Accesiune. Decizia nr. 1299/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1299/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 21838/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1299/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător M. R. H.
Judecător D. O.
Grefier L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică de la 25 iunie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta deciziei, privind judecarea recursului formulat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 3399 din 05.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. O., I. M. E., având ca obiect accesiune.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La data de 27.08.2012 prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._, reclamanții I. O. și I. M. E. au chemat în judecată pe pârâta M. C. Prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului construcție, compusă din trei camere, bucătărie și sală, construită din cărămidă și BCA și a construcției cu bucătărie și sală, situate în C., .. 6, jud. D..
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit titlului de proprietate nr. 1389-_/20.07.1995, autorul lor I. G. este proprietarul suprafeței de 1 ha și 6600 mp, teren situat în C., . de teren fiind moștenită de la I. D.. La data de 12.01.2009 a decedat I. G., moștenitori fiind I. O., soție supraviețuitoare și I. M. E., fiică. Reclamanții arată că, în T 129 din titlu, dețin o suprafață de 0,1340 ha, iar pe această suprafață au edificat cele două construcții. Au precizat că, potrivit Certificatului emis de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei C., se menționează că la recensământul din anul 2002, ca proprietar al imobilului figurează I. G.. Reclamanții au arătat că pentru aceste construcții, edificate în anul 1977, plătesc impozitele aferente.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 492 Cod civil.
Au depus la dosar Titlul de proprietate nr. 1389-_/20.07.1995, certificatul emis de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei C., certificatul de deces privind pe I. G., acte de stare civilă, certificatul de atestare fiscală nr._/02.10.2012, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, încheierea nr. 21/19.11.2012 eliberată de BNP G. M. Ortansa, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbru judiciar.
Pârâta Primăria Municipiului C. prin Primar, deși legal citată nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține punctul de vedere cu privire la cerere.
La termenul de judecată din data de 30.10.2012, instanța a incuviințat pentru reclamant proba cu inscrisuri, proba testimonială in cadrul căreia să fie audiați doi martori, și proba cu expertiză tehnică judiciară in specialitatea topografie.
În cauză, s-a administrat proba testimonială, fiind audiați martorii T. M. și B. I. și a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie de către expert tehnic P. I. părțile neformulând obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 3399 din 05.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. O. și I. M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. C..
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor: casă cu două camere, hol și bucătărie – suprafața construită de 61,05 mp și casă cu două camere, hol, baie și bucătărie – suprafață construită 56,05 mp, astfel cum au fost identificate in raportul de expertiză specialitatea construcții civile întocmit de expert P. I. - situate in loc. C., .. 6, jud. D..
S-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Reclamantele I. O. și I. M. E., in calitate de moștenitoare ale defunctului I. G. dețin in coproprietate suprafața de teren de 0,1340 ha in T 129, P 254, 253 și 266 Titlul de Proprietate nr. 1389-_ din 20.07.1995 emis pe numele lui I. G..
Pe acest teren reclamantele impreună cu autorul au construit o casa compusă din 3 camere, bucătărie și sală și o casă cu bucătărie și sală, așa cum rezulta din declarațiile martorilor T. M. și B. I., audiați in cauza, declarații care se coroborează cu certificatul de atestare fiscală pentru personae fizice nr._ din 02.10.2012 emis de Primăria Municipiului C. și raportul de expertiza tehnică specialitatea construcții civile întocmit de expert P. I., depus la dosar.
In aceste conditii, instanța a reținut ca potrivit art. 492 c.civ (aplicabil in baza principiului aplicarii legii civile in timp), orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste contrariul.
Totodata, art. 488 din C.civ. prevede ca tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
Față de aceste prevederi, tinand cond de faptul că reclamantele au dovedit în cauză dreptul lor de proprietate asupra terenului pe care sunt ridicate imobilele în litigiu, urmeaza a se constata dobindirea de catre acestea si a dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate pe acest teren, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale. Sub acest aspect instanța a apreciat că un asemenea capat de cerere nu este inadmisibil, atâta timp cât reclamantele nu dețin un inscris constatator al dreptului lor de proprietate asupra constructiilor existente in prezent pe teren, iar prezumția legală instituită de art. 492 din Codul Civil, desi opereaza de drept, nu poate constitui in sine un titlu de proprietate.
