Acţiune oblică. Decizia nr. 1025/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1025/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 579/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1025
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. M. - judecător
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul reclamant C. A., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C. prin Primar și T. M., având ca obiect acțiune oblică.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant C. A., personal și asistat de avocat B. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța pune în discuție repunerea cauzei pe rol.
Avocat B. M., pentru recurentul reclamant C. A., solicită instanței repunerea cauzei pe rol.
Instanța, în temeiul art. 245 C.pr.civ., repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe recurs.
Avocat B. M., pentru recurentul reclamant C. A., depune concluzii scrise și solicită instanței admiterea recursului conform acestora, schimbarea în tot a sentinței civile recurate, iar pe fond admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.05.2009, cu nr._/215/2009, reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, solicitând, în numele debitorului său, T. M., să se constate că a devenit proprietar, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului situat în mun. C., .. 7, (fost nr. 7). Jud. D..
Prin sentința civilă nr. 5970/26.03.2010, Judecătoria C. a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 2131/24.11.2010, Tribunalul D. a admis recursul promovat de reclamant și a casat sentința civilă nr. 5970/26.03.2010, trimițând cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul D. a reținut, în esență, că prima instanță a dat o calificare greșită acțiunii, ca fiind acțiune directă. A mai reținut instanța de recurs că obiectul cauzei il constituie acțiune oblica, si anume acea acțiune in cadrul căreia creditorul exercita drepturile debitorului sau inactiv pentru a aduce in patrimoniul acestuia un drept sau un bun la care debitorul are dreptul si care sa ii permită creditorului executarea silita a creanței sale.
Ca atare, creditorul acționează in virtutea unui mandat legal ca reprezentant al debitorului sau, îndeplinirea tuturor condițiilor de exercitare a dreptului material la acțiunea promovata si temeinicia acestei acțiuni urmând a fi apreciate relativ la persoana debitorului, nu a creditorului.
A stabilit instanța de recurs ca în rejudecare, instanța să analizeze dacă întâi daca in cauza sunt îndeplinite condițiile de exercitare de către creditorul C. A. ale acțiunii oblice potrivit art. 974 C.civ., si apoi va analiza daca acțiunea intentata este întemeiata pe fondul cauzei, prin prisma îndreptățirii debitorului T. M. la admiterea pretenției deduse judecății – constatarea calității de proprietar asupra imobilului situat in C. ..7, județul D., ca efect al intervenirii uzucapiunii de lunga durata.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat cu numărul de dosar_, la data de 27.01.2011.
Instanța de rejudecare reține că în motivarea de fapt a cererii inițiale, reclamantul a arătat că i-a împrumutat debitorului său T. M. suma de 100 000 de euro, pe care nu i-a mai restituit, iar prin sentința civilă nr. 6643/30.04.2008, Judecătoria C. i-a admis cererea și l-a obligat pe pârât șa plata sumei de 335 000 lei, echivalentul în lei a 100 000 de euro, precum și la plata sumei de 8041,10 lei, cheltuieli de judecată, hotărâre ce a rămas irevocabilă, dar care nu se poate pune în executare, întrucât cu rea – credință T. M. refuză să-și perfecteze actele de proprietate asupra imobilului în care locuiește.
A mai susținut reclamantul că imobilul in care locuiește debitorul T. M. a fost dobândit de părinții săi C. F. și C. I., in anul 1958, încheindu-se un act intitulat „Chitanță”, care a fost autentificat de notariatul de Stat in data de 23.06.1958, urmând ca actul de vânzare să fie încheiat la o data ulterioara, pentru a se da timp cumpărătorilor sa procure banii necesari pentru plata taxelor de timbru, redactarea si încheierea actelor, iar vânzătorii sa procure autorizația de înstrăinare de la ADAS.
Reclamantul a mai susținut ca actul de vânzare-cumpărare nu a mai fost perfectat niciodată, însa cumpărătorii au folosit imobilul ca adevărați proprietari, nefiind tulburați de nimeni, iar după decesul lor a intrat în folosința debitorului T. M., care a acceptat tacit succesiunea, a renovat imobilul, construind alături de casa veche o noua casa de locuit, cu suma de 100 000 de euro împrumutată de el.
