut aceeași reprezentare greșita a cererii de chemare in judecata, apreciind faptul ca solicitarea sa a venit pentru o servitute deja opturată desi instanța de casare nu a indicat puncte din expertiza tehnica efectuata in cauza prin care sa treacă servitutea ci stabilind doar ca trebuie făcuta o completare a raportului de expertiza pentru a se vedea daca sunt îndeplinite condițiile stabilite de ari. 674 C.pi".civ.
Sub aspectul dovedirii de către reclamant a susținerilor făcute in sensul celor arătate au fost audiați martori care au folosit pentru sine sau pentru reclamant acea servitute.
Mai mult, aceste susțineri au fost avute in vedere si . si nu au fost contestate de catre parat si in plus, a depus la dosarul cauzei adrese emise de diferite instituții publice prin care se afirma faptul ca si alte persoane foloseau acea servitute pentru a avea acces la imobilul cu numărul 8.
Instanța de fond care a pronunțat hotărârea atacata prin prezentul recurs a înteles sa înlature depoziția martorului audiat pentru simplul fapt ca acest a fost in subordinea reclamantului, desi aceste probe se coroborau cu alte probe de la dosarul cauzei, asa cum a arătat, insa nu a ințeles sa înlature depoziția martorului audiat de catre parat care a afimat ca are o legatura mult mai strânsa cu paratul (au copilărit si acum ii este nas paratului) si ale cărui susțineri chiar nu pot fi coroborate cu alte probe, de altfel nici instanța de fond nu le coroborează cu alte probe.
Instanța de fond mai face o greșeala in analizarea cererii de chemare in judecata, in sensul ca aceasta precizează ca din analiza cererii de chemare in judecata si a rapoartelor de expertiza întocmite in cauza ar reieșit o alta servitute, deși expertul desemnat in cauza in raportul de expertiza întocmit afirma ca pe terenul paraților este o servitute ca cea solicitata de catre el, dar si in completarea raportului dispusa de instanța de casare afirma ca exista o alee pietonala care ajunge pana aproape de punctele 6 si 7 (din schița), ca gardul ce delimitează proprietatea paratului este compus din porți atât pentru trecerea cu piciorul, dar si pentru trecerea cu autoturismul si mai afirma expertul ca terenul folosit de reclamant este un fond înfundat, limitele fiind înconjurate de clădiri.
In susținerea acestor afirmații instanța de control judiciar trebuie sa retina si faptul ca martorul audiat de parat afirmă ca familia S. „nu a avut niciodată mașina, garajul fiind făcut pentru eventualitatea in care si-ar achiziționa mașina".
Totodată, instanța de control judiciar trebuie sa aiba in vedere si faptul ca este o diferenta majora intre imobilele cu nr. 8 si nr. 14, întrucat intre imobilul cu numărul 8 si imobilul cu numărul 14 este o diferența de nivel de aproximativ 2m. acolo fiind construit un zid care sa tina peretele de pamant, iar o alta chestiune esențiala este faptul ca imobilul cu numărul 8 a fost identificat de către expert ca fiind un fond înfundat, înconjurat de construcții de jur împrejur, având singura calc de acces in partea de est, acolo pe unde trebuie sa treacă peste imobilul proprietatea paratului, cel de la numărul 6.
In baza art.304 pct.7 și 9 și 3041 Cod procedură civilă, se solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și a cererilor de intervenție.
Se solicită proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. E. N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind sentința atacată ca legală și temeinică, fiind dată în urma probelor administrate, așa cum au fost dispuse prin decizia de casare.
In motivare se solicită a se avea în vedere că raportul de expertiză întocmit de expert P. I., în cadrul primului ciclu procesual în care s-a identificat drumul pretins de recurenți, în suprafață de 72 m.p. nu a fost contestat de recurenți, nici până la pronunțarea primei sentințe, nici în motivele de recurs formulate împotriva primei sentințe, nici în rejudecarea acestui recurs, după casarea primei decizii, nici în fața instanței de fond în rejudecare, abia la acest moment, după efectuarea suplimentului la raport și după ce a văzut concluziile acestui raport, se rpetinde că ar fi vorba de un alt traseu al pretinsei servituți.