Constatand dobandirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului pe care sunt edificate imobilele, devin incidente cu privire la constructiile ce fac obiectul prezentului litigiu regulile accesiunii, privita ca prelungire legala a dreptului proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se uneste ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate. Astfel, potrivit art. 482 rap. la art. 480 C.civ., pamantul este considerat lucru principal si proprietatea asupra lui da dreptul si asupra a tot ce se uneste ca accesoriu cu acesta . sau artificial, proprietatea pamantului cuprinzand in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui, asa cum dispune art. 489 C.civ.
Un astfel de accesoriu il reprezintă și constructiile, proprietarul terenului dobandind prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut, și proprietatea construcțiilor aflate pe acel teren.
In plus, reclamantele au chemat în judecată intimatul M. C. prin Primar pentru ca hotararea ce se va pronunța în cauză să îi fie opozabilă, practica judiciară statuand în sensul că într-o acțiune avand ca obiect accesiune imobiliară intimați pot fi atât foștii proprietari ai terenului pe care a fost construită casa, cât și unitatea administrativ teritorială în raza căreia se regăsește constructia.
Aceste constructii sunt identificate prin raportul de expertiză depus la dosar, precum și prin schița anexă la acesta, respectiv casă cu două camere, hol și bucătărie – suprafața construită de 61,05 mp și casă cu două camere, hol, baie și bucărărie – suprafață construită 56,05 mp, astfel cum au fost identificate în schița anexă a raportului de expertiză intocmit de d-nul expert P. I. si care face parte integrantă din prezenta.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a arătat că temeiul de drept invocat de reclamanți, respectiv art. 492 din vechiul cod civil nu poate fi luat în considerare fără art. 111 C.pr.civ., pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii. Prezumția de proprietate stabilită de art. 492 Cod Civil presupune ca accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Se mai arată că, potrivit art. 14 din Noul Cod Civil orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună credință în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, iar potrivit art. 15 din același cod nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil contrar bunei credințe. Reclamantul utilizează abuzul de drept în scopul eludării legii prin utilizarea dispozițiilor art. 492 din vechiul Cod Civil în defavoarea legii speciale nr. 50/1991, creând o vătămare bugetului public al statului prin nevărsarea taxei de autorizare la bugetul local și a cotei de 1,0% din valoarea lucrărilor autorizate la bugetul de stat.
Legea nr. 50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Astfel, instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea unei autorizații de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Se mai arată că sunt neîntemeiate susținerile instanței de fond că executarea construcției fără autorizație de construire, respectiv inexistența autorizației de construire reprezintă un aspect formal, iar constatarea dreptului de proprietate al intimatei reclamante asupra construcției edificate fără autorizație de construire nu poate avea consecințe decât pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației de construire, eludând prevederile art. 2 din Legea nr.50/1991.
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a acestuia, întrucât nu este persoană obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimații reclamanți să poată stabili existența unui drept potrivnic.
Astfel, M. C. nu are vocație concretă la imobilul construcție al reclamanților și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acestora, atât timp cât premisa Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției, în vederea înscrierii în cartea funciară a acesteia, respectiv cea a lipsei probelor ce ar dovedi că Mun. C. ar fi edificat aceste construcții din fonduri publice, premise înlăturate de însuși reclamanta care pretind că este proprietara acestei construcții.
Pentru ca Municipiului C. să i se recunoască legitimare procesuală pasivă este necesar să fi contribuit din fonduri publice la edificarea construcției ce face obiectul litigiul ori să fi eliberat un act administrativ care să-i confere municipiului C. un drept asupra construcției, cum ar fi preluarea abuzivă ori expropriere a acestei construcții, ori să se fi constatat printr-un certificat de vacanță succesorală dreptul de proprietate asupra acestei construcții.
Municipiului C. nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 C.civil, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2001 privind recursul în interesul legii care a format obiectul dosarului nr. 1/2011.