A mai susținut reclamantul că persoanele ce au vândut imobilul în 1958 au decedat, fără moștenitori cunoscuți, de aici rezultând calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
Cererii i-a fost atașată taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar 0,3 lei, taxa de timbru fiind completată ulterior cu suma de 2269 lei.
Cererii i-au fost atașate înscrisuri, respectiv: chitanță/23.06.1958, autentificată sub nr. 928/23.06.1958, sentința civilă nr. 6643/30.04.2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecată pentru a formula apărări.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri si proba testimonială, audiați fiind martorii P. G. și P. M. și proba cu expertiză tehnică extrajudiciară, specialitatea evaluări proprietăți imobiliare.
În rejudecare, reclamantul a depus la dosar o precizare a cererii inițiale, prin care a arătat că obiectul acțiunii îl constituie acțiune obligă, în contradictoriu cu M. C. prin Primar și T. M..
A mai susținut reclamantul că obiectul cauzei il constituie exercitarea de către creditor a drepturilor debitorului inactiv pentru a aduce in patrimoniu acestuia un drept sau bun cu privire la care debitorul are dreptul și care sa îi permita creditorului executarea silita a creantei sale.
Acțiunea oblica, a arătat reclamantul, are ca text de lege art. 974 C. civ., iar condițiile care sunt îndeplinite sunt: debitorul poate deveni titularul unui drept, există pericolul de insolvabilitate a debitorului, este vorba de o acțiune patrimoniala, creditorul prezintă un interes legitim si serios, creanța este certa, cuantumul bine definit (determinat), fiind îndeplinite de către el condițiile de exercitare a acțiunii oblice potrivit art. 974 C. civ.
A solicitat reclamantul să se constate îndreptățirea debitorului T. M. la admiterea pretenției deduse judecații, calității de proprietar asupra imobilului situat in C., .. 7, jud. D., ca efect al intervenirii uzucapiunii de lunga durată.
În rejudecare, instanța a readministrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisurile din primul ciclu procesual și martori, nedorind administrarea altor probe.
Din oficiu, instanța a dispus completarea probei cu înscrisuri, punând in sarcina reclamantului să facă dovada că a solicitat executarea silita a creanței și nu exista alte bunuri care pot fi supuse urmăririi silite.
Reclamantul a mai depus la dosar o adresă prin care a solicitat Primăriei Municipiului C. informații referitoare la faptul dacă debitorul T. M. are in proprietate bunuri mobile și imobile, iar in caz afirmativ adresa unde sunt amplasate bunurile imobile (f. 24), răspunsul Primăriei C. fiind înaintat cu adresa nr._/27.04.2011 (f. 26-28, 33), precum și dovadă de primire/11.05.2011, somație, emisă de B. I. M. către debitorul T. M. la data de 09.05.2011, încheierea din Cameră de Consiliu nr. 3074/22.04.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2011, adresa nr._/24.05.2011, emisă de Primăria Municipiului C. (f. 37-40).
La termenul de judecată din data de 21.09.2011, pârâtul M. C. prin Primar a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului C., excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C. și excepția lipsei calității sale procesual pasive.
În motivarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului C., lipsei calității procesuale pasive atât a Primăriei, cât și a Consiliului Local al Municipiului C. a invocat prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 și art. 5 din Decretul nr. 31/1954.
A mai arătat pârâtul că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, numai unitățile administrativ teritoriale sunt persoane de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Pârâtul a mai susținut că acțiunile ce au ca obiect, printre altele, uzucapiunea, formulate în contradictoriu cu M. C. sunt neîntemeiate, întrucât M. C. prin Primar nu are calitate procesuala pasiva, nefiind personal obligat in raportul juridic de drept substanțial si nici persoana fata de care sa se poată stabili existenta vreunui drept potrivnic.
A mai arătat paratul ca municipiul C. nu are vocație concreta la imobilul construcție a reclamantului si nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acestora, atâta timp cat în condițiile legii nr. 50/1991, se permite obținerea autorizației de construcție în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice sau certificatului de atestare a edificării construcției în vederea înscrierii in Cartea funciară, respectiv cea a lipsei probelor ce ar dovedi ca municipiul C. ar fi edificat aceste construcții din fonduri publice, premise înlăturate de însuși reclamanții ce pretind ca sunt proprietarii acestei construcții.
