Accesiune. Decizia nr. 972/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 972/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 22499/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 972/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. P.
Judecător L. C. C.
Judecător M. N.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 937/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. V., M. G., având ca obiect accesiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. P. pentru intimații reclamanți care depune la dosar împuternicire avocațială la care a atașat chitanța privind onorariul pentru avocat, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen, recurs declarat și motivat în termen, s-a depus taxa de timbru și timbru judiciar, motive comunicate și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La interpelarea instanței, apărătorul convențional al intimaților reclamanți învederează că a observat motivele de recurs, nu solicită termen pentru a depune întâmpinare și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Avocat A. P. pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că este vorba de o accesiune care reprezintă un mod de dobândire a proprietății fundamentată pe ideea că proprietatea unui lucru principal atrage după sine și proprietatea unui lucru accesoriu ,respectiv a mansardei edificate pe terenul proprietatea reclamanților.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 03.09.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul de dosar_, reclamanții M. V. și M. G. au chemat în judecată Pârâtul M. C., prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să li se constate dreptul de proprietate asupra construcției situată în C., ., nr. 45, jud. D., compusă din Corp de clădire parter cu suprafața construită la sol de 26 mp și mansarda în suprafață de 96, 03 mp situată pe terenul proprietatea acestora situat în C., .. 45, jud. D., construită din BCA și acoperită cu tablă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că aceștia sunt proprietarii imobilului situat în C., .. 45, jud. D., așa cum rezultă din sentința civilă nr. 6100 din data de 27.04.2007, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ . Astfel, aceștia au arătat că prin sentința menționată s-a constat valabilitatea convenției prin care au cumpărat terenul în suprafață de 300, 43 mp situat în C., ., nr. 45, jud. D., cu următoarele vecinătăți: la Sud - . Nord – B. M., la Est – C. I. și la Vest – B. M., Nitoi S. și Nitoi N.. De asemenea, s-a mai constatat dreptul acestora de proprietate asupra casei de locuit construită din BCA, cu trei camere, bucătărie, hol, baie și un garaj din chirpici cu fundație, acoperit cu plăci de azbociment, prin accesiune.
De asemenea, reclamanții au mai arătat că imediat după pronunțarea sentinței, aceștia au edificat în regie proprie, Corp de clădire parter cu suprafața construită la sol de 26 mp și mansardă în suprafață de 96, 03 mp situat pe terenul proprietatea acestora situat în C., .. 45, jud. D., alipită respectiv deasupra vechii construcții. Mai mult, așa cum rezultă din releveele pentru documentația cadastrală întocmită și pentru această extindere fără autorizație de construire, corpul de clădire construit are o suprafață de circa 26 mp din BCA și mansarda de 96, 03 mp construită din BCA și acoperită cu tablă. Reclamanții au mai arătat că interesul promovării cererii acestora este justificat în cauză, fiind legitim și actual, astfel că aceștia ar prejudiciați prin nepromovarea unei astfel de acțiuni.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 489-492 cod civil referitoare la accesiunea imobiliară artificială, în sensul că proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor aflate pe acest teren.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 6100 din data de 27.04.2007, pronunțată de către Judecătoria C. în Dosarul nr._, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind taxele și impozitele locale și alte venituri ale bugetului local, releveul casei de locuit, releveu mansardă, plan de amplasament și delimitare a imobilului
În ceea ce îl privește pe pârât, acesta, deși legal citat cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare, nu a depus la dosarul cauzei acest act procedural și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Instanța a administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii M. Ș. și Șăncărău F. S., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei, precum și proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții civile, fiind astfel întocmit și depus la dosarul cauzei raportul de expertiză de către domnul expert desemnat în prezenta cauză, I. C..
Prin sentința civilă nr. 937/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanții M. V. și M. G., în contradictoriu cu pârâtul M. C., prin Primar.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra corpului de clădire compus din 2 camere, hol și casa scării in suprafață utilă totală de 18,84 m.p., precum și asupra mansardei alcătuită din 4 camere și 2 balcoane in suprafață utilă totală de 89,69 m.p, identificate conform raportului de expertiză efectuat de expert I. C. și edificate pe terenul situat in Mun. C., .. 45 jud. D., proprietatea reclamanților, conform sentinței civile nr. 6100/27.04.2007 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._ .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții M. V. și M. G. sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului-teren in suprafață de 300,43 m.p. situat în C., .. 45, jud. D., cu următoarele vecinătăți: la Sud - . Nord – B. M., la Est – C. I. și la Vest – B. M., Nitoi S. și Nitoi N., astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 6100 /27.04.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ . Prin hotărârea anterior menționată s-a constatat, de asemenea, dreptul de proprietate al reclamanților asupra unei casei de locuit construită din BCA, cu trei camere, bucătărie, hol, baie și un garaj din chirpici cu fundație, acoperit cu plăci de azbociment, edificate pe terenul anterior menționat.
