Accesiune. Sentința nr. 4139/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4139/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 24781/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1289/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Judecător D. O.
Judecător J. S.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 4139 din 14.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. C., B. V., având ca obiect accesiune .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recursul este declarat și motivat în termen, timbrat, intimatul reclamant B. C. a depus concluzii scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă și constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.09.2013, reclamanții B. C. și B. V., in contradictoriu cu M. C. prin Primar, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate dobândirea prin efectul accesiunii imobiliare a dreptului acestora de proprietate asupra imobilului casa de locuit construită pe terenul proprietatea lor, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 944/15.09.2004 si a actului adițional.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat o suprafața de teren de 180 mp, teren intravilan situat in municipiul C., ., județul D., conform actului adițional la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 944/15.09.2004, înscrisa in CF nr._, pe care in anul 2004, au construit un imobil casa de locuit compusă din trei camere, o bucătărie si un hol, acoperita cu țiglă, construcția fiind edificata in totalitate, din veniturile acestora proprii și pentru care plătesc impozitul către Primăria C. - Direcția de Impozite si Taxe.
Legal citat, pârâtul M. C. Prin Primar, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
La data de 01.11.2012, procuratorul M. D. pentru reclamant a depus la dosarul cauzei procură specială autentificata sub nr. 1794/2012, chitanța nr._-306-0018/01.11.2012 si cererea ajutor public judiciar, cerere ce a fost respinsă de instanța prin încheierea pronunțata in Camera de Consiliu din data de 08.11.2012.
Prin încheierea de ședința din data de 01.11.2012, instanța in temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ, a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, proba testimonială in cadrul căreia a fost audiat martorul B. V. si proba cu expertiza specialitatea construcții civile, numind in conformitate cu disp. art. 202 C.pr.civ prin tragere la sorti din listele generate de programul ecris, pe expert I. Iulică pentru a întocmi raportul de expertiza cu obiectivele stabilite la acel termen de judecată, raport ce a fost depus la dosarul cauzei in data de 14.01.2013.
Prin sentința civilă nr.4139/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B. C. și B. V., în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra casei de locuit compusa din trei camere, bucătărie și hol, situată in C. ,., jud. D.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Din coroborarea întregului material probator administrat in cauza se constată că acțiunea formulată de reclamanții B. C. Și B. V., este întemeiată și o va admite ca atare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din coroborarea declarațiilor martorului audiat in cauza B. V., cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si raportul de expertiza tehnica specialitatea construcții civile întocmit de expertul I. Iulică, a rezultat că reclamanții B. C. Și B. V., au construit in anul 2004, o casa de locuit compusă din trei camere, bucătărie și hol, pe terenul in suprafața de 180 m.p., dobândit de reclamanți prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub numărul 944/15.09.2004, teren situat in C. ,., jud. D. .
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauza, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada existenței pe terenul său, a construcției edificate, văzând și dispozițiile art. 492 Cod civil, potrivit cărora „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra, instanța a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliară artificială, respectiv prin edificare, dreptul de proprietate asupra acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În esență, recurentul a arătat că acțiunea reclamanților era inadmisibilă în raport de dispozițiile art.488, art.492 C.civil și art.111 C.proc.civ. Temeiul de drept invocat de reclamanți, respectiv art. 492 din vechiul cod civil nu poate fi luat în considerare fără art. 111 C.pr.civ., pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii. Prezumția de proprietate stabilită de art.492 Cod Civil presupune că în ceea ce privește accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Potrivit art.492 C.civil, proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor executate pe acel teren, reglementarea decurgând din dreptul de accesiune.
Dreptul de accesiune instituit de vechiul cod civil, care este un drept relativ nu poate fi valorificat înaintarea dreptului în realizare care este un drept absolut, constituit numai prin emiterea autorizației de construire.