Pârâtul a mai susținut ca vocația abstracta nu îi conferă municipiului C. legitimare procesuala pasiva in astfel de cauze, întrucât vocația sa este subsidiara vocației reclamanților or a eventualilor terți ce ar puntea pretinde un drept asupra acestor construcții, neaflându-se într-o opoziție de interese cu reclamanții.
A mai arătat pârâtul, că pentru ca Municipiului C. să i se rețină legitimarea procesuală pasivă, este necesar sa fi contribuit cu fonduri publice la edificarea construcțiilor ce fac obiectul litigiului, ori să se fi eliberat un act administrativ care să confere municipiului C. un drept asupra construcțiilor cum ar fi preluarea abuzivă sau exproprierea acestor construcții, ori să se fi constatat printr-un certificat de vacanță succesorală dreptul de proprietate al Municipiului C. asupra acestor construcții ceea ce este exclus, atâta timp cât există moștenitori constatați cu certificat de moștenitor.
Mai susține pârâtul că municipiului C. nu ii poate fi legitimata calitatea procesuala de parat atâta timp cat acestuia nu i-a fost emis certificat de vacanta succesorala in sensul dispozițiilor art. 680 C. civ., așa cum a stabilit ICCJ prin decizia nr. 1/2011, ori a contribuit cu sume bănești la edificarea acestor construcții ori a preluat abuziv ori cu titlu.
A arătat pârâtul că in același sens sunt și dispozițiile legii nr. 50/1991, redând prevederile art. 1, 2, 37 alin. 5 și 47 alin. 1, apreciind că dispozițiile legii nr. 50/1991 au prioritate ca lege specială in aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, in sensul ca edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire, ce constituie prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții si nu in temeiul unei legi generale, respectiv dispozițiile art. 1890, 1847, 1860 și 492 C. civ., acțiunea reclamanților trebuind a fi respinsă ca inadmisibila.
Pârâtul a mai arătat ca în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ., în sensul că posesia reclamanților nu a fost publica in perioada de prescriere de 30 de ani, în sensul ca nu a fost declarata la organele fiscale a pretinsului drept asupra terenului pentru impunere fiscala. Pentru a opera joncțiunea posesiilor, trebuie ca posesiile unite sa îndeplinească fiecare în parte condițiile art. 1847 C. civ., adică sa fie continua, neîntreruptă, netulburata, pașnica și sub nume de proprietar, iar autorul reclamantului intimat și reclamantul au stăpânit terenul cu precaritate, deținerea acestuia fiind lipsită de animus domini, adică de elementul intențional al posesiei, respectiv voința celui care deține lucrul de a se considera titularul dreptului real ca fiind proprietarul bunului.
Sub aspectul perioadei prescriptive, a arătat pârâtul că și în situația în care terenul ar aparține municipiului C., prescripția achizitivă începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, întrucât prin această lege civilă care operează numai pentru viitor s-a născut dreptul de proprietate al municipiului C. asupra terenurilor care au aparținut statului român, circumstanțiate în articolele următoare, redând art. 8 alin. (1) - (2), 18, 26 alin. (1), 29 alin. (7), 31, 33, 36, 41 și 44 din Legea nr. 18/1991.,
În ședința publică din data de 09.11.2011 instanța a respins ca lipsite de obiect excepțiile lipsei capacității de folosință și a calității procesuale pasive invocate cu privire la Primăria Municipiului C. și lipsa calității procesuale pasive invocată cu privire la pârâtul Consiliul Local al Municipiului C., pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri.
Prin sentința civilă nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. prin Primar, invocată de pârât prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.
A fost respinsă, cererea formulată de reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și T. M..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Astfel, așa cum a arătat și pârâtul autor al excepției, prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea dintre titularul dreptului dedus judecății și cel chemat în judecată, justificarea, printre altele, a calității procesuale pasive revenind reclamantului.
În ceea ce privește uzucapiunea, în dreptul civil român aceasta este percepută ca o instituție cu natură juridică dublă: sancțiune îndreptată împotriva proprietarului care s-a dezinteresat timp îndelungat de soarta bunului și mod de dobândire a dreptului de proprietate privată.