Având în vedere susținerea recurentului ,,Așa cum am arătat în anul 1958 s-a constituit o servitute u un anumit amplasament, atunci când autorul pârâtului a construit un garaj pe această servitute, iar amplasamentul mutat…..între punctele 6-7-24-26-6” se recunoaște reținerea instanței de fond, cum că din anul 1980 nu s-a mai folosit servitute inițială.
Cu privire la susținerea recurentului cum că, de comun acord cu autoarea sa, s-ar fi construit o altă servitute, nu este în nici un fel dovedită, deoarece această nouă pretinsă servitute trebuie făcută prin act autentic, act ce nu există, această susținere este nefondată, avându-se în vedere concluziile suplimentului la raportul de expertiză întocmit de ing. P. I. pentru termenul din 06.11.2014.
In drept, se invocă dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Examinând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate a actelor și lucrărilor dosarului,precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Primul motiv de recurs, referitor la reprezentarea greșită de către instanța de fond (atât în primul ciclu, cât și în al doilea) a cererii de chemare în judecată cu privire la servitutea a cărei conservare s-a solicitat, este neîntemeiat.
Susțin recurenții că în toate cererile adresate instanței nu s-au referit la servitutea înscrisă în actul din anul 1958, ci la servitutea folosită de autorii săi după anul 1980, cu un alt amplasament (pct. 6-7-24-26-6), servitute convențională stabilită de comun acord între autorul pârâtului și autorii lor.
Aceste susțineri sunt total neîntemeiate, fiind contrazise de toate cererile și actele dosarului.
Astfel, în niciuna dintre cererile reclamanților, începând cu acțiunea inițială, precizările ulterioare, obiectivele propuse pentru expertize, obiecțiunile la acestea, nu se vorbește de o servitute convențională, stabilită de părți în anul 1980, ci doar de conservarea servituții menționată în actul de vânzare-cumpărare nr.1009/289 din 4 iulie 1958, folosită de autorii săi de peste 50 de ani. Prin cererea completatoare de la fila 29 intervenienții B. G. și B. Michell Y. R. și reclamantul C. de A. ,,B. G.” au solicitat înscrierea în cartea funciară a servituții de trecere pe terenul proprietatea pârâtei, așa cum a fost stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1958.
Raportul de expertiză extrajudiciară depus de reclamant în primul ciclu procesual, planurile de amplasament, aflate la filele 61 și 62, identifică tot servitutea stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1958, iar prin precizările depuse de reclamant la fila 100 (dosar fond, primul ciclu procesual) se arată că acțiunea pendinte este o acțiune posesorie, întemeiată pe art.675, denumită atipic conservare servitute de trecere constituită prin titlu și folosită neîntrerupt de autorii săi, începând cu anul 1958 și până în luna mai 2010. Același traseu al servituții conform actului din anul 1958 este evidențiat și în expertiza extrajudiciară și schița anexă, întocmite de ing. Aculov A., depusă de recurenți la filele 110-113, în expertiza depusă de expertul consilier al reclamantului, I. V. (fila 181, 235-236) și în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. S. filele 200-202).
Mai mult decât atât, în expertiza efectuată de expert P. I. se identifică atât servitutea ce se solicită a fi conservată în suprafața de 72 mp (pct.1-8-19-21-23-25-22-18-17,16-1) cât și servitutea de 60 mp specificată în planul de cadastru (pct.6-7-24-26-20-6), iar în răspunsul reclamantului la obiecțiunile formulate de pârâti se arata ca identificarea acestei servituți (cca.60 mp.) excede obiectului acțiunii – apărarea servituții create prin actul de vânzare-cumpărare din 4 iulie 1958 și nu obligă pe nimeni, instanța neputând uza de această variantă.