Coroborând depozițiile martorilor M. Ș. și Șăncărău F. S. și concluziile raportului de expertiză efectuat in cauză de expert I. C., instanța a reținut că pe terenul anterior menționat reclamanții au executat, cu mijloace materiale proprii, in continuarea casei anterior menționate un corp de clădire compus din 2 camere, hol și casa scării in suprafață utilă totală de 18,84 m.p., precum și asupra mansardei alcătuită din 4 camere și 2 balcoane in suprafață utilă totală de 89,69 m.p,.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra construcției anterior menționate.
Accesiunea, definită și incorporatiune, reprezintă un mod de dobândire a proprietății, care se fundamentează pe ideea că proprietatea unui lucru principal incorporează sau atrage după sine și proprietatea unui lucru accesoriu.
Astfel, conform art.482 C.civ. proprietatea unui lucru imobil dă drept asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acel lucru în mod natural sau artificial, iar potrivit art.488 C.civ. tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
De asemenea, art.492 C.civ. instituie prezumția că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale sale.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, a rezultat că legea instituie o prezumție legală relativă prin care proprietarul terenului, este considerat a fi și proprietarul construcției, celui care contestă aceste aspecte revenindu-i sarcina de a răsturna prezumția, făcând dovada contrară.
Cum reclamanții au făcut dovada edificării construcției pe terenul situat în C., .. 45, jud. D., instanța a constatat că aceștia au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcției executate pe terenul sus menționat.
Instanța a reținut că aspectele de ordin formal legate de inexistența autorizației de construire nu pot obstrucționa sau limita dreptul de proprietate al reclamanților, după cum constatarea dreptului de proprietate al reclamanților nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației, pentru a se putea afirma că aceștia au tins, pe calea acțiunii de față, să eludeze prevederile art. 2 din Legea nr. 50/1990 modificată prin Legea nr. 453/2001.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 111 C.pr. civ., instanța a admis acțiunea, a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra corpului de clădire compus din 2 camere, hol și casa scării în suprafață utilă totală de 18,84 m.p., precum și asupra mansardei alcătuită din 4 camere și 2 balcoane in suprafață utilă totală de 89,69 m.p, identificate conform raportului de expertiză efectuat de expert I. C. și edificate pe terenul situat in Mun. C., .. 45 jud.D., proprietatea reclamanților, conform sentinței civile nr. 6100/27.04.2007 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._ .
În temeiul art. 274 alin 1 C. proc. civ și al principiului disponibilității, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 937/21.01.2013 a declarat recurs pârâtul M. C., prin Primar, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
În esență, recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să analizeze constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate prin raportare la Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire ca lege specială. Acțiunea reclamanților era inadmisibilă în raport de dispozițiile art.488, art.492 C.civil și art.111 C.proc.civ. Temeiul de drept invocat de reclamanți, respectiv art. 492 din vechiul Cod Civil nu poate fi luat în considerare fără art. 111 C.pr.civ., pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii. Prezumția de proprietate stabilită de art.492 Cod Civil presupune că în ceea ce privește accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Potrivit art.492 C.civil, proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor executate pe acel teren, reglementarea decurgând din dreptul de accesiune.
Dreptul de accesiune instituit de vechiul cod civil, care este un drept relativ nu poate fi valorificat înaintarea dreptului în realizare care este un drept absolut, constituit numai prin emiterea autorizației de construire.
S-a mai arătat că în cauză, reclamanții au dovedit reaua-credință în respectarea legii, având însă la îndemână instituția intrării în legalitate prevăzută de Legea nr.50/1991 ca acțiune în realizarea dreptului. Reclamantele au la îndemână instituția intrării în legalitate a unei construcții executată fără autorizație de construire, care se face potrivit art.59 din Ordinul nr.839/2009.
Legea nr.50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire este unul absolut de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Recurentul a arătat că instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea autorizației de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Noul Cod civil, în dispozițiile art.586 arată că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege, astfel că legiuitorul întărește necesitatea existenței autorizației de construire pentru edificarea unei construcții, arătând că reaua-credință a reclamantei prin refuzarea întocmirii documentației tehnice necesare intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire ori solicitarea eliberării de către Primar a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcției.
Recurentul constată că dispozițiile Legii nr.50/1991 au prioritate ca lege specială în aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, în sensul că edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire ce constituie și prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții și nu în temeiul dispozițiilor legii generale, respectiv disp. art.492 vechiul C.civil.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C., se arată că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimata-reclamantă să poată stabili existența unui drept potrivnic; așadar, Mun.C. nu are vocație concretă la imobilul construcție a intimatei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acesteia atâta timp cât premisa Legii nr.50/1991 permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.prociv și art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 432 lei achitată prin OP nr.1932/09.05.2013 și timbru judiciar de 3 lei.
Deși legal citați intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentului și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.proc.civ, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că în esență, recurentul invocă inadmisibilitatea acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale câtă vreme partea are deschisă acțiunea în realizarea dreptului, și anume cererea de eliberare a unei autorizații de construire.
Inadmisibilitatea acțiunii în constatare se raportează la existența unei acțiuni în realizare, în cauză fiind în discuție diferitele categorii acțiuni ce sunt de competența instanțelor judecătorești, categorii care sunt enumerate în clasificarea doctrinară a acțiunilor judecătorești în funcție de scopul material urmărit, în: acțiuni în constatare, acțiuni în realizare și acțiuni în constituire de drepturi.