Cu privire la primul aspect, pârâtul a susținut că imobilul în litigiu – teren în suprafață de 225 m. p. situat în mun. C., . (fost nr. 5) pe care se află două corpuri de clădire – nu face parte din domeniul public al Statului și nici nu este construit din fonduri publice.
Prin adresa cu nr._/27.04.2011, depusă la fila 26 din dosarul cauzei, Primăria Municipiului C. a comunicat că la adresa din C., ., figurează în evidențele fiscale numita C. I., în baza unei chitanțe sub semnătură privată din data de 23.06.1958, atașată și la fila 27 din dosar.
Prin această chitanță, numiții M. N. și F. au confirmat primirea de la soții C. F. și I. a sumei de_ lei, „ce reprezintă prețul integral al vânzărei imobilului nostru, situat în orașul C., .”, „urmând ca autentificarea actului de vindere-cumpărare să se facă la cererea cumpărătorilor când vor dispune de bani pentru plata taxelor de timbru pentru redactarea și autentificarea actului de vindere-cumpărare care privesc în întregime pe cumpărători (…)”.
Întrucât sub imperiul Decretului nr. 144/1958, privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, se făcea numai cu autorizația prealabilă dată de către comitetele executive ale sfaturilor populare și numai în formă autentică (art. 11), sub sancțiunea nulității absolute, în condițiile alin. (3) ale aceluiași articol, iar la data încheierii antecontractului o asemenea autorizație nu era obținută, menționându-se în chitanța anterior menționată că urma a fi obținută în vederea perfectării actului, rezultă că la data de 27.04.2011, data emiterii adresei de la fila 26 de către Primăria Municipiului C., o asemenea autorizație nu fusese obținută, din moment ce numita C. I. figurează în evidențele fiscale în baza aceleiași chitanțe din 23.06.1958.
Prin urmare, aceasta nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului clădit situat în orașul C., ., vecin la răsărit cu . cu Lulelaru, la miazăzi cu A. M., iar la miază nord cu moștenitorii C. G..
Întrucât, așa cum a susținut și pârâtul autor al excepției, acest imobil nu face parte din domeniul public al Statului, iar la data de 27.04.2011, la această adresă figurează tot numita C. I., fără a avea însă acte translative de proprietate, rezultă că din punct de vedere juridic imobilul face parte din categoria bunurilor fără stăpân care aparțineau, potrivit art. 477 din C. civ. domeniului public, iar de la . art. 25 din Legea nr. 213/1998, care a modificat art. 477 C. civ., domeniului privat al Statului sau unităților administrativ teritoriale, după caz.
Aceasta deoarece Constituțiile anterioare anului 1991, sub imperiul cărora a fost edictat și Codul Civil de la 1864, nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului.
În legătură cu aceeași problemă a apartenenței bunului în litigiu, instanța mai reține că existența unor clasificări diferite a dreptului de proprietate înainte și după anul 1991, nu poate reprezenta, în sine, un argument de respingere automată ca inadmisibilă a acestor cereri de chemare în judecată, pentru ca altfel ar îngrădi accesul liber la justiție, însăși legislația ulterioară anului 1991 preocupându-se de stabilirea regimului juridic al proprietății publice și private, regula fiind proprietatea privată.
Astfel, cum a antamat instanța mai sus, potrivit dispozițiilor legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, prin art. 3 si 4 au fost definite noțiunile de domeniu public și domeniul privat. Potrivit art. 3, "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege."
În continuare, se arată că domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege. Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public național. Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.
Apoi, art. 4 din lege prevede ca domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au dreptul de proprietate privata.
Or, prin folosirea argumentului de interpretare juridica per a contrario, cât timp pârâtul nu a dovedit existența fie a unui act juridic de declarare a utilității publice a acestui imobil, fie existența unui uz sau interes public în fapt cu privire la acest imobil, fata de principiul că excepția trebuie prevazută în mod expres, regula fiind proprietatea privata, instanța retine caracterul privat al dreptului de proprietate exercitat de pârât asupra acestui imobil și, ca atare, excepția invocată este neîntemeiată.
Cât privește trimiterile la Decizia in interesul legii nr. 2/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obiectul acestui recurs în interesul legii l-a constituit, după cum reiese și din partea introductivă a deciziei, problema de a ști dacă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sau unitățile administrativ-teritoriale au calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, astfel încât nu se referă la instituția de drept substanțial dedusă judecății și, ca atare, nu are legătură cu obiectul pricinii, instanța fiind învestită cu o acțiune oblică prin care reclamantul, în numele debitorului T. M., solicită să se constate că debitorul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, în contradictoriu cu M. C. prin Primar.