Cel mai important aspect din acest punct de vedere este reprezentat de considerentele deciziei de casare care au fixat limitele rejudecării, decizie în care s-a stabilit expres că servitutea a cărei conservare se solicită a fost stabilită prin titlu (nu convențional), fiind reprezentată în cuprinsul schițelor la rapoartele de expertiză, filele 202 și 311.
De altfel, numai o servitute constituită prin titlu (în cazul servituților continue și neaparente cum este servitutea de trecere) poate fi apărată pe calea acțiunii posesorii, acțiune cu care reclamantul a investit instanța și ale căror condiții de exercitare, prevăzută de art. 674 Cod procedură civilă se impunea a fi verificate în rejudecare, conform deciziei instanței de recurs.
Primele referiri ale recurenților la așa zisa servitute convențională (pct. 6-7-24-26-6) sunt făcute în cadrul obiecțiunilor la completarea raportului de expertiză, efectuată în rejudecare de expert P. I., astfel că, în mod corect instanța de fond a constatat că această solicitare reprezintă o cerere modificatoare, tardivă la acel moment procesual.
In condițiile în care s-a stabilit traseul servituții constituite prin titlu ce se solicită a fi conservate ca fiind cel identificat de expert prin pct. 1-8-18-21-23-25-22-18-17-16-1), în mod corect instanța de fond a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 674 Cod procedură civilă, în sensul că nu s-a dovedit că anterior deposedării, reclamantul sau intervenienții au posedat, au folosit, calea de acces respectivă cel puțin un an.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă cu certitudine că nu există urme de folosire a servituții, că pe această „cale de acces” se află constituit un garaj, este situat stâlpul de electricitate, vița de vie, tufe de liliac, trei vișini și un arbust ornametal, iar raportat la pomii existenți, stâlpul de electricitate și garajul amplasat pe terenul fond aservit, această servitute ar putea fi folosită numai dacă se execută defișarea vegetației, mutarea stâlpului de electricitate și a canalizării existente și desființarea garajului.
Faptul nefolosirii acestui traseu de către reclamant, anterior promovării acțiunii, rezultă și din declarațiile martorilor audiați în primul ciclu procesual (M. V., P. M. G.) cât și în al doilea ciclu procesual (D. C.), acești martori declarând că accesul autorului reclamantului la imobilul său nu se face prin curtea pârâtului ci pe o stradă laterală, pe care se face aprovizionarea pentru un restaurant.
In condițiile în care prin motivele de recurs recurenții fac referire doar la așa zisa servitute convențională, stabilită în anul 1980, susținând că, cea constituită prin actul din anul 1958 era obturată încă din anul 1980, când s-a construit un garaj, declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantului atât în primul ciclu procesual cât și în al doilea ciclu procesual, urmează a fi înlăturate de instanță, acești martori referindu-se la servitutea constituită prin actul din anul 1958, aflată în partea de est a terenului pârâtei cu privire la care însuși recurenții au recunoscut că nu a mai fost utilizată din anul 1980.
Toate celelalte înscrisuri depuse în recurs nu prezintă nicio relevanță față de obiectul cauzei, ele nedovedind că reclamantul sau intervenientul au folosit servitutea constituită prin titlu din anul 1958, timp de un an înaintea deposedării, pentru ca acțiunea posesorie formulată să poată fi admisibilă.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința civilă recurată.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenții la plata către intimat a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții intervenienți în nume propriu B. M. R. Y. domiciliată în Târgoviște, ., nr. 14, județul Dâmbovița, B. G. domiciliat în Târgoviște, ., nr. 14, județul Dâmbovița și de CABINETUL DE A. „ B. G. „ cu sediul profesional în Târgoviște .. 8, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 453/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimat pârât fiind S. E. N. domiciliat în Târgoviște, .. 6, județul Dâmbovița,
Menține sentința civilă recurată.
Obligă recurenții la plata către intimatul-pârât a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATORI
C. M. G. S. D. B. Brînzică
GREFIER,
S. E. S.
JF S. I. A.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.BB/tehnored.N.P
2 ex/03.06.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 336/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 362/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