Altfel spus, câtă vreme reclamantul se poate adresa instanței de judecată cu o acțiune prin care se poate cere realizarea dreptului, acesta nu are deschisă o acțiune prin care să poată pretinde instanței de judecată constatarea aceluiași drept.
Așadar, raportarea pe care o face recurentul la cererea adresată autorităților administrative în vederea eliberării autorizației, pentru a invoca și argumenta excepția inadmisibilității este cu totul improprie, textul art. 111 Cod procedură civilă punând în discuție acțiunile judecătorești, categorie în care nu se încadrează cererea de eliberare a autorizației de construire.
Toate argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs care vizează greșita aplicare și interpretare a legii cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pornesc de la premiza greșită că cererea de eliberare a autorizație de construire echivalează cu o acțiune în realizarea dreptului, acțiune care, potrivit raționamentelor expuse în cererea de recurs, se realizează numai prin eliberarea autorizației.
Prin urmare, aceste argumente și raționamente sunt lipsite de fundament juridic din prisma criticilor pe care vor să le concretizeze după cum sunt lipsite de eficiență și trimiterile la dispozițiile noului cod civil, dispoziții care nu sunt incidente în cauză.
Nu pot fi primite nici criticile cuprinse în susținerea acestui motiv de recurs dar care exced excepției inadmisibilității, punând în discuție inadmisibilitatea acțiunii în constatarea accesiunii imobiliare artificiale urmare a lipsei autorizației de construire.
Lipsa autorizației de construire nu constituie o premisă a acțiunii în constatare întrucât prin nicio dispoziție legală nu se condiționează admisibilitatea acestei acțiuni de existența autorizației.
Pentru a putea fi reținută o atare condiționare, a admisibilității acțiunii în constatare, de existența autorizației de construire, cu consecința respingerii de plano a acțiunii, condiția de admisibilitate ar trebui să fie expres menționată într-o prevedere legală cel puțin sub aspectul regimul juridic căruia i se supune pentru a primi eficiență și nu dedusă printr-o interpretare conexă, prevedere legală care nu există și care nu poate fi invocată în prezenta cauză.
Se are în vedere că respingerea de plano a acțiunii pentru lipsa autorizației de construire valorează cu aplicarea a unei sancțiuni procedurale, ori sancțiunile chiar și în plan procesual trebuie să fie expres prevăzute și nu deduse prin interpretare.
Tocmai acest aspect a fost în mod lipsit de echivoc subliniat în decizia Curții Constituționale nr. 195/14.04.2005, potrivit cu care proprietarul unei construcții ridicate fără autorizație suportă sancțiunile prevăzute de lege și nu diverse tipuri de sancțiuni, altele decât cele prevăzute de lege.
Lipsa autorizației de construire produce efecte în planul relațiilor administrative dintre proprietar și autoritățile publice în materia construcțiilor și se sancționează conform actelor normative speciale din această materie, sancțiunile pentru lipsa autorizației de construire neputând fi altele decât cele exprese prevăzute fie de legea specială, fie chiar de legea generală.
Sancțiunile din legea specială pot fi aplicate proprietarului care nu a respectat dispozițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991, fără restricție și fără vreo incidență generată de soluția de admitere a acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale.
Din această perspectivă, criticile din cererea de recurs potrivit cărora prima instanță prin soluția dată instigă la nerespectarea legii și generează discriminări între diferitele categorii de proprietari, sunt neavenite, străine de natura pricinii și lipsite de orice fundament juridic după cum același caracter îl au și trimiterile la Legea nr. 7/1996, act normativ care nu are incidență în cauza dedusă judecății sub aspectul raporturilor juridice cârmuite de art. 492 Cod civil.
Criticile și excepția nu pot fi primite întrucât inexistența unei autorizații de construcție pentru imobilul construit nu poate limita dreptul reclamantei de a se adresa instanței de judecată pentru constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară, aceasta deoarece temeiul juridic în raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil, iar nu de normele speciale din Legea nr.50/1991.
Astfel spus, constatarea dreptului de proprietate al reclamanților nu poate avea consecință pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației de construcție pentru a se putea afirma că aceasta a tins, pe calea acțiunii de față, să eludeze dispozițiile Legii nr.50/1991.
Referitor la critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun.C., Tribunalul are în vedere că potrivit art.477 C.civil: Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public."
Conform art. 25 din Legea nr. 213/1998 – în forma înainte de . Noului Cod Civil: " În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz."
Prin urmare, câtă vreme nu s-au identificat proprietarii inițiali ai terenului și nici moștenitorii acestora, unitatea administrativ teritorială are calitatea de sta în judecată în calitate de pârât, ca persoană în patrimoniul privat al căreia se regăsește bunul și nicidecum vecinii pe fiecare latură ai terenului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, Tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât, în baza art.312 C.proc.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul M. C. prin Primar în contradictoriu cu intimații M. V. și M. G., împotriva sentinței civile nr. 937/21.01.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2013.
Președinte, I. G. P. | Judecător, L. C. C. | Judecător, M. N. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
30.05.2013
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-A.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1876/2013. Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