În ceea ce privește trimiterile la Legea nr. 50/1991 și 18/1991, urmare a cărora s-a susținut că acțiunea ar fi inadmisibilă, acestea sunt chestiuni de fond, vizând modul de respingere a unei acțiuni pe fond, nu în temeiul unei excepții propriu-zise de procedură sau de fond, întrucât se invocă lipsa autorizației administrative de construire și ca atare, eludarea legii, altfel spus acel caz particular de cauză ilicită rezidând în fraudă la lege, precum și neîndeplinirea termenului de prescripție, urmând a fi avute în vedere de instanță, ca atare.
Pe fond și în limitele de rejudecare fixate de instanța de recurs, instanța a reținut că a fost învestită de către reclamant cu o acțiune oblică, în temeiul art. 974 C. proc. Civ.
Potrivit acestui text de lege, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, fiind unul dintre cazurile în care legea conferă legitimare procesuală activă unor persoane care nu justifică un interes direct, ci unul indirect (realizarea creanței), interesul direct aparținând debitorului.
Altfel spus, acțiunea oblică sau subrogatorie este mijlocul procesual pus la îndemâna creditorului unui debitor care, din cauza pasivității, pierde drepturi din patrimoniul său și rămâne inactiv sub acest aspect, în scopul apărării debitorului împotriva pericolului insolvabilității și în scopul conservării patrimoniului debitorului.
Pentru a fi admisibilă, acțiunea oblică promovată de creditor, în numele debitorului, în temeiul dreptului de gaj general consfințit de art. 1718 C. civ., trebuie îndeplinite mai multe condiții: a) creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă ; b) acțiunea ce se intentată să nu fie una cu caracter strict personal, care ar implica, așadar, un drept de apreciere din partea debitorului ; c) creditorul trebuie să facă dovada unui interes serios și legitim pentru a exercita drepturile debitorului ; d) debitorul să fie inactiv.
Cu privire la prima condiție, instanța o apreciază îndeplinită, având în vedere că prin sentința civilă nr. 6643/30.04.2008, definitivă și irevocabilă, debitorul T. M. a fost obligat să plătească reclamantului C. A. suma de 335 000 de lei – echivalentul în lei a sumei de 100 000 de euro, reprezentând împrumut nerestituit, sumă pe care debitorul nu a făcut dovada că ar fi achitat-o reclamantului ;
a) Cu privire la cea de-a doua condiție, instanța o apreciază îndeplină, căci potrivit art. 1843 C. civ., Creditorii și orice altă persoană interesată pot să opună prescripția câștigată debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar și dacă acel debitor, codebitor sau proprietar renunță la dânsa, text legal ce exclude caracterul strict personal al acțiunii în constatarea uzucapiunii și care permite creditorului să uzeze de dispozițiile art. 974 c. civ. ;
b) In ceea ce privește dovada interesului serios și legitim, instanța o apreciază, în egală măsură îndeplinită, întrucât, așa cum reiese din actele ce compun dosarul de executare nr. 16/E/2011, deschis de B. I. M. și anume matricola pentru evidența centralizată pentru anul 2011, întocmită de Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Municipiului C. (f. 86), debitorul T. M. nu figurează cu niciun bun mobil sau imobil ca deținut la adresa din C., ., astfel încât folosul urmărit prin promovarea prezentei acțiuni este aducerea unei valori patrimoniale în patrimoniul debitoriului, în vederea satisfacerii creanței sale recunoscute prin sentința civilă nr. 6643/30.04.2008, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007.
