Acţiune în constatare. Hotărâre din 14-10-2013, Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 5849/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1666/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr._ din 02.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. C., M. M., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ; avocat T. P. pentru intimații reclamanți M. C., M. M., lipsind recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, a formulat recurs în termen, motivat, netimbrat; a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu 826,5 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar și să depună 1 exemplar al motivelor de recurs pentru comunicare ; nu a primit motive de recurs intimata reclamantă M. M..
Avocat T. P., depune împuternicire avocațială pentru intimații reclamanți, practică judiciară, decizia nr. 1824/2012 pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă și arată că nu mai solicită comunicarea motivelor de recurs pentru intimata M. M. .
Tribunalul, invocă excepția netimbrării recursului în raport de dispozițiile art. 20 alin 3 din Legea 146/1997 și acordă cuvântul.
Avocat T. P., având cuvântul, solicită admiterea excepției, anularea recursului ca netimbrat, iar pe fondul recursului, solicită, respingerea recursului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La data de 14.02.2013 prin cererea adresată Judecătoriei C. și înregistrată sub nr._, reclamanții M. C. și M. M. au chemat în judecată pe pârâta M. C. prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor situate în C., ., județul D. compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat terenul în data de 18.02.1998 prin contractul autentificat sub nr. 712 la BNP G. C. iar la o scurtă perioadă de timp au început să ridice construcțiile asupra cărora solicită a se constata dreptul de proprietate.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. și art. 492 Cod civil.
La dosar au depus: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 712/18.02.1998 de BNP G. C., împuternicire avocațială, certificat de nomenclatură stradală.
În scop probatoriu, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii M. D. și S. C..
De asemenea, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei privind efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții civile, în cauză fiind numit expert B. C., care a efectuat lucrarea și a depus raportul de expertiză la data de 17.06.2013, raport la care reclamanții nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr._/02.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M. C. și M. M., în contradictoriu cu pârâta M. C. prin Primar.
S-a constatat că reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate pe terenul proprietatea acestora din C., ., compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.712 din 18.02.1998 la BNP G. C., reclamantul M. C. a cumpărat de la vânzătoarea S. P. o suprafață de teren de 2000 mp teren care face parte din proprietatea sa situată în intravilanul mun.C. T19,P5, .. Terenul este intabulat în Cartea Funciară a mun.C. nr._ pe numele reclamanților M. C. și M. M..
Reclamanții au edificat pe cheltuiala proprie pe terenul cumpărat, imediat după cumpărare, următoarele construcții: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
Conform art.492 din vechiul cod civil: "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra."
Sub acest aspect din probele administrate în cauză a rezultat că respectivele construcții, mai sus menționate, au fost făcute pe cheltuiala reclamanților, fiind proprietatea acestora, prezumția instituită de textul de lege nefiind înlăturată de vreo altă probă, astfel încât instanța a admis acțiunea și a constatat că reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate pe terenul proprietatea acestora din C., ., compuse din: casă - parter și mansardă și anexe - o cameră cu destinația centrală termică și o încăpere cu un hol, conform anexelor la raportul de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, fără însă a-l timbra corespunzător.
Conform dispozițiilor art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Rep.
Tribunalul constată că recurentul, deși a fost legal citat, pentru termenul de astăzi, 14.10.2013, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 826,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 14 dosar recurs), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și, în consecință, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr._ din 02.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. C. și M. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond. A.G.B.
← Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1120/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|