S-a mai arătat că în cauză, reclamanții au dovedit reaua-credință în respectarea legii, având însă la îndemână instituția intrării în legalitate prevăzută de Legea nr.50/1991 ca acțiune în realizarea dreptului. Reclamantele au la îndemână instituția intrării în legalitate a unei construcții executată fără autorizație de construire, care se face potrivit art.59 din Ordinul nr.839/2009.
Legea nr.50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire este unul absolut de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Recurentul a arătat că instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea autorizației de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Noul Cod civil, în dispozițiile art.586 arată că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege, astfel că legiuitorul întărește necesitatea existenței autorizației de construire pentru edificarea unei construcții, arătând că reaua-credință a reclamantei prin refuzarea întocmirii documentației tehnice necesare intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire ori solicitarea eliberării de către Primar a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcției.
Recurentul constată că dispozițiile Legii nr.50/1991 au prioritate ca lege specială în aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, în sensul că edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire ce constituie și prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții și nu în temeiul dispozițiilor legii generale, respectiv disp. art.492 vechiul C.civil.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C., se arată că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimata-reclamantă să poată stabili existența unui drept potrivnic; așadar, Mun.C. nu are vocație concretă la imobilul construcție a intimatei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acesteia atâta timp cât premisa Legii nr.50/1991 permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.prociv și art.3041 C.proc.civ.
Analizand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul retine urmatoarele:
I. Sub aspectul calitătii procesuale pasive a pârâtilor, dar si in ceea ce priveste inadmisibilitatea actiunii, Tribunalul constată ca, potrivit art. 492 Cod civil, orice constructie edificată pe un teren se prezumă a fi tot proprietatea celui care este si proprietarul terenului, iar din probele administrate nu reiese că imobilele - constructie au fost edificate de alte persoane decât reclamantii.
Calitatea procesuală pasivă într-o actiune în constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale o au atât cei ce pot invoca în favoarea lor prezumtia instituită de art. 492 Cod civil (autorul reclamantilor, fostul proprietar), cei ce pot invoca un drept de creantă decurgând din faptul constituirii, conform art. 494 Cod civil si împotriva cărora proprietarul îsi exprimă optiunea de a dobândi constructia, dar si aceia ce, prin invocarea unor impedimente legale sau de altă natură, pot împiedica constatarea dreptului de proprietate de către cel care formulează cererea în acest sens.
Una dintre conditiile ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a actiona si în acelasi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita actiunea.
Calitatea procesuală presupune existenta unei identităti între persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecătii (calitate procesuală activă) si pe de altă parte, existenta unei identităti între persoana pârâtului si cel obligat în acelasi raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta retine ca inadmisibilitatea poate fi invocata atunci cand calea procedurala aleasa de reclamant nu este prevazuta de lege.
Prezenta actiune reprezintă o actiune în constatare - interogatorie, prin care reclamantii au actionat în judecată paratul M. C. prin Primar, acesta fiind singurul care ar putea contesta dreptul de proprietate asupra constructiei, în conditiile în care reclamantii, în calitate de proprietari ai terenului, sunt prezumati proprietari, în temeiul art. 492 Cod civil, nefiind incidenta exceptia inadmisibilitatii, invocata de recurent.
Aspectele de ordin formal legate de inexistenta autorizatiei de construire nu pot obstructiona sau limita dreptul de proprietate al reclamantilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al lor nu poate avea consecinte pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenta autorizatiei, pentru a se putea afirma că acestia au tins pe calea actiunii de fată, se eludeze prevederile art. 1 sau art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1990 modificată prin Legea nr. 453/2001.
Dimpotrivă, legitimarea calitătii de proprietar al constructiilor de pe teren, a proprietarului unui teren, ar putea, general apreciind, să antreneze în lipsa autorizatiei si cu respectarea dispozitiilor legale, răspunderea contraventională a acestuia pentru lipsa autorizatiei de constructie.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, "Unitătile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină si patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală si ale conturilor deschise la unitătile teritoriale de trezorerie, precum si la unitătile bancare. Unitătile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat în care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în conditiile legii.