Chiar dacă reclamantul-creditor a formulat cererea de executare silită în timpul procesului (la data de 14.07.2011, f. 70), după ce instanța din oficiu i-a solicitat această probă la termenul de judecată din data de 30.03.2011, iar nu anterior promovării acțiunii, nu este un motiv de inadmisibilitate, întrucât oferă informații despre starea actuală a debitorului și anume aceea de insolvabilitate, întrucât, așa cum se observă din aceeași matricolă înaintată de DITL din cadrul Primăriei C., debitorul T. M. figurează exclusiv cu debite.
d)Referitor la inactivitatea debitorului, este de precizat că deși acțiunea oblică este una indirectă, nimic nu împiedică debitorul să intervină în sensul preluării acestei acțiuni și transformarea sa într-una directă, însă, în speță, acest lucru nu s-a întâmplat, debitorul neprezentându-se la judecată și neformulând nicio apărare, având așadar o atitudine pur pasivă. Desigur, uzucapiunea implică exercitarea unui drept de opțiune, iar nu o obligație din partea posesorului.
În ceea ce privește condițiile uzucapiunii de lungă durată, întrucât este vorba de o acțiune indirectă, acestea urmează a fi apreciate în persoana debitorului T. M., așa cum a stabilit și instanța de control judiciar.
Sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 1847 C. civ., Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole, iar în ceea ce privește durata posesiei, în cazul uzucapiunii de lungă durată, art. 1890 C. civ. prevede că Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Analizând cea dintâi condiție, însă, relativă la condițiile posesiei și durata acesteia, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite.
Astfel, martorii P. G. și P. M., audiați în primul ciclu procesual la termenul din 30.10.2009 (f. 18 – 19, ds._/215/2009) au declarat că locuiesc în aceeași zonă cu reclamantul, acesta din urmă locuind în C., ., unde există suprafața de teren de aproximativ 250 m. p. și 2 construcții, o casă de locuit în care locuiește efectiv și o altă construcție, fără a cunoaște modul în care reclamantul a dobândit imobilul, dar știe că este al lui și nu are acte de proprietate, iar reclamantul locuiește singur.
Ca atare, martorii audiați la solicitarea reclamantului, au declarat că reclamantul este cel care locuiește - din cuprinsul depoziției rezultând că de prin anul 2000 - la adresa din C., . (fost nr. 5), iar nu debitorul T. M., astfel încât este pusă sub semnul îndoielii posesia exercitată de debitorul T. M. asupra imobilului din ..
Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus de reclamant la dosar la termenul din data de 22.01.2010 (f. 29) nu este de natură să ducă la o concluzie contrară celei reieșite din depozițiile martorilor căci, pe de o parte, are numai valoarea probantă a unui înscris în prezentul dosar, iar, pe de altă parte, nu este însoțit nici de convocările părților și de procesul-verbal de la fața locului, deși a implicat o deplasare a expertului. Acest raport, nedatat, a primit dată certă ca înscris în momentul depunerii la dosar, 22.01.2010, iar în cuprinsul său nu se menționează data la care expertul s-ar fi deplasat la fața locului și s-ar fi întâlnit cu debitorul T. M. și numita T. V., astfel încât, sub aspectul pretinsei posesii a debitorului nu se coroborează cu declarațiile martorilor.
Mergând mai departe și acceptând ideea că la un moment dat, cel puțin până în anul 2000, dacă se au în vedere depozițiile martorilor, debitorul T. M. a exercitat posesia asupra imobilului in litigiu, reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte data la care a început această posesie și nici - dacă nu calitatea de moștenitor, cel puțin filiația în raport cu numiții C. F. și C. I. menționați în chitanța din data de 23.06.1958, atașată la fila 7 din dosar, trecând peste diferența de nume ce poate avea și alte explicații (cum ar fi schimbarea pe cale administrativă sau ca urmare a unei căsătorii), astfel încât invocata joncțiune de posesie în sensul art. 1860 C. civ., ce ar fi întemeiată pe faptul juridic al moștenirii, este exclusă.
Ca atare, neputând reține că debitorul T. M. a exercitat o posesie reală și utilă asupra imobilului în litigiu, la care să se raporteze, ulterior, termenul de 30 de ani, instanța nu poate reține a fi îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată în persoana debitorului, motiv pentru care acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Având în vedere cele anterior reținute, instanța nu consideră necesar a mai analiza termenul prescripției prin prisma apărărilor făcute de pârâtul M. C. prin Primar prin notele scrise depuse la dosar, precum și referirile la eludarea dispozițiilor legii nr. 50/1991, câtă vreme nu s-a făcut dovada exercitării unei posesii din partea debitorului asupra imobilului in litigiu, la care să se raporteze susținerile pârâtului M. C. prin Primar.
In ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile, având în vedere soluția dată capătului principal de cerere, reclamantul căzut în propriile pretenții în sensul art. 274 C. proc. Civ., urmează a-și suporta propriile cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că pentru ca instanța de fond să poată califica acțiunea ca fiind oblică, avea obligația să verifice condițiile imperative ale acțiunii oblice, aspect dispus de altfel și de instanța de recurs, respectiv, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă, acțiunea să nu fie una cu caracter personal și creditorul să facă dovada unui interes serios și legitim pentru a exercita drepturile debitorului.
Instanța de fond procedat la analizarea aplicării acestora în prezenta cauză și a constatat în mod legal și temeinic că sunt îndeplinite cele trei condiții ale acțiunii oblice, însă, în ceea ce privește verificarea ultimei condiții ce se referă la inactivitatea debitorului, instanța a reținut contrar realității faptul că nimic nu împiedică debitorul să intervină în sensul preluării acestei acțiuni și transformarea sa într-una directă, în realitate neexistând această obligație a debitorului. Acțiunea a fost introdusă de creditor în scopul de a-și recupera creanța tocmai datorită in acțiunii debitorului de a-și achita datoria. Astfel, instanța a făcut o mare eroare, neînțelegând faptul că debitorul creditorului stă în judecată în mod incontestabil doar și numai pentru hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.
Se mai arată că debitorul nu s-a prezentat la judecată, nu a exercitat nicio acțiune și nu a formulat nicio apărare așadar o atitudine pasivă față de judecată, întrucât, la fel nu a făcut nici un interes pentru a introduce o acțiune cu privire la exercitarea dreptului său în vederea intrării în patrimoniul său a unui bun care în mod automat ar putea fi disponibilizat și executat silit de către recurent.; de asemenea, instanța de fond, în mod eronat a reținut că debitorul T. M. nu a exercitat o posesie reală și utilă asupra imobilului la care să se raporteze, ulterior, termenul de 30 de ani, întrucât din declarațiile martorilor rezultă în mod neîndoielnic că posesia a fost exercitată neîntrerupt de acesta iar faptul că martorii au declarat că recurentul a locuit o perioadă de timp într-una dintre cele două construcții în calitate de tolerat nu se poate interpreta și traduce în sensul că debitorul nu a locuit sau nu locuiește acolo și, în consecință, că nu are posesia neîntreruptă a imobilului, fiind astfel îndeplinită această condiție a uzucapiunii.
In ceea ce ii priveste pe intimati, acestia nu au depus intampinare si nici nu s-au prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Astfel, prima instanta a pronuntat o hptarare legala si temeinica, interpretand in mod judicios ansamblul probator administrat in cauza raportat la situatia de fapt retinuta.
Asadar, sunt neintemeiate si lipsite de suport juridic criticile recurentului in sensul ca prima instanta a analizat gresit cea de-a patra conditie a actiunii oblice, respectiv aceea ca debitorul sa fie inactiv, considerand neindeplinita aceasta conditie, din moment ce, in motivarea solutiei pronuntate in cauza, dupa o definire corecta a actiunii oblice, prima instanta a apreciat ca toate cele patru conditii impuse de o asemenea actiune sunt indeplinite in cauza.
Actiunea oblica sau subrogatorie este acea actiune in justitie pe care creditorul o exercita pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului sau. Aceasta actiune se mai numeste indirecta pentru ca este exercitata de creditor in numele debitorului sau, dar va duce in final la acelasi rezultat ca si cum ar fi fost exercitata de insusi debitorul.
Pentru a se putea intenta actiunea oblica este necesar ca debitorul sa fie inactiv, adica sa nu intenteze el insusi actiunea pe care o poate deduce judecatii, creditorul sa aiba un interes serios si legitim, iar creanta pe care o are acesta sa fie certa, adica ferma, exigibila si lichida, adica sa aiba cuantumul determinat .
In ceea ce priveste inactivitatea debitorului, sunt lipsite de fundament juridic alegatiile recurentului reclamant in sensul ca aceasta inactivitate se refera la faptul ca debitorul nu intelege sa isi achite datoria pe care o are fata de creditor, in speta de fata, restituirea imprumutului la care a fost obligat prin sentinta civila nr 6643/30.04.2008 a Judecatoriei C., din moment ce inactivitatea debitorului in cadrul actiunii subrogatorii priveste exclusiv atitudinea acestuia in sensul ca nu declanseaza actiunea pe care o poate intenta pentru sporirea patrimoniului sau.