În drept, invocă dispozițiilor art. 304 pct.9 c.pr.civ. și art.3041 C.pr.civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au arătat că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că în ultimii 30 de ani au exercitat sub nume de proprietar și în mod neîntrerupt o posesie pașnică și publică, continuă, netulburată și neechivocă asupra imobilului în litigiu, plătind impozit pentru teren și construcție.
Examinând sentința recurată, conform art. 3041 C.proc.civ., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocata de recurentul-parat, întrucât față de obiectul acțiunii – constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil – construcție - prin accesiune, tribunalul constată că în speță nu se pune problema ca reclamanții să aibă la indemana o alta acțiune decât cea promovata, in speța nefiind aplicabile dispozițiile art. 111 C.pr.civ. privind caracterul subsidiar al acțiunii in constatare, cu consecința inadmisibilității unei asemenea acțiuni in situația in care reclamanții ar avea la indemana o acțiune in realizarea dreptului.
In ceea ce privește susținerea recurentului in sensul ca reclamanții ar avea la indemana o acțiune in înscrierea dreptului de construire in cartea funciara, aceasta nu poate fi retinuta, avand in vedere ca in speta reclamanții au invocat instituția accesiunii în temeiul art. 492 Cod civil, în ceea ce privește constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor in litigiu, astfel incat nu se pune problema inadmisibilitatii acțiunii, neavând relevanta in cauza dispozițiile Legii 7/1996 privind înscrierea anumitor drepturi in cartea funciara.
Sub acest aspect, apare ca neintemeiata si sustinerea recurentului in sensul ca instanța nu putea pronunța o hotărâre prin care sa constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor, deoarece pentru aceasta era necesară eliberarea unei autorizații de catre autoritățile locale, intrucat in speta reclamanții au invocat instituția accesiunii imobiliare in ceea ce priveste constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor in litigiu, iar instanta a analizat conditiile dobandirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren in virtutea aplicarii dispoz. art. 492 C.civ, conditii care nu privesc o eventuala autorizație emisa de autoritățile locale.
Este neîntemeiată critica vizând nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 întrucât acest normativ nu condiționează existența sau recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei construcții de respectarea procedurii administrative ce o instituie cu privire la construirea unui imobil și pentru a cărei încălcare există sancțiuni specifice.
Inexistenta unei autorizații de construcție pentru imobilul construit înainte de . Legii 50/1991 nu poate limita dreptul reclamanților de a se adresa instanței de judecata pentru constatarea dreptului ei de proprietate dobândit prin accesiune imobiliara, aceasta deoarece temeiul juridic in raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil de la 1864, iar nu de normele speciale din Legea nr. 50/1991. Astfel spus, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natura administrativa legate de inexistenta autorizației pentru a se putea afirma ca aceasta a tins, pe calea acțiunii de fata, sa eludeze dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Și critica referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 492 Codul civil de la 1864 ( în vigoare la data edificării construcției în litigiu) este neîntemeiată întrucât aceste dispoziții legale instituie o prezumție legală în sensul că orice construcție făcută pe un teren este prezumată a fi făcută de proprietarul terenului, cu materialele lui, până la proba contrară, iar intimații reclamanți invocă această prezumție în favoarea lor, susținând că sunt proprietarii construcției pe care autorii ei au edificat-o împreună cu autorul lor, cu materialele lor, pe terenul lor.
Neîntemeiata este si critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât în cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune, tribunalul constatând astfel că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu această parte.
În cauză, M. C. prin Primar are calitate procesuală pasivă, în considerarea faptului că, deși nu este nici proprietar al terenului și nici constructor al imobilului în litigiu, recurentul pârât are legitimitate procesuală pasivă întrucât în calitate de autoritate a administrației publice locale poate contesta dreptul de proprietate al intimaților reclamanți, deoarece această unitate administrativ teritoriala are in patrimoniul sau, pe lângă alte drepturi si datorii patrimoniale, un drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul public si privat.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul, menținând sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 3399 din 05.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. O., I. M. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte, J. S. | Judecător, M. R. H. | Judecător, D. O. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.J.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond:L.D.B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1238/2013. Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