În justitie, unitătile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean".
Tribunalul retine că justificarea calitătii procesuale pasive a recurentului M. C. prin Primar trebuie realizată si prin raportare la dispozitiile Legii nr. 215/2001 amintite, si nu prin raportare doar la prevederile art. 489 si următoarele Cod civil, în special art. 492, 493 si 494 Cod civil.
Calitatea data de aceasta lege este suficientă pentru a justifica legitimarea procesuală pasivă a recurentului pârât si în ipoteza în care acesta nu invocă nici un drept asupra terenului sau asupra constructiei, întrucât neîndeplinirea cerintelor legale de autorizare este suficientă pentru a paraliza calea necontencioasă a dobândirii dreptului de proprietate prin valorificarea faptului construirii.
Astfel, reclamantii urmăresc recunoasterea dreptului de proprietate asupra constructiei, respectiv punerea în acord a situatiei de fapt cu cea de drept.
Potrivit art.17 din Legea nr.7/1996 (in forma in vigoare la data introducerii actiunii – 27.09.2012), în cartea funciară se înscriu atât actele juridice, cât si faptele juridice referitoare la imobilele. Faptul construirii si al exercitării unei stări de fapt îndelungate este în mod cert, generator de efecte juridice.
Numai că valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice, nu se poate realiza pe calea recunoasterii necontencioase stabilite de art.17, întrucât există un impediment legal si anume, acela prevazut de art.37 alin.5 din Legea nr.50/1991, rep. potrivit căruia "constructiile executate fără autorizatie de construire. nu pot fi întabulate în cartea funciară".
Potrivit dispozitiilor art.20 alin 1 si 3 din 7/1996 (in forma in vedere la data introducerii actiunii), "Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil."
Neavând deschisă procedura gratioasă, reclamantilor trebuie să li se asigure posibilitatea recunoasterii dreptului lor prin intermediul justitiei, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă apelantilor pârâti, în considerarea calitătii mentionate.
Instanta tine cont asadar, de interesul reclamantilor de a face opozabil dreptul lor de proprietate în considerarea atributiilor sale în materie fiscală si de evidentă a proprietătii imobiliare.
Sub aspectul legalitătii dispozitiei de admitere a actiunii, deci sub aspectul fondului cererii, Tribunalul constatată că decizia recurată este legală, nefiind incidentă premisa fraudei la lege invocată, sub nici unul dintre aspectele circumscrise.
Astfel, aspectul privind uzarea de procedura aferentă art. 492 si următoarele Cod civil, pentru eludarea prevederilor art. 1 al Legii nr. 50/1991, referitor la edificarea doar autorizată a constructiilor, nu subzistă criticii, deoarece sub un prim argument, dreptul de proprietate este constituit/transmis inclusiv asupra unor bunuri care nu îndeplinesc cerintele legale subsumate regimului lor juridic ( exempli gratia, bunuri ilicite, constructii neautorizate).
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 asa cum s-a mentionat, va atrage răspunderea contraventională si consecintele sale juridice specifice, în conditiile acestui act normativ.
Potrivit art.17 din Legea nr.7/1996, in vigoare la 27.09.2012, în cartea funciară se înscriu atât actele juridice, cât si faptele juridice referitoare la imobile. Faptul construirii si al exercitării unei stări de fapt îndelungate este în mod cert, generator de efecte juridice.
Valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice, nu se poate realiza pe calea recunoasterii necontencioase stabilite de art.17, întrucât există un impediment legal si anume art.37 alin.5 din Legea nr.50/1991 rep. potrivit căruia "constructiile executate fără autorizatie de construire. nu pot fi întabulate în cartea funciară".
În concluzie, Tribunalul apreciază că solutia de admitere a actiunii privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin accesiune, este legală.
Pentru ansamblul acestor considerente, Tribunalul va respinge potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 4139 din 14.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. C., B. V.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte, M. R. H. | Judecător, D. O. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.M.R.H.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond: V.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1539/2013. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1703/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