Oricum, contrar sustinerilor recurentului, prima instanta a apreciat indeplinita in cauza aceasta conditie, iar faptul ca in economia solutiei a precizat ca nimic nu impiedica debitorul sa intervina in proces in sensul preluarii actiunii declansate de creditor, prin transformarea acesteia . speta neintamplandu-se insa acest lucru, debitorul avand o atitudine pasiva, nu inseamna ca Judecatoria C., prin sentinta recurata, a interpretat altfel aceasta conditie a inactivitatii debitorului, din contra, a detaliat in mod corect aceasta conditie.
In plus, debitorul in cadrul actiunii oblice, in speta T. M., nu sta in judecata doar pentru ca hotararea ce se va pronunta sa ii fie opozabila, cunoscut fiind faptul ca hotararile judecatoresti in materie civila sunt opozabile erga onmnes, ci pentru ca indeplinirea conditiilor impuse de uzucapiunea de lunga durata, actiune exercitata pe cale oblica, se apreciaza in persoana debitorului.
In ceea ce priveste indeplinirea conditiilor uzucapiunii de lunga durata, in mod corect prima instanta a apreciat ca in speta nu s-a facut dovada ca debitorul T. M. a exercitat o posesie utila asupra imobilelor in litigiu, pe o perioada de cel putin 30 de ani, atat timp cat din declaratiile ambilor martori audiati in cauza P. G. si P. M. a rezultat ca imobilele din C., . s-au aflat in posesia reclamantului C. A. cel putin din anul 2000.
In mod corect prima instanta a procedat la verificarea indeplinirii de catre reclamant a celor doua conditii impuse de lege pentru aplicarea insitutiei juridice a uzucapiunii de 30 de ani, si anume: existenta unei posesii utile, neviciate, fie ea de buna sau de rea credinta si exercitarea neintrerupa a acestei posesii timp de 30 de ani, constatand neindeplinite aceste conditii din moment ce martorii propusi nu au invederat nimic in legatura cu vreo eventuala posesie exercitata de T. M. asupra acestor imobile.
Sustinerile recurentului in sensul ca faptul ca martorii au declarat ca acesta a posedat o perioada de timp imobilele in litigiu nu inseamna ca anterior aceste imobile nu au fost posedate si de debitorul T. M., de vreme ce din probele administrate chiar la solicitarea recurentului, respectiv proba cu inscrisuri si proba testimoniala, nu a rezultat ca aceste imobile s-ar fi aflat si in posesia debitorului .
Asadar, recurentul reclamant nu a propus nicio proba care sa dovedeasca faptul ca anterior anului 2000 (din acest an martorii audiati mutandu-se pe . si gasindu-l acolo pe reclamant) debitorul T. M. ar fi posedat acest imobile, pentru ca in cazul in care ar fi fost dovedit momentul inceperii posesiei, acesta ar fi beneficiat de prezumtia relativa de continuitate stabilita de art. 1850 C.civ., potrivit careia posesorul actual care probeaza ca a posedat . mai inainte, este presupus ca a posedat tot timpul intermediar.
Mai mult decat atat, raportul de expertiza depus la dosarul cauzei este unul extrajudiciar, efectuat fara convocarea partilor si fara a fi precizata data la care expertul s-a deplasat la fata locului, asa cum in mod corect s-a retinut de catre prima instanta, pentru a se putea aprecia in ce perioada au fost gasiti T. M. si sotia acestuia in imobilele in litigiu.
Nefondate sunt si criticile recurentului in sensul ca prima instanta nu a stabilit cadrul procesual si nu a clarificat daca actiunea introdusa este una oblica sau nu, atat timp cat din analiza intregii sentinte rezulta in mod evident ca prima instanta a analizat in mod riguros actiunea oblica dedusa juidecatii, astfel cum a fost precizata de reclamant dupa casarea cu rejudecare.
Pentru toate aceste considerente, in baza art 312 C., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant C. A., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C. prin Primar și T. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2013.
Președinte, L. M. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
RED LLB/03.06.2013
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond-Fl.C.M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 526/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul DOLJ → |
|---|
